Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘flamenco’

Text şi foto de brindusafrunza
“Peste ochiul de fântână
mi se legăna țiganca.
Părul verde, verde fața,
cu ochi de argint, ca ghiața.
Peste apă ea atârnă
de un țurțure de lună.”
(Romanta Somnanbula – Federico García Lorca)

Mergand teleleu pe strazile Granadei, in dupa amiaza tarzie, descopar un indicator care-mi starneste curiozitate : « Cuevas del Sacromonte » !
Stiam cate ceva despre Abatia Sacromonte, dar despre grotele din Sacromonte, nicio amintire !
Urc pe stradute pe o panta destul de abrupta si in fata mea se descopera in alb satinat , un intreg cartier pitoresc:smochini , agave si cactusi , acorduri de flamenco, case pesteri, obiecte de ceramica si alama traditionala . Usor, usor ma dumiresc !

Ma aflu in cartierul tiganesc al Granadei, patria flamenco-ului si a celebrei zambra (Ce este zambra ? Povestea si dansul interzis al tiganilor din Sacromonte de catre regii catolici pana in secolul al XX-lea ) simboluri inconfundabile ale folclorului andaluz.. Printre grote, unele fiind pana astazi locuite, am gasit cateva care au fost transformate in baruri sau sali de spectacole pentru flamenco. Am remarcat si o scoala de flamenco, avand drept scop pastrarea unicitatii și autenticitatii genului muzical andalus aflat in pericol de a-si pierde originile si identitatea. La inceputul anilor 90, cartierul devine celebru si pentru muzeul dedicat culturii tiganesti spaniole.Aflat pe varful dealului Albaicin , muzeul este interesant, amintandu-mi oarecum de casele trogoditilor din Tunisia. Iti trebuie oarecare conditie fizica sa ajungi, dar merita. In primul rand pentru imensa surpriza oferita de imaginea splendida a rubinului intre smaraldul pinilor – fortareata- palat Alhambra.

Granada -Sacromonte -alhambra preview

Granada -Sacromonte -cuevas

Granada -Sacromonte -cuevas1

Granada -Sacromonte -cuevas 3

Granada -Sacromonte -cuevas 5

Granada -Sacromonte -cuevas 6

Granada -Sacromonte -muzeu 1

Granada -Sacromonte -muzeu 4

Granada -Sacromonte -muzeu 6

Granada -Sacromonte -muzeu 9

Granada -Sacromonte -muzeu 10

Granada -Sacromonte -ved catedrala

Granada -Sacromonte -vedere alhambra

Granada -Sacromonte -vedere cartier1

Granada -Sacromonte -vedere cartier2

Anunțuri

Read Full Post »

Flamenco

– Flamenco provine din îmbinarea culturii ţiganilor veniţi din India în aceste locuri stăpînite de arabi care au fost toleranţi atît cu creştinii şi cu evreii cît şi cu ţiganii. Flamenco reprezintă poveşti de viaţă transpuse în dans pe fond muzical. Ole, nu este decît o interjecţie fără încărcătură semantică (un soi de iuhuuu). Dansul şi muzica pot exprima dragoste, ură, sau orice altceva dar, cu multă pasiune – ne-a spus Ramona, în drum spre sala de spectacol.

Şi aici ca şi la castel, spectatorii sunt aşezaţi la mese, unde se mănîncă şi se bea dar, pas de fumează. De altfel, am fost avertizaţi iar că în Spania, fumatul în locuri închise, este strict prohibit. În aşteptarea trupei de flamenco (era să spun flamencari) un pianist şi un trompetist umplu atmosfera cu ceva între jazz şi zgomot de fond întrerupţi din cînd în cînd de o blondă apetisantă care vocalizează unduindu-se lasciv. Sala are o acustică înfiorătoare aşa că nu pot spune dacă vocalizele blondei au valoare de melodie, au ba. Deocamdată, toată lumea se întreabă ce va urma. Flamenco? Rămîne de văzut dacă şi ce soi de văpaie va fi (flamenco de la flama – flacără – în latină).

N-am reuşit să aflu cum se numeşte blonda. Apare în scenă un bărbos care se va dovedi a fi prim solistul de voce al trupei de flamenco. La fel ca şi la castelul aşa zis medieval, face apelul pe naţiuni. Majoritari şi aici, ruşii. Solistul încearcă apoi, o nessum dorma. Încearcă. Reuşeşte? Nu prea. Apoi interpretează cîteva melo pe fondul unui tablou cu Pavaroti. Acum înţeleg de ce nu avem voie să filmăm sau să înregistrăm. Solistul are voce dar, ori sala are acustică proastă ori repertoriul nu este bine ales. În final îi reuşeşte destul de bine o cascadă de muzici a-la-ruska-bre. Ruşii sunt bineînţeles, în delir!

A început flamenco. Foarte mult ritm, foarte bună coordonarea, dar cam mult zgomot. Podeaua lovită violent cu tălpile şi cu nişte bastoane ajutătoare vibrează în toată sala pe fond de castaniete şi transmite un sentiment de aşteptare pentru mai mult. Periodic, flamencarii se opresc şi izbucnesc în aplauze. Tot periodic se stinge lumina şi se schimbă decorurile. Pînă aici, nici o deosebire faţă de aseară. Decît că la castel, am avut voie să filmăm.

Pînă s-a schimbat decorul a cîntat o altă solistă acompaniată de un pianist, un chitarist şi doi percuţionişti în timp ce patru fete focoase aplaudă ritmat. Începe să-mi placă. Apare şi solistul de dans al trupei, un pletos îmbrăcat în alb care începe să mărunţească în paşi repezi podeaua îtr-un ritm din ce în ce mai crescendo. OLE! Chiar este magnific! Plus de asta, sangria nu este tocmai rea. Dacă ai atmosfera potrivită, este chiar foarte bună! 🙂

Urmează un pas de step cu trei bărbaţi îmbrăcaţi în costume albastre, succedaţi de patru fete îmbrăcate în portocaliu, pe fond de albastru-electric-gri cu nuanţe de roz. Superb! Este totuşi diferit de spectacolul de ieri. Parcă mai profesionist. Cred.

Urmează ceea ce eu am denumit, “momentul MALAGAMBA”. Un recital de virtuozitate. Nu este deloc simplu să baţi podeaua în ritm coerent de circa 15 ori pe secundă cu fiecare picior în parte, realizînd o sonoritate onomatopeică perfectă. O adevărată măiestrie! 2000 de oameni aplaudă la unison minute în şir în timp ce artistul mîndru nevoie mare, ne scrutează triumfător şi ne întreabă în toate limbile pămîntului, dacă mai vrem. Sigur că da, urlă mulţimea aşa că neobosit, artistul reîncepe să toace din ce în ce mai mărunt şi mai rapid, podeaua. Spectacol deplin!. Hotărît lucru, trupa de astăzi chiar este profesionistă; totuşi; nici ieri nu am văzut nişte amatori. Se pare că pe aceste meleaguri, flamenco este un soi de sport naţional.

Mă întreb cu tristeţe, cîţi dintre cei care aplaudă aceste spectacole, au auzit de Sergiu Malagamba.

Spectacolul se apropie încet, de sfîrşit. Nu înainte de a urmări un scurt recital de solo al fiecărui membru al trupei, aplaudat la scenă deschisă de solistul principal. Un recital de chitară readuce sala în delir dar, surpiză: după recitalul de chitară, au venit fetele să danseze pe mese. Îmbrăcate desigur, în galben ca să stîrnească gelozia femeilor prezente la specatacolul urmărit cu ochii holbaţi de bărbaţii înfierbîntaţi. 🙂  OLE!

Momente de la finalul spectacolului, cînd am avut voie să filmăm.

 

 

Restul spectacolului este pe casete disponibile la 15 euro. Ole! 🙂

Read Full Post »

 Montjuic

După ce-am admirat pe săturate suvenirurile din acel magazin, mergem iar în faţa Sagradei Familia unde autocarul ne aşteaptă pentru a merge într-o scurtă raită pe Montjuic. Mai aruncăm cîte o privire mută către Basilică, ne suim în autocar şi plecăm. Eu ştiu că voi reveni aici împreună cu Silvia mea, (Silvia noastră este ghida 🙂 ) pentru a vedea interiorul aşa că nu plec cu prea mare regret…

Trecem prin Piaţa Spaniei, a doua piaţă ca importanţă din Barcelona după piaţa Cataluniei. Admirăm o clădire construită în stilul MUDEJAR – se citeşte mudehar – adică arta creştină inspirată de cea musulmană în vremea Reconquistei (între secolele al XII-lea şi al XVI-lea); această clădire adăpostea luptele cu tauri dar după ce acestea au fost interzise în Catalunia, în loc să fie demolată a fost transformată în Mall. Tot e bine că a rămas la locul ei. Apoi trecem pe lîngă Palatul Culturii – o clădire maiestuoasă în faţa căruia se întind Fîntînile Magice (la care vom reveni la vremea potrivită pentru a vedea un uluitor spectacol de lumini, culoare şi muzică).

Trecem printre două coloane care seamănă cu Campanilla de la Veneţia ( mult mai scunde, însă) şi din goana autocarului vom vedea diverse puncte de atracţie turistică, printre acestea numărîndu-se Stadionul Olimpic cu celebrul turn în formă de flacără olimpică, şi ajungem la un popas unde vom prînzi (picnik). De aici avem o panoramă extrem de interesantă a Barcelonei şi a portului turistic de unde se poate călători în Franţa, Italia sau în Malorca.

Aflăm că din acest port au fost organizate primele excursii turistice pe Mediterana. Deasupra noastră, două linii de teleferic

oferă o perspectivă aproape completă a acestui munte, dar noi ne grăbim să mergem pe vestita Rambla. Străjuită la un capăt de o coloană pe care se află o statuie a lui Columb,

iar la celălat capăt de fîntînile din Piaţa Cataluniei, Rambla se întinde pe aproximativ 1200 de metri, este mărginită de restaurante şi de alte magazine, iar pe centru, printre arbori cu umbră deasă se desfăşoară un spectacol interesant. O groază de turişti se plimbă de colo colo, fie căscînd gura la celebrele statui mişcătoare, fie la vînzătorii ambulanţi care oferă fleacuri, fie la nenumăratele tarabe cu suveniruri, fie adăstînd la cîte-o terasă cu cîte o halbă de bere excelentă, dinainte.

Vom reveni şi aici pentru că vestita piaţă aflată la jumătatea Ramblei, acum este închisă. Şi nu în ultimul rînd, trebuie vizitat fie şi sumar, cartierul gotic, adevărat labirint de străduţe înguste şi întortocheate în care rişti să te rătăceşti garantat dacă nu iei seama bine pe unde mergi şi caşti gura la case şi la magazine.

Cam asta a fost excursia de grup. Fiecare şi-a putut face o idee despre Barcelona şi fiecare poate reveni sau nu, aici pentru vre-un obiectiv sau altul. Este vremea să ne adunăm de pe drumuri şi să mergem în localitatea în care suntem cazaţi, Lloret del Mar. În aşteptarea veşnicilor întîrziaţi, avem parte de o un scurt moment de divertisment.

În drum spre casă (ce uşor numim locul unde locuim fie şi temporar, acasă!), Silvia noastră ne tentează cu ceva oferte de călătorie. Cum ar fi o deplasare la Girona, al doilea oraş ca mărime al Cataluniei, o scurtă raită pe mare cu un catamaran pentru a vizita o staţiune ceva mai scumpă – Tossa, vizita Muzeului Teatru Dali în oraşul Figueres, urmată de vizita castelului soţiei lui Dali, Gala, apoi o serată medievală la un castel, un spectacol de Flamenco, o excursie la Muntele Montserat şî în sfîrşit, deplasarea în Piaţa Spaniei pentru spectacolul Fîntînilor Magice.

Desigur că fiecare este liber să meargă numai în unele locuri, deloc sau aşa cum am făcut noi, peste tot. Am socotit atent timpul şi mi-a rezultat că tot ne mai rămîn două zile complet de capul nostru, pe care le vom petrece în Barcelona.

Read Full Post »