Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘china’

Am aflat că astăzi se împlinesc 10 ani de cînd sărbătorim ziua internaţională a internetului. La mai mulţi ani înainte! La cît de coruptă a devenit media de factorul politic, a rămas singurul mediu de informare cît de cît onest deşi mişună şi pe internet tot felul de manipulatori. Mă uit cu dezgust cum jurnalişti care decolaseră în profesie în mod onorabil au început să dea cinstea pe bani fără pic de ruşine. Dacă le reproşezi ceva, devii brusc sectant-membru-al-bisericii-unuia-dintre-candidaţi sau şi mai rău, eşti trimis să faci „terapie de psihopupu”. Or să le iasă pe nas fumurile pentru că „efectul cotidianul” se poate repeta oricînd le este lumea mai dragă.

Astăzi au mai intrat „la mititica” vreo patru „intangibili” printre care şi fostul soţ al doamnei Udrea. Nu cred că va spune (turna) prea multe deşi, el săracul n-a fost decît unul dintre „bidoanele” în care se adunau comisioanele colectate pentru şefii de suuus de tot. Tot astăzi a fost arestat şi Viorel Hrebenciuc, lucru la care chiar el se aştepta. Dar să nu cădeţi în plasa întinsă de pesedeu. Hrebenciuc – în afară de faptul că este parte a mafiei retrocedărilor – are o vină mult mai gravă: a atentat la ordinea din partid, ordine care s-ar fi reconfigurat după ce Ponta ar fi devenit preşedintele ţării. Remember? Vanghelie şi Şova maziliţi, Hrebenciuc urmînd să fie scăpat de povara imunităţii 🙂 drept pentru care, orgolios, a demisionat şi a intrat cu mare viteză direct în puşcărie. Unde s-ar cuveni să fie braţ la braţ cu „tata socru” şi cu mister Adam + consoarta sa cu tot. Să avem puţintică răbdare… Ca şi pentru Cati şi Micki… Tăvălugul Micosoft-EADS nu-i va ierta nici pe ei…

La turneul  internaţional de snooker din China, Ronnie O’Sullivan îl bate zdravăn pe un chinez talentat dar, insuficient de bine blindat pentru un meci cu Ronnie.

Tot astăzi a început Kilipirim – Bucureşti, organizat la Magazinul Unirea pentru sufletul iubitorilor de carte, şi Indagra la Romexpo pentru iubitorii de papa şi de vin bun. Eu voi merge la amîndouă şi vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi la fel; aveţi timp la dispoziţie pînă duminică, inclusiv.

Aşa. Mai avem trei zile şi vom merge la vot. Dacă vreţi să scăpaţi de Ponta sau de Johannis, votaţi Monica Macovei. Restul candidaţilor chiar nu contează.

Reclame

Read Full Post »

Prietenii vieţilor noastre

Habar n-avem cu cine suntem contemporani în istorie.

Ne modelăm după puternicii efemeri ai zilei.

Prea preocupaţi de „anvergura” vieţilor noastre personale şi mult prea adînc ancoraţi în legendele atent „legendate” de manipulatorii istoriei, refuzăm să privim realitatea zilelor noastre şi ne refugiem cu cerbicie în tărîmul legendat  trasat nouă cu acribie de făuritorii atît interiori cît şi exteriori ai destinelor noastre.

Ne mulţumim să trăim clipa, o contemplăm şi uităm că degeaba o conjurăm să rămînă.

Clipa trece pentru că ea, clipa, este singururul nostru prezent strivit între ceea ce am fost şi poate, ce vom deveni.

Ne AMĂGIM crezînd că trăind clipa, putem ignora atît trecutul cît mai ales, viitorul.

Nu trăim ci, supravieţuim. Cu ce preţ? Cu preţul laşităţilor noastre. Cu ce beneficiu? ZERO!

Patru milioane dintre cei mai buni fii ai acestui pămînt, au ales să (e)migreze.

Patria nostra est terra europae? Pfu.

Rămînem în NATO scrîşnind din dinţii kagebuşei, rămînem în UE scrîşnind din dinţii celor ameninţaţi de MCV, şi mai nou, defilăm pe covorul roşu al unor beneficii incerte alături de noii noştri parteneri asiatici.

Deşteaptă-te române? Mai VA.

Read Full Post »