Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bistriţa’

Zile

Am lipsit din blogosferă cîteva zile; aproape o săptămînă. Am fost la Bistriţa-Nasăud unde am fost invitat să particip la botezul unui prunc născut de nepoata mea, Maria, fata fratelui meu, nepoată tare dragă sufletului meu despre a cărei superbă nuntă, am relatat cîte ceva, anul trecut.

Am redescoperit la Bistriţa o lume aşezată, lume care toarce altfel caierul vremii; o lume care este ancorată mult mai bine decît le vine unora să creadă, în realităţile pe care le trăim. Am redescoperit o lume în care lupta politică îşi are rostul ei dar, o lume care-şi consumă decepţiile cu mult mai puţină acerbie decît ar fi de crezut.

Acestor oameni, chiar nu le pasă ce partid cîştigă alegerile; adică le pasă dar, chiar dacă alegerea a fost greşită, aceşti oameni se retrag pe meterezele rezistenţei individuale, rezistenţă alimentată de lanţul slăbiciunilor şi mai ales, de lanţul încrengăturilor care sfidează politicul în virtutea relaţiilor lor interumane;  relaţii care transcend şi sfidează politica şi politicienii. O lume care va dăinui aşa cum a dăinuit şi pînă acum: prin omenie şi prin hărnicie individuală, ambele subsumate unor tradiţii mai vechi decît se poate bănui.

Oamenii tac şi fac, nu se încred excesiv în promisiuni politicianiste şi fac tot ce depinde de ei, pentru a se bucura de acumulările părinţilor lor, acumulări pe care le transmit urmaşilor lor. Mulţi fii şi fiice ale locurilor acestea binecuvîntate pleacă în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite în străinătate dar, marea lor majoritate nu au altceva în gînd decît să revină ACASĂ şi să acumuleze cu banii cîştigaţi, noi valori materiale nu neapărat pentru ei ci, pentru urmaşii lor. Aceşti oameni chiar au sentimentul perenităţii!

Le putem urma exemplul? Dacă vrem, cred cu tărie că DA, putem urma exemplul acesta splendid de cetăţenie aplicată, nu neapărat vorbită în exces. Ce ne împiedică?

Read Full Post »

Colibiţa

La aproximativ 40 de kilometri distanţă de Bistriţa-Năsăud (mergînd spre Suceava) am descoperit o veritabilă perlă a minunăţiilor dăruite de bunul Dumnezeu, pămîntului românesc, Colibiţa. Nu ştiu de unde provine acest nume ciudat; gîndul mă dusese mai întîi spre cobiliţa dar nu, nu este vorba despre numele bucăţii de lemn special prelucrată pentru a le permite oamenilor să poarte poveri.

Părăsind Bistriţa pe o şosea cumsecade, se ajunge la Colibiţa străbătînd un şir de localităţi molcome, aparent dormitînd; este numai o impresie. Localităţile sunt dinamice, în care noul îşi face loc treptat-treptat, forţînd marginile aşezărilor. Între localităţi se întinde o salbă de clădiri noi, simbol al prosperităţii noilor îmbogăţiţi ai nesfîrşitei tranziţii, case falnice cu cel mult două caturi, case de gospodari care edifică o nouă epocă.

Lumea tradiţională încă ocupă centrul localităţilor, dar nu mai mult. Suntem în plin proces de schimbare de generaţii şi acest lucru este cum nu se poate mai manifest. Totuşi: aici încă se mai pot vedea gospodăriile populate de trei-patru generaţii în care tradiţia nu se lasă învinsă cu uşurinţă de impetuozitatea noiilor generaţii. Bon.

După o salbă de localităţi cu nume sonore cum ar fi, Rusu Bîrgăului, Josenii Bîrgăului, Mijlocenii Bîrgăului, Susenii Bîrgăului, Prundu Bîrgăului, ajungem la Bistriţa Bîrgăului, localitate aşezată şi străbătută de Rîul Bistriţa, unde un indicator oarecare face trimitere către Colibiţa. Surpriza neplăcută este că această porţiune de drum (vreo şapte kilometri) se parcurge hîrtopit şi cu jalea în suflet pentru starea de sănătate a vehiculului cu care te deplasezi.

Peisajul este la fel de sălbatic cum a fost la începutul facerii lumii. Coaste abrupte şi versanţi verticali de stîncă tenace defilează pe toate laturile drumului serpentinat: stînga, dreapta, înainte. Duritatea stîncii este frecvent învinsă de tenacitatea vegetaţiei care inundă munţii înconjurători, iar soarele se luptă cu nişte nori ameninţători care încearcă să negureze peisajul strîmt.

Mai întîi, ajungem la o belvedere: un baraj de vreo sută  de metri lungime străbătut de un drum prost asfaltat, formează capătul acumulării de apă care alimentează în vale o hidrocentrală şi o păstrăvărie. Localnicii denumesc acest lac artificial, Marea de la Munte. Oficial, se numeşte Lacul Colibiţa, lac care dă şi numele staţiunii de aici. Staţiune vînată atît de localnicii bogaţi cît şi de din ce în ce mai mulţi europeni care doresc să aibă aici, case de vacanţă.

Aflăm că aici, pe fundul acestui lac odihneşte pentru vecie un sat care a fost inundat după ce localnicii au fost strămutaţi fără voia lor prin anii 1970, anii impetuozităţii de la început a lui Ceauşescu. Oamenii care ştiu locurile povestesc emoţionaţi şi cu evidentă nostalgie, cum erau locurile înainte. Spun că în anumite zile, dacă vremea este senină, se poate vedea pe fundul lacului, fosta şosea. Greu de crezut acest lucru, mai ales că lacul este adînc pînă aproape de vreo 60 de metri. Mi se pare limpede că aici, sau mai bine spus şi aici, legenda penetrează realitatea şi fecundînd-o, naşte noua dimensiune a locurilor, dimensiune în şi cu care trecătorii vremelnici sunt invitaţi să se acomodeze. N-am nimic împotriva acestui fapt. Îmi plac legendele.

Cert este că lacul, fără să fie prea mare, este destul de întins (7 km. lungime), unui automobilist nu prea grăbit trebuindu-i ceva mai bine de două ceasuri pentru a-i da roată. Apa este limpede şi plină cu păstrăvi de crescătorie, motiv de veşnică dispută între foştii şi noii administratori, stabiliţi pe criterii politice. Un cîrd de raţe umple aerul cu măcăielile lor, prilej minunat pentru copiii de toate vîrstele să rîdă şi să chiuie la rîndul lor. Apropo de aer: se spune că aici ar fi cel mai curat şi mai bine ozonat aer din toată ţara dacă nu cumva, din toată Europa. Aşa o fi?

Se pot petrece aici cîteva zile de odihnă totală sau de ce nu, de odihnă activă.

Sunt nenumărate moduri de a petrece timpul şi nu enumăr decît cîteva: rafting, pescuit, scufundări, înot, plimbări cu barca sau cu sania, drumeţii pe cărările Munţilor Călimani (Tăul Zânelor, izvorul de apă minerală Borcut, trasee montane – traseu marcat de 3,5 ore pâna în Vf. Bistricioru),sau de ce nu, pînă la Castelul lui Dracula de la Pasul Tihuţa, aflat la vreo 20 de km. Cazare şi/sau masă se găsesc relativ uşor, pentru toate pungile. Şi bineînţeles, amatorii de peşte se pot îndestula cu păstrăv, clean şi alte cîteva specii de peşte dar şi cu alte preparate.

Cîteva imagini de la faţa locului puteţi vedea AICI dar, dacă sunteţi cumva prin apropiere, merită să faceţi o vizită la Colibiţa.

Read Full Post »

Bistriţa Năsăud

Nu-ţi trebuie prea multă vreme să străbaţi acest oraş între marginile sale. Cîteva zeci de minute cu auto, cîteva ore per pedes. Centrul vechi trăieşte o nouă tinereţe prin cele cîteva zeci de terase şi prin magazinele modeste care oferă mărfuri de firmă.

Foarte aproape este grefat noul oraş străbătut de cîteva artere mai importante. Blocurile cu mai multe etaje sunt destul de puţine la număr, oraşul fiind construit preponderent pe orizontală. În plin avînt este periferia; de-a lungul ieşirilor din oraş s-au construit sute de vile cochete care dau o idee despre prosperitatea unei părţi a locuitorilor.

În centrul oraşului (cîteva date istorice AICI), vizavi de locul unde se desfăşoară ceremoniile de căsătorie şi în imediata apropiere a ceea ce se numeşte centru istoric (acum renovat şi primitor) se ridică falnică Biserica Evanghelică (cîteva date istorice AICI) al cărei turn domină oraşul.

Biserica este în plin proces de restaurare şi accesul nu este permis dar, pentru că de curînd a fost dat în exploatare un ascensor care-i duce pe amatori pînă în vîrf, am profitat de prilej. Iată cum se vede oraşul de pe platforma turnului

Lîngă biserică se află o statuie care-l înfăţişează pe Andrei Mureşanu,

autorul nemuritoarelor şi veşnic actualelor versuri „Deşteaptă-te române”. Dacă n-aţi ştiut, din acest motiv Oraşul Bistriţa mai este denumit şi Oraşul Imnului.

De altfel, în apropiere este şi Biserica Ortodoxă Română,

lîngă care se află un important edificiu, Panteonul Fiilor de Seamă ai acestor binecuvîntate locuri.

Cu adevărat impresionant şirul personalităţilor născute sau trăitoare pe aceste meleaguri. Oraşul este curat, nu prea întins ca mărime, deloc aglomerat, iar transportul în comun bine organizat. Nici taxiul nu este prea scump, avînd în vedere distanţele mici. În apropierea oraşului este o mică mănăstire de maici, Mănăstirea Sfântul Spiridon dar despre asta, în curînd. 🙂

Read Full Post »

Nunta nepoatei mele s-a desfăşurat la un hotel elegant, de cinci stele, Metropolis. Au fost oaspeţi mulţi, aproape trei sute: tineri, bătrîni, în floarea vîrstei şi piciloi. Toţi îmbrăcaţi la patru ace şi radiind fericire. Cel mai mult mi-au plăcut cei din „clanul maramu”, rude de-ale părinţilor mirelui. Două vajnice femei din acest clan, au venit îmbrăcate în portul specific: bluză albă, fustă înflorată, basma, iar una dintre ele chiar şi cu opinci. Au încins o dănţuială pe cinste şi mă bucur că am fost pe fază ca să o filmez. Chiar m-am simţit mîndru că mai există oameni în ţara asta care se simt români şi afirmă acest lucru cu fruntea sus.

Vreau să vă spun că după ce-au dansat de cîteva ori, femeile acelea s-au dus în cameră şi s-au schimbat în straie obişnuite. Bunul lor simţ ancestral le-a dictat totuşi, că nu se cuvine să faci notă discordantă ostentativ. Le-am îmbrăţişat pe amîndouă şi le-am spus că le iubesc. Tare s-au bucurat şi deja am o invitaţie la o nuntă tradiţională în Maramu’. Abia aştept să ajung. 🙂

Voi aţi fost pe la vreo nuntă în stil tradiţional?

BLOGUL ZILEI  http://cammely.wordpress.com/2012/07/11/4743/

Musai de vizitat!!!

Read Full Post »