Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘colinde’

Începînd de la Sfîntul Nicolae şi pînă după Revelion, ascultăm colinde. Mai vechi, mai noi, colindele ne readuc aminte cu precădere, naşterea Mîntuitorului. Mai cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, artişti cu voci excepţionale sau artişti mai puţin hăruiţi, cu toţii se întrec să cînte minunatele colinde de Crăciun.

Marginalizate cu mare grijă înainte de 1990, colindele  au irumpt ulterior, pe toate căile de comunicare: televiziune, radio, spectacole, suport magnetic. Multe dintre aceste colinde sunt nemuritoare, unele sunt numai de interes local, multe dintre aceste colinde nici nu ajung la urechile noastre, ale tuturor. Am ca toată lumea şi eu, colindători preferaţi. N-am să spun nimic despre aceştia, acum.

Acum am să vă ofer spre ascultare, două colinde care mie îmi sunt foarte dragi dintr-un motiv foarte simplu: aceste colinde au fost filmate de mine, în Biserica Nativităţii – Betlehem – Israel, pe 31 decembrie 2010. La colinda în limba română, s-a amestecat pe alocuri şi glasul meu cu glasul celorlalţi turişti colindători ad hoc. Consider că aceste colinde, sunt printre cele mai veritabile colinde; aceste colinde, nu sunt regizate; aceste colinde au fost în acel moment, repet, cele mai veritabile colinde. Colinde trăite acolo. Cu ce poate fi comparată emoţia acelor clipe?

Iată-le:

.

.

Crăciun Fericit, dragilor. Mulţumesc pentru interesul acordat modestei mele activităţi de pe acest blog şi vă asigur de toată consideraţia pe voi toţi, indiferent dacă numai citiţi postările, sau mai şi comentaţi. 🙂
Fie ca Sfînta Sărbătoare a Naşterii Mîntuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos, să vă aducă în suflete bucurie, în trupuri sănătate şi în inimi fericirea iubirii către Domnul şi către cei pe care îi iubiţi şi care vă iubesc! Cu drag, familia Orăşan!

Notă

“…locul naşterii Domnului Iisus Hristos (în grota nativităţii), sub altar, este indicat prin steaua de argint, cu 14 braţe, încrustate în marmură şi înconjurate de lampadare, de asemenea, din argint. Acest altar, deşi ţine de influenţa Bisericii apostolice armene, este un loc neutru, unde diferenţele dintre confesiuni nu mai sunt importante. Un alt altar din grotă, amenajat de catolici, reprezintă locul în care Fecioara Marie l-a aşezat pe pruncul Iisus în iesle. În fata bisericii, într-o mare curte pavată (“Piaţa ieslei”), credincioşii se adună, în seara de Crăciun, aşteptând slujba de la miezul nopţii, cu cîntece de slavă. “

Sursa http://dli.ro/bazilica-nasterii-domnului-din-bethlehem.html

Read Full Post »

Cadouri

Am primit de la fiul nostru cadouri de Crăciun tooocmai din Canada. Şi mi-a spus şi ce cîntece de Crăciun sunt foarte populare prin zona în care locuieşte el, acum. Iată-le :

şi

şi

Vă plac?

BLOGUL ZILEI http://marycix.net/2010/12/13/boul-si-magarul-la-ieslea-pruncului-isus/

Read Full Post »

Daruri pentru maine

Cred că imprecizia plină de farmec a limbii române iar ne joacă feste. Cuvîntul dar are mai multe înţelesuri: cadou, ciubuc, drept subînţeles, îndoială, alternativă; poate or mai fi şi altele pe care nu le ştiu eu.

Hai să ne referim strict la sensul de cadou. Ce cadou ar fi mai potrivit pentru ziua de mîine? Ce DAR valoros le putem oferi, generaţiilor viitoare? Ce altceva dacă nu, chiar valorile noastre, valorile cu recunoaştere inclusiv internaţională?

Asist siderat de cîteva zile încoace, la atacuri susţinute masiv împotriva unui om valoros, Ştefan Hruşcă. Am văzut pe la diverse televiziuni cum nişte neica nimeni îl atacă pe acest artist desăvîrşit, sub cele mai meschine pretexte: ba că vine în ţară numai de sărbători, îşi ia DARUL şi pleacă înapoi în Canada în care a emigrat ca un…. Ba că este complet depăşit. Anacronic. Ba că nu ştiu ce alte motive ticăloase. DAR. Adevărul este cu totul altul. Adevărul este că în oceanul de nonvaloare care a manelizat cultura română, Ştefan Hruşcă vine ca un adevărat turnesol să demaşte impostura. Ştefan Hruşcă vine şi repune cît de cît, firescul la locul său. Ştefan Hruşcă denunţă prin statura sa artistică, făcăturile  şi arată că ţara asta a avut şi încă mai are, şi altfel de artişti decît nulităţile promovate cu osîrdie pe la televiziunile imbecilizatoare.

Nu cred că le putem oferi generaţiilor viitoare pentru zilele de mîine, un cadou mai mare decît valoarea autentică. Cine se teme de Ştefan Hruşcă?

La provocarea dragei psi au mai răspuns:

abisuri . redsky . verovers . blueriver . almanahe . virusache . cita . scorpio .

rokssana . Miţa .

Vă invit să citiţi dacă doriţi, un articol despre un spectacol al lui Hruşcă la care am asistat în urmă cu doi ani, articol pe care l-am postat pe  BLOGUL ZILEI

Aruncaţi o privire şi aici  http://yousef59.wordpress.com/2011/12/19/treburi/

.

Read Full Post »