Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bestiar’

      Citind Bestiar, încă de la prima pagină mi-am spus că Julio Cortazar(AICI) e un scriitor aşa cum mi-aş fi dorit eu să ajung cînd aveam să fiu cu adevărat “mare”. Cortazar străluceşte prin elocvenţă, prin erudiţie, prin memoria lui incredibilă şi umorul periculos – spune Gabriel Garcia Marquez.

     Bestiar este primul volum de povestiri pe care Cortazar îl semnează, în 1951, cu adevăratul său nume. Cele opt povestiri fantastice vorbesc despre lucruri şi întîmplări obişnuite ce ajung să capete pe nesimţite dimensiunile unui coşmar sau scot la iveală lumi paralele. De la casa aparent banală care este ocupată de nişte creaturi misterioase pînă la enigmatica Delia, expertă în dulciuri, ai căror logodnici mor în împrejurări ciudate, de la Alina Reyes, ce trăieşte viaţa altei femei, aflate la mare depărtare, pînă la ferma bîntuită de un tigru însetat de sînge, Cortazar ne oferă o lectură surprinzătoare, care ne schimbă percepţia asupra realităţii – stă scris pe pagina de gardă a acestui volum de buzunar.

     Încă de mic, relaţia mea cu lucrurile, cu scrisul nu a fost diferită de relaţia mea cu lumea în general. Se pare că m-am născut ca să nu accept lucrurile aşa cum sînt – spune chiar autorul.

     Nu-mi rămîne decît să adaug că este o carte plăcută la citit, carte care fără să adîncească prea mult misterul împrejurările în care realitatea capătă brusc accente de ireal, lasă cititorului un larg spaţiu de manevră a imaginaţiei proprii. Am o vagă bănuială că acest volum de debut în proză nu a fost decît uvertura care avea să anunţe următoarele opere ale unui autor important. Am mai semnalat două cărţi ale acestui autor. AICI şi AICI.

BLOGUL ZILEI : http://toatecelerele.wordpress.com/2010/11/30/bestiar-julio-cortazar/#comment-281

Reclame

Read Full Post »

Pe vremea cînd înca mai era un tînăr poet promiţător, junele – pe atunci – M. Dinescu, a scos mai multe volume de poezie, unele poezii, avind chiar certa valoare poetica ( dupa umila mea parere). Unul dintre aceste volume, se cheama chiar asa : „Teroarea bunului simt”. Mi-am adus aminte de acest volum, dupa ce am vazut siderat la televizor, nesimtirea cu care dizidentul de pe vremuri devenit intre timp „Poetul-Portofel”, a incercat sa torpileze un miting al presedintelui Basescu, desfasurat in localitatea Cetate, localitate pe care Dinescu o considera feuda sa. Trec peste faptul ca un pitic de talia lui Dinescu n-ar putea sa insele vigilenta politica a presedintelui Basescu, care de altfel l-a si trimis sa vorbeasca tot acolo unde Dinescu il improasca permanent cu noroi : la televiziunile lui Vintu si ale lui Felix, televiziuni care de fapt si erau pregatite sa imortalizeze momentul si sa-l dea in reluare pina la sastisire. Televiziuni la care feudalul de tip neo-iliscenian a si ajuns in prime-time. Televiziuni la care teroarea bunului simt este de ceva vreme convertita in teroarea celei mai joase manipulari obsesive, impotriva presedintelui Basescu. Si unde purtatorul de rubasca neaos romaneasca, de pe vremea cind juca impecabil partitura ostracizatului, s-a declarat interzis ! de catre dictachiorul Basescu, mai dihai decit fusese interzis de celalalt dictator : dizidentul fata de Moscova perestroikista si glasnostica, ceausescu. Fostul poet, devenit intre timp mosier si gurmand notoriu, nu pare sa isi mai dea seama ca fibra sa poetica a  alunecat iremediabil de la teroarea bunului simt, la nesimtirea fara frontiere, si declara senin dar ritos, ca a vazut el la CNSAS, o fituica pe care presedintele Basescu figureaza ca informator. De ce acum si nu pe vremea cind aparea in im-postura de fervent sustinator al presedintelui Basescu ? Mister ! Mister probabil tot atit de substantial, ca uriasele sume de bani puse la dispozitie de paturici si felixi hrapareti, pentru nimicirea dusmanului neimpacat al feudalizarii definitive a tarii : Basescu ! Acum, fostul simbol al lovilutiei din decembrie ’89, nu se mai multumeste sa ‘arate ca lucreaza’ – la indemnul lui Caramitru – la o proclamatie catre tara. Acum, poetul-portofel chiar lucreaza! Lucreaza cu osirdie la demolarea ultimelor ramasite ale bunului simt. Cu metode ale terorii securistice.

Un poem din volumul amintit :

 BESTIAR

 “javra din mine

asculta cotcodacitul monoton al zilelor

si-i vine sa cinte

cu voiosie amina moartea pe strazi

inalta ochii la cer ca pe doua tarabe cu jucarii

in vreme ce fratele cucului priveste ceasul din turn

ca si cum i s-ar lua ceva de pe masa

da plapuma intr-o parte

de parca-ar deschide usa unui spital

pina se-aude roiul bisericilor

biziind deasupra bietului rastignit

si inteleg ca sint singurul care nu-si acopera fata

la vederea fulgerului aplecat peste iesle            

a bivolului infipt in norul trandafiriu”.

Read Full Post »