Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘colmar’

Revin la bunătatea de călătorie. Pe partea opusă a autostrăzii, BUCHON 🙂  Kilometri după kilometri, autoturismele şi tirurile merg cam înghesuite şi foarte încet şi din cîte observ, se cam aglomerează şi partea de şosea pe care ne deplasăm noi. Voi afla mai tîrziu, de ce.

Am ajuns în dreptul oraşului Montreal dar trecem pe lîngă el mergînd pe vasta reţea de autostrăzi care înconjoară oraşul. N-ai de ce să intri în oraş şi să cauţi prin centru o cale către un cartier anume. Centura oraşului este formată dintr-o reţea de drumuri cu sens unic care te duc EXACT unde ai treabă, fără să încurci circulaţia din oraş; de altfel, peste tot este la fel în Canada. Am parcurs peste 4.000 de kilometri şi nu ne-am intersectat nicăieri cu nimeni care să ne taie calea pe la vre-o răspîntie de drumuri la intrarea unui oraş sau altul. Am mai văzut (cam) aşa ceva la Barcelona.

În fine. Robert ştie că vrem să vizităm Montreal, în special pentru oraşul de sub oraş, voi spune la timpul potrivit despre ce este vorba. Robert încearcă să ne descurajeze spunînd că Montreal este cam înghesuit şi plin de excroci 🙂 La fel şi Toronto. Evident, Quebec este raiul pe pămîntul canadian. Poate chiar E! Dragul de el 🙂 Tot ce NU este Quebec, sau aproape tot, este cam cîh. Chiar şi o parte dintre quebecoşi sunt aşa şi pe dincolo. Hm! Nu insist. Treaba lui, oraşul lui, ţara sa. De ce l-aş descoase?

Digresiune. Este marţi 4 septembrie 2018. Ne-am întors din formidabila descindere la Niagara, am vizitat şi Ottawa, acum Robert îşi recuperează de la service maşina de zi cu zi, un Wolfwagen Golf, (broscuţa), Silvia trebăluieşte iar eu transpun pe laptop manuscrisul. La ora la care aceste descrieri vor fi puse pe blog, faptele se vor fi consumat cu cel puţin două luni de zile în urmă. Nu ţin cont de formatul de blog – cinci, maxim opt sute de cuvinte, postarea, deşi încerc. În definitiv, eu scriu pentru buna aducere aminte în folos propriu al familiei mele. Dacă cineva este interesat de ceea ce am scris, este binevenit. Iar dacă am cititori care vor să mă corecteze sau să mă completeze, cu atît mai bine şi le mulţumesc anticipat.

Ps. He he. Mă lăudam că las fumatul pentru alţii. Am patru zile în care n-am ars nici măcar o ţigaretă daaaar, taaare mă tentează una 🙂 Atît.

Depăşim Montreal şi ne îndreptăm spre Ottawa. Vremea-i frumoasă, BUCHON nu, benzină avem, să tot mergi. Abia aştept să ajungem la Niagara că tare-s curios. Mai curios ca un copil! Niagara este una dintre destinaţiile care mi-au aprins imaginarul turistic încă de cînd eram un copil mic şi prost. Acum nu mai sînt copil, dar prost, se pare că mai sînt 🙂  Sau poate numai naiv. Sau candid. Sau cum spun mai nou, ţăranu’ care o face pe orăşanu’ 🙂 În fine. În afară de Niagara, am dorit să văd Vaticanul (bifat) şi Sfinxul (scos de pe listă pentru că fanatici islamişti). După ce-am mai crescut, am adăugat pe lista mea de copil visător dar sărac, Sagrada Familia (bifat). Şi Alhambra (bifat). Şi altele dar, nu le mai divulg.

Bon. Pînă la Niagara, răbdărică şi iarăşi răbdărică; tutun mai pe sponci: aşa, mai pe seară, la cîte-o berică, hai două, poate trei daaar, cam atît! 🙂

Deocamdată văd că suntem foarte aproape de New York, SUA. N-avem vize deci, pofta-n cui, musiu Tiberiu cu Statuia Libertăţii, altă destinaţie înşurubată în imaginarul meu turistic. Eh, am văzut măcar oraşul Colmar în care s-a născut autorul acestei statui, sculptorul Frederic Auguste Bartoldi.

Read Full Post »

Colmar

După un somn odihnitor, pofta de hoinăreală revine. Azi o să facem o incursiune ceva mai lejeră; pentru că tot suntem la Basel, unul dintre cele 157 de puncte de pe glob unde există o triplă frontieră (dreilandereck în germană) şi pentru că ieri ne-am reamintit bucătăria franceză, vom da o raită într-o localitate apropiată de pe teritoriul francez, Colmar. Gata cu beneficiile pass-ului. Acesta este valabil numai pe teritoriul helvet. Dacă mergem în Franţa vom avea nevoie de bilete pe care le vom cumpăra din gara franceză (aflată pe teritoriu francez), gară lipită de gara Basel. Trecem nestingheriţi pe acolo pe unde altădată, era vama. Şi acest tren este format din foarte multe vagoane, vagoane care circulă mai mult fără călători. Anunţurile sunt făcute într-o limbă franceză cam strepezită şi extrem de repezită. Mai înţeleg că suntem iar, într-un TGV. Cam ponosit după părerea mea, în comparaţie cu cel german (DB). Prima oprire Saint Lanis. O gară oarecare şi atîta tot. Absolut nimic de semnalat. Abia de acum încolo, trenul a început să capete ceva viteză. Peisajul n-are nimic spectaculos: păduri tinere, ogoare, mici localităţi şi din cînd în cînd, cîte-un tunel. Viteza nu este afişată dar pare destul de mare.

Oprim la Mulhause unde se urcă grosul călătorilor; mare parte, navetişti. Dacă am înţeles bine, acest tren merge pînă la Strassbourg şi poate chiar mai departe. Pînă acum, nici urmă de controlor dar, au trecut prin vagoane nişte vameşi – sau poliţişti? care ne-au înmînat solemni cîte-un pliant în care eram sfătuiţi să ne ferim de hoţi!!! mde; altă ţară… Ne pregătim de coborîre. Nu înainte de a remarca faptul că Mulhause este un orăşel de provincie cochet, cu locuinţe gen vilăşi blocuri de locuit de P + trei sau patru etaje. Apuc din goana trenului să mai văd pînă şi un Musee de chemin du fer. Imediat ce am ieşit din gara Colmar

vedem în diagonală un hotel de unde ne procurăm o hartă.  Am coborît pe bulevardul din faţa gării şi am văzut pe stînga un palat impunător: Curtea de Apel.

Pe drepta, firesc, sunt case de avocatură şi notariat. Cine se aseamănă se-adună, nu? Tot pe stînga un parc cu cîteva statui şi cu un turn de apă. Iată cum am ajuns şi pe locurile natale ale sculptorului Frederic Auguste Bartoldi

cel care folosind un schelet proiectat de Gustave Eiffel, a conceput Statuia Libertăţii dăruită Americii de Franţa în 1886! Facem la dreapta spre centrul vechi şi traversăm un parc mic dar îngrijit, cu statui şi cu fîntîni arteziene.

Ghidîndu-ne după turle, ajungem la Munster şi la Biserica Dominicană. La dominicani, intrarea se plăteşte iar fotografiatul este interzis. Şi cînd mă gîndesc că Iisus i-a alungat pe zarafi din templu, mă amărăsc peste măsură; văd că biserica a devenit afacere dar dacă la Vatican este permis, aici de ce n-ar fi? Nici nu ştiu cum este mai bine: cu plată ca să poată fi menţinută, sau fără plată şi bisericile să fie lăsate în părăginire cum am văzut atîtea… Imediat ce am ieşit, biserica a fost ferecată; nici nu mă mai interesează de ce. În centrul vechi fotografiez cîteva case aspectuoase.

Acelaşi aer de tîrg medieval întîlnit şi prin alte locuri ne încîntă privirile. O plăcuţă indicatoare ne arată drumul spre Musee Interlinden; nici nu mă mai mir că a fost amenajat într-o fostă biserică. Chiar în faţa muzeului, sunt cîteva tarabe care ofereau amatorilor spre vînzare vechituri care se pretindeau a fi antichităţi

şi un tramcar cu care doritorii pot face turul Colmarului.

În afară de noi, nu se mai înghesuie nimeni să plătească 7 euro pentru această plimbare şi cum tramcarul nu pleacă decît cu minim şase persoane, stă pe loc sfidînd orarul afişat. Din nou, remarc: altă ţară… Este  vremea prînzului deci, este timpul să  verificăm şi noi produsele viilor alsaciene. Motiv pentru care alegem o sticloanţă de Rose d’Alsace lîngă care vom păpa nişte chestii care se prezintă aşa: pe o farfurie uriaşă un ciolan de porc fiert şi îmbăiat într-un sos special este aşezat strategic pe un pat de legume şi înconjurat cu cartofi prăjiţi; pe cealaltă farfurie, un munte de varză murată şi tăiată fideluţă este înconjurat de cinci feluri de carne: un cîrnat semiafumat, un comvurşt, o felie de jambon, o felie de kaizer şi o felie de ceafă afumată. Poftim la masă, domnule Pantagruel! 🙂 . După cafele plecăm pentru că ameninţarea norilor a ploaie a fost inconsistentă, iar soarele generos încă ne mai invită la plimbare. Mai rătăcim pe străzi, tîrguim cîte ceva dulce şi nişte vin alsacian, după care facem şi turul cu tramcarul. Multe locuri le parcursesem deja dar, vedem şi locuri noi: o sinagogă de exemplu. Înapoi “acasă”. Trenul vine la fix, aleargă hotărît şi ajunge la timp. Cînd părăsim peronul francez suntem avertizaţi că intrăm pe teritoriu elveţian.

Se vede şi fostul ghişeu de control al paşapoartelor care acum este pustiu dar, doi funcţionari vamali controlează prin sondaj sacoşele pasagerilor. An înţeles că aducerea din afara Suisse a alimentelor este drastic limitată; de exemplu carne doar un kilogram de persoană. Noi am scăpat necontrolaţi cu sticlele noastre de vin alsacian. Nu ne-a cerut nimeni biletele de călătorie dar bag mîna în foc că dacă n-am fi avut bilete, ne-ar fi depistat ei, cumva. 🙂

Read Full Post »