Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘excursii’

Reiau subiectul acesta, nu ştiu pentru a cîta oară. Nu mai caut prin arhive, sper că sînt consecvent în ce gîndesc şi afirm. Nu voi face nici măcar o minimă clasificare a tipurilor de blog pe care le-am întîlnit şi frecventat pînă acum (nişă, integralist, politic, literar, etc), că despre ierarhizare, nici măcar nu poate fi vorba. Cel mai bun exemplu este chiar Zelist şi nu insist pentru că ştiţi (aproape) cu toţii despre ce este vorba.

Deci. Orice blog are cititori. Mai mulţi sau mai puţini, nu contează, acum. Cititorii – indiferent dacă-s constanţi sau numai ocazionali – sunt de două feluri mari şi foarte clare: comentatori activi sau tăcuţi.

Fac parte din ambele categorii de cititori şi ştiu sigur că şi alţi bloggeri procedează la fel, din diverse motive  cum ar fi de exemplu, timp, interes faţă de subiect, acord sau dezacord faţă de modul de abordare, orientarea socială sau politică a proprietarului blogului, şamd.

S-a întîmplat în istoria de peste trei ani de zile a blogului, să încheg uneori cîte-o micuţă comunitate. Cum s-a închegat, aşa s-a spulberat. Nu ştiu motivele şi nici nu m-am preocupat prea mult de acest lucru. Nu spun că acest lucru nu m-a afectat. M-a afectat însă, am învăţat cu timpul să trec peste orgoliu şi să merg mai departe deşi, nu ştiu de cîte ori am fost tentat să spun punct blogărelii. N-am pus punct şi cred că bine am făcut.

Ştiu precis că printre multele fleacuri pe care le-am etalat cu nonşalanţă pe acest blog, am scris şi despre  lucruri minunate cum ar fi în special cărţile pe care le-am citit sau scurtele excursii pe care le-am făcut. De asemenea, am etalat fotografii din care unele sunt chiar grozave, sau am versificat uneori cu rime şchioape gînduri fugare, dar ştiu că unele versuri sunt chiar reuşite.

Se întîmplă uneori, ca unele dintre articolele mele să fie cufundate într-o tăcere care sincer să fiu, nu-mi pică tocmai bine dar, nici nu mă mai descurajează. Desigur că am şi eu momente de îndoială, uneori mi se pare că ceea ce fac eu aici este pueril, la limita şcolărescului dar, sincer, sînt destul de mîndru cînd constat că unele dintre lucrurile spuse de mine aici, pe acest blog, sunt noutăţi absolute pentru o parte dintre cei care-mi frecventează blogul, iar acest lucru mă motivează să merg mai departe.

Ce am avut de spus despre mine am spus la rubrica respectivă, iar cei care au intrat cu mine în dialog, au aflat mult mai multe decît intenţionasem eu  vreodată, să spun. După cum aţi constatat singuri, blogul meu este deschis, nu practic moderarea preventivă şi am spus de ce: pe acest blog intră să citească oricine vrea, rămîne  la comentarii numai cine vreau eu. N-am decît vreo trei inşi băgaţi la spam în aproape 40 de luni de zile aşa că, loc mai am acolo 🙂

Concluzionez pe scurt: blogul merge mai departe, cu sau  fără comentarii. În afară de Clubul psi şi uneori la MFC, nu mai particip la alte blogginguri interactive. N-am orar fix de publicare deşi intenţionasem aşa ceva la un moment dat, şi n-am nici o direcţie anume stabilită. Blogul rămîne aşa cum este acum deşi, altceva intenţionasem atît la început, cît şi pe parcurs. Deci, dacă vă place ghiveciul preparat pe acest blog, serviţi-vă fără reţinere şi dacă aveţi ceva de comentat, vă rog să nu ezitaţi chiar dacă, nu este obligatoriu să mă lăsaţi şi pe mine să aflu ce gîndiţi despre operele mele 🙂 Pentru cunoscători, ţuc şi hug!

Read Full Post »

     Mai sunt şi români fericiţi : cei care visează şi uneori vizitează, lumea! Românii care au, vorba lui Ştefan Agopian, “un rest de umblătură în tălpi”. Mă număr printre aceşti români fericiţi. În afară de lectură, călătoria mă face să uit de toate necazurile lumii în care trăim. Este balsamul care-mi ostoieşte setea de cunoaştere. Călătoria este drogul permis care-mi deschide orizontul. De ani buni, îmi pregătesc viitoarea excursie din timp, vizitînd tîrgurile de profil. Deci. 🙂

     Imediat ce intri pe aleea-bulevard care duce spre complexul Romexpo, eşti asaltat de promoteriţe frumuşele care zîmbind şăgalnic şi ademenitor, îţi oferă pliante pline de promisiunile unor destinaţii de vis. Treci la pas alergător pe lîngă sumedenia de tarabe şi de căsuţe de lemn, care îmbie cu de toate : gablonzuri, săpunuri naturale, obiecte de artizanat, tablouri, jucării pentru copii, preparate culinare maramureşene sau dobrogene, trăgînd totuşi cu ochiul la toate, pentru că ştii că vei reveni la plecare, pentru a le acorda şi lor, atenţia cuvenită.

     Imediat ce intri în pavilionul central, pe dreapta, atenţia îţi este deturnată de la scopul principal pentru care ai venit, de două bijuterii : două automobile de epocă, două frumuseţi care te invită să faci un plonjon în timp : a trecut mai bine de un secol de cînd aceste frumuseţi trecute dar nu apuse, s-au pus în slujba călătorului grăbit. Doritorii, sunt anunţaţi că dacă vor, le pot închiria pentru diverse ocazii, dar numai cu şofer cu tot. Normal! Cine ar fi nebunul, care ar lăsa aceste mîndreţi, pe mîna primului venit ?

     Apoi, periplul în timp este continuat de strădania unor anticari; anticari care cu dragoste şi cu meşteşug, conservă frumuseţea unor vremuri apuse, prezentînd doritorilor, splendide obiecte de epocă : piese de mobilier, statuete, servicii de masă din argint sau alpaca, bijuterii, tablouri, monede şi cîte şi mai cîte.

     Apoi, parcurgi cele cîteva inele circulare, unde fel de fel de agenţii de voiaj, îşi expun oferta turistică, ofertă care acoperă practic, orice meridian şi orice latitudine pămîntească doreşti. Rămîne la latitudinea fiecărui buzunar, să aleagă ce doreşte sau, ce îşi permite, pentru diferite perioade de timp.

     Începînd de la ofertele pe plan local, adică Romania, pînă la ofertele care te tenteză cu cele mai exotice destinaţii, într-o multitudine de variante. Ai de unde alege. Am remarcat totuşi, că spaţiul central de la parter al incintei, este dominat de patru standuri : Grecia, Bulgaria, Ungaria şi Turcia. Am mai remarcat că agenţii ca Marchall sau Paralela 45, lipsesc. Lipsesc de fapt şi agenţiile mai mici, agenţii care anii trecuţi, au participat. Nu cunosc motivele şi nici nu mă (prea) interesează. Trebuie să remarc totuşi că, în anii trecuţi organizarea tîrgului, a fost mult mai bună. Nu lipseau momentele folclorice ale unor popoare, nu lipseau  nici expoziţiile cu degustare de preparate culinare, nu lipseau nici ofertele unor crame de răsunet. Să fie criza de vină ? Nu ştiu…

     După ce am luat cîteva zeci de pliante, am decis că acestea trebuiesc studiate în linişte, acasă. Aproape de ieşire, am fost abordaţi  de un proprietar de pensiune din Maramu’. Omul a fost foarte elocvent, prezentîndu-şi oferta. Chiar m-a impresionat!

     La ieşire, am avut parte de un moment înduioşător : am poposit în “fabrica de vopsit copiii”.  🙂  . O iniţiativă care anii trecuţi a fost discretă, a căpătat în acest an, proporţiile unui eveniment remarcabil : o ceată de piticuţi şi de piticuţe, erau antrenaţi la o joacă superbă, de o doamnă dedicată cu totul şi cu totul, lor, copiilor! Rînd pe rînd fie cîntau, fie aşezaţi pe scăunele, se lăsau transpuşi în personaje de poveste, pictaţi pe mutriţele lor drăgălaşe.  🙂  Superb!

     Cum vremea între timp a căpătat strălucirea unui soare primăvăratic, poţi rezista tentaţiei de a păpa nişte mici şi de a sorbi în linişte o bericică la o terasă ? Nu poţi!

     La plecare, am trecut în revistă bunătăţile expuse pe aleea de care am spus. La “căsuţa din Botiza”, trei femei trebăluiau de zor. Îmbrăcate în cămeşi albe, cu fuste înflorate, cu batic, cu şosete din bumbac (împletit) şi cu opinci, trudeau să astîmpere cererea de plăcinte cu brînză şi cu mărar, de sarmale, de virşli fierţi (un soi de cîrnaţi).

     La o tonetă alăturată, hîtrul proprietar te avertiza : nu da pastrama de pe raft, pe vrabia de pe gard. Sau : acest vin nu se bea în picioare ca la împărtăşanie ci în genunchi ca la spovedanie. Sau : cînd te scoli de dimineaţă, rugăciunea fă-ţi senin : Doamne dă-mi un pic de viaţă şi doi litri de pelin.  Avea dreptate. Am luat o sticlă de doi litri de pelin şi pot să vă spun, că e di(n)vin. 🙂

     Mno, cam asta fu’. Acum, studiem ofertele. Eu înclin către Malta, Silvia înclină către Spania lui Gaudi. Amîndoi înclinăm către Canada, patria de adopţie a fiului nostru, Robert. Deie Domnul să fie destulă linişte încît, să putem alege.

Apropo de fericire. Blogul zilei AICI

Read Full Post »