Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘arghezi’

Psalm

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş! Copac pribeag uitat în câmpie, Cu fruct amar şi cu frunziş Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare Să se oprească-n drum, Să cânte-n mine şi să zboare Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,Cântece mici de vrăbii şi lăstun Să mi se dea şi mie,Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceaţă, Nici chiar aroma primei agurizi, Şi prins adânc între vecii şi ceaţă, Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare, Stelele vin şi se aprind pe rând În ramurile-ntinse pe altare – Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte Şi de-a rodi metale doar, pătruns De grelele porunci şi-nvăţăminte, Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.Trimite, Doamne, semnul depărtării, Din când în când, câte un pui de înger,

Să bată alb din aripă la lună, Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.

Arghezi…

Read Full Post »

Totuşi, Arghezi

De ce-aş fi trist, că toamna tîrzie mi-e frumoasă ?
Pridvoarele-mi sînt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi împletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine si mi-o lasă,
Cînd soarele rămîne să-l gazduiesc în casă.
O prospeţime nouă surîde şi învie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.

De ce-aş fi trist ? Că pacea duioasă si blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină ?
E un surîs şi-n vraful de carţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri cîte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grînguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.
Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
De-a lungul, între pături.
Mă-ntrebă cîteodată, trezită dintr-un vis :
-,,Eşti tot aici cu mine si tot cu mine-nchis?,,
Nu mă sfiiesc de dînsa, nici ei nu-i e ruşine
Că fuge să se-ascundă de lume lînga mine.

De ce-aş fi trist ? Că nu ştiu mai bine să frămînt
Cu sunet de vioară urciorul de pămînt ?

Nu mi-e clădită casa de şiţa peste Trotuş,
În pajiştea cu crînguri ? De ce-aş fi trist ? Şi totuş.

BLOGUL ZILEI : http://dulcedeea.wordpress.com/

Read Full Post »

Arghezi …

 De ce-aş fi trist, că toamna tîrzie mi-e frumoasă ?
Pridvoarele-mi sînt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi împletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine si mi-o lasă,
Cînd soarele rămîne să-l gazduiesc în casă.
O prospeţime nouă surîde şi învie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.

 De ce-aş fi trist ? Că pacea duioasă şi blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină ?
E un surîs şi-n vraful de carţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri cîte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grînguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.
Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
De-a lungul, între pături.
Mă-ntrebă cîteodată, trezită dintr-un vis :
-,,Eşti tot aici cu mine si tot cu mine-nchis?,,
Nu mă sfiiesc de dînsa, nici ei nu-i e ruşine
Că fuge să se-ascundă de lume lînga mine.

De ce-aş fi trist ? Că nu ştiu mai bine să frămînt
Cu sunet de vioară urciorul de pămînt ?

 Nu mi-e clădită casa de şiţa peste Trotuş,
În pajiştea cu crînguri ? De ce-aş fi trist ? Şi totuş…

Read Full Post »