Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘daniela zeca’

Deci.

Nu-s musai adeptul premiilor literare dar, nici nu resping menirea şi importanţa lor. Sigur că da, un premiu recomandă un autor sau măcar o carte dar, pînă la urmă numai Măria Sa Cititorul poate stabili ce valoare are o carte sau cît de frecventabil este un autor, aproape indiferent cine ar fi acesta. Rostul criticilor literari este cu totul altul dar, nu insist, acum. De fapt, nici nu mă pricep la această chestie.

Aşa că.

Am perceput pînă acum premiile literare acordate de diverse jurii numai din punct de vedere, cum să spun? Statistic? Chiar nu ştiu pentru că nici nu mi-a prea păsat. De ce mi-ar fi păsat? Citesc ceea ce vreau, după propriile mele intuiţii de cititor împătimit, adică părerile „cititorilor profesionişti” arareori mă abat de la modul în care îmi aleg lecturile. Cert este că o carte premiată merită atenţie dar asta nu înseamnă că o carte a unui autor care n-a fost premiat, nu merită atenţia cuvenită.

Adică.

Am să mă refer pe scurt, la decernarea Premiului literar Augustin Frăţilă ediţia 2013, respectiv cea de a doua ediţie a acestui premiu. Habar n-am cît de important este acest premiu în peisajul premiilor literare din România. Faptul că acest premiu este însoţit şi de un cec în valoare de zece mii de euro, mă lasă indiferent.

Ce vreau să spun.

Astăzi, la hotelul Intercontinental Bucureşti, are loc ceremonia acordării acestui premiu. De ce scriu despre acest lucru? Simplu: abia după ce-am citit două cărţi ajunse în finala de azi, am aflat că aceste cărţi au fost nominalizate împreună cu alte trei, de un juriu de critici literari respectabili, dintr-un total de 56 de apariţii editoriale în decursul anul 2012. Aflînd despre aceasta, m-am grăbit să citesc şi celelalte trei cărţi aflate în această competiţie, pentru a-mi face o imagine,

Bon.

Pe lîngă Omar cel orb şi Şoseaua Căţelu 42 am avut încîntarea de a descoperi alţi trei autori de mare valoare: Radu Aldulescu, Simona Sora, Dan Stanca, autori pe care mi-am propus să-i urmăresc îndeaproape de acum înainte. Regret că nefiind cititor profesionist, nu voi citi şi celelalte 51 de cărţi aflate iniţial, în competiţia aceasta. Vorba aceea, nimeni nu poate citi, tot, nu?

Închei.

După ce juriul de profesionişti ai lecturii au recomandat cele cinci cărţi pentru finala da azi, decizia a fost transferată unui juriu de cititori format dintr-un număr de 24 de boggeri.E bine aşa? Nu ştiu. Nu e bine aşa? Nu ştiu. Cert este că se pare că nu toţi cei 24 de bloggeri  desemnaţi a decide cîştigătorul acestei ediţii, au citit măcar aceste cinci cărţi. Sper să fie numai o părere nedreaptă din partea mea. Sper.

Acum.

Ierarhia mea, este:

1. Omar cel orb

2. Cronicile genocidului

3. Şoseaua căţelu 42

4. Hotel universal

5. Craii şi morţii

Probabil că voi  scrie cîte ceva, despre toate aceste cărţi, după ce voi afla verdictul.

– – –

Am scris aceste lucruri acum, la ora 21,51. Voi reveni.

bonus : detalii despre acest premiu

Read Full Post »

Pe Daniela Zeca am descoperit-o în urmă cu foarte multă vreme, mai exact pe vremea cînd cultura încă nu încăpuse definitiv pe mîna unor caloriferişti, TVR Cultural (acum desfiinţat) îşi vedea de treabă, iar ICR chiar propaga valorile culturii române, în lume. Daniela Zeca era directoarea TVR Cultural, iar interviurile sale cu diversele personalităţi ale culturii nu treceau neobservate. Este şi motivul pentru care în anul 2006 a primit distincţia „Personalitatea europeană a anului pentru România” – secţiunea televiziune, acordată de Fundaţia Eurolink şi Comisia Europeană. A mai publicat volume de poezie, critică literară, romane (despre unul dintre acestea, am scris AICI).

După spusele autoarei, „ceea ce am încercat să inaugurez şi să construiesc începînd din anul 2009, odată cu romanul Istoria romanţată a unui safari (şi cred că am realizat deplin cu Omar) este personajul eliptic, cel care se identifică în primul rînd prin propriile sale sincope şi doar prin cîteva tuşe definite, însă întotdeauna definitorii.”

Ceva mai mult decît atît, cu această carte, Daniela Zeca deschide uşa unui tărîm fabulos: actualul Iran, fosta Persie. Înainte de a începe povestea lui Omar, Daniela Zeca face o scurtă introducere în lumea aceasta mai greu de înţeles pentru un european: Persia locuită de adepţii lui Zoroastru, ţară islamizată forţat începînd cu secolul VI d. H. Ţară care a trăit drame nenumărate, drame ale căror urmări sunt vizibile cu acuitate, în  zilele noastre: detronarea şahului Pahlavi, instaurarea regimului lui Komeini, cîştigarea alegerilor pentru a doua oară de Ahmadinejad. Ţară în care teroarea este omniprezentă deşi, se mai menţin de ochii lumii unele manifestări timide ale unei democraţii de faţadă. Teroare din faţa căreia Omar, alege calea fugii într-o ţară din Est (Turcia?) lăsînd în urmă o soţie, fiică a unuia dintre gardienii noii ordini, şi un copil care nu-i va ierta niciodată dezertarea deşi îi primea banii trimişi (cu imense sacrificii) fără scrupule.

Omar încearcă să se adapteze patriei sale adoptive dar gîndurile îl trag în permanenţă pe meleagurile natale. Deşi era sortit să fie unul dintre preoţii religiei sale strămoşeşti, duce o viaţă relativ dezordonată pe meleaguri străine. Soţia sa devenită avocată de succes, o vajnică apărătoare a drepturilor omului, cedează după aproape 11 ani „de cînd nici-un bărbat nu-i văzuse buricul” unui complicat joc de dragoste alături de un arab trăit şi căsătorit în Franţa. Această cutezanţă o va costa viaţa, pentru că în Islam adulterul este pedepsit chiar şi în zilele noastre, cu lapidarea. Pe măsură ce îmbătrîneşte, Omar va suferi o pierdere accentuată a vederii, sfîrşind prin a orbi definitiv. Dar, spune Omar, acesta nu este motiv de îngrijorare; acum, „văd mai bine ca înainte…”

În definitiv, ce este Omar cel orb? Spune autoarea: „e numai o secvenţă dintr-o poveste lungă şi agitată, despre prietenie, credinţă, dragoste şi moarte, iar timp de doi ani, cît am lucrat la acest roman, pot spune că am respirat înăuntrul celei mai frumoase şi mai vechi dintre religiile profetice ale lumii.”

– – –

Cîteva lămuriri despre Persia şi despre Zoroastrism, puteţi citi AICI

Cîteva pagini din această carte, puteţi citi AICI

Read Full Post »

     Aşa se numeşte o bijuterie de carte scrisă de Daniela Zeca. Autoarea, este absolventă a Facultăţii de litere din Bucureşti, a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a unui masterat în ştiinţele comunicării. Din anul 2001 este doctor în filologie al Universităţii Bucureşti şi lector la catedra de Jurnalism din cadrul aceleiaşi universităţi. În 2006 a primit distincţia “Personalitatea Europeană a Anului pentru România” – secţiunea televiziune. Din 2003 a fost redactor-şef al redacţiei Literatură Arte iar în prezent este directorul canalului TVR Cultural.

      Toate titlurile şi funcţiile deţinute de doamna Zeca au însemnătatea lor dar, doamna Zeca are ceva mult mai mult decît atît : un talent care musteşte debordant şi o inteligenţă sclipitoare. Am văzut-o în dialog cu diverse personalităţi de vîrf ale culturii române, şi cel puţin pe mine, m-a cucerit.

     Autoarea ne poartă cu imaginaţia pe tărîmuri exotice care în vreme de pace sunt mirifice, frumoasele şi misterioasele tărîmuri orientale, în Dubai şi nu numai acolo dar, de fapt,  sîntem plimbaţi prin lumea pietrelor preţioase şi semi-preţioase care libere sau prinse în meşteşugite monturi de aur înfierbîntă mintea şi bîntuie imaginaţia multor femei şi a  multor bărbaţi.

     Saiyed, căci el este personajul principal al cărţii, este un biet prunc lepădat la uşa biroului unui bancher cam hain. În loc să fie cuprins de furie pe netrebnicii de paznici care nu simţiseră nimic, bancherul dă ordine severe ca micuţul să fie hrănit şi adăpostit, chiar la el acasă; spre uluirea tuturor, îl va şi înfia. Aşa începe orice poveste orientală care se respectă : cu mister şi cu neprevăzut. Într-o zi, pe cînd băieţelul avea vreo patru anişori, un derviş i-a spus doicei : “- Băieţelul tău e cuprins de deochiul aurului”. La protestele doicei, acesta a adăugat ca verdict : “- Aurul ca şi nestematele, sunt o rîvnă a vîntului, care nu o să piară, fiindcă poartă soarele în ea!”

     Aşa va fi. Bătrînul derviş văzuse bine. Saiyed, va îmbrăţişa nobila meserie de bijutier,  dar nu un bijutier  oarecare priceput să îmblînzească aurul sau argintul în formele perisabile care pot încînta orice profan ci, incredibila artă a tăierii, şlefuirii şi transformării pietrelor preţioase, în sublimul experienţei extrasenzoriale accesibil numai iniţiaţilor.

     Povestea are desigur farmecul ei pe măsură ce băiatul creşte. Saiyed are experienţele copilăriei, experinţele unei adolescent care refuză iniţierea în erotism oferită de o prostituată, trece prin experienţa tumultoasă a primelor iubiri pînă cînd găseşte în sfîrşit femeia care îl va ajuta să înţeleagă măcar unele dintre tainele vieţii sale, taine scrise într-un carnet mai vechi sosit cu poşta pe adresa sa, carnet scris în limba arabă pe care Saiyed nu o cunoştea.

     Carnetul, veritabilă carte în carte, descrie incredibila legătură dintre un bunic al bancherului cu Tezaurul de la Pietroasa, minunat prilej pentru autoare să încrusteze în pandantivul poveştii lui Saiyed, cîteva minunate legende româneşti, ca pe nişte pietre preţioase, veritabile nestemate care îl poartă pe cititor cu gîndul către prea multele legende ale unei istorii care se estompează prefăcîndu-se în mit.

     O istorie a tezaurului care fascinează şi urmăreşte cu blestemul său pe aproape toţi cei care l-au dezgropat, l-au ciopîrţit şi în final l-au stăpînit samavolnic.

     Şi tot ca nişte pietre preţioase sunt prinse în pandantul poveştii lui Saiyed, cîteva legende orientale care întregesc această frumoasă carte în mod strălucit!

     De ce “Demonii Vîntului” ?  Doamna Zeca spune că această carte este : “ Un pretext exotic pentru ca eu să ajung la teme sensibile, care m-au obsedat : fuga, destrămarea ideii de sine într-o civilizaţie a excesului, singurătatea şi finalul dezastruos al acestor nefericiri : nu rămînem niciodată fideli promisiunilor noastre”.

     Aşa este : indiferent ce poveste ţesem în minţile noastre, excesul de singurătate conduce către nefericirea dezastruoasă a infidelităţii noastre către ceilalţi. Ajunşi în acest stadiu, sclipirea diamantelor imaginaţiei noastre faţetate minuţios, nu face decît să ne releve efemeritatea poveştilor în miezul cărora ne legănăm, iluzoriu. NU ?

 Cîteva pagini din carte. Click AICI

Povestea tezaurului. click AICI

 

Read Full Post »