Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘europa’

de la Helsinki a creat un uragan de reacții isterice, de tînguieli lugubre din partea presei occidentale și a stîngii americane. “Trădare”, au țipat democrații, “cel mai rușinos moment al istoriei americane”, a susținut într-un comunicat de presă John McCain (care în treacăt fie spus, nu a mai călcat în Congres de aproape un an și despre care nu știe nimeni dacă mai este în viață sau nu), “nu ne mai putem baza pe SUA,” s-a tînguit lugubru ministrul de externe al Germaniei, țara care deși zbiară împotriva agresiunilor Rusești și cere sancțiuni ferme împotriva Moscovei, se repede să semneze contracte de miliarde de euro cu aceeași țară.

În această cacofonie a ultragiului, nu a înțeles nimeni ce s-a discutat la Helsinki și dacă cei doi lideri au ajuns la vreun accord. Din puținele informații apărute, și din presa care nu s-a inflamat pe marginea subiectului “amestecului Rusiei în alegerile din 2016” a reieșit că Trump și Putin nu au căzut de acord asupra nici-unui subiect de importanță strategică. SUA nu a dat Rusiei mînă liberă în Europa de Est, așa cum se vehiculează în România, și nici nu a decis să se retragă din NATO, așa cum vor diverși comentatori să lase oamenii să înțeleagă. În spețele delicate Ucraina, Georgia și Siria, cele doua state au rămas pe aceleași poziții ca și înaintea summitului. Asta nu înseamnă că statele europene nu trebuie să-și mărească contribuția la bugetul NATO și să lase în continuare SUA să achite nota de plată în timp ce oficialii europeni care astăzi zbiară ca arși, cereau nu de mult înființarea unei armate europene care să rivalizeze NATO. Armata pentru care probabil tot SUA ar trebui să asigure fondurile pentru că este datoria SUA să apere democrația europeană.

Subiectul care a inflamat presa și stînga internațională a fost remarca lui Donald Trump privind amestecul și influența Rusiei în alegerile din 2016, spargerea serverelor DNC (Democrat National Committee) de către presupuși agenți ruși și publicarea emailurilor interne de către Wikileaks. Donald Trump are tot dreptul să fie sceptic în privința interferenței Moscovei în această afacere. În primul rînd, așa cum a spus președintele American, ca principal evident atacului informatic, serverul DNC, nu a fost nici-o dată examinat de către divizia specializată a FBI. Acesta este un adevăr care nu poate fi tăgăduit. A declarant acest lucru sub jurămînt James Comey, fostul director al FBI, în timpul audierilor din Congres din vara anului trecut. Întrebat în 20 iulie 2017 dacă FBI-ul a avut acces la respectivul server, James Comey a răspuns că nu, și a explicat că doar au primit informațiile venite din partea unei firme particulare angajate de către DNC, Crowdstrike. Aceasta este “dovada” intervenției rusești, a atacului cybernetic care a ‘săpat la temelia democrației” americane. Nici o altă agenție de informații americane nu a avut acces la această probă esențială, în primul rînd pentru că legea le interzice acest fapt. Vorbim apoi despre o organizatie, FBI, care are propriile probleme interne. Se știe că oamenii din subordinea lui James Comey, Andrew McCabe, Peter Strozock, și Linda Page iși trimiteau mesaje în care aranjau întîlniri în care să analizeze metode prin care să-l impiedice pe candidatul Trump să cîștige alegerile, cum urmau să discute în privat cu un judecator care a aprobat urmărirea informatică a aceluiași candidat. Se mai știe, dar asta nu s-a publicat niciodată în România, că Andrew McCabe, directorul adjunct al FBI, a mințit sub jurămînt atunci cînd nu a recunoscut în fața judecătorului că dosarul Moscovit (cel al prostituatelor și a urinei care s-a dovedit între timp a fi un fals) era opera unei firme de PR angajată de candidatul Hillary Clinton.

Aș putea continua pe această linie. Dar nu o voi face. Voi pune în schimb o întrebare celor care astăzi vorbesc despre “trădarea Americană”. Cum ar trebui să răspundă SUA acestor acuzații de interferență ale Moscovei? Vreau un răspuns concret, și le amintesc celor dornici să-și încerce talentul strategic, că administrația Trump a aprobat cele mai aspre sancțiuni economice împotriva aliaților lui Putin. Deci, ce ar trebui să facă Donald Trump?

Clemy Bebb

Reclame

Read Full Post »

În urmă cu vreo trei ani a apărut o carte care a făcut vîlvă și a stîrnit discuții contradictorii deosebit de aprinse, Supunere, autor Michel Houellebeck. Pe scurt, cartea era un semnal de alarmă, o ficțiune în care se prevedea că pînă în 2022 Franța ar fi fost complet islamizată. Realist scenariu? Posibil. Sau poate că nu. Sau poate că da, dar nu atît de repede. Cert este că în mai multe țări există deja în marile orașe cartiere întregi locuite de găști de ”refugiați” care-și impun punctul de vedere inclusiv în fața autorităților din moment ce nici măcar Poliția nu se aventurează în acele teritorii. Cumplită carte!

Și iată că în 2017 apare o altă carte din același registru, respectiv pericolul islamizării europei și nu numai, o carte semnată de Angela Tocilă, Eu sunt Silvia.

Silvia este o româncă ajunsă în șomaj, cu rate la bancă și greutăți uriașe, care-și caută scăparea în occident, mai exact în Italia unde face munci umilitoare la fel ca atîția și atîția conaționali pînă reușește cumva să scape de sărăcie muncind ca translator și ajunge chiar bogată, are o frumoasă fetiță dobîndită în urma unei frumoase povești de iubire. Numai că năpasta o lovește crunt și după cîțiva ani de fericire împreună cu noua sa familie începe lupta cu nedreptățile mai ales după ce soțul ei este ucis de cîțiva ”refugiați” pedepsiți drastic de justiția vremii: doi ucigași sunt retrimiși în țările lor, iar alți doi sunt condamnați la cîte trei ani de închisoare. Atît valorează viața unui OM! Atît!

Nu trece prea mult timp și Silvia trece ea însăși printr-o experiență traumatizantă: jefuită și aproape ucisă în bătaie tot de niște ”refugiați” Silvia începe o luptă inegală cu autoritățile, cu media, cu mentalitățile îmbîcsite de corectitudinea politică, cu tot acest mediu din ce în ce mai ostil.

Cum va ieși Silvia din acest carusel de nenorociri vă invit să aflați singuri citind această carte minunată scrisă în ritm alert, cinematografic.

O remarcă: dacă Silvia este un personaj fictiv, viața Silviei este alcătuită în bună parte din întîmplări reale, culese din presa vremii: atentate, jafuri și violuri, etc, comise de ”refugiați” și trecute în bună parte sub tăcere de autoritățile vinovate măcar de lașitate dacă nu și de complicitate.

Am mai spus: asta este diferența dintre un om oarecare și un scriitor: scriitorul surprinde un moment (sau mai multe) și îl sondează în adîncime pînă cînd întreaga esență a acelui moment expandează în substanța unei cărți scrise cu liminară sinceritate și cu totală dăruire de sine! Ceea ce Angela Tocilă face cu mare măiestrie!

”Silvia Angelei Tocilă nu este Angela Tocilă, așa cum ar putea crede cineva care o cunoaște pe autoare. Este cartea unui om care vede aberațiile pe care le pot crea și lipsa dreptei măsuri a corectitudinii politice” spune Ara Șeptilici.

Cu toată stima, subliniind că sunt de aceeași părere cu distinsa doamnă, eu cred că ba da, Silvia Angelei Tocilă ESTE Angela Tocilă! Care Silvia spre deosebire de personajul lui Michel Houellebeck, un profesor universitar care trece la islam pentru avantaje, Sivia Angelei Tocilă luptă din răsputeri ca măcar fetița ei să nu trăiască într-o lume care și-a pierdut busola și rădăcinile, adică o europă care și-a pierdut valorile creștine adoptînd tot ce este mai nociv din corectitudinea politică: discriminarea pozitivă, legalizarea căsătoriilor gay, teroarea răspîndită de islamiștii fanatici, etc etc etc. Pericolul este real pentru că politicienii de calibru au dispărut se pare cam din toată lumea, nu doar din Europa.

Ce rezervă viitorul copiilor și nepoților noștri? Dumnezeu cu mila!

Read Full Post »

Pentru interesaţi Revista Presei alcătuită de Teofil.

Dacă vă interesează ce se mai întîmplă prin Europa, citiţi AICI.

Al doilea episod dedicat românofobiei este disponibil AICI. O zi bună tuturor!

Copacul din pădure

Jalnică este starea Justiției române dacă un președinte al unei Curți de Apel (și nu al unei obscure judecătorii uitate de Dumnezeu într-un târg din Bărăgan) își îndeamnă colegii la fals în acte publice și nu știe că o hotărâre a unei instanțe din care lipsesc motivele condamnării, iar în cazul nostru ale revocării din CSM a judecătoarei Alina Ghica, este nulă de drept.

Acesta este cazul lui Valentin Mitea, președintele Curții de Apel Cluj, cel care a lansat valul revocărilor în cazul Alinei Ghica. Cotidianul România Liberă a intrat în posesia unor scrisori electornice trimise de acesta colegilor săi de la celelalte curți de apel în care le sugera acestora ce anume să scrie în motivele recuzării. Cine a a avut curiozitatea să citească motivațiile scrise de diversele judecătorii în cazurile Alina Ghica și Cristi Danileț a putut constata că acestea păreau trase la xerox iar judecătorul Mitea nu…

Vezi articolul original 455 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

Am găsit pe un blog (pandhoraa) un splendid vers dedicat vinului şi cum tot încep Sărbătorile de Iarnă mi-am adus aminte că într-o carte a lui Jean Delumeau, Liniştiţi şi ocrotiţi, (vol I pag 36, Editura Polirom, anul 2004) am găsit un text care vorbeşte despre ritualurile de sfinţire a vinului în diverse regiuni ale Europei. Redau o parte a textului: “În ţările germane, vinul sfinţit se numea vinul Sfântului Ioan (evanghelistul), pentru că era de obicei exorcizat cu prilejul sărbătorilor respective. Un ritual austriac din  secolul al XII-lea cuprinde următoarea formulă, rostită de preot după un psalm, Kyrie, Tatăl nostru şi Crez:

Te exorcizez, făptură a vinului, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh, ca să fie izgonit din tine, prin puterea sfîntului şi a Domnului nostru, tot ce este vătămător şi potrivnic mîntuirii oamenilor…

… Doamne spulberă vicleşugurile diavolului cel mincinos, vrăjmaşul nemului omenesc. Revarsă-ţi binecuvîntarea şi puterea peste această băutură, prin mijlocirea sfîntului tău apostol şi evanghelist Ioan. Curăţ-o de orice otravă, alungă-i puterile aducătoare de moarte, goneşte din ea toată răutatea şi dă-le celor ce vor bea dintr-însa ochi să te vadă, urechi să te audă, inimă să-ţi priceapă măreţia. Prin rugile şi vrednicia sfînţilor tăi, păzeşte-i pe ei de tot răul şi du-i în împărăţia ta de slavă, unde este pace şi bucurie, în vecii vecilor.

… Minunea  din Cana (Galileii) şi Cina cea de Taină veneau în chip firesc în sprijinul unor rugăciuni care cereau vinului sfinţit să izgonească toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi şi să-i păzească pe credincioşi de bolile care ucid trupul şi sufletul.”

Voi, beţi vinul abia după ce este sfinţit? 🙂

Read Full Post »