Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bompiani’

      Anul trecut, la ed. RAO a apărut o carte excepţională a lui Umberto Eco – profesor universitar, filosof, semiotician, lingvist şi bibliofil celebru pe plan internaţional. Citez de pe copertă : “Memoria vegetală” reuneşte noile reflecţii ale lui Eco despre lumea străveche şi fascinantă a cărţilor, despre bibliofilie, despre memoria şi bucuria lecturii […] o carte pentru bibliofili, dar nu numai, capabilă să transmită tuturor plăcerea lecturii ca dialog neîntrerupt cu cititorii”. De la bun început, autorul ne reaminteşte că omul este născut şi trăieşte sub semnul precarităţii” “Încă de pe vremea lui Adam, fiinţele umane manifestă două slăbiciuni; una de natură fizică şi una de natură psihică. Cea fizică se referă la faptul că mai devreme sau mai tîrziu, acestea mor; cea psihică la faptul că le pare rău că trebuie să moară. Neputînd-o împiedica pe cea fizică, încearcă să se revanşeze pe plan psihic, întrebîndu-se dacă există vreo formă de viaţă şi după moarte; răspunsul la această întrebare este dat de filosofie, de religiile fondate pe revelaţia divină şi de numeroasele credinţe mitice şi misterice”.

      Chiar aşa! Există viaţă după moarte ? Există măcar un singur om, care să nu-şi fi pus această întrebare ? nu există decît două posibilităţi : DA sau BA ! Şi în pofida tuturor filosofiilor şi religiilor care vehiculează diverse teorii, nu există decît un singur răspuns : cel pe care fiecare dintre noi îl va obţine la capătul vieţii mundane. Pînă atunci, fiecare e liber să creadă ce vrea.

      Cum omul este o fiinţă eminamente socială, fiecare individ trăieşte în mod direct propria sa viaţă, dar trăieşte fie şi în mod indirect, influenţat de precedesorii noştri de la care preluăm tradiţii, deprinderi, moduri de adaptare. Toate acestea se păstrează şi le găsim în memoria colectivă. “Încă de pe vremea cînd specia umană începe să emită primele sunete demne de luat în seamă […] bătrînii au devenit memoria organică a speciei. […] Însă odată cu inventarea scrisului, asistăm la naşterea memoriei minerale […] întrucît primele semne sînt scrise pe tabliţe de argilă sau sunt sculptate în piatră”.

      Epoca pregrafică a memoriei organice s-a terminat. De acum înainte omenirea îşi va păstra experienţele şi cunoştinţele în formă scrisă, pe diferite suporturi : piatră, lut, pergament, papirus, hîrtie şi mai nou, pe siliciu, adică înapoi la memoria minerală! De la descoperirea hîrtiei, memoria colectivă a devenit uriaşă, iar de la memoria stocată în ordinatoare, memoria a devenit pur şi simplu, colosală. Aproape orice informaţie se găseşte la un click distanţă de aproape oricine o doreşte.

      Dar, apropo de memoria vegetala, Umberto Eco semnalează un pericol uriaş. La început, hîrtia confecţionată din resturi textile era calitativ mult mai bună decît hîrtia utilizată masiv astăzi, hîrtia făcută din rumeguş. Urmarea putînd  fi faptul că, o uriaşă cantitate de MEMORIE este pe cale să se piardă iremediabil în 70-90 de ani, mai mult sau mai puţin. Ce e de făcut ? Sa fie retipărite cărţile care merită pe hirtie mai bună, sau să fie transpuse în format digital. Dar problema persistă! Cine poate să facă selecţia a ceea ce merită retipărit şi ce nu ? Spune Eco : “Dacă i-am fi dat ascultare lui Saverio Bettinelli în sec. al XVIII-lea, opera lui Dante ar fi fost distrusă”.

      De asemeni, ştim că de-a lungul vremii, diferite forme de imbecilitate au condus la pierderea unor comori literare, filosofice şi de alte genuri inestimabile, pentru vecie . Ne aducem aminte de rugurile pe care au fost şi încă mai sînt! arse cărţi, fie şi simbolic. Ne amintim fără plăcere butada :”toate cărţile în afară de Coran, trebuiesc distruse; dacă îl contrazic, sunt mincinoase; dacă îl confirmă, sunt inutile”. Bine că această uriaşă prostie nu poate fi pusă în practică.

      Nu în ultimul rînd, plăcerea pe care o simte un cititor pătimaş în preajma unei cărţi, ne spune Eco, este şi de neînlocuit, şi greu de explicat altora. “- Ce tot mai citeşti frate atîtea cărţi, mă întreabă unii dintre colegi sau amici, n-ai citit destule ? – Ce tot mai vreţi să mîncaţi şi să beţi şi astăzi musiilor, ce ieri şi alaltăieri nu v-aţi îndopat ?”

      Adevărul este  că cel neobişnuit cu lectura, îşi trăieşte propria sa viaţă. Cititorul însă, pe lîngă viaţa sa, trăieşte şi îşi aminteşte nenumarate alte vieţi. Valentino Bompiani inventase un slogan : “Un om care citeşte face cît doi”! De fapt, face cît o mie! spune modest, Umberto Eco.

       Am facut numai o scurtă prezentare a primului capitol din această carte, capitol care îi dă şi titlul. Carte în care, “cu inteligenţa, umorul şi competenţa obişnuite, autorul trece în revistă cîteva opere, povesteşte anecdote, trasează un criteriu de valoare, cu alte cuvinte ne conduce în lumea magică a bibliofiliei”.

 Un articol excelent despre aceasta carte aici

 http://bibliophyle.wordpress.com/2009/04/24/umberto-eco-memoria-vegetala/

Read Full Post »