Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘china mieville’

Garuda

“…observă un străin aşteptînd în mijlocul încăperii uriaşe. Curenţii de aer îl învăluiau, îl cercetau ca nişte tentacule, trimiţînd în juru-i vîrtejuri de praf. Fascicule de lumină pătau podeaua, venind dinspre ferestre şi dinspre breşele dintre cărămizi, dar nici-unul nu cădea direct pe siluetă. Pasarela de lemn scîrţîi foarte uşor sub greutatea lui Isaac. Silueta de jos ridică brusc privirea şi îşi aruncă pe spate gluga, cu mîinile prinse pe piept, apoi rămase nemişcată, ţintind în sus.

Isaac se holbă uimit.

Era un garuda.

Aproape că se împiedică pe scări, pipăind frenetic balustrada, incapabil să-şi ia privirea de la extraordinarul vizitator care îl aştepta. Ajunse la parter.

Garuda îl privi de sus. Fascinaţia lui Isaac îi învinse politeţea şi răspunse privindu-l drept în ochi.

Creatura se înălţa la mai mult de doi metri, gherele ameninţătoare ale picioarelor i se vedeau de sub manta. Stofa zdrenţuită atîrna pînă aproape de pămînt, acoperind întregul trup, ascunzînd detaliile fizionomiei şi musculatura, cu excepţia capului. Acel chip impenetrabil de pasăre privi în jos către Isaac cu o expresie parcă poruncitoare. Ciocul foarte curbat aducea cu acela al unui vultur sau a unei bufniţe. Penele lucioase treceau subtil de la ocru la cenuşiu şi maroniu cu pete. Ochii negri adînci priveau într-ai lui, irisul fiind doar un punct abia distinct pe fondul întunecat. Figura garudei părea să aibă un rînjet etern, iar forma orbitelor îi dădeau o încruntare suverană.

Iar în spatele capului, sub pînza aspră, se profila silueta uriaşelor aripi strînse, promontorii de pene, piele şi os ce se întindeau mai bine de o jumătate de metru dincolo de umeri şi se curbau elegant una către cealaltă. Isaac nu văzuse niciodată de aproape un garuda cu aripile desfăcute, dar citise despre norii de praf pe care îi ridicau şi despre umbrele vaste pe care le aruncau peste pradă.

Ce faci aici, atît de departe de casă? Gîndi uimit Isaac. Uită-te la culoarea ta: vii din deşert. Trebuie să fi călătorit mult, mult de tot, tocmai din Cymek. Ce naiba faci aici, nenorocit impresionant? Aproape că aplecase capul cu evlavie dinaintea uriaşului prădător înainte de a-şi drege glasul şi a deschide gura.

– Pot să vă ajut cu ceva? “

# fragment din Staţia Pierzaniei / China Mieville #

Ce v-ar plăcea mai mult să fiţi: om-pasăre, sau om-amfibie ?

Read Full Post »

CHINA MIEVILLE

Noul Crobuzon. Adică, reinventarea literaturii de ficţiune.

Pe parcursul a trei volume consistente – fiecare carte cuprinzînd peste cinci-şase sute de pagini! acest autor ne propune parcurgerea şi eventual implicarea într-o lume cu care cu greu ne putem identifica. O lume în care bunul simţ comun al fiecăruia dintre noi, refuză să se integreze fie şi măcar la nivel pur conceptual. O lume care nu este la îndemîna noastră, dintr-un motiv foarte simplu: nu putem trăi istoria la modul contrafactual. Suntem unde suntem, ca sumă a tuturor faptelor trăite în decursul istoriei noastre de antecesorii noştri. Ar fi fost posibilă  o altfel de istorie? Nu avem de unde să ştim. Chiar nu putem şti.

Dar. Acest autor, ne propune prin trilogia sa, o incursiune cît se poate de dramatică, nu în viitor – cum au făcut aproape toţi scriitorii de literatură sf – ci, într-un trecut care eventual, ar fi putut să evolueze altfel către prezentul pe care îl trăim. Complicat? Da, şi nu. Depinde numai de fiecare dintre noi, să-şi evalueze trecutul şi să încearce să se acomodeze cu prezentul, aşa cum este acest prezent la modul individual, referindu-se ( sau ne) la un viitor incert.

Trilogia acestui autor, cam prea grafoman după părerea mea, se referă la o lume mult mai rea decît este  lumea în care trăim noi, acum. Lmea imaginată de acest autor, este un veritabil coşmar. Dacă vă puteţi închipui că aproape toate speciile lumii înconjurătoare în care trăim, au căpătat o inteligenţă asemănătoare inteligenţei omului, nu cred că mai este necesar să vă spun eu despre ce fel de coşmar vorbim în lumea imaginată de domnul China…

Lumea imaginată de acest autor, este străbătută de un anacronism feroce: nu ştiu cum se mai poate înţelege ACUM, o lume în care lipseşte de exemplu, posibilitatea comunicării instantanee: nu fax, nu telefon, nu gps, nimic. Recursul la un trecut alternativ, este pur şi simlu, contrafactual.

Şi totuşi. Totuşi. Acest autor, trage un semnal de alarmă. Un semnal de alarmă pe care sînt destul de sigur că nimeni, repet, NIMENI nu (mai) este în stare să-l înţeleagă: diferenţa dintre un concept de viaţă cu care ne-am obişnuit, pe de o parte, şi viaţa noastră non-contrafactuală, pe de altă parte.

Vă rog să vă imaginaţi, măcar pentru o secundă, cum ar fi viaţa dumneavoastă, în lipsa curentului electric, de exemplu. Cum ar fi?

Noul Crobuzon nu este o lume nouă. Noul Crobuzon este o lume veche. O lume pe care o tot retrăim. Noul Crobuzon este lumea imperfectă în care zeul suprem, zeul GURĂ.MULTĂ,  tace. Tace pentru că noi oamenii, trăim în zodia STAŢIEI PIEZANIEI.

– – –

Cu puţin noroc, această trilogie a acestui autor, ar fi putut să detroneze lumea lui Harry Potter. Nu-mi pare tocmai rău că nu a fost să fie, aşa.

Read Full Post »