Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘galilei’

STEPHEN W. HAWKING

În 2001, apărea la Humanitas această carte considerată a fi una dintre carţile de popularizare a ştiinţei scrise de Stephen Hawking. Născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua în care se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei, acest fizician de excepţie este probabil cel mai cunoscut fizician de la Einstein încoace. Împreună cu  Roger Penrose, a elaborat teoria găurilor negre şi a demonstrat că în conformitate cu relativitatea generală, spaţiul şi timpul trebuie să fi avut un început în marea explozie iniţială – big bang. Această carte s-a bucurat de un astfel de succes, încît pînă în 2004, au fost tipărite patru ediţii.Din care deţin şi eu un exemplar. Şi din care voi încerca foarte pe scurt să redau cîteva idei. Principalul merit al lui Stephen Hawking este că a încercat să ofere răspunsuri intuitive care stimulează imaginaţia oricui, la întrebări grele şi foarte grele cum ar fi de exemplu, Cum s-a născut universul ? Este timpul reversibil ? Este spaţiul nemărginit ? Există şi alte dimensiuni spaţiale, care scapă percepţiei noastre ? Faptul că o boală îngrozitoare l-a ţintuit pentru totdeauna într-un scaun cu rotile, nu l-a împiedicat pe acest savant să curme şirul iscoditor al cercetărilor sale. Iar faptul că era nevoit să comunice cu ajutorul unui sintetizator, nu i-a făcut glasul mai şovăielnic. In primul capitol al cărţii, respectiv Imaginea Noastră despre Univers, după ce trece în revistă diversele teorii despre alcătuirea universului, începînd de la Aristotel, apoi Ptolemeu, urmaţi de Copernic, Newton, Hubble şi pînă la Einstein, Stephen Hawking formulează un paradox : “dacă există în realitate o teorie unificată completă (despre Univers), ea ar determina probabil şi acţiunile noastre. Şi astfel teoria însăşi ar determina rezultatul cercetării noastre asupra ei”.  Capitolul al doilea, Spaţiul şi Timpul începe astfel : “ Ideile actuale asupra mişcării corpurilor datează de la Galilei şi Newton”. Teoriile lui Newton, cu precadere Legea gravitaţiei, se vor dovedi hotărîtoare pentru modelul pe care îl concep oamenii de ştiinţă despre Univers. În sfîrşit, Einstein elaborează teoria relativităţii în două variante. În cele din urmă, în 1915 Einstein a elaborat ceea ce noi numim acum teoria generală a relativităţii. “Einstein a emis teoria revoluţionară că gravitatia nu este o forţă ca celelalte forţe, ci este o consecinţă a faptului că spaţiu-timpul nu este plan, aşa cum s-a presupus anterior; el este curbat, sau “înfăşurat” de distribuţia masei şi energiei ei”. Această teorie avea să fie verificată experimental, în 1919. Pentru a avea o idee cît de cît exactă despre ce înseamna Universul, ar trebui să ne amintim faptul că Soarele se află la o distanţă de opt minute/lumină de Pamînt, în timp ce Steaua cea mai apropiată de noi, Proxima Centauri se găseşte la aproximativ patru ani/lumină. Majoritatea stelelor care se văd cu ochiul liber, se află la limita a cîteva sute de ani/lumină de noi. “Imaginea modernă a Unuiversului datează doar din 1924, cînd astronomul american Edwin Hubble a demonstrat că galaxia noastră nu este singura… Ştim că galaxia noastră este una din cîteva sute de miliarde care se pot vedea cu telescoapele moderne, fiecare galaxie conţinînd cîteva sute de miliarde de stele”. Diverse măsurători arătau  că toate galaxiile se îndepărtează ! Nici Newton şi nici Einstein nu se gîndiseră la acest lucru! Paginile care descriu acest fenomen, în capitolul Universul în Expansiune sunt totuşi prea complicate pentru a fi prezentate aici. Există mai multe modele după care universul este în expansiune, trei după teoriile lui Friedman. Toate aceste modele admit un numitor comun, anume că în urmă cu 20 miliarde de ani, distanţa dintre toate galaxiile ar fi fost zero. “În acel moment, pe care noi îl numim Bing-Bang, densitatea Universului şi curbura spaţiu-timpului ar fi fost infinite “. Pentru că “matematica nu poate trata realmente cu numere infinite … asta înseamnă că există un punct în Univers în care teoria nu mai funcţionează… punct pe care matematicienii îl denumesc o singularitate”. În acest moment, în 1965 Hawking citeşte o lucrare de a lui Penrose în care acesta emitea teorema “care arăta că orice corp care suferea un colaps gravitaţional trebuie să formeze în cele din urmă o singularitate”.

Read Full Post »