Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘castel’

După ce-am petrecut „Boschetalionul” ne-am retras strategic, la hotel. Am plonjat iar, într-un somn (aparent) fără vise. Mini-excursia noastră la Praga, se apropie implacabil, către sfîrşit… He he. Mai avem totuşi cîte ceva de făcut pe pămîntul cehesc. Mai întîi, excursia la Karlovy Vary. Apoi, încă un tur per pedes prin acest superb oraş, Praga. Să le luăm pe rînd.

Dimineaţă, întreb la recepţie cum putem ajunge la Terminal bus Florence. Amabilă, fata de la recepţie – una dintre nenumăratele cehoaice frumoase întîlnite în Praga – ne lămureşte: cu metroul de la staţia Mustek din apropierea hotelului, pînă la Terminal bus Florence; apoi, cu unul dintre autobuzele care merg acolo. Limpede? Foarte clar! Ca să fie şi mai limpede, ne înmînează o hartă a metroului praghez.

La metrou, încep lupta cu maşinăriile care vînd tichete de călătorie. Sigur că mă descurc dar, ideea asta tot mă enervează: nu înţeleg şi bună pace de ce maşinăriile trebuie să înlocuiască OMUL, chiar peste tot. E limpede că-s depăşit de epoca în care trăiesc. Am mai spus că a început să moară lumea noastră… în fine. Biletele de călătorie cu metroul, sunt pe categorii de vîrstă şi de durata călătoriei. Pentru jumătate de oră de mers cu metroul, plătim 24 de coroane, adică 1 euro de fiecare. Vorba vine jumătate de oră; am mers numai două staţii. Metroul este compus din trei magistrale care în centrul oraşului se întretaie în trei puncte de legătură: Mustek, Florence şi Muzeum, are 52 de staţii şi se lucrează în continuare intensiv. Lor nu le-a tăiat nimeni fondurile. Linia pe care mergem noi este marcată cu galben, celelalte find marcate cu roşu şi cu verde. Este destul de simplu să te orientezi, fiecare staţie fiind dotată cu indicatoare şi cu scheme explicite. Lucrare nu glumă: fluviul Vltava fiind subtraversat în nu mai puţin de patru locuri, iar una dintre magistrale merge pînă la Castel, deci urcă o pantă respectabilă.

La Florence, ieşim cu escaladorul de mare viteză la suprafaţă şi nimerim exact la terminalul de autobuze; îngerul nostru păzitor, ne veghează atent.  În agenţie suntem pasaţi de la un ghişeu la altul pînă cînd o fătucă – blondă evident – înţelege ce vrem şi într-o engleză chinuită ne cere 310 coroane pentru două bilete. Călătoria va dura cam două ceasuri şi cum am plecat tîrzior de la hotel, vom ajunge pe la ora 13:30. ne aşezăm în faţă pe primele scaune dar un nene cu un tabel în faţă ne goneşte imediat la locurile noastre: 17 şi 18. Nenea ăsta ne dădăceşte (pe toţi cei circa treizeci şi ceva de călători) de parcă am fi într-un avion iar el ar fi stewardul. Ne dădăceşte de pomană pentru că numai el pricepe ce vrea să spună pe limba sa. Ca în bancul acela: – vorbeşti engleza? – eu o vorbesc dar nu pricepe nimenea ce spun. 🙂 Repejor traversăm unul dintre podurile de peste Vltava şi după ce străbatem un tunel ne îndreptăm spre marginea oraşului. Au apărut pe lîngă clădirile vechi şi vilele care fac farmecul Pragăi şi blocurile de locuinţe socialist-muncitoreşti pe care le ştim atît de bine de-acasă. Şi aici, la periferie, este curat peste tot. Ordine. Adică pur şi simplu, civilizaţie.

Primele zile noi ne-am tot învîrtit prin centrul vechi al oraşului, pe un areal de maxim 2-3 % din cît reprezintă Praga. Ca şi Atena sau Barcelona, Praga se  întinde pe orizontal. N-am văzut zgîrie-nori, nici clădiri cu mai mult de 7-8-10 etaje. Aici, la periferie, străzile sunt mult mai largi decît strîmtoşenia din centru. Nenea stevardul a început să mîrîie ceva la microfon. Naiba ştie ce spune el acolo dar, autocarul opreşte şi văd pe partea dreaptă, aeroportul Vaclav Havel. E bine de ştiut. Dacă Eva (ghida vorbitoare de limba română) ne abandonează şi mîine, ştim ce avem de făcut.

Bon. Care va să zică, nenea stevardul are şi ceva cafele şi ape de distribuit. Eu spun „mineral water”; el spune pe ceheşte habar n-am ce; eu spun „no sparkling”; el spune cam aşa ceva: „tuev”; eu ridic a mirare din sprîncene; el îmi arată toate degetele de la ambele mîini plus două policandre. Aha, deci a vrut să spună „twelve”. Îi dau banii şi figura i se umple de fericire! Deci, asta era: money, money, money. 🙂 Rajec scrie pe eticheta sticlei. Rece şi bună! În stînga noastră, sorele se luptă cu ceva nori către care văd îndreptîndu-se un avion. De unde vii, unde te duci, tu avion cu călători ce se plimbă printre nori? Mîine va veni şi rîndul nostru n-ar mai fi venit…

A cam trecut prima oră şi am ieşit de pe autostradă de vreo zece minute. Tocmai trecem în goană pe lîngă fabrica de bere Krusovice în curtea căreia o mulţime de autocamioane se înfruptau din stivele de butoaie de bere frumos aşezate milităreşte în lumina unor reflectoare puternice. Chiar îl văd pe nenea stewardul că-i duce nu ştiu cui o cutie de bere. Cam devreme, spun în sinea mea, de parcă m-aş pricepe la bere 🙂 . Autocarul a încetinit pentru a trece de o cale ferată cu care şoseaua se intersectează. Va să zică acilea n-aţi fost în stare să faceţi un pasaj sau cam aşa ceva? Ruşine! 🙂 Serios vorbind, mai sunt multe lucruri de făcut şi pe aceste meleaguri dar, parcă se vede ceva mai multă bunăvoinţă.

Nu ştiu cum este la nivel înalt şi nici n-am chef să aflu dar la nivel mic, şi pe aici corupţia este la ea acasă. N-am primit bon pentru CHANGE nici măcar la hotel, n-am primit bon în cîteva restaurante, etc. Dar, nu mi s-a în tîmplat pe nicăieri să fiu întrebat dacă n-am nu ştiu cîţi firfirici ca să primesc rest la nu ştiu ce bancnotă. Primeşti rest pînă la ultima coroană şi dacă vrei tu să dai un mic ciubuc este bine primit; dacă  nu, nu te boscorodeşte nimeni dacă nu „laşi” ceva.

Acum suntem în plină cîmpie şi văd pămîntul arat. Ici colo se văd cîteva petece de zăpadă. Alte ogoare sunt acoperite cu un covor vegetal marunt dar nu ştiu dacă-s culturi sau numai păşuni. Oricum, arată bine. Chiar mă întrebam de ce nu se văd culturi de hamei. Gata! Le-am văzut şi p’astea. Nu puteau lipsi din patria care dictează preţul berii pe plan mondial, nu? Şi mai observ un lucru interesant: foarte multe păduri tinere şi foarte tinere se succed de-a lungul drumului. Cum ar veni, la cehi se poartă zicala: noi plantăm nu defrişăm! Şi iară văd hamei, covor verde, pămînt arat. Pămînt în paragină? Nu există! Ce nu-mi place mie este că cerul s-a acoperit cu nori negri printre care două-trei raze de soare abia mai răzbat, exact cînd în sfîrşit, intrăm în Karlovy Vary.

Read Full Post »

Ola, Catalunia – 13

Seara medievală.

Se pare că astăzi este ziua castelelor. Doar suntem în Spania, nu? Vom vizita un castel medieval unde vom asista la un turnir de cavaleri. Chiar sînt extrem de interesat de acest spectacol. Ne-am dichisit în camere, am luat o cină pe fugă (foarte bune bucatele mediteraneene, nimic de spus), iar cei cîţiva amatori de o incursiune în negura vremurilor trecute, ne adunăm la punctul de întîlnire unde Ramona deja ne aşteaptă. Urcăm rapid în autocarul de tip omnibus şi la drum. Ieşim din Lorette del Mar, ieşim din Blanes (o localitate aflată la cîţiva kilometri de unde se pot lua trenuri navetă către Barcelona şi de aici către orice destinaţie) şi ne afundăm în noapte, în căutarea castelului pierdut.

Pe drum, coada vulpii a început să semene mai degrabă a coadă de urs. Adică, acest castel nu este tocmai medieval, fiind construit în 1971 – parcă. De fapt, nici măcar castel nu este. Este o construcţie care are alura unui castel la exterior. He he heee, este înconjurat chiar şi de un şanţ plin cu apă.

Mno, om intra şi om vedea, despre ce este vorba. Înainte de a intra, primim nişte tichete colorate şi cîte o coroană de hîrtie. Iată-ne şi împăraţi! 🙂 La intrare, un personaj zîmbitor ne opreşte să facem poze cu el (nu este obligatoriu să le şi cumpărăm). Intrăm şi avem prima surpriză: un grup de vreo patru românce ne spun vesele cam cum este treaba pe acolo.

Adică locul respectiv este o incintă de distracţii, unde se derulează spectacole de tot felul: turnir, cabaret, manej, etc, pe scurt, un soi de circ. La intrarea în arenă, două localuri încăpătoare îşi aşteaptă clienţii: pe stînga un restaurant gigant iar pe dreapta un bar încăpător prevăzut şi cu o scenă. Vom vedea mai tîrziu ce şi cum. Bineînţeles că este un întuneric deplin. În mijloc, o arenă mai mult lungă decît lată pe care este aşternut nisip. Pe laturile lungi, sunt mese lungi şi scaune grosolane din lemn. Pe una dintre laturile scurte este un soi de tron, iar prin latura opusă vor intra în scenă actorii. Deci, este manej. Deodată în scenă apar vreo treo clovni care încep să se strîmbe la public, fac tot felul de giumbuşlucuri şi încearcă să-i facă pe oameni să se simtă daţi în mintea copiilor. Cei care ştiu cum stau lucrurile pe aici, se prind în joasca asta şi rîd, bat din palme şi răcnesc din toţi bojocii. Deci, este circ – îmi spun. Unde naiba am nimerit? Începe comedia. Nişte cavaleri intră în scena din nisip şi încep un soi de cafteală.

Unii se prefac morţi şi vine o căruţă să degajeze terenul. Apoi intră în scenă alt cavaler şi un soi de vrăjitor care-l învaţă să calărească artistic. Spectaculos!

Pînă la urmă, mă prind despre ce este vorba: totul este un pretext de voie bună. Tribunele sunt pe patru culori şi onoarea fiecărei tribune este apărată de cîte un cavaler care îi înfruntă pe rînd pe ceilalţi într-un soi de turnir-întrecere cu diferite probe. De fapt, este un splendid prilej de a etala un spectacol de cascadorie-echitaţie-voie bună foarte reuşit.

În preţ a intrat şi cîte un bol cu o supă gustoasă, o jumătate de pui pentru fiecare flămînd, un cartof copt foarte gustos, vin şi şampanie aproape la discreţie şi cafea. Bun? Foarte bun. Tot spectacolul este supervizat de domnul de la intrare – contele – asistat evident de o contesă şi de un clovn. Odată cîştigătorul stabilit, turnirul se încheie. Dar nu şi seara pentru că urmează un spectacol de flamenco în deschiderea căruia, amatorii pot să danseze pe melodii-şlagăr ultracunoscute.

Acest spectacol se desfăşoară în barul despre care am spus deja, şi unde româncele noastre  ne dau contra cost pileală şi sucuri. Trebuie să recunosc că dacă la început am fost foarte circumspect, la urmă de tot am plecat foarte încîntat. Am aplaudat, am răcnit, m-am bucurat ca un copil, la fel ca toată lumea. Ole!

Flamenco

Read Full Post »