Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘elsa gonzales’

            Încep să postez un articol de al lui Ioan Petru Culianu, apărut în 1991, pentru că are oarecum legătură cu Pendulul lui Foucault / Umberto Eco (postarea nr 8). Fiind ceva mai lung, am să-l despart în cîteva postari succesive astăzi şi mîine, după care voi posta ultima – cred – parte despre cartea lui Eco.

           Mulţi au încercat să stabilească o legătură între viaţa magicianului mason, taumaturgului şi măruntului şarlatan Giuseppe Balsamo, autointitulat conte Alessandro Cagliostro, şi cariera strălucitoare şi tragică a lui Jean Baptiste Bochart de Saron, Procuror General al Regatului Francez şi mai apoi cel de-al treilea Preşedinte al Parlamentului de la Paris, adică al Palatului de Justiţie. Într-adevăr, cel puţin o dată cei doi au participat, poate în calitate de conspiratori, la o conjuraţie a cărei importanţă a depăşit cu siguranţă puterea de înţelegere a amîndurora. Rezultatul a fost căderea Bastiliei (puţin probabilă doar că era atît de inutilă), prezisă de Cagliostro în timpul unei şedinţe de spiritism desfăşurate cu zece luni înainte.

            Falsul conte a scăpat de o soartă prea tăioasă, fiind expulzat din Franţa şi condamnat la închisoare pe viaţă de Inchiziţia romana, la cererea soţiei sale. Bochart a fost scurt executat prin ghilotinare la sfîrşitul unei revoluţii sîngeroase, cînd adevăraţii aristocraţi ajunseseră din ce în ce mai greu de găsit.

            Mulţumită erudiţiei prietenei mele, dr. Elsa Gonzales, ştiu totul despre destinul tragic al acestui geniu, uitat pe nedrept. Bochart nu s-a expus niciodată celui mai răspîndit păcat creştinesc : sărăcia. De fapt, nu numai că era bogat, dar şi-a sporit considerabil averea luînd-o în căsătorie pe domnişoara d’Anguesseau, descendentă nu din burgeoisie de robe, ci dintr-o familie de negustori prosperi. El a construit unul dintre imobilele solide ale Parisului secolului al XVIII – lea, un hotel particular situat la nr. 17, pe rue de l’Universite, care şi astăzi este departe de a fi intrat în anonimat; aici îşi are actualmente sediul, Editura Galimard.

            Acum, se face că Brochart era implicat şi într-o conspiraţie cu efecte mult mai importante : el era unul dintre fondatorii Societăţii Secrete a Greutăţilor şi Măsurătorilor. Fraternitatea respectivă uneltea să introducă un sistem ideal, universal, de măsură pentru toate stările materiei, şi anume prin tainice şi oculte subdivizări ale diametrului globului pămîntesc şi ale altor constante stabile. Dacă nu i-ar fi stat în cale britanicii cei reacţionari, societatea şi-ar fi atins foarte curînd scopul. Totuşi, în Parisul revoluţionar, selecta frăţie avea toate motivele să se teamă : de prostia aristocraţilor, de prostia mulţimii dezlănţuite şi, în ultimă instantă, de prostia tuturor. Brochart avea un laborator particular, a cărui intrare era ascunsă în spatele rafturilor bibliotecii sale. Acolo a efectuat topirea platinei şi a confecţionat cel dîntii metru standard, le metre-etalon, care avea să cucerească globul.

            Opinia savanţilor este împărţită în ceea ce priveşte soarta nefericită a lui Brochart – ghilotinarea şi arderea hîrtiilor ce-i aparţinuseră. Şi-a meritat-o în calitate de membru marcant al misterioasei Societăţi a Greutăţilor şi Măsurilor, sau în aceea de fost Preşedinte al Palatului de Justitie ? ( În eruditul ei studiu, dr. Gonzales inclină spre cea de a doua explicaţie). Mai puţin ştiut este că Brochart pretindea cu toată seriozitatea că ar fi descoperit – din întîmplare sau prin deducţie, nimeni nu poate spune exact – limba folosită de Dumnnezeu în timp ce crea lumea. Mai mult, există indicii că, pentru a pune această descoperire extraordinară la îndemîna omenirii, Brochart a construit un soi de cutie muzicală ce păstra sunetele misterioase ale graiului divin. ( va urma ).

Read Full Post »