Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘contesa sîngeroasă’

 Născut la Sibiu în 1946, Andrei Codrescu emigrează în State în 1966. Cu ajutorul (la   început) lui Mircea Eliade îşi face încet încet un nume şi se afirmă ca eseist, poet, dar mai ales, ca scriitor. La Polirom au fost publicate şase dintre romanele sale, probabil cele mai reprezentative. AICI .

Acţiunea acestui roman este plasată în Ungaria secolului al XVI-lea şi aduce sub ochii cititorului legenda contesei Elisabeta Bathory, legendă povestită de un urmaş al acesteia, Drake Bathory, patru sute de ani mai tîrziu. Acesta, născut în Ungaria secolului XX, emigrează în America şi îşi cîştigă traiul ca ziarist de duzină. Cînd evenimentele din Europa de Est a anului 1989 au început să ţină trează atenţia publicului din toată lumea, Drake a fost trimis în ţara sa natală să facă un reportaj. Numai că aici este năpădit atît de amintirile sale din copilărie cît şi mai ales, de nălucirea sîngeroasei sale stră-stră-străăăăăăăăăăă-bunici, al cărei spirit îl urmăreşte şi-l îndeamnă la fapte nebuneşti.

Despre contesă circulau cele mai terifiante zvonuri, cartea este plină cu relatări ale unor scene înfiorătoare dar, talentul de scriitor al lui Andrei Codrescu ţine cititorul cu sufletul la gură şi-l face să închidă ochii acolo unde scenele sunt prea greu de digerat dar, nici nu se îndură să abandoneze lectura pentru că după cum se ştie, răul fascinează.

Pe lîngă paralela dintre viaţa contesei şi viaţa lui Drake, cartea are foarte multe referiri istorice la secolul al XVI-lea,  confruntarea de putere dintre Rege şi o parte dintre Curteni, pregătiri de război cu turcii, inclusiv referiri la răscoala lui Gheorghe Doja. Dezbateri pe marginea Reformelor lui Martin Luther pe de o parte dar, şi dezbateri pe marginea postcomunismului se îmbină armonios în paginile acestei cărţi alături de obiceiurile epocii în care a trăit contesa, cu toate relele care i-au fost atribuite.

„Elisabeta Bathory, cunoscută şi sub numele de Contesa Sîngeroasă, a existat cu adevărat. … La  începutul secolului al XVII-lea a fost cercetată pentru presupusele ei crime, dar niciodată condamnată. Cu toate acestea, a fost silită să-şi trăiască restul zilelor într-o cameră cu uşa zidită, în castelul său…” – spune Andrei Codrescu în nota finală a acestui roman fascinant!

Cîteva pagini pot fi citite ca aperitiv AICI . Lectură plăcută!

Read Full Post »