Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘aspidistra sa traiasca’

De cînd îşi publicase volumul acela sărăcăcios – scris pe cînd încă mai lucra în biroul de reclame, în fiecare seară întors acasă la o cina mizerabilă şi la o lampă de ulei chioară, Gordon tot încerca să scrie pentru a-şi alcătui un nou volum de poezie. Zadarnic îşi chinuie creierii, zadarnic îşi programează cu grijă cele cîteva ţigări – pe post de muză, pe care şi le permite, mai mult decît nişte rime şchioape nu reuşeşte. Pe cîteva sute de foi îngălbenite scrise, şterse şi scrise iar, nu apar decît strofe aparent disparate, pe care Gordon le tot reia la nesfîrşit. Nimic nu-i reuşeşte. Chiar şi o escapadă la ţară în compania iubitei sale, eşuează în ridicol. Banii nu îi ajung pentru un prînz onorabil, îi lasă chelnerului ultimii săi bani drept ciubuc, numai pentru ca acesta să nu-l creadă un sărăntoc, este nevoit să accepte ca Rosemary să plătească biletele de tren la întoarcere, dar odată întors acasă are o inspiraţie  şi îşi  finalizează marele său poem.

Numai că minune mare ! Exact atunci cînd nu mai spera, primeşte de la o revistă americană un cec de 50 de dolari, în schimbul unei poezii pe care o trimisese şi pe care revista respectivă o publicase. De obicei, îşi primea poeziile înapoi, însoţite de cîte un refuz politicos. 50 de dolari. În 1936. Asta era o adevărată sumă pe atunci. Echivala cu salariul său de librar, pe 5 săptămîni. Care va să zică, putea să-şi ia un costum nou, să-şi scoată paltonul de la amanet, putea să viseze la tone de halbe de bere şi la maldăre cu sticle de vin. Putea în sfîrşit să-şi plătească datoriile. Altă viaţă! Plin de sine, îşi invită singurul prieten, un tînăr proprietar de editură, bogat dar generos, un soi de socialist de paradă şi pe Rosemary, la restaurant. Deşi cei doi se străduiesc să-l facă să se comporte cu reţinere, Gordon face tot ce-i stă în putere pentru a juca rolul de nabab : cheltuie toţi banii, reuşeşte să se certe cu Rosemary, agaţă nişte prostituate, se comportă evident ca orice sărăcan tembel care a dat de bani şi vrea să pară altceva decît este. ZEUL BAN trebuie distrus, nu-i aşa ? Sigur că zeul ban trebuie dispreţuit cînd nu ai nici-o leţcaie în buzunare şi trebuie făcut praf ultimul bănuţ atunci cînd eşti beat şi inconştient. Gordon reuşeşte să dea de bucluc pîna la capăt. Supărat că nu este în stare de nimic, părăseşte hotelul, se ia la ceartă cu poliţia şi nimereşte în arest. Este condamnat, ori să plătească 5 lire amendă, ori să stea la puşcărie două săptămîni.

Prietenul său, îl ajută. Îl găzduieşte pentru că proprietăreasa refuză să-l mai ţină în pensiunea sa; îl împrumută cu ceva bani pentru ca librarul acela îl dăduse afară. Poetul nostru, devenise în sfîrşit celebru, dar nu pentru poeziile sale ci, pentru scandalul pe care îl provocase şi care fusese descris de un reporter într-un ziar local. Rosemary îl informează că este încă aşteptat la biroul de reclame. Ba, chiar i se va plăti un salariu dublu faţă de cît avusese la librărie. Gordon refuză îndîrjit. Va găsi pînă la urmă tot o slujbă de vînzător în altă librărie, cu un salariu mult mai mic. Găseşte o locuinţă şi mai mizeră decît cea din care fusese dat afară.

Ei şi ? Gordon este fericit. Sau, aşa i se pare lui. De fapt, este un învins. Nu poţi învinge sistemul dacă eşti mediocru sau nu ai noroc. Norocul lui Gordon se cheamă Rosemary, care într-o încercare disperată de a-i arăta că îl iubeşte, chiar şi sărac fiind, i se oferă pe neaşteptate, după ani de zile de prietenie platonică. Iar restul, l-a făcut natura. Rosemary îl anunţă că a rămas însărcinată; el, bărbat de onoare o cere de soţie, iar după nuntă acceptă în sfîrşit din nou, slujba de scriitor de reclame, la care chiar avea talent. Într-un gest simbolic, face un sul din foile ee hîrtie care ar fi trebuit să fie noul său volum de poezie, şi hotărît, îl aruncă la canal.

Singura formă de rezistenţă pe care Gordon o mai are, este urmatoarea : refuză categoric o aspidistră în locuinţa lor de proaspăt căsătoriţi. Rosemary crede că nu este decît încăpăţînarea lui deja bine ştiută şi insistă. Astfel, are loc prima lor ceartă de cînd erau căsătoriţi. Ceartă care se sfîrşeşte instantaneu cînd Rosemary spune :” – Vai Gordon! – Ce e ?! – L-am, simţit mişcînd ! – Ce-ai simţit mişcînd ? – Copilul ! Am simţit cum a mişcat în burta mea. – Zău ?”  

O carte cu adevărat bună . Dar, ştiţi ceva ? Orwell va rămîne în conştiinţa tututor, cititori sau nu, doar prin cele două cărţi ale sale, cu substrat politic.

Read Full Post »

Cunoscut mai cu seamă ca autor al romanelor “Ferma Animalelor” – o fabulă politică – apărut în 1945 şi “ O mie nouă sute optzeci şi patru” – o distopie – apărut în 1949, G. Orwell s-a născut în India în 1903, într-o familie de englezi; tatăl său era funcţionar în administraţia  locală. Şi-a făcut studiile la Eton între 1917 şi 1921, publicînd în diverse reviste ale acestui prestigios  colegiu. După absolvire, s-a angajat în cadrul Poliţiei Imperiale Indiene din Birmania, perioadă a vieţii sale care se va concretiza în romanul “Zile Birmaneze” apărut in 1934. Debutase cu un an mai înainte, cu romanul “Down and Out în Paris and London” , unde descrie perioada de austeritate autoimpusă pe care a trăit-o la întoarcerea în Europa. A mai publicat romane precum “A Clergyman’s Daughter” – 1935 sau “O Gura de aer” – 1939 dar recunoaşterea avea să îi vină odată cu romanele de tip reportaj “The road to Wigan Pier” – 1937 şi “Omagiu Cataloniei” – 1938, în care descrie viaţa la limita sărăciei a minerilor dintr-un orăşel din Lancashire, respectiv experienţa sa de voluntar din perioada războiului civil din Spania. A murit de tuberculoză la Londra, în 1950. Am să scriu cîte ceva despre un roman al său, apărut în 1936 şi publicat la Polirom în 2009 : “Aspidistra să trăiască”. Cartea are accente autobiografice şi este o satiră la adresa  societăţii capitaliste care a ridicar BANUL la rang de religie atotstăpînitoare. Gordon Comstock, un mărunt poet londonez trecut de prima tinereţe, poartă un război personal împotriva zeului-ban care corupe întreaga existenţă şi atentează la decenţa meschină a clasei de mijloc, clasă simbolizată în viziunea eroului lui G. Orwell ( pe numele său adevărat – Eric Arthur Blair), de o plantă capabilă să reziste în condiţii vitrege, fără lumină şi neîngrijită, plantă care se numeşte ‘aspidistra elatior’– popular ‘planta de fontă’ – care a fost pe larg folosită pentru decorarea locuinţelor, datorită frunzişului său bogat. În afară de subiectul în sine, acest roman este o veritabilă carte de critică literară (sumară) în care sunt amintiţi prin referiri la termatică sau la personaje, un foarte mare număr de autori. Lucru firesc pentru că Gordon, pornit să cucerească piscurile literaturii prin poezie, renunţă la “o slujbă bună” plătită relativ decent, pentru a se angaja ca vînzător la o librărie obscură, cu un salariu la limita sărăciei. El, ditamai poetul, nu are apetenţa burgheză a banilor pe care îi dispreţuieşte profund, dar de care duce în permanenţă o lipsă sîcîitoare, agasantă şi nu în cele din urmă, umilitoare. Nu mai putea el, poetul căruia îi apăruse deja un volum de poezii, veritabil creator de metafore universale, să-şi mai irosească talentul compunînd reclame mincinoase pentru produse de proastă calitate. Preferă să locuiască într-o pensiune mizeră, să-şi piardă vremea păzind teancuri de cărţi nevandabile, printre care si propriul său volum trecut deja la reduceri, decît să locuiască într-o locuinţă decentă, cu un salariu îndestulător, eventual căsătorit cu o fată care-l iubea de ani buni, nici ea nu ştia prea bine de ce. O carte cu adevărat bună şi de neocolit, care a fost ecranizată în 1997, Richard E. Grant şi Helena Bonham Carter, deţinînd rolurile principale.

Read Full Post »