Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘eminescu’

De cîte ori vreţi să plonjaţi în deliciile copilăriei, nu trebuie să recitiţi neapărat, poveştile lui Creangă, nemuritorul prieten al Luceafărului poeziei româneşti, Eminescu. Se poate face un benefic arc peste timp, citind cu încîntare, cartea doamnei Nora Damian, carte extrem de inspirat intitulată, “Duhuri blînde pe dealuri”, unde scenetele copilăriei oricăruia dintre noi, îşi găsesc o formidabilă re-reprezentare autentică. Am ezitat îndelung să scriu eu ceva, despre această carte frumoasă. Vorbele mele, ar fi şi bineînţeles sunt, prea palide perntru a reda  cu acurateţe farmecul acestei cărţi care cuprinde într-un registru sensibil, amintirile unei copilării marcate puternic de schimbările dramatice prin care au trecut părinţii şi bunicii noştri, noi, şi prin care trec şi copiii nostri, acum. Nora Damian este guvernată în forul său intim, de o imensă înţelegere a lumii, aşa cum este ea, această lume, şi nu oboseşte niciodată să creadă că în orice om, fie el oricît de umil sau supus netrebniciei, scînteia umanului nu dispare, pentru că întotdeauna orice om mai are o şansă, şansa de a-şi demonstra partea bună, latura care face lumea să meargă mai departe, latura în care bunul Dumnezeu, a insuflat omului, Divinitatea Sa.

 Copiii au propria lor lume, o lume bîntuită de fantasme, lumea în care imaginarul face casă bună cu realul, şi în care deseori entuziasmele se întrepătrund cu dezamăgirile, o lume în care adulţii greu mai pot pătrunde, pentru că ştie oricine că odată deveniţi adulţi, imensa majoritate a oamenilor uită pur şi simplu deliciile copilăriei, lumea în care totul este posibil, tărîmul magic, în care inocenţa este stăpîna acestei lumi ! Lumea pe care o descrie magistral, Nora Damian.

 Volumul acesta, este alcătuit din mai multe capitole; “Povestioare “ , “Maia şi Mimi” , “Sebi şi Serena” , “Duhuri blînde pe dealuri” şi “ Casa din deal”. Fiecare capitol al acestei cărţi, este o încîntare delicioasă, o veritabilă invitaţie la o introspectivă a fiecăruia dintre noi,  introspectiva  părţii celei mai nobile din noi, copilăria noastră, în care care credeam că totul este pur, posibil şi frumos, iar adulţii se înşeală, pentru că nu mai ştiu să fie copii. Nora  Damian, crede cu tărie că tărîmul basmelor şi trăirilor copilăriei noastre, este real, este universul de prietenie în care putem rămîne cu o singură condiţie : să nu ne întîlnim decît în poveşti; în umanitatea degajată de puritatea copilăriei noastre. Dar dincolo de bonomia care răzbate printre rîndurile cărţii sale, Nora Damian pune cu luciditate acută, întrebări grele, care răzbat ferm, şi irump cu obstinaţie : încotro ? Întrebări care încă işi mai aşteaptă un binemeritat răspuns.

Regret că nu am putu fi prezent la lansarea celei de a doua carţi a sa, “Martie în Israel”, lansare petrecută la finele anului trecut la Sibiu, mirificul loc în care trăieşte ea, draga nora, în apropiere de Păltiniş, locul în care a trăit şi a creat, marele Noica, pe care ştiu că îl iubeşte şi îl apreciază, enorm. Am să caut această carte din care puteţi găsi fragmente – consistente – în grădina de hîrtie, superbul său blog.

Read Full Post »

GRIGORE VIERU

Eminescu

La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu drepate,
De avem sau nu drepate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l fură, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa Ţară- Eminescu.

Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu, floare mea albastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu drepate, Eminescu să ne judice!

A trcut un an de cînd nici Grigore Vieru nu mai este printre noi. El spunea că România este ca un trup care trăieşte cu inima în afară, pentru că Moldova … pentru că Moldova … pentru că Moldova … pentru că Moldova …

Read Full Post »

AVEM BUGET

Motto : “Toată grija camerei nu mai e ca bugetul să fie corect ci să se mîntuie odată comedia.”  M. Eminescu

Hai că trecu şi bujetu’. Cu chiu, cu vai, da’ trecu’ ! Pariu că după ce Fondu’ M.I. îşi face inspecţia şi dă’ restu’ de tranşe dă bani, pentru dezvoltarea incomensurabilă a românicăi, prin plătirea de restu’ de salarii şi pensii imposibil de tradus în gîndire normală, se va trece mintenaş la o rectificare prin ordonanţă de urgenţă? Nu pariaţi că pierdem toţi : va fi ! Fleac cele jde mii de euroi pe care fiecare pedeloi, pesedoi sau peneloi – parlamentarişti sadea, păi nu? – in sau disciplinaţi le are promise în teritoriu. Fleac. Cîteva sute de şparlamentari înmulţite cu mita bugetară, înseamnă ZERO absolut. Artimetica mea simplă zice cam aşa ; 500 – să zicem –  de şparlamentari, înmulţit cu 70  de mii de euroi, înseamna fix nimic : 35 milioane in total. Vax albina din pib. Atîta costă de fapt, înverşunarea fiecărui bizon în parte, şi aici mă refer la aleşi nu la alegători. Cocoşismul demonstrat de o mînă de invitaţi cu normă întreagă, pe la televeceurile care anunţă permanent apocalipsa. Alegătorii sunt momiţi din cînd în cînd cu trei mici şi-o bere, sau după caz cu lecţii de tricotat în direct la tele, care costă mult mai puţin. Costă exact cît merită viitorul copiilor noştri care încă nu au plecat către alte zări mai primitoare. Viitorul ţării pe ansanblu? Este bine mersi asigurat de nenea supărăceanu, care pînă la urmă poate-şi va convinge colegii că legea aia cu taxa pe averi, este cea mai legală şi mai ieftină spălătorie de bani imaginabilă. Şi cu banii albiţi bine-mersi, obţinuţi cu mare trudă din toate prădăciunile, furăciunile şi ilegalităţile imaginabile sau nu, se poate asigura un viitor luminos celor care mai cred că fie iarnă, fie vară, totul e o primăvară, în frumoasa noastră ţară. Vai şi-amar de cei tomnatici. Dară.

Read Full Post »

GLOSSA

Vreme trece, vreme vine,                               
Toate-s vechi şi nouă toate;        
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămîi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Cînd cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpană-a gîndirii
Înspre clipa ce se schimbă
Purtînd masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la un teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plînge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să mai fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun cîte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte maşti, aceeaşi piesă                                                                                                                                                                                       Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atît de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera cînd vezi mişeii
La izbîndă făcînd punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi şi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iaraşi
Între dînşii să se plece,
Nu te prinde lor tovaraş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cîntec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vîrteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor sa zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămîi la toate rece.

Tu ramîi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Mihai Eminescu

(1883, decembrie)

Read Full Post »

 

IOANA   PÂRVULESCU

Când nu conferenţiază la facultatea de litere Bucureşti, unde ţine cursuri de literatură română, Ioana Pârvulescu coordonează colecţia “Cartea de pe noptieră “ de la prestigioasa editură Humanitas; iar când nu semnează în revista “România literară” unde este redactor, I.P. scrie. Titluri ca “Lenevind într-un ochi”/ed. Eminescu/1990 , “Alfabetul doamnelor”/ed. Crater / 1999 , “Întoarcere in Bucureştiul interbelic” /ed. Humanitas /2003, şi 2007, “Prejudecăţi literare” /ed Univers 1999  s-au epuizat deja. De o bună primire s-au bucurat şi traducerile domniei sale, dintre care amintesc  : Maurice Nadeau “Să fie binecuvântaţi” / Ed. Est 2002 şi Laurent Seksik “Consultaţia”/ Humanitas /2006.De această dată, Ioana Pârvulescu ne propune un eseu, despre eternul personaj caragialean, Mitică .  Se pare ca o bună parte dintre contemporanii noştri, au început să-şi pună insistent întrebarea dacă lumea lui Caragiale nu este cumva mai actuală acum decit atunci, la inceputul secolului trecut, când a fost creată.  Mai este Mitică actual ?Autoarea plonjează mai întâi, ‘în metoda’ lui Caragiale :“Într-una din amintirile lui Slavici, apare o replică spusă de Caragiale, lui Eminescu : “Drept să-ţi spun, mie Kant al tău, mi se pare un moftangiu!” Uriaşă afirmaţie !!! De fapt, Caragiale nu urmărea decât să-l stârnească pe Eminescu şi să capete gratis o lecţie de filozofie. Tot aşa proceda şi cu vânzatoarele unguroaice din piaţă, ca să le savureze limbajul şi să-l reţină pentru vreo viitoare replică. Spune autoarea :”Caragiale a ştiut ca nimeni altul în literatura noastră’ să tragă profit din răul lumii lui şi din cusururile oamenilor, pentru că nu s-a ferit de aceştia, ci din contra, şi le-a asumat ca fiind un merit propriuÎn timp ce contemporanii lui caută patriotism, […]Caragiale caută şi adună mostre de patri-hoţi, prostovani, discursuri sforăitoare şi pline de greşeli.” Din această lume vie s-a inspirat Caragiale pentru a popula “Ţara Miticilor” cu personaje diverse gen Miţa Baston, Zoe, Pristanda, Trahanache, Spiridon, Tipătescu, Farfuridi, Goe şi atâţia alţii. Toate aceste personaje sunt numai diversele faţete ale lui Mitică. Mitică cel care descinde direct din Dumitru, sfânt care e pomenit “doar ca o filă din calendar”. “Tot ce există in lumea lui Mitică, e pe măsura numelui său, adică diminutivizat. Este o lume în care nu se petrec drame ci dramolete, unde nu există Binele dar totul se obţine cu binişorul, unde multe rele mici, te împiedică să vezi Răul Mare.”Cu toate imperfecţiunile sale, Mitică al lui Caragiale, era totuşi dacă nu ‘stimabil’ , macar jovial şi prietenos chiar dacă tapangiu, lacrimos chiar dacă nu reusea decât să se autocompatimească, pe scurt, deşi plin de defecte avea totuşi un profil doldora de slăbiciuni, dar uman. Mai este lumea Miticilor lui Caragiale actuală ? La prima impresie, pare că da! este actuală. Bileţele pierdute, razboaiele din presă (Pac! la Razboiu’!), intrigi, sforării, trădări, cetăţateni turmentaţi, (Eu cu cine votez ?) aproape nimic nu lipseşte. Ba, chiar prisoseşte. Ce nu este asemănător ? Încrincenarea. Încrincenarea lipseşte din lumea descrisă de Caragiale. Acolo, după ce se stabilea cît de cît,  cine pe cine a dovedit, procedau cu toţii la „Pupat Piaţa Independenţei!” Astăzi, în zilele noastre, Piaţa Independenţei nu mai există. Acum există Piaţa Media, dominată de prădătorii tranziţiei, a căror viziune proprie despre cum se pot sustrage ‘gulerele albe’ din faţa justiţiei, a devenit politică de stat. Partidele parlamentare l-au trimis pe Mitică al lui Caragiale in surghiun, tot aşa după cum contemporanii lui Caragiale l-au determinat pe acesta să se autoexilese în Germania, el care nu ştia o boabă nemţeste. Noul Mitică de pe plaiurile noastre mioritice, este agramat ca vanghelie, mitocan ca orban, puturos şi sforăitor cum este crin, prostanac dar plin de un imens gol ca geoană, slinos ca norica, învîrtit ca bolteanu, viclean ca ponta, lătrău ca buşoi, demagog si mincinos aşa cum sunt toţi aceştia deja amintiţi, şi ca cei pe care fiecare dintre noi şi-i aminteşte cu dezgust si scirba. Caragiale s-a autoexilat singur, de scîrbă. În zilele noastre, au emigrat de nevoie cîteva milioane de compatrioţi. Dacă ar fi contemporan cu noi, cred că nici Caragiale nu ar mai scrie comèdii. E prea mare tragedia pentru aşa ceva. Şi mai lipseşte ceva din lumea Miticilor lui Caragiale. Lipseşte personajul care să încerce să schimbe lucrurile în bine. În lumea noastră personajul acesta există. Şi împotriva sa, este coalizată toată haita de potăi pornite pe devalizarea ţării, atent orchestrată de kaghebuşa, cel nici cinstit, nici tocmai sărac.

 

Read Full Post »

Frumos spune Sorin Antohi despre Tg. Neamt, locul de bastina al lui Moshe Idel, cum ca ar fi Jerusalimul Romaniei! Iar M. Idel recunoaste ca a avut un mare privilegiu si anume ca a si-a inceput studiile, exact in locul unde studiase si Ion Creanga. p 25. “Si noi copiii, care mergeam literalmente pe urmele lui, auzeam o multime de lucruri despre Creanga, era si virsta potrivita. Si toti stiam ca la Humulesti, foarte aproape, era casa lui Creanga. Treaba asta cu Ion Creanga, plutea in aer! Era si virsta potrivita”. Iar pe deasupra, p 26. “…”vedeam tot timpul plopii lui Eminescu! Ii vedeam din clasa, pentru ca vizavi de scoala mea primara, era scoala secundara, iar linga ea se afla casa Veronicai Micle, cu faimosii sai plopi”. Frumos rememoreaza Moshe Idel anii copilariei sale; se vede ca s-a lasat impregnat de spiritul doi mari prieteni din cultura romana. p 41. (Sorin Antohi) : – …“profunzimile noastre sufletesti se adincesc si se umbresc pe masura ce inaintam in virsta. (eu cred ca ne dumirim, ne luminam odata ce inaintam in virsta, ne inteleptim – nm, to). De aceea, trebuie sa re-parcurgem periodic, la fiecare etapa din viata, marea literatura si textele sacre, filosofie morala […] artele vizuale si muzica – pentru a ne pune in rezonanta cu profunzimile lor, ininteligibile inainte sa atingem dezvoltarea sufleteasca potrivita”. De acord, dar repet, eu cred ca profunzimile noastre sufletesti se insenineaza odata cu inaintarea in virsta nu se umbresc. Cine vrea sa moara posac ? Eu, NU ! La acest pasaj, Moshe nu comenteaza. Hm! Tare as fi vrut sa-i vad expresia chipului in acel moment. Radioul iar porneste din senin si imi reaminteste ca este vremea gustarii frugale pe post de prinz.  – Oare ce iti amintea dumitale patroane, radioul la aceasta ora, zilnic ? Dar domnul Stoica, tace ca de obicei. Nici pe altcineva nu simt nevoia sa intreb. Nu este recomandabil intotdeauna sa stim chiar tot. Cum este vorba aceea ? ‘Nu cauta sa afli ceea ce probabil nu ti-ar placea sa stii ?’ Cred ca si curiozitatea omeneasca ar trebui sa aiba uneori limite. Multe rele a mai produs pe lumea asta curiozitatea neingradita. Dar poti oare sa ingradesti asa ceva ? Peste poate. In cartea sa “Daca soarele moare” Oriana Fallaci relateaza un episod semnificativ :” – De ce te duci copile pe pajistea aceea ? – Pentru ca exista!” Copilul acela de trei, patru ani, nu avea de unde sa stie ca asa a raspuns si Edmund Hilary cind a fost intrebat de ce a dorit sa escaladeze Everestul, impreuna cu serpasul Tensing. (Nici acum nu este clar cine a fost totusi primul acolo, pe cea mai inalta culme din lume. E cineva curios ?) p 60. …”Conditia de a fi primit in grupul de studiu ( al Talmudului) era sa porti tot timpul Iarmulka, nu numai cind mergeai la sinagoga”. Interesant! p 63. “Mi-a spus o data fostul rabin-sef al Romaniei, Alexandru Safran, ca tatal lui – […] – venea la Tg.Neamt sa studieze Talmudul de la Jerusalim. […] dar Talmudul de la Jerusalim este lucrul cel mai greu care exista in cultura ebraica. Mult mai greu decit Talmudul babilonian iar pe acesta nu-l pot studia decit geniile. Daca (tatal lui E. Safran) venea la Tg. Neamt sa studieze o carte pe care cei mai multi – savanti nu oameni simpli – nici n-o deschid vreodata, […] atunci iti dai seama ce carte stia omul acela (bibliotecarul) din micul oras! ?! […] Alt exemplu.  Prin 1996 – 1997, imi telefoneaza fratele meu si-mi spune “ – Omule, am auzit de un profesor de filosofie ebraica din Tg. Neamt. – Nu exista asa ceva, eu ii cunosc pe toti! raspund eu. Imi telefoneaza din nou, imi da numele : un om pe care il stiam de 20 de ani. Am fost sigur, ca este o greseala. Il sun eu pe tip. – Unde te-ai nascut ? – In Tg. Neamt. – Nu se poate!

 Ba uite ca se poate. Tg. Neamt este Jerusalimul Romaniei. Sa recapitulam foarte pe scurt: tatal fostului rabin-sef A. Safran vine la Tg. Neamt sa studieze cea mai dificila carte a culturii iudaice cu un localnic. Cel mai bun profesor de filosofie iudaica s-a nacut la Tg. Neamt. M. Idel este originar tot de aici, unde a calcat pe  urmele lui Creanga, Eminescu si Veronica Micle. Si citi altii nu se vor fi nascut la Tg. Neamt, Jerusalimul Romaniei. Invata puii de roman asa ceva la scoala ? Ei As!  La ce le-ar folosi ?

 Pe deasupra, Moshe Idel afla cu aceasta ocazie, ca se nascuse in casa in care traise rabinul Roller, mare savant, cabalist! Se spune ca nimic nu este intimplator. p 67. “Din pacate, si aici, la Tg. Neamt in 15 ani, lumea evreiasca traditionala […] a pierit aproape fara urme”. Deci, inca o victorie a comunismului.

Read Full Post »

« Newer Posts