Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cappadocia’

 

Read Full Post »

Read Full Post »

Cum am avut ca de obicei timp limitat (suficient de data asta) după ce coborîm din Castelul de la Uchisar, mai avem vreme de o cafea. Ai de unde alege. Terase şi restaurante la tot pasul. Ne strecurăm printre tarabele cu artizanat şi cu fructe din producţia localnicilor, ne aşezăm la o terasă mititică cu doar două mese şi încep tîrguiala cu turcaleţul. În afară de turceşte nu ştie decît vreo două boabe englezeşte dar nu pricep absolut nimic. Şi atunci, am ideea salvatoare!

Iupiiiiiu, scot agenda unde îmi notasem învăţăturile dragei Gabriela în materie de cafea şi fălos nevoie mare, spun: ORTA ŞEKERLI (cafea mediu dulce); un pic supărat îmi corectează pronunţia dar, după vreo zece minute ne aduce două cafele mititele dar buneeee, buneeee de numa-numa 🙂 . Nici preţul (afişat) nu-i tocmai de colea: 15 lire turceşti cu ciubuc cu tot. Dar, a meritat.

Mergem spre autocar, unde minune: s-a modificat schimbarea. Nu plecăm mai departe ci, avem parte de o surpriză: vom merge la magazinul unei fabrici de haine din piele, unde vom avea parte de o prezentare de modă după care, ne vom opri să mîncăm la un restaurant All Inclusiv la preţul de 12 TL de persoană. Sună apetisant!

Coborîm încetişor pe lîngă Valea Porumbeilor, un loc absolut fascinant.  Pe versantul muntelui calcaros, acolo unde oamenii n-au putut să-şi amenajeze locuinţele săpate în stîncă, le-au amenajat pentru porumbei (şi alte zburătoare) în speranţa că acestea vor fertiliza solul. Ceea ce parţial s-a întîmplat şi se întîmplă în continuare. Deosebit de ingenios!

Prezentarea de modă nu este cine ştie ce; hainele şi gecile din piele de miel sunt de trei calităţi şi par destul de atractive dar, cu toată reducerea de 50 % promisă, sunt scumpe foc. Chiar nu-s dispus să plătesc 1500 RON pe o geacă subţirică şi mititică din piele. Nici alţii nu par interesaţi aşa că, ioc comision pentru doamna ghid, aşa cum sugerează echipa de zgomote a autocarului 🙂 .

Masa în schimb, a fost foarte bună. Deşi felul principal a fost numai kebap de pui, cele patru feluri de garnituri la discreţie, sosurile şi salata verde, cele două feluri de ciorbă-supă-cremă, cele nu ştiu cîte fel-de-fel de feluri de dulce şi de fructe + pîine din belşug, ar fi putut mulţumi orice gurmand sau chiar gourmet. Chiar nu i-am înţeles pe cei care au vociferat. Normal, vinul şi apa le-am plătit separat.

Nu departe de aici, sunt celebrele biserici creştine săpate în stîncă. În apropiere de ele, s-a dezvoltat o mică staţiune de lux, unde unele hoteluri şi chiar reşedinţe sunt construite direct în peşterile din munte, iar unele dintre ele au şi adăogiri de tip mai modern. Chiar şi restaurante se văd în aceste  peşteri naturale. Am înţeles însă că preţurile pe aici, sunt destul de piperate. Amatorii de zbor cu balonul cu aer cald, îşi pot pune curajul la încercare contra a 50-60 euro ½ h. Sînt şi terase normale, unde probabil că am fi prînzit dacă nu ne-am fi oprit pentru prezentarea de pielărie (în treacăt fie spus, cele cîteva fete şi manechinul din dotare chiar s-au mişcat bine pe scenă). Am ajuns.

Acest ansamblu  este mult prea interesant şi nu cred că trebuie tratat cu superficialitate. De aceea, prefer să vă dau legătura  la portalul Creştin otodox unde veţi găsi explicaţii calificate şi poze mult mai reuşite decît ale mele. Eu nu pot spune decît că i-am mulţumit lui Dumnezeu că ne-a permis ca aflaţi pe pămînt islamic, să ne rugăm în Sfînta zi de Paşte în faţa cîtorva  icoane creştine. Hristos a Înviat!

DSC03833

DSC03838

DSC03843

DSC03869

DSC03873

DSC03877

DSC03880

DSC03881DSC03882

DSC03883

.

Read Full Post »

Ne-am trezit dimineaţă (de data asta n-am mai auzit muezinul) şi după ce ne-am luat repejor bagajele am coborît în viteză. N-aş fi crezut niciodată că o astfel de speluncă poate fi folosită în turism. N-are rost să descriu în ce condiţii ne-am petrecut noaptea de înviere.

Mulţumim doamnei ghid că a făcut  tot posibilul să ajungem la o oră atît de imposibilă, că n-am mai avut puterea de a cere schimbarea hotelului. Toată lumea mocneşte dar, tace.

Privim pe geamurile jegoase ale autocarului, un peisaj variat. Aceleaşi ogoare îngrijite, aceiaşi grijă pentru a planta pe marginea şoselei, copaci. Munţii care se văd în apropiere, au aspect de dealuri – ca în Dobrogea Munţii Măcin -, din cauza eroziunii. Locurile acestea sunt de puţină vreme date în uz turistic; cam prin anii 1950 a fost descoperit oraşul subteran către care ne îndreptăm, din centrul localităţii Kaimaclî. Imagini AICI

Nu se ştie cine a construit acest vast edificiu subteran. Cert este că a fost folosit de creştinii care se refugiau aici, din calea arabilor, pare-se între secolele VII-XI (adică în plină expansiune a islamului). Întins pe opt nivele din care se pot vizita doar cinci, merge în fundul pămîntului pînă la adîncimea de 130 de metri. Acum este luminat artificial şi deci accesibil oricărui turist nu suferă de claustrofobie. Ventilaţia este asigurată de un puţ central iar alimentarea cu apă din isvoare subterane.

De altfel, întreaga Turcie şi deci şi această regiune, este împînzită cu ape freatice din care este obţinută apa pentru irigaţii. Un şir de  săgeţi roşii arată drumul către adînc, iar alt şir de săgeţi albastre arată drumul către suprafaţă. Fiecare nivel al construcţiei este independent de celelalte şi se autogospodărea, avînd dormitoare, bucătării, cimitire şi chiar închisori proprii. Mare lucru totuşi nu este de văzut pe aici aşa că dibuim o săgeată albastră şi ieşim la suprafaţă unde, la marginea bazarului, am remarcat existenţa unui fast-food 🙂  : un turcaleţ simpatic introducea în cîte-un cartof un  dispozitiv care transforma cartoful într-o spirală, tocmai bună de pus la prăjit. Cum la spelunca aia nu putea fi vorba de mic dejun (unii nu l-au refuzat) am zis să luăm şi noi masa, în oraş 🙂  Bun cartoful? Foarte bun! 🙂

Ne îmbarcăm în autocar şi purcedem la drum. Se observă lesne că turismul a adus prosperitate locuitorilor din zonă. Vechile case de tuf vulcanic sunt abandonate şi acum localnicii au case din cărămidă. Falnice case şi frumos ornamentate cu flori. Trecem pe lîngă o închisoare şi şerpuim pe drumul care ba urcă, ba coboară. Suntem în Valea Goreme care este considerată Parc Naţional. Aici suntem de fapt, în inima Capadokyei (amănunte AICI), şi vom vizita o falnică cetate săpată în inima  muntelui calcaros, cetate denumită Castelul de la Uchisar.

Lăsăm autocarul în centrul localităţii şi luăm pieptiş o pantă mai abruptă pînă la intrarea în castel. De aici, după ce urcăm vreo patruzeci de trepte săpate în interiorul muntelui, ieşim la aer liber şi fiecare se caţără în sus, pînă unde poate sau vrea. Sunt încă 192 de trepte pînă aproape de vîrf, iar de acolo, căţărîndu-ne ca nişte veritabile capre negre, ajungem lîngă steagul înfipt pe culme. Trebuie să mărturisesc că peisajul este excepţional şi a meritat efortul de a urca pînă aici, cu tot astmul meu  cu tot. 🙂

DSC03775

DSC03782

DSC03787

DSC03789

DSC03791

DSC03793

DSC03806

DSC03809

DSC03817

.

Read Full Post »