Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘biserica românească’

Ne-a spus Robert triumfător că bisericuţa pe care încercase Silvia să o vadă ieri, a fost deschisă între 9,30 şi zece. Vă daţi seama? O jumătate de oră! Imens! Asta lovitură dată laicităţii! O jumătate de oră săptămînal, închinată integral, religiei; o jumătate de oră săptămînal, teologia se luptă cu secularismul. Sînt mut de admiraţie uluită. N-am cuvinte destule de laudă. Ps. De fapt, biserica este deschisă o dată la două săptămîni. Mai bine tac.

Şi dacă n-am cuvinte, trec la trebuşoarele noastre pămîntene.

Iar ne scoate Robi la plimbare. Ca de obicei, destinaţia este secret bine păzit de un Robert închis ermetic în muţenie. Am mai spus că el nu spune ce are de gînd să facă. Spune numai ce a făcut, DUPĂ ce a făcut. Cam ca Ştefan cel Mare „Lucrul său ştia a-l acoperi” a spus cronicarul despre ilustrul domnitor. Robi mi-a dat şepcuţa cea albă cu inscripţie Ottawa Canada, nu cumva să o uit acasă ca ieri şi din cauză de insolaţie să am chef de harţă, iar 🙂

Levis este legat de Quebec în afară de feribot cu două poduri; unul de fier pe care l-am străbătut cu maşina lui Robert şi cu autobuzul L 2, iar celălalt pod este din beton şi chiar peste el trecem noi, acum, în premieră. Între cele două poduri este o foarte mică distanţă în Levis şi o distanţă habar n-am cît de mare în Quebec, pentru că podurile duc în două puncte total diferite ale metropolei. Sub şi supra traversăm o complicată reţea de şosele suspendate aflate în dotarea oricărui oraş care se respectă, reţea care formează uriaşa centură ocolitoare, reţea care te conduce exact unde ai treabă în oraş, fără să fii nevoit să încarci inutil traficul din centru. Adică exact ce în România NU există decît în imaginaţia unor domni oprescieni 🙂

Mergem şi tot mergem. Unde? Mister. Undeva în Quebec 🙂

Gata. Am ajuns. Misterul s-a destrămat. Suntem în faţa Bisericii Române din Quebec. Aseară am avut o mică dispută pe această temă, cu Robert. Mai întîi, ne-a propus să ne ducă ca să ne întîlnim cu Părintele Daniel pe terenul său de activitate, apoi s-a răzgîndit (ştie el de ce nu spune mai niciodată ce are de gînd!). De ce s-a răzgîndit? iac’aşa pentru că-i Cănuţă om sucit 🙂 De fapt, din ce ţin minte, el şi Părintele nu-s tocmai neprieteni dar, nici prea apropiaţi nu-s. Nu mă bag, nu vreau să aflu, treaba lor, să se descurce.

Ps. Am aflat, dar mai bine trec cu vederea, chiar nu e treaba mea.

Cred că aseară, la nervi, am spus inclusiv că plec acasă înainte de termen, singur 🙂 Cum Tandemul mă crede în stare (chiar dacă nu-s) de aşa ceva, îl lăsară pe nebun (adică pe mandea 🙂 ) în plata Domnului, că tot veni vorba despre cele sfinte.

Bon. Am ajuns. Este o biserică mică din lemn, cu vreo 70 de locuri pe scaune şi încă vreo 30 în picioare; este frumos decorată şi luminoasă. Erau cam 50 de români la slujbă care cîntau împreună cu preoţii, doi sau trei. Am recunoscut printre enoriaşi pe cîţiva dintre cei pe care mi i-a prezentat Robert la pick nick-ul românesc de ieri. Robert ne tot face cunoştinţă cu alţi şi alţi români, dar mă tem că le reţin doar fizionomia, nu şi numele; asta este situaţia, vîrsta a început să-mi joace feste neplăcute.

Nu pot sta prea mult, fumul de lumînare mă sufocă, astmul meu nu se împacă deloc cu alt fum în afară de cel pe care-l produc eu cînd fumez 🙂 Amară glumă… Totuşi nu este politicos să-i evit pe compatrioţii noştri şi revin în biserică la finalul slujbei. În cele din urmă, Părintele Daniel şi încă un preot au oficiat un parastas, Părintele Daniel în limba română, iar celălalt preot (care se pare că aparţine de Biserica Rusă) a scos un liturghier din care a citit în franceză. Apoi, la final, ritualul cunoscut; tava cu colivă, Doamne miluieşte, Amin!

Am aprins două lumînări, una pentru vii şi alta pentru morţi apoi am coborît în subsolul bisericii unde este amenajată o şcoală de duminică.

Tot aici se organizează întîlniri între românii care formează această comunitate. Par legaţi între ei, am înţeles că se ajută reciproc, dar n-am întrebat dacă-s ortodocşi sau catolici; poate că-s ecumenici, mai ştii?

Ps. Am aflat că-s ortodocşi dar această biserică a fost cumpărată de la catolici în urmă cu şase ani. De aici scaunele, de aici ritualul de a cînta împreună. Mai înainte, Biserica Română din Quebec subînchiria timp de la o Biserică Catolică dintr-o zonă nerecomandabilă; zonă chiar periculoasă!

Astăzi, aici, se ţine parastasul de doi ani a unei românce plecată la cele veşnice de pe meleag străin, fie ţărîna sa uşoară şi cugetul urmaşilor săi, împăcat!

Părintele Daniel m-a miruit de două ori 🙂 O fi mirosit Părintele, păcătosul amarnic din mine? Am primit şi anafură la pachet (am mărturisit că mîncasem deja) O vom folosi mîine dimineaţă înainte de micul dejun. Gata aici. La drum. Unde? Tandemul priveşte întrebător către mine. Le readuc aminte ce le-am spus aseară, şi anume că eu nu voi mai propune niciodată NIMIC pînă la sfîrşitul acestui periplu. Ce vrea Tandemul să facem aia vom face, ori toţi trei, ori numai Tandemul, ori numai Binomul (eu şi Silvia) 🙂

La venire, am uitat să-mi pun centura dar Robert s-a prefăcut că nu vede. El, care ne-a terorizat pe această temă. Credea că ne ciondănim iar? 🙂 LOL!

Read Full Post »