Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cordoba’

Şi a fost aşa: trezire matinală, duş, mic dejun, bla bla, la drum. Deocamdată, dis de dimineaţă, cerul este senin. După ce-i culegem pe toţi muşterii acestei excursii în autocar ne îndreptăm spre ultima destinaţie a acestui mic voiaj din Andaluzia, Cordoba. După mai puţin de o oră facem un mic popas pentru „reglaje” matinale 🙂 Cerul începe să se întunece dar, chiar nu-mi (mai) pasă. Chiar şi dacă bunul Dumnezeu ne va strica această zi cu ploile Sale, impresia generală rămîne: a fost o excursie de vis!

Ghidul se numeşte Giorgio iar şoferul Juan. Doi profesionişti. Dacă este să le dau note ghizilor care ne-au condus în diversele locuri vizitate, cel mai prost se situează Polina, iar cel mai bine, Giorgio. Bun ghidul de la Tanger dar nu mai ştiu cum se numeşte; bun şi Andres. Restul au fost buni fără să strălucească şi îi includ aici şi pe ghizii locali. Desigur, o menţiune specială pentru Alina, cea care a avut grijă pe tot parcursul să nu ne lipsească pe cît posibil, nimic. Mulţumim frumos dragă Alina, şi sper că n-ai uitat ce ţi-am spus la aeroport: să ne chemi la nunta băieţelului tău, încă nenăscut 🙂 Big HUG!

N-am mai pozat pe drum, nimic. Nici nu prea mai avem ce: aceleaşi peisaje stîncoase, aceleaşi păduri de măslin, aceeaşi reţea de autostrăzi întretăiate de pasaje supra şi sub terane, inclusiv la intrarea în Cordoba, aşa cum a fost şi la intrarea în toate oraşele vizitate. Oraşul nou nu mă impresionează cu nimic. Şosea, copaci, blocuri, hoteluri, bla bla. La o intersecţie autocarul face la dreapta şi nu după multă vreme oprim. Jos cu voi, că pînă aici aţi plătit 🙂 Bon. De aici începem să facem turul oraşului.

20151014_105119

Plaza de la Coregidor

20151014_105618

20151014_105639

20151014_105959

delicatese…

20151014_110139

case, străzi, balcoane

20151014_110550

20151014_110748

20151014_110958

un patio

20151014_111518

Plaza del Potro (cal) menţionată de Cervantes în Don Quijote

20151014_111548

20151014_111714

20151014_112032

din npo la drum…

20151014_112525

20151014_112636

cel mai mare specialist în omletă, domnul Santos

20151014_113625

magazinul de pielărie

20151014_114105

20151014_114219

20151014_114431

cartierul evreiesc

20151014_120006

20151014_120255

În sfîrşit, ajungem la intrarea în Mezquita de Cordoba.

20151014_120714

O descriere profesionistă a locului, o puteţi citi aici http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-spania-maura-2/23822/

Giorgio ne arată unde putem merge la toilet „gratis” 🙂 şi ne dă întîlnire peste 10 minute. Între timp, el va cumpăra biletele de intrare la obiectiv (opt euro / persoană) incluse în preţul acestei ecursii (67 de euro, transport dus întors, + ghid).  Mai întîi intrăm în grădina apărată pe trei laturi de zidurile masive.

20151014_130511

Umbră deasă provenită de la palmieri. Un lanţ uman – zeci de metri – aşteaptă răbdător să pătrundă în incintă. Aici nu durează prea mult: 15 – 20 minute. La Sagrada Familia am stat aproape o oră, iar la Vatican aproape două. Dar, a meritat!

În sfîrşit, intrăm. Imediat lîngă intrare, alt prilej de buluceală: pliantele gratuite oferite în spaniolă, germană, engleză, arabă. Cele în franceză ori s-au terminat, ori nici n-au existat. Bon. Încerc să mă familiarizez cu interiorul. O vastă incintă pătrăţoasă, nu prea înaltă, al cărei tavan se sprijină pe o pădure de coloane. 400? 500? Mai multe? Mai puţine? Contează?

Prima impresie este de copleşitor. În partea pe unde se intră, domneşte un clar-obscur tulburător. În lumina zgîrcită disting pe toate laturile diferite capele.

20151014_123631

20151014_123652

20151014_123810

Pe versantul opus intrării sînt amenajate vitrine de sticlă cu vestigii istorice.

20151014_124947

20151014_125013

În timp ce fotografiez, începe să se audă timid, orga. Scot imediat aparatul de filmat şi dau roată, imortalizînd catedrala în sunet discret de orgă.

Încep să mă apropii de sursa muzicii divine şi descopăr într-o baie de lumină altarul principal, stranele corale şi cele două orgi. Sunetul se amplifică din ce în ce mai mult, cred că se cîntă pe cîteva registre simultan, şi deşi credeam că nimic nu mă mai poate impresiona după ce-am văzut atîtea splendori pe lumea aceasta, încep să înţeleg că mare şi adevărat e Dumnezeu. Pe măsură ce sunetul orgii se amplifică, valuri de emoţie mă inundă, mă cuprinde un uşor tremur, şi cînd fixez în sfîrşit orga, sînt copleşit de măreţia momentului. (ulterior, Alina care a văzut acest clip mi-a spus că am fost cum nu se poate mai norocoşi pentru că aici, orga se aude rar…)

Mulţumesc Doamne pe numele tău adevărat (şi de nerostit) Shem Ha – Mephorash, pentru această minunată redescoperire a frumuseţilor lumii orînduită de Tine!

Anunțuri

Read Full Post »

O carte pe care am cumpărat-o într-o doară la ultimul tîrg de carte din Bucureşti, şi pe care am tot amînat-o pînă acum, se dovedeşte a fi fascinantă.

Autorul, Jacques Attali (n. 1943) – eseist, doctor in stiinte economice, absolvent al Institutului de Studii Politice din Parissi al Scolii Nationale de Administratie, fost consilier al lui François Mitterrand. Fondator al ONG-ului Action Internationale Contre la Faim, fondator si presedinte al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (1991-1993). Dintre numeroasele volume publicate, amintim: Modeles politiques (1972), L’antieconomique (1990), Economie de l’apocalypse – Trafic et proliferation nucleaire (1995), Le citoyen, les pouvoirs et Dieu (1998), Fraternites: Une nouvelle utopie (1999), Blaise Pascal ou le genie français (2000), C’etait François Mitterrand (2005), Dictionnaire amoureux du judaisme (2007). (conform Ed, Polirom).

Deşi a publicat peste 50 de cărţi (eseuri, romane, biografii, teatru), traduse în numeroase limbi şi tipărite în peste 6 milioane de exemplare, în România sunt disponibile numai vreo patru titluri. Dintre acestea, tocmai semnalez Frăţia celor care ştiu – apărută la Editura Hasefer – preferînd pentru început să las autorul să spună cîteva cuvinte despre această carte, în Avertisment:

“Iată povestea celor două fabuloase decenii care au pus capăt singurei perioade a Istoriei în care creştinătatea, islamul şi iudaismul au trăit în armonie. Într-un singur moment – secolul al XI-lea şi începutul celui de-al XII-lea -, într-un singur loc – Andaluzia – cele trei monoteisme au optat pentru a se respecta, a se admira, a se nutri unele din celelalte. Atunci, pe deplin liber, cei mai mari filosofi ai lor au dialogat între ei şi cu filosofii greci. Ştiinţele şi religiile s-au înţeles de minune.

Iar apoi totul a derapat. Dacă evenimentele din această epocă s-ar fi desfăşurat altfel, dacă fiii lui Abraham nu s-ar fi ciocnit între ei, cursul Istoriei ar fi fost cu totul diferit. În vremea întorsăturii acesteia se desfăşoară romanul de faţă.

Oricît sunt de incredibile, toate faptele istorice relatate aici s-au petrecut într-adevăr. Toate ideile, modurile de viaţă aparţin epocii. Cu foarte rare excepţii, toate personajele au existat, majoritatea întîmplărilor din biografiile lor sunt cît se poate de reale, iar ele se exprimă aşa cum se ştie că au făcut-o în realitate. Muhammad Ibn Ruşd din roman este marele filosof musulman pe care occidentalii îl numesc astăzi Averroes; Moşe ben Maimon este marele gînditor evreu numit în prezent Maimonide. Amîndoi au trăit, ca în roman, între Cordoba, pe care au părăsit-o în 1149, şi Maroc, de unde au plecat în 1165. Între cele două date, în acest crucial moment al Istoriei, nu se ştie mai nimic despre ce au făcut, însă totul ne permite să credem că cel mai mare dintre gînditorii evrei şi cel mai mare dintre filosofii musulmani s-au întîlnit şi au dialogat aşa cum o fac aici.

Doar ceea ce se leagă de Frăţia celor care ştiu, de Tratatul despre eternitatea absolută şi de anii misterioşi ai vieţii lui Aristotel este aproape sigur fictiv. Cu toate că în multe locuri, în multe epoci, despre cel mai mare dintre (filosofii) greci au circulat asemenea zvonuri.

În orice caz, în viaţa şi opera eroilor noştri totul permite să se creadă că ei cunoşteau extraordinarul secret al unei frăţii încă de pe atunci mai mult decît milenare. Şi totul în Istorie – cea mare – s-a desfăşurat şi se desfăşoară încă de parcă evenimentele povestite în aceste pagini ar fi avut loc într-adevăr. Ca şi cum Cei care ştiu s-ar mai afla printre noi, purtători ai unui secret esenţial pentru viitorul umanităţii. Pierdut pentru totdeauna. Doar dacă…”

Jacques Attali se află, conform publicaţiei Foreign Policy, printre „cei mai importanţi 100 de intelectuali din lume”. Tot el a prezis dispariţia Euro. A scris şi o Scurtă istorie a viitorului (tradusă în limba română la Polirom). Este un autor despre care cred că trebuie citit. O întrebare mă frămîntă, totuşi: cum ar arăta o lume în care legea supremă ar fi ARMONIA?

Read Full Post »