Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bochart’

            Căci, în ultima vară petrecută în oraş, ideea că mi se întîmplă ceva straniu mi-a fost confirmată, deşi într-un fel absolut imprevizibil. Am fost prins în mijlocul unui jaf armat asupra unei bănci. Hoţii au strîns lucruri de valoare de la toţi cei prezenţi, cu excepţia mea. Era ca şi cum ar fi făcut abstracţie de mine, sau ca şi cum le-aş fi modificat percepţiile în aşa fel încît, din punctul lor de vedera, devenisem invizibil. Nedumerit la culme, m-am strecurat pe uşă, şi nimeni nu mi-a dat atenţie. De atunci am trecut cu regularitate prin experienţe ale Harului Discreţiei, care este şi el pomenit de Ibn Arabî printre harurile (karamat) misticilor sufiţi în prezentarea pe care o fac sufiţilor din Andaluzia, Ruh al-Quds. Acelaşi lucru s-a petrecut o dată, de exemplu, în timpul unei conferinţe la Cincinnati, cînd am încercat să iau cuvîntul şi, semnificativ, nimeni nu m-a băgat în seamă.

            Un alt har s-a manifestat la scurt timp după aceea. Nu fac cumpărături prea des, prin urmare îmi petrec cîte o întreagă după-amiază căutînd diverse lucruri. În cele mai multe cazuri, vînzătorii îmi fac socoteala în minus, iar în cîteva situaţii, m-am întors acasă cu mai mulţi bani decît aveam la plecare. O casieriţă dintr-un magazin universal mi-a deschis cassa şi mi-ar fi dat tot ce era înăuntru, dacă nu aş fi alertat imediat paza. În alt rînd, o sumă mare de bani a fost virată în contul meu de la bancă, printr-o plată de asigurări făcută greşit; nu mi-a fost uşor să descopăr pe socoteala cui îmi veniseră banii şi să corectez greşeala. Numesc asta Harul Socotelii în Minus.

            Am fost destul de des şi victima unui alt har, Harul Iubirii, cu mult mai puţin mulţumitor decît celelalte două, ba chiar, dacă stau să mă gîndesc, înspăimîntător. Un număr de persoane s-au îndrăgostit din senin de mine, fără nici o noimă. Asta mi-a pricinuit suficiente bătăi de cap atunci cînd nu eram în stare să le împărtăşesc sentimentele şi dureri infinite atunci cînd izbuteau să mă convingă totuşi că le împărtăşesc.

            Un alt har, acela al prevestirii unor evenimente viitoare prin intermediul viselor, ar fi putut fi util dacă fenomenul nu s-ar fi limitat, în general, la lucruri de mică importanţă. Astfel, mi-au fost date vise premonitorii despre o pisică lovită mortal în timpul unui meci de baschet, despre un duş, despre portarul de noapte al blocului, care-şi tunsese mustaţa (omul a murit la scurtă vreme) despre un agent de asigurări sunînd la  uşă într-o dimineaţă plicticoasă, despre o carte oarecare pe care aveam s-o găsesc curînd în anticariatul de pe strada 57 th Street, despre un prînz deprimant cu nişte colegi care între timp au dispărut, despre o pată roşie ce s-a ivit în chip miraculos pe cravata mea, după o cină intr-un restaurant italian.

            Cred că aceste patru haruri – Harul Discreţiei, Harul Socotelii în Minus, Harul Iubirii Nemeritate, Prevestirea Evenimentelor Mărunte şi alte cîteva, cărora eu le-am dat denumirea generică de Harurile Neînsemnate – există cu adevărat. Ele nu s-au manifestat decît după ce am intrat în posesia misterioasei cutii. Trăsătura lor comună se potriveşte de minune cu ceea ce este de aşteptat din partea unui limbaj al creierului, anume modificarea percepţiei. Oamenii mă treceau cu vederea, îmi calculau greşit situaţia financiară şi se îndrăgosteau de mine, deşi nu sînt o persoană prea atrăgătoare.

            Nu am început să simt decît încetul cu încetul că toate astea, care puteau fi concepute drept o manipulare aproape monumentală a limbii Creaţiei, sunt urmarea faptului că mă aflam în posesia cutiei lui Bochart, tot aşa cum despre vechile talismane se presupunea că prind în textura lor decretele neclare ale cerului şi le domesticesc. Se mai pune întrebarea dacă cel ce ar poseda limbajul divin, ar avea cunoştinţă de asta? Şi cît de mari sînt şansele să ţi-l însuşeşti ?

            M-am întrebat de nenumărate ori dacă Bochart a avut în minte un lucru  atunci cînd şi-a conceput mecanismul evident absurd : că magicienii, oricît de mare ar fi eroarea lor, sunt mai aproape de adevăr decît mecaniciştii. Şi că noi suntem automate de un alt fel, ale căror minţi sunt în stare să perceapă limbajul Creatiei doar ca pe o simplă absurditate.

            Dar, în acest caz, nu era oare posibil, ca inutilul mecanism al cutiei muzicale a lui Bochart să producă cu adevărat limba primordială, de care noi să rămînem perfect neştiutori, cu excepţia unor situaţii merschine, cum ar fi Harurile Neînsemnate ? Şi astfel, oare nu era posibil că toate absurdităţile să se justifice drept semne a ceva mai puternic chiar decît capacitatea noastră de a le înţelege ?

            Dacă nu greşesc, cîţiva filosofi cunoscuţi astăzi sub denumirea de nominalişti au stăruit asupra unor asemenea nesfîrşite speculaţii. Şi ştiu că într-o bună zi mă voi alătura lor, în vremelnicia confortabilă a secolelor trecute; totuşi căutarea cutiei lui Bochart nu va înceta niciodată, iar cei ce vor cunoaşte experienţa fericită şi nu prea a găsirii ei ar putea să treacă prin transformări, cine ştie, asemănătoare cu ale mele. Deoarece, chiar dacă există numai speranţe infime ca limba Creaţiei să fie înţeleasă, goana după cutia muzicală a lui Bochart îi este deschisă oricui, cel puţin pînă în momentul cînd se trezeşte el însuşi vînat de ea.         

            Şi totuşi, îndoielile persistă. Atît în ceea ce priveşte legătura dintre harurile mele şi cutie, cît şi într-o problemă mai acută, care a apărut între timp. La un moment dat, convingerea că există o legătură ocultă între haruri şi cutie devenise atît de solidă, încît am fost ispitit să-i încerc puterile împotriva unui regim politic dezgustător. Ipoteza că s-ar putea să împărtăşesc în mod iminent soarta lui Lullus, a lui Bruno, a lui Bochart şi a moştenitorilor creaţiei lui a ajuns să mă obsedeze. Prezenţa obiectului mut şi nemişcat în viaţa mea îmi părea din ce în ce mai mult o ameninţare.

            Multă vreme am cochetat cu gîndul s-o distrug. Dar acum am hotărît s-o ascund în aşa fel încît să-i sporesc lipa de sens. I-am şters toate urmele, numărul Porţilor, ba chiar şi palidele iniţiale J.B.G.B.d.S. ; i-am furat una dintre roţile inutile dinăuntru şi am plasat-o într-un seif din Los Angeles; am depus cutia, ca din întîmplare, într-o grămadă de nimicuri numită “Talcioc”, undeva în Massachusetts (nu voi mărturisi numele localităţii) şi am plecat prefăcîndu-mă că ocolesc privirile vînzătorilor improvizaţi, aşa cum ar fi procedat oricare dintre nenumăraţii clenţi care, ispitit o clipă să cumpere un lucru, s-ar fi decis în cele din urmă să renunţe.

 IOAN PETRU CULIANU / Ultimele Povestiri / Polirom

Read Full Post »