Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘dolmabahce’

Miercurea Fără Cuvinte, blogging interactiv prilejuit de CARMEN

Topkapî

DSC03905

DSC03907

DSC03915

DSC03954

Harem

DSC03924

DSC03925

DSC03929

DSC03935

Dolmabahce

DSC03974

DSC03975

DSC03977

DSC03979

DSC03982

DSC03983

Happy WW!

Read Full Post »

Avem de petrecut o zi întreagă aici. Autocarul ne duce pînă la o parcare aflată lîngă Turnul Alb de la malul mării,  în apropiere de Top Kapî. Urcăm per pedes o stradă în pantă şi gîfîind ajungem la porţile palatului. Prima grădină este publică şi oricine se poate plimba sau căsca gura în voie, pe aici. Lîngă nelipsitul magazin de artizanat şi suveniruri, sunt casele de bilete. Vrei doar la Palat, scoţi 25 T.L. Vrei şi la Harem, mai scoţi încă 15; cam scumpişor…  (la Dolmabahce am fost taxaţi doar cu cîte 30 de lire turceşti). Mai întîi de toate, lumea se înghesuie să vadă cele trei încăperi ale tezaurului, unde este expusă o vastă colecţie de bijuterii. Cum aurul nu ne-a atras niciodată, mergem în pas alegător. Trecem în pas de defilare şi prin cele cîteva odăi deschise pentru public. Musulmanii sunt foarte interesaţi de obiectele expuse şi se opresc îndelung să le studieze.

Palatul este vechi, a fost construit între 1459 şi 1465 şi este compus din mai multe clădiri separate. Într-una dintre ele, Turnul Mantiei, se odihnesc rămăşiţele pămînteşti ale Profetului Mahomed. Fotografiatul este permis numai în grădini şi la Harem. Trecem în  revistă şi cele cîteva încăperi deschise pentru public. Totul este vechi şi se vede. Dalele sunt tocite şi nu ştiu de ce, nu-s prea impresionat. Cum am ochit printr-o firidă o terasă în incinta palatului, pas alergător într-acolo. Deşi este vremea prînzului, restaurantul Konyali nu este aglomerat. Am luat un prînz pe cinste aici, cu o vedere minunată spre Bosfor. A meritat să plătim 100 T.L.?

Cu vîrf şi îndesat! Silvia a mîncat cea mai bună friptură de miel din viaţa ei (Incik Kebabi), iar eu am topit o porţie de chiftele îmbrăcate într-o crustă de brînză prăjită (Kasarli Kofte). O bunătate! Dar, ce să-i faci? În casa turcului, joci după regulile sale: no alcohool deşi, îmi sticleau ochii după o berică sau un vinişor, ceva 🙂  Ne-am mulţumit, eu cu apă minerală, iar Silvia cu un ceai.

Apoi am zăbovit ceva vreme, la Agia Sofia. Deşi suntem taxaţi destul de bine la intrare – 25 T.L. – această catedrală ar merita o soartă mai bună. Se văd schele mai peste tot dar, nu văd că cineva ar da în brînci să o restaureze deşi are mare nevoie de aşa ceva. Mai ştii? Poate n-am văzut eu bine şi totuşi, se lucrează. Este cu adevărat impresionantă şi este mare păcat că acest centru al creştinismului nu este în administrarea creştinilor. Dar, dacă asta este voia lui Dumnezeu, ce pot oamenii să facă?

Practic, pentru acest obiectiv venisem în Turcia. Credeam că voi închide un triptic: Vatican, Ierusalim, Constantinopole. Din punctul meu de vedere, tripticul acesta, încă rămîne deschis.

Palatul Dolmabahce este practic, ultimul obiectiv vizitat de noi, în acestă excursie. Situat tot la malul mării, a fost reşedinţa ultimilor şase paşi şi reşedinţa de vară a primului preşedinte al Turciei, Kemal Ataturc. Nici aici n-am fost prea impresionat. Prea multe ornamentaţii aurite pentru gustul meu. Prea multă stucatură. Candelabrele masive din cristal, încearcă să dea un aer sărbătoresc edificiului dar, fără să reuşească, după părerea mea. Plus de asta, aerul acela îmbîcsit din încăperi, mi-a stîrnit astmul şi … gata. Pun punct aici relatării.

Am fost anunţaţi că a doua zi, vine un autocar să ne ia pe noi, avionarii, şi să ne ducă la aeroport. Deşi în contract era trecut avionul de la ora 21, vom zbura cu avionul de la 15,30. Pierdem o zi de Istambul dar, nu mai contează. Oricum acasă va trebui să-mi tratez răceala straşnică pe care-am contractat-o de la aerul condiţionat din autocar. La revedere Turcia? Nu prea cred.

DSC04011

.

Read Full Post »