Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cehia’

Life in Pictures, după o idee a lui Costin Comba

DSC03190

DSC03191

DSC03192

DSC03194

DSC03195

DSC03197

DSC03199

DSC03200

DSC03202

DSC03204

DSC03210

DSC03212

DSC03213

DSC03214

Cu aceste imagini, pun punct relatării din Cehia. Alte cîteva imagini puteţi vedea AICI

Read Full Post »

Karlovy Vary

Autocarul opreşte într-un loc strategic: locul de unde se pot lua autobuze pentru toate colţişoarele staţiunii sau locul de unde poţi începe o promendă per pedes, aşa cum vom face şi noi. Vechea denumire a staţiunii, Karlsbad, vine de la numele Regelui Carol al IV-lea, rege care a descoperit-o în timpul unei vînători de cerbi.

Localitatea se află la o distanţă de 125 de kilometri de Praga, şi este situată la poalele Munţilor Metaliferi, la vărsarea rîului Tepla în Eger. Renumită pentru cele 12 isvoare termale curative, Karlovy Vary oferă tot timpul anului tratament balnear şi diverse distracţii. Tot aici se desfăşoară celebrul Festival de Film. Toate aceste lucruri le-am aflat de pe internet, pentru că tocmai am descoperit că nu mai avem nevoie de dădacă. Pe cont propriu transportul ne-a costat cam 25 de euro, în timp ce cu dădaca am plătit pentru Kutna Hora (aflată la numai 60 de km.), 70 de euro. Bye bye, nany, bye bye! 🙂

Cum am coborît din autocar, am privit la hărţile expuse pe nişte panouri. Nişte beţivani au venit imediat să-şi ofere serviciile de ghid. 🙂  Ce era să facem? Pur şi simplu am plecat de acolo. Am mers agale pe cîteva străzi admirînd vitrinele unor magazine bine ferecate. Am ajuns repejor la rîul Tepla pe malurile căruia mulţime de oameni se plimba de colo colo. Dacă priveşti rîul în aval, pe partea dreaptă se ridică muntele pe versanţii căruia sute de clădiri una mai frumoasă decît cealaltă domină maiestuoase de la înălţime. Magazine de tot felul şi hoteluri peste tot. Ian te uite ce vedem: Hotel Romania! Intru şi întreb ceva pe româneşte. Ar fi meritat să vedeţi ce mutră a făcut recepţionera. Nici măcar moldo-rusoaică nu cred că era. 🙂 Cer politicos o hartă a staţiunii şi întreb dacă restaurantul lor tolerează fumătorii. Cu o engleză surprinzător de bună îmi răspunde că da, în timp ce-mi dă o hartă destul de anemică; decît nimic… Bag un ochi în restaurant şi dau să fug. Recepţionera mă asigură că totul este OK! Promit să revin şi o tulim din spelunca aia de trei stele, cu mare viteză. M-am cam lămurit eu cum este cu stelele astea aşa că nu, mulţumesc frumos.

Foarte multe nu ai de făcut acolo dacă nu stai decît cîteva ore. Ar fi meritat să ne cocoţăm cu autobuzele sus, pe munte dar, nu mai aveam nici-un chef de aşa ceva. Poate, altădată. Care va să zică ne făcurăm o idee şi despre cum arată această vestită şi foarte scumpă staţiune, plină ochi în timpul verii cu cei mai bogaţi dintre bogătaşii americani. În acest sezon era peste tot, plin de ruşi. Se pare că tot ruşii deţin şi bună parte dintre restaurantele şi hotelurile de pe aici. Restaurantele-s pline ochi, iar ruşii nu admit numai două persoane la o masă de patru. Găsim pînă la urmă un restaurant cochet mai către marginea staţiunii, unde am fost întîmpinaţi cu mai multă omenie şi unde am ospătat pe cinste. Plus cîteva beri bune de numa numa. 🙂

S-a întunecat bine de tot aşa că, hai la Bus Terminal unde ajungem tocmai bine pentru cursa de la ora 18 care ne va duce înapoi, „acasă”, la Praga. Două cuvinte despre compania de autocare denumită „Student Agency” cu care am mers noi dus întors: este un exemplu de transport pus în slujba unui turism civilizat, deci în slujba măriei sale turistul. Probabil că trenul ar fi fost ceva mai ieftin dar, eu recomand călătoria cu această agenţie, celor care veţi ajunge pe acele tărîmuri de vis: să călătoriţi bine! J

Personalități marcante care au vizitat Karlovy Vary:

Cu voia dumneavoastră, adăugăm la această listă şi pe d-na şi d-l Orăşan. 🙂

DSC03298

DSC03304

DSC03305

DSC03306

DSC03308

DSC03309

DSC03315

DSC03316

DSC03318

DSC03323
DSC03300

Read Full Post »

După ce-am petrecut „Boschetalionul” ne-am retras strategic, la hotel. Am plonjat iar, într-un somn (aparent) fără vise. Mini-excursia noastră la Praga, se apropie implacabil, către sfîrşit… He he. Mai avem totuşi cîte ceva de făcut pe pămîntul cehesc. Mai întîi, excursia la Karlovy Vary. Apoi, încă un tur per pedes prin acest superb oraş, Praga. Să le luăm pe rînd.

Dimineaţă, întreb la recepţie cum putem ajunge la Terminal bus Florence. Amabilă, fata de la recepţie – una dintre nenumăratele cehoaice frumoase întîlnite în Praga – ne lămureşte: cu metroul de la staţia Mustek din apropierea hotelului, pînă la Terminal bus Florence; apoi, cu unul dintre autobuzele care merg acolo. Limpede? Foarte clar! Ca să fie şi mai limpede, ne înmînează o hartă a metroului praghez.

La metrou, încep lupta cu maşinăriile care vînd tichete de călătorie. Sigur că mă descurc dar, ideea asta tot mă enervează: nu înţeleg şi bună pace de ce maşinăriile trebuie să înlocuiască OMUL, chiar peste tot. E limpede că-s depăşit de epoca în care trăiesc. Am mai spus că a început să moară lumea noastră… în fine. Biletele de călătorie cu metroul, sunt pe categorii de vîrstă şi de durata călătoriei. Pentru jumătate de oră de mers cu metroul, plătim 24 de coroane, adică 1 euro de fiecare. Vorba vine jumătate de oră; am mers numai două staţii. Metroul este compus din trei magistrale care în centrul oraşului se întretaie în trei puncte de legătură: Mustek, Florence şi Muzeum, are 52 de staţii şi se lucrează în continuare intensiv. Lor nu le-a tăiat nimeni fondurile. Linia pe care mergem noi este marcată cu galben, celelalte find marcate cu roşu şi cu verde. Este destul de simplu să te orientezi, fiecare staţie fiind dotată cu indicatoare şi cu scheme explicite. Lucrare nu glumă: fluviul Vltava fiind subtraversat în nu mai puţin de patru locuri, iar una dintre magistrale merge pînă la Castel, deci urcă o pantă respectabilă.

La Florence, ieşim cu escaladorul de mare viteză la suprafaţă şi nimerim exact la terminalul de autobuze; îngerul nostru păzitor, ne veghează atent.  În agenţie suntem pasaţi de la un ghişeu la altul pînă cînd o fătucă – blondă evident – înţelege ce vrem şi într-o engleză chinuită ne cere 310 coroane pentru două bilete. Călătoria va dura cam două ceasuri şi cum am plecat tîrzior de la hotel, vom ajunge pe la ora 13:30. ne aşezăm în faţă pe primele scaune dar un nene cu un tabel în faţă ne goneşte imediat la locurile noastre: 17 şi 18. Nenea ăsta ne dădăceşte (pe toţi cei circa treizeci şi ceva de călători) de parcă am fi într-un avion iar el ar fi stewardul. Ne dădăceşte de pomană pentru că numai el pricepe ce vrea să spună pe limba sa. Ca în bancul acela: – vorbeşti engleza? – eu o vorbesc dar nu pricepe nimenea ce spun. 🙂 Repejor traversăm unul dintre podurile de peste Vltava şi după ce străbatem un tunel ne îndreptăm spre marginea oraşului. Au apărut pe lîngă clădirile vechi şi vilele care fac farmecul Pragăi şi blocurile de locuinţe socialist-muncitoreşti pe care le ştim atît de bine de-acasă. Şi aici, la periferie, este curat peste tot. Ordine. Adică pur şi simplu, civilizaţie.

Primele zile noi ne-am tot învîrtit prin centrul vechi al oraşului, pe un areal de maxim 2-3 % din cît reprezintă Praga. Ca şi Atena sau Barcelona, Praga se  întinde pe orizontal. N-am văzut zgîrie-nori, nici clădiri cu mai mult de 7-8-10 etaje. Aici, la periferie, străzile sunt mult mai largi decît strîmtoşenia din centru. Nenea stevardul a început să mîrîie ceva la microfon. Naiba ştie ce spune el acolo dar, autocarul opreşte şi văd pe partea dreaptă, aeroportul Vaclav Havel. E bine de ştiut. Dacă Eva (ghida vorbitoare de limba română) ne abandonează şi mîine, ştim ce avem de făcut.

Bon. Care va să zică, nenea stevardul are şi ceva cafele şi ape de distribuit. Eu spun „mineral water”; el spune pe ceheşte habar n-am ce; eu spun „no sparkling”; el spune cam aşa ceva: „tuev”; eu ridic a mirare din sprîncene; el îmi arată toate degetele de la ambele mîini plus două policandre. Aha, deci a vrut să spună „twelve”. Îi dau banii şi figura i se umple de fericire! Deci, asta era: money, money, money. 🙂 Rajec scrie pe eticheta sticlei. Rece şi bună! În stînga noastră, sorele se luptă cu ceva nori către care văd îndreptîndu-se un avion. De unde vii, unde te duci, tu avion cu călători ce se plimbă printre nori? Mîine va veni şi rîndul nostru n-ar mai fi venit…

A cam trecut prima oră şi am ieşit de pe autostradă de vreo zece minute. Tocmai trecem în goană pe lîngă fabrica de bere Krusovice în curtea căreia o mulţime de autocamioane se înfruptau din stivele de butoaie de bere frumos aşezate milităreşte în lumina unor reflectoare puternice. Chiar îl văd pe nenea stewardul că-i duce nu ştiu cui o cutie de bere. Cam devreme, spun în sinea mea, de parcă m-aş pricepe la bere 🙂 . Autocarul a încetinit pentru a trece de o cale ferată cu care şoseaua se intersectează. Va să zică acilea n-aţi fost în stare să faceţi un pasaj sau cam aşa ceva? Ruşine! 🙂 Serios vorbind, mai sunt multe lucruri de făcut şi pe aceste meleaguri dar, parcă se vede ceva mai multă bunăvoinţă.

Nu ştiu cum este la nivel înalt şi nici n-am chef să aflu dar la nivel mic, şi pe aici corupţia este la ea acasă. N-am primit bon pentru CHANGE nici măcar la hotel, n-am primit bon în cîteva restaurante, etc. Dar, nu mi s-a în tîmplat pe nicăieri să fiu întrebat dacă n-am nu ştiu cîţi firfirici ca să primesc rest la nu ştiu ce bancnotă. Primeşti rest pînă la ultima coroană şi dacă vrei tu să dai un mic ciubuc este bine primit; dacă  nu, nu te boscorodeşte nimeni dacă nu „laşi” ceva.

Acum suntem în plină cîmpie şi văd pămîntul arat. Ici colo se văd cîteva petece de zăpadă. Alte ogoare sunt acoperite cu un covor vegetal marunt dar nu ştiu dacă-s culturi sau numai păşuni. Oricum, arată bine. Chiar mă întrebam de ce nu se văd culturi de hamei. Gata! Le-am văzut şi p’astea. Nu puteau lipsi din patria care dictează preţul berii pe plan mondial, nu? Şi mai observ un lucru interesant: foarte multe păduri tinere şi foarte tinere se succed de-a lungul drumului. Cum ar veni, la cehi se poartă zicala: noi plantăm nu defrişăm! Şi iară văd hamei, covor verde, pămînt arat. Pămînt în paragină? Nu există! Ce nu-mi place mie este că cerul s-a acoperit cu nori negri printre care două-trei raze de soare abia mai răzbat, exact cînd în sfîrşit, intrăm în Karlovy Vary.

Read Full Post »

După plimbarea cu vaporaşul, refacem traseul în sens invers prin strada Pariszka spre Piaţa de Crăciun,

apoi pe străzile laterale către Piaţa Republicii şi mai departe către Piaţa Venceslas. Foarte aproape de aici, este hotelul pe care temporar îl denumim „acasă”. Pentru orientare avem o hartă dar de mai mare folos este fluxul uriaş de oameni care forfotesc; străzile întortocheate nu se regăsesc chiar toate pe hartă iar cu denumirile ceheşti (slave în general) nu mă împac nicicum, la fel cum nu m-am putut împăca niciodată cu limba germană.

Nici nu-i nevoie prea mare de hartă. Străzile sunt pline de turişti care se plimbă pe sub ornamentele de iarnă (cam slab) luminate, se opresc la nenumăratele tonete cu de toate pentru toţi: cîrnaţi apetisanţi, jambon, dulcegării, artizanat, sau intră în cafenelele sau restaurantele mai mult sau mai puţin sofisticate. Peste tot, predomină un aer sărbătoresc subliniat din loc în loc şi de trupe ambulante care încîntă publicul fiecare cu ce ştie

.

.

Nu-s prea mulţi dar nu lipsesc nici cerşetorii; n-am mai văzut atitudine atît de umilă la un cerşetor, niciodată: aşezaţi în patru labe şi cu fruntea lipită de pămînt ţin între palme o tichie în care milostivii ar putea arunca ceva firfirici; n-am văzut prea mulţi bănuţi în acele tichii…

Cum s-a făcut deja ora opt, intrăm într-o tavernă pentru a mai păpa cîte ceva şi pentru a mai sorbi cîte o minunată bere cehească, măcar pe post de somnifer. Nu mai este nevoie pentru că mersul pe jos atîtea ore, ne-a obosit suficient încît odată ajunşi „acasă” că plonjăm direct într-un somn adînc. Aud ca prin vis bătăi la uşă şi tresar din somn. – Ce vreţi? – Avem un mesaj pentru dumneavoastră. – Cine sunteţi? – De la recepţia hotelului. – Nu puteaţi să telefonaţi? – Trebuie să vă înmînăm mesajul scris. Şi văd strecurîndu-se pe sub uşă un plic. Înăuntru, pe o hîrtie cu antetul hotelului stă scris: „Dear, I would like to inform you that your pick up to Kutna Hora will be at 12:10 at hotel reception. Best regards.” Ian te uită… zic în gîndul meu, pînă la urmă, Eva ne-a înscris la această excursie. Şi adormim la loc.

Read Full Post »

Abia am revenit acasă şi încă nu am făcut ordine printre notiţe, poze, clipuri şi amintiri. Nu mai dau doi bani pe politică şi mai ales pe politicienii din România aşa că nu prea voi mai ţine cont o perioadă de timp de treburile cetăţii. Aştept să se mai dezmeticească şi unii dintre compatrioţi deşi, mari nădejdi nu-mi (prea mai) fac. Cel puţin, asta-mi propun deocamdată. Consemnez cu tristeţe moartea lui Sergiu Nicolaescu, fără să comentez nici despre omul, nici despre artistul nici despre politicianul care a fost. RIP!

Revenind la poveste, trebuie să o luăm gospodăreşte, cu plecarea. Deci:

Este ora 14, sîmbătă 29 decembrie 2012 şi ne pregătim să evadăm cîteva zile din monotonia bucureşteană către Praga, oraş unde vom petrece un inedit şi spectaculos, sperăm noi, Revelion 2013. Am scăpat de cerberii de la „CE CHIN” şi ne-am instalat în sala de aşteptare. Un soare incredibil scaldă sala de aşteptare cu razele sale orbitoare. Este prea cald – dar nu de la soarele cu dinţi de-afară ci – de la instalaţia de aer condiţionat setată pe cald în exces; am şi transpirat puţin dar, ăsta să fie tot necazul…

S-au petrecut şi două incidente. Pentru Praga, funcţionau două ghişee dar călătorii, stăteau disciplinaţi pe un singur rînd. Cînd unul dintre ghişee s-a eliberat, de la sfîrşitul cozii s-a înfipt în faţă o familie compusă din patru persoane, una mai bine şi mai luxos îmbrăcată decît alta. Lumea a vociferat, familia respectivă mima cu nonşalanţă nedumerirea că nu ştia ce regulă încălcase dacă ghişeul era liber, etc. Dar un domn mai înţelept care văzuse destule lucruri în viaţa sa, a pus lucrurile la punct cu glas domol: – Domnilor şi doamnelor, cu grăbiţii şi cu nesimţiţii degeaba te pui; pe grăbiţi îi înţelegi dacă spun de ce vor prioritate dar, cu nesimţiţii, cel mai bine este fie să-i ignori, fie să-i iei de guler şi să-i tratezi cum merită. Cum cea de-a doua variantă este departe de un comportament civilizat, rămîne ignorarea pentru că, se ştie foarte bine: nesimţiţii se hrănesc cu nervii oamenilor cumsecade. Drept a grăit domnul acela!

La controlul paşapoartelor, deşi nu erau mai mult de două sau trei persoane la fiecare ghişeu,  ochesc unul liber şi mă îndrept glonţ, acolo. Cînd am văzut că-i destinat diplomaţilor, dau să mă retrag; funcţionara ne îmbie, surîzînd larg. – Nu suntem diplomaţi, spun. – Veţi fi pentru cîteva minute, replică amuzată, doamna. Deci se poate şi aşa. Mulţumim frumos, dragă doamnă!

Mai avem de „tocat” aproape o oră pînă la ambarcare. Lumea din sală, peste o sută de persoane din ce măsor la ochiometru, pare calmă, dar se citeşte nerăbdarea pe faţa tuturor. În sfîrşit, păsăroiul metalic care ne va plimba vreme de vreo două ceasuri prin văzduh pînă la Praga, vine şi se ataşează de pasarela metalică prevăzută cu burduf prin care ne deplasăm pînă la uşa păzită de două blonde ca berea cehească deja devenită celebră, în toată lumea. Ele ştiu ce ne spun pe limba lor păsărească dar zîmbesc frumos şi presupun că nu ne înjură. 🙂

Avem bilete cu rezervare de loc dar, bineînţeles că Silvia stă pe un rînd de fotolii iar eu, pe celălalt rînd, despărţiţi numai de culoarul pe care se plimbă cehoaicele şi mai rar, ceilalţi călători. Tot e bine. Alte cupluri mai ghinioniste, sunt separate de şiruri întregi de fotolii; probabil că agenţia a emis biletele pe principiul „las că se descurcă ei acolo între ei, în avion”.

Suntem într-un Boeing 737 – 500, iar cele 120 de locuri sunt ocupate cu doar cîteva excepţii; după o goană nebună de cîteva zeci de secunde pe pistă, boeingul ţîşneşte şi se înfige în văzduhul incredibil de albastru, generos luminat de acelaşi soare strălucitor. Motoarele torc monoton, iar viteza creşte odată cu plafonul de zbor.

Recitesc ofertele turistice şi-mi vine să zîmbesc; ştiu din experienţă că una citeşti şi alta găseşti; plus de asta, cel mai mare regizor în astfel de scurte excursii, este întîmplarea; neprevăzutul; ocazia prinsă sau scăpată la milimetru. Prefer să recitesc În ce cred cei care nu cred în timp ce Silvia citeşte Floarea de loldilal.

Fetele pregătesc gheridoanele cu papa. Tocmai la ţanc pentru că ne cam picnise foamea. Au ajuns şi în dreptul nostru. Petra, prima dintre blonde, care în prima sa tinereţe pare să fi fost mult mai frumoasă, ne oferă cîte-un şerveţel uriaş şi cîte-o pungă minusculă cu biscuiţi; SLANY MIX. Cum slany înseamnă CRACKER, adică biscuiţi, văzînd că în materie de papa asta-i tot, îmi vine să zic: uuuuuuuuuuuuuuuuuuuu. Dar, tac.

Ladislava, blonda numărul doi, ne oferă chimicale (coca-cola), suc, ceai, cafea, mulţumesc frumos dar, nu! Are şi altceva? Are: Silvia vrea un pahar cu White Wine, eu unul cu Red Wine, plus apa minerală cu şi fără bule, şi hai noroc! Ciocnim peste culuar la mare înălţime, paharele de plastic. Bun vinuţul? Tare bun dar, nu prea ţine şi de foame.

A treia stevardeză, o brunetă mai plinuţă, nu ne dă nimic. Ea strînge deşeurile că d’aia-i şefa celorlalte două. 🙂 . Nu-s ele prea tinerele dar, nici prea mult peste o sută de ani nu au dacă le iei pe tustrele, la un loc (ca vîrstă).

Că nu telefon şi nu laptop ştiam dar, că nu şi foto sau film, nu. Este prima dată cînd păţim aşa ceva: filmatul în avion, interzis. Cînd am zburat cu El-Al în Israel n-am avut astfel de probleme, nici cînd am zburat în Catalunia şi nici cînd am zburat la Zurich. Dar, asta e, mergem mai departe.

Cam gata cu mersul prin ceruri; începem să revenim cu trenul de aterizare, pe pămînt; Praga ne aşteaptă cu braţele deschise; şi sper că şi cu ceva păpică. 🙂

Read Full Post »

Boschetalionul

La mulţi ani! Şi bine v-am regăsit. Nu ştiu cum aţi petrecut voi dar noi, Revelion inedit am vrut, Revelion inedit am avut. 🙂 Abia întorşi de la Kutna Hora (un oraş despre care voi povesti ulterior) am găsit în cameră un bilet care ne anunţa ceremonios că suntem aşteptaţi pentru cina festivă de Revelion la ora 19 şi că avem reţinută masa nr. cutare. Nu-i prea devreme? O fi, n-o fi, ne-am conformat, ne-am pus la ţol semi-festiv (dacă ar fi fost cazul, avea Silvia şi o rochie de rupt gura tîrgului 🙂 ) şi am coborît la sala de mese.

Pustiu de să nu-ţi vină să crezi că era totuşi, ajunul Revelionului. Ei şi? Fiecare face numai ce vrea în seara de Revelion. Aşa şi noi. Am ciocnit fuguţa paharul de şampanie de la început, apoi am aşteptat bucatele; starter: Duck gelantine with beetroot sauce; soup: Strong beef broth softened egg yolk; main course: Rump steak with grilled rosemary potatoes and cherry sauce, asortat cu Pinot Noir 2010, selection of grapes; dessert: Fried pear in cognac batter with coriander caramel + Caramel Latte macchiato. Astea erau incluse. La liber, fiecare putea să mai comande cît şi ce dorea pe punga proprie. Buuuuun.

Cum atmosfera numai de sărbătoare nu era, am păpat cîte ceva din bucate, am schimbat cîteva vorbe cu vecinii, am căscat a plictiseală (nu muzică, nu dans, nu nimic-nimic-nimic) şi deşi nu ne dădea nimeni afară, auzind chiuiala de pe străzi am zis: hai frate să vedem şi noi care va să zică, ce-o fi acela un boschetalion. 🙂  Şi am văzut: kilometri întregi de străzi frumos luminate, pline ochi cu tot felul de oameni care se veseleau, mîncau cîrnaţi şi tot ce mai ofereau tarabagii, beau direct din sticle fiecare ce avea şi rîdeau fericiţi cu gura pînă la urechi. Pe marginea străzilor, cei care aveau ceva mai multe parale sau norocul de a mai găsi loc liber pe la mesele de la restaurantele de tot soiul, sorbeau alene din pahare sau mestecau şi ei vîrtos, ce aveau prin farfurii.

Singura deosebire faţă de seara trecută, erau artificiile şi atîta tot. Artificii care au culminat cu un adevărat concert de lumină, tunet şi culoare, exact la miezul nopţii cînd toată lumea se pupa cu toată lumea şi se veselea de numa numa. 🙂

Care va să zică ăsta-i boschetalionul? Bon. Trecut la răboj. Primul şi ultimul din viaţa noastră, tocmai s-a încheiat. Se spune că-i bine să gîndeşti temeinic ce-ţi doreşti. Revelion inedit am vrut, Revelion inedit am avut! Şi totuşi, a avut şi acest soi de Revelion farmecul său numai că eu nu-mi mai doresc aşa ceva, fie acest fel de petrecere de an nou, chiar şi în minunatul oraş Praga, oraş mirific despre care voi mai povesti.

La mulţi ani! 🙂

Read Full Post »

Berea în Praga

Berea din Cehia este renumită în toată lumea.

Republica Cehă este pe locul 1 în lume la consumul de bere, cu o medie de 156 de litri pe cap de locuitor. Berea se serveste absolut oriunde in Praga, chiar si la micul dejun in unele cafenele. Are un gust foarte bun si este extrem de ieftina.

Cele mai faimoase beri din Cehia

Majoritatea berilor din Republica Ceha sunt beri blonde obtinute din malt si hamei. Cehii servesc berea rece si cu un guler mare de spuma. Cand veti dori sa cereti o bere la draft, trebuie sa comandati o „male pivo” (draft de 0.33l) sau „pivo” (draft de 0.5l). Cea mai cunoscuta bere este berea Pils, Pilsner Urquell, fabricata in orasul Plzen si exportata in toata lumea. O alta bere fabricata in Plzen si pe care cehii o consuma cu multa placere este berea Gambrinus.

bere cehia
Berea este o adevarata cultura in Praga

Berea Bernard din Boemia de Est a fost votata cea mai buna bere in ultimii ani. Cea mai exportata bere din Cehia este Budvar (cunoscuta in lume sub numele de Budweiser, nume folosit si de o foarte bine cunoscuta bere americana). O alta marca de bere, cu o traditie mai mica dar foarte populara este Velvet. Kelt de asemenea este o bere neagra ce poate fi gasita mai in toate berariile din Praga. Dintre berile fabricate chiar in Praga se remarca Staropramen si Branik.

Berea in Cehia dupa Revolutia de Catifea

De la caderea comunismului, multe dintre fabricile de bere din Cehia au fost cumparate de giganti straini care au facut investitii mari. In barurile din Praga preturile variaza de la 0.8 € la 3 € pentru o bere la o jumatate de litru de bere de cea mai buna calitate. In afara orasului Praga, in restul tarii, berea este chiar si mai ieftina. Profiturile pentru fabricile de bere, din vanzarile autohtone sunt relativ mici si de aceea, acestea depind aproape in totalitate de exporturi. Berea din Cehia a ajuns aproape sa dicteze pretul berii premium pe piata internationala.

Asadar, atunci cand vizitati Praga, bucurati-va si de o bere locala. Savurati gustul unui Budweiser, Pilsner Urquell, Staropramen sau al oricarei alte beri – proaspata si ieftina. Si nu in ultimul rand aminti-va ca berea trebuie consumata responsabil.

Sursa: de pe internet.

Read Full Post »