Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cibernetica’

“Pînă la cibernetică poate că mai găseau scuze oamenii de ştiinţă lipsiţi de

credinţă în Dumnezeu. Deşi Bettex, încă din veacul trecut, spunea că la cei

simpli şi inculţi necredinţa este explicabilă, dar la savanţi.desigur nu. Bacon,

acum mai bine de trei veacuri, tot la cărturari se referea certîndu-i că nu-1 pot

gîndi pe Tatăl numai deoarece, potrivit cuvintelor Evangheliei, „se rătăcesc

necitind Scriptura şi necunoscînd puterea lui Dumnezeu.”

Cibernetica a dovedit peremptoriu ceea ce progresul neîncetat al ştiinţelor

dezvăluia cu încetul: implicata, absoluta necesitate a unui Mare Programator.

Biologia: admite în cele din urmă că analizorii (cum ar fi ai văzului) intră în

acţiune după un program dinainte stabilit (înnăscut zice Monod) şi că transmit

numai selectiv – există neuroni specializaţi numai pentru viziunea liniilor drepte,

spre pildă -, realitatea fiind analizată în fiecare situaţie după criterii preexistente.

Codul genetic? Fixat şi invariabil, programat. Constituţia atomului? Numai

după anumite modele arhetipale, programate. Limbajul? Structurat şi el, ca

inconştientul, după program. Invarianta speciilor? Tot dovada unor limite

prevăzute. Reţeaua legăturilor de rudenie? Cu numeroase variante, dar nu

infinite, deci iar structuri, programare.

Acestea sunt viziuni cibernetice ale lumii, adică tot atîtea recunoaşteri ale

unor modele. Să fie toate spontane şi întîmplătoare? Aida de! Cibernetica este

suprema dovadă raţional ştiinţifică a creaţiei, noţiunea universală de programare

nu mai îngăduie nici o îndoială cu privire la existenta Creatorului.”

N. Steinhard / Jurnalul fericirii

Cartea poate fi citită on-line AICI.

Cules de pe FB ( Tudorel Urian )  „Nu e bine să ne jucăm cu numele oamenilor. Văd că s-a generalizat aproape, pe Wikipedia și chiar în articole cu evident conținut academic, numele Nicolae Steinhardt. În realitate prenumele cunoscutului autor este Nicu. Am studiat toate documentele procesului său, aflate în arhivele CNSAS, în care erau reproduse datele sale din actele de identitate și peste tot apărea sub numele de Nicu Steinhardt. Ca publicist și autor de cărți a semnat mereu N. Steinhardt. E drept numele său de monah a fost Părintele Nicolae. Așadar, ori Părintele Nicolae, ori Nicu Steinhardt. Altminteri încurcăm borcanele și omul se impune în istoria culturii române cu alt nume decât cel real.”

 

Read Full Post »