Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘frunza’

Am început să mă întreb: de cîte răstimpuri mai are nevoie neamul în sînul căruia m-am născut, pînă va atinge un prag de la care desprinderea de un trecut nefast, să fie atît de dens încît să atingă punctul critic de coagulare viabil către un viitor fast?

La ce margini trebuie să ajungem, pentru a vedea că aşa nu se mai poate?

În aceste momente, aproape oriunde în lume, suntem puşi la colţ.

Cum poate poporul acesta, să-l ia în braţe pe un plagiator?

Am început să mă simt pus la colţ de toţi elogiaturii imposturii, care mă sfidează numărîndu-şi banii (citeşte boabe de grîu nemeritat).

Mă simt ca o frunză în vînt…

Mă doare tîmpla şi cred că încep să consider că şi viaţa mea, a fost zadarnică.

N-am putut contribui cu nimic la bunăstarea neamului meu, din laşitate.

Am preferat să-mi trăiesc viaţa sperînd că alţii! vor duce acest război în numele meu.

Am greşit şi recunosc: sînt vinovat.

Mă apropii de marea trecere, cu o singură satisfacţie: l-am ferit pe fiul meu de această umilinţă.

Cel puţin, aşa îmi place să cred.

Sînt stingher?

ps.

Am bolduit 12 cuvinte din această postare pentru că au fost propuse de psi. Nu voi înscrie această postare în acest frumos club, pentru că acest club promovează frumuseţea şi seninătatea vieţii, nu urîciunea grotescă a vieţii din ce în ce mai politizată, absurd.

Dor de femeie

Carmen Pricop

Andra P

Cristina Mirodone

some words

anacondele

scorpio

cammely

ch3815h Vanessa almanahe

ps. cer scuze clubului psi. probabil că am gîndit bine atunci cînd am preferat să nu înscriu această postare printre frumoasele şi seninele postări ale membrilor săi. totuşi îi mulţumesc în mod special, dragei psi şi tuturor celor care au comentat la această postare – turnesol.

Read Full Post »

M-am uitat destul de amuzat, recent, la un scurt dialog dintre  o vecină – o venerabilă bunicuţă, dialog purtat cu nepoţelul său care tocmai îşi scosese mănuşa din mînă dreaptă şi încerca să-şi recupereze o jucărie, din zăpada răzleţită  care a inundat toate aleile dintre blocuri.

– Ţi-am  spus să faci ordine în sertarul cu jucării!, a spus bunicuţa. Nepoţelul, un prunc de vreo şase ani, tăcea încrîncenat. Nu părea să bage de seamă că este ger. Nu-l interesa nici ce spunea bunicuţa. Se concentra pe împlinirea ideii sale, de a-şi recupera  jucăria aceea.

– Ai destule jucării acasă, spuse bunicuţa.

– Eu pe asta o vreau, a spus copiluşul.

– Bine. Eu plec acasă. Te las aici. Mă duc să pregătesc o supă caldă, bună, pentru tine.

– Dar eu vreau o felie de pepene, spuse nepoţelul.

– Pepene? a spus bunicuţa. Pepene?

– Da, pepene, a spus copiluşul ciripind vesel – tocmai îşi găsise jucăria – pepene.

– De ce pepene? a întrebat bunicuţa.

– Pentru că jucăria mea este o frunză, a spus vesel, nepoţelul.

– Frunză? N-ai nici-o jucărie în formă de frunză.

– Ba am! a spus copiluşul, ba am!  Uite-o!

– Dar asta nu este o frunză, este o panglică, a spus bunicuţa, nedumerită.

– Nu este o panglică, a spus nepoţelul. Este ce vreau eu, să fie! 

Ajuns în acest punct al dialogului, am plecat. Am înţeles că destinaţiile noilor copiluşi, sunt altele decît orizonturile bunicuţelor. Am priceput că acum, noii copiluşi, îşi construiesc propria lor lume cu noi reguli, cu noi accepţii ale celor mai elementare noţiuni, cu noile lor înţelesuri ale cuvintelor. Este lumea pe care noi, bunicuţii, nu o mai înţelegem. Este lumea lor, este lumea celor noi! Este lumea în care în mod instinctiv, copiluşii îşi folosesc mîna dreaptă, mîna care sfidează gerul, nu mîna stîngă pe care o lasă tot instinctiv, să fie protejată de vitregiiile gerului.

– – –

Ger sau nu, clubul psi merge mai departe. De data asta, cu următoarele cuvinte:

panglica, pepene, supa, manusa, implinirea, ciripind, ger, razletita, frunza, sertarul, uitat, destinatiile

La această provocare, au mai răspuns: OlimpiablogvistavantdetoamnavirusacheCitaanacondele

scorpiorokssanalolita

Read Full Post »

Probabil că nu va mai dura prea mult pînă cînd androizii vor face parte integrantă din viaţa noastră. Vă puteţi închipui un astfel de cuplu mixt? Oare ce-ar avea să-şi spună cei doi? Ceva cam aşa ceva?

– Acum, că eşti deja juruit în numele iubirii care te înalţă să nu cumva să mai cazi în ispita pentru  cireaşa fără frunză, oferită cu viclenie de sub un nas inestetic dar fremătător şi de la care ţi se pare că vine un şuvoi de electricitate, cap de cauciuc ce eşti! – Iar te iei după nişte zvonuri pe care ţi le aduce vîntul? Sau ţi-ai montat un garou care-ţi ştrangulează procesorul şi ai dat iar, în aiureli? . Feri Doamne, apără şi păzeşte de aşa nebunie contra firii. Brrrrrr.

#

Această postare este participantă la “duzina de cuvinte” a selectului club psi.

Cuvintele buclucaşe care săptămînal dau bătaie de cap participanţilor, de această dată, sunt: inestetic, cauciuc, cireasa, garou, electricitate, frunza, vantul, zvonuri, inalta, numele, nas, ispita.

#

Iar temerarii (mai puţini) şi temerarele ( mai curajoase) care s-au încumetat să jongleze cu aceste voroave sunt: redskyMiţa . anacondele . virusache . scorpiuta . almanahe . rokssana . cita . Dunia . Carmen . blueriver . abisuri . vantdetoamna .

Aplauze pentru toţi şi pentru fiecare în parte!    

Read Full Post »