Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘delta dunării’

Reuniți în autocar, străbatem iar Podișul Dobrogei către Tulcea, de unde din păcate, a cam dispărut dropia. Podișul este alcătuit din roci sedimentare și din loc în loc avem demonstrația pe viu: roci care se încălzesc la soare, apar printre iarba destul de rară care acoperă peisajul. Din nou vedem eoliene, despre care aflu iar, că o singură instalație cîntărește 25 de tone!

Iaca și minunea: ALUM SA funcționează! Măcar aici la Tulcea se mai prelucrează alumina că la Oradea și la Slatina s-a terminat cu aceste aliș-verișuri. Ce ne mai trebuie nouă industrie autohtonă? Mai bine importăm prin firmele securiștilor de rit vechi și de rît nou.

Bon. E limpede că după cele sfinte ne reîntoarcem la cele lumești. Am ajuns la hotel pentru ultimul dejun pe aceste meleaguri însorite. După ce ne-au pus la așteptare deși am sosit la ora convenită – tot îți dau autohtonii niște copite că dacă ăsta le este năravul… am primit în sfîrșit cîte o ciorbă de văcută (iar 🙂 ) pe care eu am leorbăit-o în mare viteză (unii au strîmbat din nas, mie mi-a plăcut). Apoi sarmale cu mămăliguță și smîntînă. Mari și destul de bune. Dar cinci frate? Cu cîteva excepții NIMENI nu le-a dovedit. Cert este că pe aici porțiile sunt foarte mari pentru că permanenta briză și apropierea de mare obosesc și slăbesc organismul și este nevoie de hrană consistentă. Plus oboseala acumulată pe drum… Ca desert, o tentativă de plăcintă cu vagi urme de mere (altă copită, ca de final). Păhăruțul cu vin de Niculițel și sticluța de apă minerală au încheiat ultimul festin dobrogean. Săru-mîna pentru masă și la drum că turistului îi șade bine în mișcare, nu? 🙂

Una peste alta, această incursiune în Delta Dunării a fost o experiență care mie-mi lipsea.

Trecem prin Hîrșova, port și șantier naval, patria sturionului. Chiar am văzut la intrarea într-o benzinărie indivizi despre care cunoscătorii ȘTIU că-s traficanți de pește nobil! Nici măcar nu se feresc, doar îs mînă în mînă cu autoritățile, bleah.

Din senin s-a iscat o controversă violentă, despre trioul Patapievici Liiceanu Pleșu, dar n-am chef de ceartă și nu mă bag. La ce bun? Doar se știe că pe cei gata convinși de A3 n-are rost să-i contrazici. Nici la discuțiile despre Koveși nu mă bag. Același motiv.

Și ca să încheiem incursiunea în cel mai pur stil autohton, a mai izbucnit o controversă pe un subiect delicat. Unui om mai în vîrstă i s-a făcut rău, a urinat pe el, soția dumisale a intrat în panică, unii au spus că a băut la prînz cam multișor, alții au spus că asta nu-i important și că trebuie să facem ceva ca să-l salvăm, numai că domnul Paul Blidaru, ghiduil, a făcut ce trebuia și a chemat o ambulanță pentru cei doi. Care ambulanță a venit și le-a acordat primul ajutor.

N-am intrat în controversă, n-am stat să văd ce s-a întîmplat cu cei doi, am ajuns la locul de întîlnire cu nenea taxi-Marian și în sfîrșiiiiit, am ajuns ACASĂ! 🙂 Trei zile pauză șiiii Por-tu-ga-lia!

Read Full Post »

Vremea trece repejor, ne reambarcăm pe nava Delta și la drum. Bon. Este vremea prînzului, știam de dimineață că vom avea ciorbă de văcuță, căpătăm smîntînă pentru dressing din belșug și deși nu prea mai beau spirtoase, dacă tot am amintit despre ele mai devreme, mă las în voia poftei și mă duc la bar. Ochesc o palinkă de Oaș, (am amintiri despre horinca de pe acele meleaguri) cer, gust, nu-i chiar ce știam eu că ar trebui să fie, dar ca aperitiv, merge. Vine ciorba, excepțională. Felul doi, friptură de porc cu sos de tomate plus alte ingrediente. Friptura merge, sosul este excepțional. Dar garnitura de orez este pur și simplu, irezistibilă. PAROL!

Mă uit pe vapor. Limbile s-au dezlegat, toată lumea vorbește dar nu se știe dacă mai ascultă cineva, 🙂  atmosferă destinsă. Cam asta a fost incursiunea noastră în Delta Dunării, nu cred că alta va mai fi. Am venit, am văzut, ne-am dumirit: potențial uriaș, rezultate mai puțin decît modeste. O dovedește faptul că azi complexul Cormoran era pustiu, că ospătarul se lăuda că mîine vor avea 40 de turiști. 40? Asta-i o glumă?

O mai dovedește și faptul că la Chilia nu te poți apropia din cauza mizeriei, o dovedește inclusiv faptul că din trei nave mari a cîte 80 de persoane nu mai funcționează decît una și aia pe sponci, cu 53 de turiști.

Acum, mergem la hotel. Aventura noastră s-a încheiat. A fost o experiență frumoasă, atent îndrumată de domnul profesor Paul Blidaru, despre care am numai vorbe bune de spus. Am văzut pe internet și păreri contrare nu mă interesează DELOC. Profesorul Blidaru este onest și dedicat. Și dacă are ceva scăpări, ne amintește cu discreție că pînă la urmă este și dumnealui doar un om, la fel ca și noi. Cu bune și cu rele, așa cum recunoaște chiar dumnealui. Respect domnului Blidaru, un venerabil profesor (de muzică) trecut de 73 de ani și care lucrează în turism de 50!

l-am întrebat pe Nicu, tînărul ospătar care a glumit că se scoală la 5 dimineța ca să ia apă din Dunăre pentru ciorba de pește, dacă vreodată cele trei nave ale companiei Delta funcționează simultan. Mi-a răspuns că da, mai ales duminica dar nu numai. Merge bine hotelul? Foarte bine. Dar complexul Cormoran de ce este așa de gol? Asta chiar nu știe. Mă opresc aici cu întrebările. Pare-se că și aici, OMERTA are legi care nu pot fi încălcate. Asta ai voie să spui, asta spui, ori asta nu știi, etc.

Este ora 16 și e clar că nu mai e mult pînă la hotel, e limpede că am terminat-o cu delta, este evident că după hoinăreala din Tulcea de azi, nu mai urmează decît plecarea de mîine către București.

Silvia se sorește pe punte, Robi moțăie lîngă mine în sala de mese, eu beau bericioaică și scriu aiureli 🙂

L-am întrebat pe Nicu dacă este mai bine pe vapor decît la restaurant.

– L-a fel.

Nu cred dar dacă asta a fost instruit să spună, asta spune.

Read Full Post »

Apropo de viteză. Sulina este brațul cel mai scurt dar și cel mai drept prin urmare, neavînd prea multe meandre care să oblige la viteză redusă, căpitanul poate să meargă cu viteză sporită. Văd că s-au mai retras la adăpost și alții, pentru că viteza creează curent care trage zdravăn și cum nu prea mai suntem tocmai tinerei, brrrrr e cam răcoare 🙂 Ici colo se mai vede cîte-o lotcă singuratică. Pescari? Nu știu…

Am crezut că viteza este mai mare dar nu, mi-a spus matelotul că viteza maximă este de vreo 22 km/h. Șalupele acela prind suta lejer…

Iată și o gospodărie cu eoliană proprie! Aici canalul este mult mai îngust decît canalul Chilia. Alte și alte case pe malul canalului, am văzut și o ciurdă de vaci, uite și o biserică. Alte case cu ponton, unele au panouri solare. Deci trecem prin localitatea Partizani (dreapta) și Ilganii de sus (stînga). Iată și un cuib cu două berze; sau o barză și un bărzoi 🙂

Pe lîngă noi a trecut un catamaran, Delta și nu mai știu cum, în viteză și cînd am intrat în siajul său (mergea în sens invers) ne-am cam zgîlțîit o leacă. Da și ei au pățit la fel 🙂 cînd au intrat în siajul nostru. Așa că acum mergem cu viteză redusă ca să atenuăm zgîlțîiala.

Acum trecem printr-un loc atît de îngust încît abia au loc două nave una lîngă alta! Tocmai ne străduim să dublăm (depășim) un mineralier care vine de prin Anglia și merge la Sulina sau poate și mai departe… Cred că a descărcat ceva pe undeva, dacă este să judecăm după cît de sus este linia de plutire, sau, mai știi, poate că va încărca ceva de pe la noi! Se numește HC Eva-Marie. Pare să fie mineralier. Iar ruliu, iar tangaj dar, mai slabe ca intensitate. E frumos dar, cam monoton și iar mă întreb ce-a fost în capul meu de n-am luat nimica de citit. Hm?

Pfoai, dușmanul naibii! Am văzut un țînțar care s-a ascuns iute-iute naiba știe pe unde că de-l găbjeam pînă acilea i-ar fi fost 🙂

Pe stînga se vede o școală și mai multe nave acostate, pe dreapta un restaurant specializat în pește, pe scurt suntem în Maliuc, prima etapă a călătoriei noastre de azi. Este abia ora 10 am. Iar și iar, se văd cuiburi cu berze. Se văd case neracordate la rețeaua electrică dar, presupun că au generatoare că altfel nu s-ar explica antenele satelit. Nu?

Am trecut și pe lîngă Complexul Lebăda care are un restaurant imens, pe mai multe niveeluri. Totuși observ și rețele de electricitate și pe stînga și pe dreapta. A apărut stuful. O imensitate de pădure de stuf se întinde pînă hăt, departe, pe 1153 km pătrați, fiind cea mai mare întindere de stuf din lume! Înainte era prelucrat, nici nu mai știu pe unde dar acum, nu se mai prelucrează… Naiba știe de ce irosim așa bogăție…

Din cînd în cînd, ca să mai risipească monotonia, ghidul ne mai semnalează cîte un pelikan. Ian te uită ce minune! Care va să zică în Delta Dunării, sunt pelikani! Ăsta da! lucru de mirare J LOL

Bon. Cîteva cuvinte despre alcătuirea navei. Puntea de sus este acoperită cu o tendă dar neprotejată pe nici-o parte oferă o belvedere mirifică oriunde ai sta așezat pe unul dintre cele 120 de scaune. În partea de față este evident, cabina de pilotaj. Și la babord și la tribord există cîte o scară care facilitează accesul în sala de mese de dedesubt, unde pot lua masa simultan 84-104 turiști. La pupa este barul și microbucătăria unde se încălzește mîncarea la prînz, iar la prova o scară abruptă din șase trepte conduce către o punte mititică unde vreo 20 de curajoși înfruntă aspra briză de mare cu beneficiul unor priveliști spectaculoase, ei fiind primii care văd ce este de văzut. Cei care știau despre ce este vorba au venit echipați cu jantilici, șepcuțe, baticuri și cu ochelari.

Dacă sus este cam răcoare, jos în cantină aerul devine repejor de nerespirat. Două aparate de aer condiționat ar ameliora situația dar mai bine nu, mulțumesc, mai degrabă lăsăm ușa de acces pe mica punte de la prova deschisă și avem ventilație naturală, mult mai sănătoasă, evident.

Ne apropiem de Sulina.

Ghidul ne spune că pe aici sunt cai sălbatici, cum s-ar spune parafrazînd, am văzut și cai fericiți: nu-i bate nimeni, nu-i încalecă nimeni, nu țipă nimeni la ei, și chiar dacă iarna le este mai greu, per total cred că le este mai bine decît  cailor puși în ham să tracteze căruțe pline cu indiferent, ce.

Mai întîi mergem pînă la Marea Neagră, apoi vom întoarce spre oraș.

Read Full Post »

Am dormit neîntors. Aseară, după ce-am descins de pe bamporiu pe la ora 18 (am luat-o pe o scurtătură pe canale secundare) ne-am așezatără gospodărește pe descîntat nește cutii de bere Heineken, (după ce păpasem o Busuioacă de Bolintin de plictis pe vapor) eu m-am culcat. Fără să cinez? Fără. Nu pot ține pasul cu farfuriile uriașe pe care mi le tot bagă pe sub nas ospătarii stabilimentului Delta. Noi mîncăm ca să trăim, nu invers, ca ăia care apoi nu știu de ce-s grași și istoviți de viață, adică  acei lacomi și cei nesătui.

Dimineață, vreau să reîncarc tableta. Nu găsesc cablul de alimentare. Răscolesc toată camera, golesc valiza și geanta, nimic! Să-l fi luat Robi? Posibil că dacă nu, trebuie să cumpăr altul și dacă pe aici nu se găsește, scot tableta din dotare pînă ajungem la Bucale (București în jargon milităresc). E bun și aparatul foto vechi de nouă ani, Cannon pre numele său, cu care am imortalizat mai întîi, Israel. Face și poze (10 mii) face și film, am la dispoziție acumulator de rezervă, deci am patru ore de autonomie pînă la o nouă reîncărcare, am și cablu, boierie 🙂

Mai este puțin și mergem să ne îndestulăm cu micul dejun, după care vom pleca spre Sulina. Vremea ține cu noi, un soare generos ne încălzește binișor iar vîntul și-a luat ploaia din dotare și s-a dus să-i necăjească pe alții, de pe alte coclauri. Așe!

Acasă, aceleași mizerii cu Udrea și cu alte haimanale, mai bine economisesc tableta, iar televizorul nu știe țăranu de orășanu să-l pornească. Cu atît mai bine. Veștile rele să mai aștepte vreo trei zile 🙂 Pînă la urmă am butonat din răsputeri și s-a aprins televizorul. Aceleași ”știri” răsuflate și revehiculate: Halep pînă la saturație, ampla spălare a vinilor psd+alde și să nu uităm de udmr, nici de pmp, împrumuturi peste împrumuturi pentru pensiile nemeritate de jivinele hrăpărețe, dar cînd am auzit că se însoară pușcăriașul măzăriche am spus STOOOOP! și am închis aparatul de produs îmbîcseală pe creiere.  Dar nu m-am putut abține să zîmbesc mefistofelic și să mă întreb: cumva măzărichel, și-a aranjat o evadare ceva-cumva? Să vezi atunci distracție! 🙂 (n-a fost nici-o evadare, a fost numai un mare fîs).

Deocamdată suntem pe nava Delta1 așteptînd să pornească spre Chilia. M-am uitat pe hartă, m-am dumirit pe unde am umblat ieri, pe unde vom umbla azi și pe unde vom umbla, mîine. Vremea este frumoasă dar cam răcoroasă și pentru că aseară am postit 🙂 la micul dejun m-am îndestulat cu ceai, pîine cu unt, brînză, cașcaval, icre și zacuscă. Alții au avut de ales între șuncă, cîrnați prăjiți de două feluri, crenvurști, ouă ochiuri, lapte și cereale, ducețuri și dulciuri de tot felul, fructe de sezon și alte chestii. Nimic de reproșat, belșug! Fete și băieți umblă cu sprinteneală și debarasează mesele continuu, atmosfera plăcută și prin urmare sînt plăcut impresionat.

Am pornit-o vitejește la drum, vaporul merge pe traseul Maliuc, Lebăda, Sulina, barajul și Farul Sulina,Golful Musura (împărăția păsărilor), pînă la vărsarea dunării în mare. Multă animație! Nave cargo cară mărfuri în amonte și aval, iar stînga dreapta tot felul de șalupe brăzdează apa cu mare viteză cărînd cete de turiști curioși (8-12 persoane). Multă verdeață care împrumută culoarea vezuie apelor, multe vapoare ancorate, barje abandonate (oficial, conservate 🙂 )  macarale și șalupe șalupe șalupe.

Read Full Post »

Am oprit la Chilia Veche la ora 13.

Avem la dispoziție o oră dar eu n-am chef să prind vre-un guturai și să nu mai văd Portugalia. Așa că spun PAS venerabilului oraș care ne-a primit cu o ploicică mică dar periculoasă. N-am nici internet, huo   🙂 Chilia Veche!

Tandemul a coborît vesel și contez pe R + S să-mi aducă poze și impresii (vezi să nu 🙂 ). Pînă aici am mers aproximativ patru ore – 83 de km. La întors, vom merge mai anevoie pentru că vom naviga amonte. Vaporașul acesta este comandat de un venerabil lup de apă dulce 🙂 ajutat de un secund și de un matelot. De partea culinară, pentru că pe drumul de întoarcere vom prînzi la bord, se ocupă o fătucă și un tinerel care pînă acum, au cam șomat. Cu mine au mai rămas la bord patru doamne, habar n-am de ce. Iată că după nici cinci minute, un cuplu de pensionari s-a întors indignat de mizeria etalată de oraș! Și de mizeria din magazin. Și de sărăcia jalnică. Și alungați de țînțari.

Bon. La masă. Ne-au dat o ciorbă extraordinară de pește. Și un păhărel de vin tulburel. Întreb ospătarul: ciorba asta este făcută cu apă de Dunăre? Sigur că da, mi-a răspuns. La cinci dimineța m-am dus la Dunăre cu găleata s-o iau 🙂  🙂  🙂 . Întreb fata: ciorba asta este făcută aici sau la hotel? – La hotel. Măcar știm cum stăm. De bună, recunosc că a fost foarte bună. Bun și felul doi, crap la cuptor cu legume (în special ceapă, ardei și ceva tomate roșii cu sos și cu mămăliguță). Din partea casei, un păhăruț de vin. Mai vrei vin, plătești 30 de lei două pahare. Și noi bineînțeles, mai vrem.

Vaporul va circula cam 4-5 ore pînă la hotel. Ce-am văzut la ducere vedem și la întoarcere, de la vapor la hotel nu avem mai mult de zece metri, apoi ascensor și cameră. Deci, liber la pileală că la ora 20,30 avem cina și mîine o luăm de la cap pe canalul Sulina. Sper că va fi și mîine interesant.

Ca de obicei, sînt întrebat ce și de ce scriu și tot ca de obicei pun placa = să îmi rămînă amintirea cît mai exactă din ceea ce trăiesc în diferitele excursii, că memoria este înșelătoare, punct.

Soarele a ieșit dintre nori, mai bine mai tîrziu devît deloc sau prea tîrziu, pe puntea de sus este bine iar, dar eu prefer răcoarea de aici din sala de mese că restaurant nu-i pot spune.

Scurtă discuție cu ghidul despre Deltă și despre neputința românilor de a pune în valoare frumusețile de care dispun. Verdict Paul Blidaru: NU SE VREA! Cei care nu vor îi generează pe cei care nu pot și contra-rezultatele se văd pe termen lung: au ajuns analfabeții și curvele să conducă TOATĂ țara. Respect domnului Blidaru!

Regruparea în spatele cotcodancilei va fi un eșec răsunător dar, deja se coace un alt scenariu. Care? Vom vedea… Plus de asta, o manipulare grosieră a mijloacelor de (dez)informare în massă lucrează la turație maximă.

Noapte bună!

Read Full Post »

Am ajuns acasă pe 23 iulie, seara, am păpat ceva și ne-am culcat că eram epuizați. Ieri, am scris ultima filă a jurnalului portughez în continuarea jurnalului din Delta Dunării:

Pfoaaaai ce-am mai dormit! Eu să dorm pînă la nouă și jumătate??? Neîntors!!! Nu prea mi se întîmplă așa ceva. Dar, oboseala și-a spus pînă la urmă, cuvîntul. Am răsfoit fluxul de știri, nimic nou sub soare. Cotcodancilă prezidențiabilă? Rîsu-plînsu. Finală Barna – Johanis? Cîștigă clar Barna. Asta dacă  ”băieții cu ochi albaștri” n-au alte planuri. Vom mai vedea, timp mai e.

Robi a plecat cu vechiul meu computer poate poate mi-l salvează. Dacă nu asta e, îmi cumpăr altul. Pînă atunci, salut!

 

Acum, cu picicul reparat recalibrat și cu blogurile recuperate, trec la așternut impresiile de vacanță, începînd cum este și firesc, cu Delta Dunării, unde am cheltuit cu folos cinci zile, una dus, trei zile pe cele trei brațe și ultima zi, întors acasă la bucale pe alt drum, cu autocarul.

Azi am început să transcriu textul din agendă în word și mîine, după ce recuperez și pozele de pe tabletă încep să postez.

După Deltă, urmează Superbul tur făcut în superba țară, Portugalia!

Read Full Post »