Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘fetita care iubea prea mult chibriturile’

      Apărută la Polirom în 2004, această carte este pe cît de fascinată, pe atît de oripilantă. Greu m-am hotărît să o semnalez. Totuşi … Despre autor suntem înştiinţaţi că este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori din Canada, născut în 1958 la Montreal. A studiat fizica, literatura şi filosofie. Cu această carte obţine recunoaşterea internaţională în 1998, carte distinsă cu Prix du Public La Press – Salon du Livre du Montreal şi Prix Ringuet de l’Academie des Lettres du Quebec. A fost tradusă în peste cincisprezece limbi. „ Fetiţa care iubea pea mult chibriturile” este istoria celor doi copii ai domnului Soissons, orfani de mamă, care trăiesc într-un conac din mijlocul pădurii, rupţi de restul lumii, supuşi torturilor fizice şi psihice ale unui tata tiranic. Pentru unul dintre aceşti copii, lumea nu există decît prin cărţile pe care i se  permite să le citească : Memoriile lui Saint Simon şi Predicile lui Bossuet. Cînd, într-o dimineaţă, tatăl este găsit spînzurat, realitatea le invadează existenţele şi totul se sparge în bucăţi. Iar un teribil secret de familie, va ieşi, în sfîrşit, la iveală” ( Denisa Comănescu).

       De acord, numai că de fapt, principala carte pe care o citeşte şi o citează, acel copil, este Etica lui Spinoza. Foarte pe scurt, cei doi copii, aflaţi la hotarul dintre adolescenţă şi prima tinereţe, înţeleg că tatăl lor odată decedat, trebuie înhumat. Pentru aceasta, este nevoie de un sicriu. Unul dintre ei, de fapt o fată frumoasă care aparent credea că este băiat ca şi fratele său, porneşte în sat să cumpere un sicriu. Numai că exact ca într-un roman absurd, satul se pregătea să-l înmormînteze chiar pe vînzătorul de coşciuge. Chestionată de autorităţile locale, preot, primar, avocatul locului, fata se sperie şi fuge înapoi, acasă, unde trăise pînă atunci, în deplină siguranţă.

       Înţelegînd că domnul Soissons decedase, se declanşează o vînătoare a averii acestuia, adevărat magnat al locului. Desigur că nimeni nu le dădea vreo şansă celor doi copii, vizibil handicapaţi mental; plănuiau să-i interneze undeva, prin vre-un ospiciu şi să-i spolieze. În ajutorul fetei sare primarul, un tînăr care se simte atras de sălbăticia fetei. Numai că între timp, fratele rămas acasă, înţelege cumva că domeniul este în pericol şi se hotărăşte să îl apere de furia multimii, cu o puşcă veche. Nu reuşeşte decît să-l ucidă pe vajnicul şi singurul lor apărător. Teribilul secret de familie, era faptul că fata avea o soră geamănă – pedeapsa divină, care jucîndu-se cu chibriturile provocase un incendiu, în care pierise mama lor. Lucruri ţinute într-un secret ermetic pînă la moartea sa, de domnul Soissons.

        Povestea unei familii de degeneraţi. Se stinge cumva această familie ? Nici vorbă, pentru că fata rămăsese însărcinată chiar cu fratele său, şi este ferm hotărîtă să-şi nască progenitura şi să o facă stăpînitoarea îndreptăţită a domeniului. În timpul nebuniei declanşate, fiind cît pe ce să fie violată de cerşetorul satului care periodic venea să-şi primească milostenia, fata exclamă : „ Doamne drăgăliţă Doamne, cu ce ţi-oi fi greşit ?” Fiecare cititor este liber să-şi închipuie cum vrea finalul acestei cărţi. Cert este faptul că, această istorisire este „un amestec de oroare şi frumuseţe, de cruzime şi farmec, o infuzie tare de detalii minuţioase, poezie pură şi groază cumplită”- după cum apreciază Toronto Star. O carte recomandabilă celor cu nervi tari, dar care se citeşte pe nerăsuflate. Să semnifice oare, demenţa care pare să fi cuprins, întreaga lume contemporană ?

Read Full Post »