Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Basilique notre dame’

Mi-cul de-jun sim-patic, în ca-re îţi dau ni-mic 🙂 Adică, chiar  N I M I C! Ou fiert (cine ştie de cînd este pe masa aceea, că nu-i cald deloc), ceai, nu, cafea, nu, doar lapte, unt şi dulceaţă. Şi iaurtul acela diabolic, parcă special făcut ca să te apuce cufureala, în care nu ştiu ce geniu culinar a amestecat fructe, bleah. – Vrei suc? întreabă Silvia. – Mai bine nu, răspund. N-am pic de încredere. Un magrebian supraveghează atent sala de mese în care cîţiva rătăciţi îşi amăgesc foamea. Trist stabiliment, A2K. Mai avem de stat o singură noapte, că mai multe, n-aş suporta.

Pun GPS-ul  la lucru. Maşinăria zice că să luăm autobuzul 427. Urcăm şi-l întreb pe şofer dacă merge în Vieux Montreal. Nu pricepe din prima dar,  apoi, luminat, turuie ceva repede repede repede, dar cînd înţelege că nu înţeleg, 🙂 scoate un bilet folosit şi scrie – Peel apoi altă linie – şi 715. Apoi îmi arată să mă întorc de unde am venit şi repetă Peel! Ok, zic, deşi nu pricepusem nimic. Mă fulgeră o idee. La toate intersecţiile sunt plăcuţe cu numele străzilor. Nu cumva? Ba daaaaa, chiar asta a şi fooost. La intersecţia bulevardului Rene Levesque cu strada Peel, este staţia autobuzelor 109 şi 715. Clar. Aşteptăm (trec cam o dată pe oră) şi într-un final, apare. Urcăm, întreb cît costă biletul, Silvia spune ceva pe româneşte şi nenea şoferul – Spune bre, ce vrei 🙂 Daniel este român, are vreo 53 de ani, la bază este  inginer agronom dar trage de covrig în Montreal. Nu-i place în Canada. Îi este dor de mama sa. Mai bine era pe vremea lui Ceauşescu. Măcar atunci, copiii îi îngropau pe părinţi şi le luau locul. Nimeni nu hălăduia prin lume, ca acum. Biletul este valabil două ore. Şi ne tot spune de-ale sale în loc să ne lase să-l întrebăm noi, ce avem nevoie să ştim. Este nevorbit pe  româneşte de mult şi nu mă îndur să-l întrerup. Apucasem să-i spun că noi căutăm Ordinul Sulpician, habar n-are de acest Ordin. Dar de Catedrala Notre Dame ştie ceva? Între timp, am ajuns la malul fluviului, la locurile pe care le văzusem din autocar cînd eram pe podul acela foarte înalt. Şi-mi arată o bisericuţă. Aia este, zice, ferm convins. Se oferă să ne mai facă ture prin oraş, gratis. 🙂 Dragul de el. Chiar a fost simpatic şi destul de util dar noi, vrem musai să ajungem la cele două obiective. Mulţumim frumos, îi urăm lui Daniel toate cele bune şi coborîm. Ulterior aveam să înţeleg că mai bine acceptam oferta sa de a ne învîrti prin oraş nepărăsind atît de repede autobuzul. Mai ştiţi vorba ceea cu mintea cea de pe urmă? 🙂

Intrăm în acea mică biserică. Se numeşte de fapt, Chapelle Notre-Dame de Bonsecours. Întreb de Catedrală şi Viviene – parcă aşa a spus că se numeşte – descuie un dulap, extrage o hartă, îmi trasează drumul şi-mi surîde angelic. Cît costă harta? Gratuit. Pot să fotografiez? Oui! Ceea ce şi fac plus un clip.

Mă întreb şi io’ aşa, ca prostu’. Cum se face oare că m-am înţeles perfect cu Viviene în limba franceză? De ce cu alţi canadezi nu reuşesc?

Ieşim. Pe stradă, lucrări de reabilitare a clădirilor, ceva asfaltări, dar nu şi praf, pentru că au grijă de sănătatea turiştilor 🙂

La intrarea în biserică, o sărmană. Mă abţin să o fotografiez. Poate că are dreptate Robert. Chiar aşa. Ce rost are să o fotografiez pe biata femeie?

Urmăm traseul de pe harta lui Viviene, plin de mazazine, de suvenire, şi de locante cu fel de fel de bucate, îngheţate, cafele, etc. Repede repede găsim Basilique Notre Dame. Coadă la bilete. Tarif pentru adulţi, şase dolari cu sau fără ghid 🙂 Pentru copii, ceva reducere, pentru pensionari, nu.

Intrăm într-o atmosferă de clar obscur. Multă lume admiră ornamentaţia bogată. Chiar este de admirat! Nu ştiu dacă îmi vor ieşi fotografiile, atît de întuneric este.

Apoi, dăm roată bisericii pe o latură şi descoperim o capelă luminată a giorno, unde nu foto, nu telefon. Doar linişte, contemplare şi reculegere. Totul luminat foarte puternic şi atent supravegheat de un călugăr îmbrăcat complet în alb. Sulpician? Probabil că da, ordinul lor este lipit de Basilică.

Citez din lucrarea mai sus menţionată:

Basilique Notre Dame este una dintre remarcabilele opere arhitecturale într-un oraş care îşi are mai mult decît partea sa de clădiri frumoase. În 1824, seniorii Ordinului Sulpician care conduceau Montrealul au poruncit construcţia unei biserici mari cît să îi poată primi pe toţi credincioşii din întreaga parohie. Arhitectul pe care l-au ales era un irlandez american protestant, pe nume James O’Donnell, atît de emoţionat de magnificenţa lucrării înfăptuite de el încît s-a convertit la catolicism şi, după moartea sa, a fost înmormîntat aici. Pentru o jumătate de secol, basilica aceasta cu turnuri gemene, în stil neogotic, a fost cea mai mare din America de Nord. (…) Interiorul său este de o extraordinară somptuozitate, o fuziune între sculpturile bogat detaliate, vitralii şi jocul subtil controlat între lumina naturală şi artificială. Lemnul aurit şi albastrul mistic al bolţilor şi al altarului creează o atmosferă de seninătate. Sanctuarul este o operă de artă, sculptat de artistul Henri Bouriche. Ferestrele, din Limoges, Franţa, spun povestea originilor Montrealului.

Basilica e flancată de cea mai veche clădire din Montreal, Vieux Seminaire de Saint-Sulpice, ridicată de Ordinul Sulpician în 1685 (adică funcţionează neîntrerupt, de 333 ani). Seminarul  este încă folosit de călugări şi nu este deschis publicului. (…) orologiul său elegant se bucură de faima de a fi cel mai vechi din America de Nord…”

 

Read Full Post »

A trecut fix o lună de zile (acum sunt două…) de la reprimarea sălbatică a demonstraţiei paşnice a românilor din diaspora, la Bucureşti. Ca să îngreuneze ancheta, au secretizat informaţiile. Asta se întîmplă cînd vinovaţii sunt la butoane: ascund urmele, temporizează şi în final, muşamalizează. Apoi.

Cearta primăriţei ot bucale cu teleormăneanul cel viteaz a început să capete accente comico-tragice. Liste de susţinere a primăriţei din partea lipitorilor şi a linguşitorilor în frunte cu Arşinel, mînie proletară de înfierare a doamnei susţinută timid de cîteva organizaţii pesediste, balamuc.

Un lucru este limpede: această haită care a pus mîna pe ţară, se va da de ceasul morţii să nu fie decuplată de la ţîţa bugetului de stat. De plecat tot va pleca de la butoane clanul tăriceano-drăgnicesc; chestie de timp; dar înainte de plecare, vor face praf şi pulbere România, dacă restul haitei pesedo-aldistă le va permite cu inconştienţă, această ticăloşie. Sper să nu.

Revin la Montrealul nostru că-i mai sănătos. Caut pe tabletă o rută din Levis pînă la autogara din Quebec, găsesc mai multe variante, parcă ar fi două autogări, dar mai bine îl aştept pe Robi să ne descîlcească.

O să o iau uşurel la pas în josul străzii să văd ce indicaţii preţioase mi-a dat fierătania şi dacă nu mă descurc o să ţîp franţuzeşte: HELP 🙂

Abia acum descopăr că de fapt, Levis dispune de o reţea întreagă de autobuze, nu doar de bus 35 R. Mai ştiam că există bus 19 dar habar n-am unde merge, şi nici nu ne-a interesat pînă acum. Astăzi am căutat bus 35 E dar n-am fost în stare să-l găsesc pentru că una îmi arăta gps-ul de pe tabletă şi alta era situaţia la faţa locului. Teoretic, 35 E ne-ar fi dus fix la autogara de unde vom lua autocarul pentru Montreal. Cred că nu-i mare diferenţa dar dacă nu ştii, nu ştii şi gata. Cred că  degeaba o să-l rog pe Robi să ne desluşească. El care nu s-a mai dezlipit de maşină de vreo şapte-opt ani, chiar n-are cum să ne ajute. Soluţia: taximetria locală. Bun şi aşa că doar nu vom rămîne neduşi la Montreal. Ce să o mai bîjbîim: va veni un taximetru în faţa casei la ora 7,40.

Avem de vizitat în principal două Catedrale, dintre care una este o copie la scară a Vaticanului, Catedrale Marie-Reine-du-Monde, iar cealaltă, Basilique Notre Dame a fost construită chiar lîngă Seminarul Sulpician, cea mai veche clădire din Montreal, în funcţiune de 333 ani, păcat numai că nu este deschis şi pentru public. Dar sunt extrem de curios să văd „oraşul de sub oraş”! Şi, funcţie de timp şi de cum ne orientăm, mai sunt şi alte obiective de văzut. Avem hotelul rezervat, bilete de întors, tot tot tot.

Am ajuns iar la complexul de magazine de lîngă oraş şi de data asta şoferul de pe 35 R ne-a taxat cu 3,5 dolari, nu cu 2 cum ne obişnuisem…

Aşa cum am promis, am luat ceva „provizii” pentru această mini excursie, poate că nu va fi nevoie de  ele dar, mai ştii? Am văzut la Niagara cît de bine ne-au prins. Nu mă pot obişnui cu faptul că la magazin preţul afişat nu conţine nu ştiu ce taxe şi una crezi că ai de plătit şi altă sumă trebuie să scoţi din portofel. Nu mi se pare corect. Dar. Trecem şi peste chestia asta.

Belea cu fumatul. A primit Robert reclamaţii de la colocatari că fumăm în casă şi nu este voie. – Adică dacă tembelii ăştia sunt abstinenţi, trebuie să o fac şi eu pe sfîntul? – Aşa e regula, a zis Robert. – Şi dacă nu ne conformăm?  – TICHET! Problema nu e de abţinut sau nu de la tutun sau că trebuie să ieşi în grădină la fumat cum ieşeam în curtea şcolii cînd eram liceeni. Mă deranjează că în casa omului, pot alţii să stabilească reguli şi iar nu mi se pare corect. Comunişti nesuferiţi 🙂 Glumim noi dar chestia asta este cumplit de serioasă. Peste tot, nu ştiu ce fel de forţe oculte, testează limitele de supuşenie pe care oamenii sunt de acord să le suporte. În caz contrar, ar fi chiar mai rău, pentru că aceste reguli ar fi dictate de tembeli decerebraţi.

Să fie oare la mijloc, şi aici, sinistra imbecilitate denumită pompos „politically correctness”? Foarte posibil.

Read Full Post »