Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘coelho’

Cu vreo două exceptii, am citit toaopera” lui Paolo Coelho.Sunt ani buni de cînd nam mai pus mîna pe vreo carte de a sa. Numai că. Acelaşi prieten care m-a cadorisit cu operelle literare ale lui Dan Puric, mi-a îmbogăţit biblioteca şi cu ultima? creaţie a lui P.Coelho, Învingătorul este întotdeauna singur. A zăcut acolo nebăgată în seamă, de prin toamnă. Recent, am răsfoit-o în grabă şi m-am hotărît să o citesc. De ce ? Simplu : pentru că mia plăcut prefaţa scrisă de autor.

Iat-o :” Am susţinut adesea în cărţile mele că visurile noastre au un preţ şi e foarte important să-l plătim. Dar în ce măsură pot fi visurile manipulate? De cîteva decenii, trăim într-o cultură care privilegiază faima, banii şi puterea. Mulţi au ajuns să creadă că sunt singurele valori ce merită căutate, fără săşi dea seama că cei care fac cu adevărat jocurile, în spatele cortinei, rămîn anonimi, ştiind că cea mai eficientă putere e cea care trece neobservată – pînă cînd e prea tîrziu şi suntem prinşi în capcană. Cartea mea este despre această capcană. În Învingatorul este totdeauna singur, trei din cele patru personaje principale lasă visurile lor să fie manipulate : Igor, un milionar rus, care crede că, atîta timp cît motivaţiile sunt bune, crima e permisa, şi omoară oameni pentru a le uşura suferinţa şi pentru a o recîştiga pe femeia iubită. Hamid, un magnat al modei, care a pornit la drum mînat de intenţii bune şi a sfîrşit prin a fi acaparat el însuşi de sistemul pe care încerca să-l folosească în favoarea lui. Gabriela, care, ca mulţi alţii din zilele noastre, e convinsă că faima e un scop în sine, cea mai de seamă răsplată a unei lumi care consideră celebritatea suprema împlinire. Acesta nu este un thriller, ci un portret necruţător al situatiei în care ne aflăm”.

Mai mult ca sigur că sînt subiectiv, dar mie cartea asta nu mi-a produs nici-o emoţie. Pe cît de concis este descrisă lumea contemporană în prefaţa acestei cărţi, pe atît de dezlînat este dezvoltat subiectul. Îmi aduc aminte că la începutul anilor 90 era o fobie teribilă „Sandra Brown”. De fapt, se pare că în spatele acelui nume consacrat, se ascundea o armată de scribi fără nume, care scoteau pe bandă rulantă carţi proaste, dar cu mare priză la publicul nepretenţios. În cartea aceasta, nu reuşesc să descopăr nici măcar stilul lui Coelho. Ori şi-a schimbat modul de a scrie, ori această carte nu-i aparţine. Este desigur posibil, să mă înşel.

Citez de pe copertă : „Cu un scenariu imaginat de autorul care a vîndut peste 100 de milioane de exemplare din cărţile sale, Învingătorul este întotdeauna singur e o parabolă a superficialităţii, lăcomiei si cultului celebrităţii, un crud portret al lumii de azi”.

 De acord, dar asta ştiam şi pînă să citesc această carte. Nu mai ştiu pe unde am citit, că de regulă, criticii care se feresc sa-l desfiinţeze pe un autor, indiferent care ar fi acela, îl de numesc post-modernist. Eu, nefiind decît un cititor, pur şi simplu voi ocoli cărţile lui P.C. De ce am scris despre această carte ? Pentru că am citit pe un blog literar un comentariu interesant. Cineva spunea că i-ar placea să fie atentionat şi ce cărţi să nu citească. Oare Coelho, îşi dă seama cît de celebru e ?

Read Full Post »