Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘eschimoși’

M-am trezit pe la ora şase dimineaţa ora locală şi dacă nu mi-e somn  înseamnă că este de bine. Nu vreau să mă mai gîndesc la ora din România. N-are nici-un rost.

Brusc îmi dau seama că am mai marcat o premieră: am mers pentru prima dată într-un automobil condus (foarte bine) de Robert! 🙂  Dar gata, nu mai semnalez neapărat premierele întîlnite, pentru că devine irelevant.

Acum. Robert este la serviciu dar a promis că revine repede ca să mai încropim o incursiune, ceva, pe undeva; nu-i nici-o grabă. Timp avem destul. Silvia bucătăreşte iar, teribil de încîntată de rapiditatea cu care fierbe, prăjeşte, şi coace aragazul electric iar eu buchisesc iar la o carte apărută în biblioteca Adevărul în 2010, sub auspiciile Naţional Geografic – Traveler, carte intitulată simplu, c a n a d a. Este o carte de 400 de pagini format mediu, scrisă cu litere mici mici mici şi bogat ilustrată. Conţine o cantitate uriaşă de informaţii despre această fabuloasă ţară. Voi cita cînd va fi cazul din această lucrare impresionantă.

Deocamdată încerc să-mi fac o părere despre istoria acestor tărîmuri, despre oameni, despre Primele Naţiuni locuitoare ale acestor locuri, despre inuiţi (insultător denumiţi eschimoşi), despre irochezi şi alţii, despre războaiele purtate aici, despre descoperitori, despre formarea Confederaţiei, despre problemele mai vechi sau mai actuale, dar sper să-mi păstrez obiectivitatea părerilor personale cînd voi povesti cîte ceva despre locurile vizitate. Oricum, datele istorice îmi vor fi de folos. Un lucru este cert: am plecat deseori la drum cu informaţii culese din impresiile altora dar m-am întors întotdeauna cu propriile mele impresii. Asta pentru că una citeşti şi alta vezi,  chiar dacă este vorba despre acelaşi obiectiv turistic, social, cultural, religios. De gustibus…

Nu-s prea multe cărţi în casa lui Robert. Nu are propriu zis o bibliotecă. Are mai ales cărţi tehnice, cărţi despre integrarea imigranţilor în Quebec, etc. Dar. Regăsesc cu mare plăcere cărţile pe care i le-am dăruit cu diverse ocazii, fără să fiu convins că le va citi altfel decît frunzărindu-le. Stiu că nu prea are timp. Dar. M-a pus pe gînduri o convorbire prin Skype cu el, în care-i spuneam că am de gînd să vînd la anticariat o parte dintre cărţile care nu mă mai interesează. – Le cumpăr eu şi le laşi la locul lor. – N-am nevoie de bani. Am nevoie de spaţiu pentru următoarele cărţi. – Nu pleacă nici-o carte din casa aia. Te rog! Aşa am şi făcut. Le înghesui pe cele vechi, le înghesui şi pe cele noi cum pot… Şi iată explicaţia: am regăsit printre cărţile din casa lui Robert şi Cea mai frumoasă istorie a lui Dumnezeu, Editura Art / 2008. Acolo, la pagina 89, am găsit o menţionare la pasajul Sensul exilului. De altfel, întreaga carte este plină de semne şi de notificări. Clar că a citit-o temeinic. Mă bucur enorm şi îmi notez ca următoarea carte pe care i-o voi dărui să fie Dumnezeu s-a născut în exil de Horia Vintilă. Chiar că mare este Dumnezeu şi chiar că nu se ştie niciodată de unde sare iepurele! Zîmbesc melancolic. Şi merg mai departe nu înainte de a cita măcar un pasaj:

Dumnezeu hotărăşte exilul ca şi cum ar fi cea mai bună soluţie pentru omenire! Exilul nu mai este o fatalitate, este o condiţie a identităţii noastre (…). Scriitorul israelian Itzhac Goren a ilustrat minunat această idee prin istoria propriei sale familii: pleacă în Evul Mediu din Worms, Germania, în Spania (…) În 1492 sunt expulzaţi, pleacă în Suedia, apoi în Turcia, apoi în Egipt înainte de a se aşeza în Israel. Între timp, se numiseră rînd pe rînd spanioli, suedezi, turci. Pînă şi în Israel au fost desemnaţi ca egipteni. (…) Goren insistă asupra faptului că peste tot pe unde au umblat strămoşii lui au fost numiţi după ţara din care veneau, dar niciodată strămoşii săi nu au fost identificaţi cu ţara în care se găseau.“

Read Full Post »