Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘gaudi’

În tren spre Barcelona

Astăzi mergem iar la Barcelona hotărîţi să vedem Sagrada Familia în interior. Ca şi ieri, mai întîi luăm autobuzul pentru Blanes. Plecările sunt foarte bine puse în acord cu mersul trenurilor-navetă cu care ajungem la Barcelona. Şoferul autobuzului este şi ghid, controlor, încasator. Dacă nu ai apucat să iei bilet din autogară, nu-i nimic, plăteşti aici acelaşi preţ. Deşi majoritatea călătorilor au bani potriviţi, şoferul poate să dea rest la orice bancnotă şi o şi face cu calm. Imediat ajungem în gară şi ne urcăm în tren. Biletul (combinat) l-am procurat din autogară deci, nu sunt probleme. Chiar dacă nu ai avut timp să-ţi procuri bilet, tot te poţi urca în tren pentru că eşti controlat de bilet la ieşire, nu la intrare. Dacă nu ai bilet, nu poţi ieşi din gară pînă nu achiţi contravaloarea călătoriei. Cel puţin, aşa am înţeles eu.

Iar avem parte de spectacol. A venit moşulică şi ne cîntă iar, din muzicuţă. Numai că astăzi are bietul de el, concurenţă: în primul vagon şi-a făcut apariţia un mandolinist. Noi suntem în vagonul trei deci concertul mandolină-muzicuţă se va da în vagonul doi. 🙂 Nici unul nici celălalt, nu par a fi români. Din goana trenului văd pe geam pe partea stîngă Mediterana iar pe partea dreaptă staţiunile care încă sunt pline de turişti. Între staţiuni se văd cîmpuri cultivate cu roşii pe jumătate coapte şi livezi de măslini. Sînt surprins de numărul mare de anunţuri EN VENDA atîrnate pe clădiri mai noi, mai vechi, hoteluri sau nu, unele aflate în curs de construcţie. Criza? Ajungem la Piaţa Cataluniei, coborîm din tren şi urcăm la suprafaţă. Astăzi vom face turul oraşului Barcelona cu circuitul de omnibuse bleau.

Dar nu după multă vreme coborîm, la Sagrada Familia, obiectivul principal al călătoriei noastre, opera de care se leagă numele şi renumele mondial al Marelui Gaudi. Dar despre asta pe larg, în postarea următoare.

Read Full Post »

Casa Mila

“Gaudi… construieşte un bloc de locuinţe pentru fabricanţii de ceramică Pere Mila şi Roger Segimon, imobil fără echivalent în lume. Preocupările constructive – care există din plin, după cum o dovedesc unele soluţii de o remarcabilă ingeniozitate, precum lărgirea puţurilor de lumină la nivelele superioare – sunt complet dizolvate într-o masă plastică evocînd mai degrabă o sculptură gigantică lucrată în argilă moale decît o casă. Arhitectul a început prin a modifica radical locul, distrugîndu-i caracteristicile. Face să dispară cu totul unghiul creat de intersecţia celor două străzi şi compune un imobil rotunjit dintr-o singură bucată, a cărei unică faţadă se transformă într-o vastă suprafaţă simplă, srăbătută de un ritm neîntrerupt.

Policromia este eliminată în favoarea unui singur material: o piatră la origine alb-gălbuie. De unde supranumele de “Pedrera” (carieră) dat imobilului. Nu avem oare de-a face cu o transcriere arhitecturală a unui peisaj arid asemănător, al stîncilor de la San Miguel de Fay, situat la douăzeci de kilometri de Barcelona şi pe care Gaudi îl cunoştea atît de bine? El însuşi a lăsat să se înţeleagă asta în mai multe rînduri. De pildă, într-un dialog cu pictorul Carles despre acoperişul casei Mila: – Cum justificaţi, l-a întrebat tînărul, formele şi volumele curbe ale acestei faţade? – Ele se justifică fiindcă sunt legate de cele ale munţilor de la Collcerola şi Tibidabo, care se văd de aici.

Impresionaţi de forţa telurică emanată de edificiu, contemporanii nu încetau să-l compare cu lumea minerală, acvatică şi vegetală, făcînd din arhitect un urmaş al titanilor sau al lui Richard Wagner!

Trebuie să avem în vedere că, la origine,. Casa fusese gîndită ca un omagiu adus Fecioarei Maria, a cărei reprezentare trebuia să încoroneze faţada. Sculptorul Carlos Mani (1866 – 1911) făcuse o machetă a grupului statuar ce o reprezenta pe Fecioară cu Pruncul Isus în braţe şi care urma să fie executat din piatră, metal aurit şi cristal. Această informaţie permite o interpretare uşor diferită a clădirii, şi anume că ondulaţiile faţadei, care se atenuează pe măsură ce urcă spre etaje, simbolizează mişcările valurilor mediteranene care se destramă la picioarele Fecioarei. Din cauza revoltelor anticlericale din iulie 1909, soldate cu incendierea a cincizeci de edificii religioase, comanditarii au renunţat la ridicarea sculpturii şi a micului turn, şi el dedicat Fecioarei, care ar fi trebuit să flancheze faţada.

Dezamăgit de această reacţie, Gaudi îşi pierde interesul pentru şantier. Lasă conducerea acestuia unuia dintre colaboratorii, tînărul arhitect Josep Maria Jujol (1879 – 1949). Începînd de atunci, forţa sa spirituală şi lirismul creştin se vor exprima în imposibila împlinire a unei lucrări care-l preocupa deja de mai bine de douăzeci de ani: templul expiator Sagrada Familia”.

Am preferat să extrag această descriere din volumul Gaudi vizionarul de Philippe Thiebaut, specialist în Art nouveau, conservator-şef la muzeul d’Orsay. Eu am filmat vorbind singur. Am filmat şi mut de uimire. Am filmat şi în dialog cu Silvia. Concluzie: nu-ţi vine să crezi ce vezi.

.

.

.

ps. vă asigur că merită să vă pierdeţi cîteva minute pentru a vedea clipurile.

.

Read Full Post »

Sagrada Familia – 1

După epidemia de holeră din vara anului 1865, librarul şi editorul Josep Maria Bocabella înfiinţează o asociaţie pusă sub protecţia Sfîntului Iosif, deosebit de venerat în Catalunia: Asociation Espiritual de Devotos de San Jose. După un pelerinaj la Roma, în această asociaţie încolţeşte ideea de a se construi la Barcelona un templu închinat Sfintei Familii. Oameni hotărîţi, aceştia încep strîngerea de fonduri iar în 1881, este cumpărat un teren la periferia oraşului pentru acest nobil scop. Este solicitat arhitectul Francesc de Paula del Vilar care întocmeşte planurile unei biserici în stil neogotic. Piatra de temelie este pusă în 1882, în ziua Sfîntului Iosif. Nu după multă vreme, arhitectul intră în dezacord cu asesorul proiectului, Joan Martorell i Montels şi demisionează. Imediat, este propus să continue lucrarea, Antoni Gaudi i Cornet care entuziasmat, acceptă imediat şi trece la lucru neîntîrziat. Această Catedrală (ridicată De Papa Benedict al XVI-lea la rang de Basilică), avea să-l ţină pe Gaudi ocupat întreaga sa viaţă. Dacă în cea mai mare parte a timpului, Gaudi se împarte între mai multe proiecte (Casa Batlo, Parcul Guell, şi multe altele) după ce termină Casa Mila, Gaudi se dedică integral Sagradei Familia.

Legenda spune că la finele lucrării, comanditarul nemulţumit că Gaudi nu-i respectase indicaţiile, îi cere acestuia să amenajeze un spaţiu în care fiica sa,  să-şi poată instala un pian. Gaudi a măsurat camera respectivă iar, şi a decis: fiica dumneavoastră va trebui să cînte la flaut, nu la pian.

După care a hotărît să renunţe definitiv la comenzile de la particulari şi să lucreze numai la Basilică. Nu ştiu dacă legenda este adevărată sau nu dar, după moartea ultimului membru al familiei sale – tatăl său, au început să-i moară unul cîte unul, prietenii. Puternic marcat, Gaudi renunţă la viaţa de salon pe care o ducea, se mută pe şantierul bisericii unde mănîncă şi doarme, renunţă la hainele sale scumpe şi donează asociaţiei întreaga sa avere. Înainte cu o săptămînă de a împlini 75 de ani, este lovit de un tramvai şi condus la spital. Nimeni nu-l recunoscuse, fiind îmbrăcat ca un muncitor. Refuză să fie dus la alt spital şi tratat cum se cuvine, susţinînd că el este numai un om obişnuit. Avea să moară după cîteva zile.

Mult înainte de a muri, Gaudi avea să traseze planurile definitive după care urma să se construiască această minune a lumii. Lasă nenumărate machete şi desene ale sale, care vor fi distruse în timpul războiului civil. Planurile vor fi refăcute după fotografiile făcute de colaboratorii săi apropiaţi.

– – –

Coborînd de pe versantul meridional al Montoya Pelada unde se află Parcul Guell, ne învîrtim pe străzile înguste ale Barcelonei şi nu trece prea multă vreme pînă zărim printre blocuri uriaşele turle ale Basilicii. Autocarul ne lasă în partea din spate a Sagradei Familia, unde este o intrare pentru grupurile organizate.

Ne îngrămădim cu toţii la ferestre şi care filmează, care fotografiază, care se zgîieşte dar cu toţii suntem fără grai. Greu de cuprins cu o biată minte de muritor dimensiunile pămînteşti şi spirituale ale Basilicii. Silvia ne tot explică şi ne explică dar noi, cu gurile căscate nu pricepem mai nimic. Desigur că am uitat aproape tot ce a spus, sigur că nu mi-am notat aproape nimic dar, norocul meu este că am o carte despre Gaudi, din care mă mai inspir acum.

Am înţeles totuşi că toate clădirile din jurul Basilicii au fost răscumpărate, iar cînd proiectul se va finaliza, vor fi demolate pe locul lor urmînd a fi construite patru fîntîni care vor întregi proiectul, fîntîni care vor simboliza cele patru elemente primordiale: apa, pămîntul, aerul, focul.

Am dat un scurt ocol pe partea dreaptă pînă am ajuns la intrarea principală, respectiv faţada Naşterii Domnului, singura care era finalizată la moartea arhitectului.

Foarte mulţi amatori să intre în interior, stau la un rînd care pare uriaş (în realitate, nu se stă decît mai puţin de o oră pînă se cumpără tichete de intrare). Facem şi aici poze, clipuri, căscăm gura iar dar, în program nu este prevăzută şi vizita în interior. Pentru acest lucru va trebui să venim pe cont propriu – şi vom veni. Deocamdată, suntem conduşi la unul dintre nenumăratele magazine de suveniruri, din jurul Basilicii, avem ceva timp liber apoi, vom merge pe Muntele Montjuic. O voce spune: n-ai ce să vezi în interior. Serios? După ce am vizitat-o şi i-am arătat un clip, a căscat gura de uimire regretînd amarnic. Dar despre asta, voi relata ceva mai tîrziu. Deocamdată, redau cîterva detalii din exterior

cel mai tînăr vizitator 🙂

şi o machetă care dă o idee despre cum va arăta Basilica, finalizată; reamintesc dimensiunile: peste o sută de metri lungime, peste patruzeci lăţime, 172 metri înălţime.

Read Full Post »

Ola!

Aseară tîrziu am revenit din Catalunia (nu din Spania! – voi explica mai tîrziu ce şi cum) copleşiţi de toate frumuseţile pe care am reuşit să le vedem.  Am peste 13 ore de film, peste 400 de fotografii şi mai mult de 100 de pagini de note şi impresii + două cărţi (una despre Gaudi şi una despre Dali). Pînă voi reuşi să fac ordine în această grămadă de informaţie, am să pun pe blog, cîteva poze cu detalii din exteriorul Bazilicii Sagrada Familia – opera capitală a Marelui Antoni Gaudi – la care lucrul a început în 1883 şi încă se mai lucrează. Optimiştii spun că această adevărată minune va fi definitivată în anul 2025. Pesimiştii spun că lucrările se vor încheia în anul 2040. Eu cred că lucrul nu se va termina în acest secol.

Şi iată o machetă care dă măcar o idee cum va arăta Basilica atunci cînd edificiul  va fi gata construit. Pentru a vă putea imagina dimensiunile acestui aşezămînt extraordinar, dau cu aproximaţie cîteva date : lungimea Basilicii depăşeşte o sută de metri, lăţimea peste patru zeci; cînd va fi finalizat, turnul central va avea 172 de metri înălţime, adică va depăşi cu 40 de metri înălţimea Catedralei Sfîntului Petru din Roma, de lîngă Vatican.

Pentru mai multe fotografii frumoase şi foarte frumoase, vă invit pe blogul lui Costin Comba.

Read Full Post »

Gaudi

În urmă cu un an de zile, visam cu ochii deschişi, AICI pe blog, despre lumea lui Gaudi. Cum peste foarte puţină vreme acest vis mi se va împlini, am reluat acea carte la recitit pentru a fi cît de cît, familiarizat cu locurile respective. “Deţinem puţine informaţii despre formaţia sa”- spune autorul despre Gaudi. Şi adaugă : “Ştim că a făcut studiile secundare în oraşul natal, Reus, la călugării de la Escuelas Pias, că se mută la Barcelona în 1869 pentru a studia arhitectura, dar este admis la Scoala provincială de arhitectură abia în 1873, la vîrsta de 22 de ani. Pentru această perioadă, ca de altfel şi pentru restul vieţii, trebuie să ne bazăm pe mărturiile discipolilor săi care i-au ascultat şi transmis cuvintele”.

Spirit răzvrătit, Gaudi respectă cu mare greutate regulile stricte ale şcolii, ba, la un moment dat, pentru că nu doreşte să asculte indicaţiile unei profesoare, părăseşte sala de examen. Se pare că primele sale lucrări sunt felinarele din piatră şi din bronz plasate în Placa Real dinBarcelona. A lucrat ca desenator într-o agenţie, este puternic impresionat de raţionalismul francez dar spune adesea că “ trebuie să studiem Evul Mediu pentru a extrage de acolo, bunul simţ! Şi să continuam goticul salvîndu-l de flamboiant”. Ocazia vieţii sale, a fost “concursul organizat în 1882 pentru terminarea catedralei medievale din Barcelona… anul următor, Juan Martorell i Montels, cînd i s-a propus conducerea şantierului la viitoarea biserică Sagrada Familia, situată pe un teren periferic din Eixample, a refuzat, propunîndu-l în schimb pe Gaudi, care pe atunci în vîrstă de 31 de ani, a acceptat misiunea ce avea să-l ţină ocupat toată viaţa”.

Încă din 1878, Gaudi avea să definească întreg conceptul său arhitectural, astfel: “Ornamentaţia a fost şi va fi colorată. Natura nu ne înfăţişează nici un obiect care să nu fie colorat; în vegetaţie, geologie, topografie, regnul animal, totul este un contrast mai mult sau mai puţin viu de culori. De aceea, orice element arhitectonic trebuie să fie colorat”. Această concepţie va fi aplicată riguros de Gaudi, în întreaga sa operă. Fie că a fost vorba despre uluitoarea Sagrada Familia, fie că a fost vorba despre Parcul Guel, fie că a fost vorba despre casele de locuit, fie că a fost vorba numai despre mobilierul conceput special, întreaga lume a lui Gaudi este intens colorată indiferent de materialele de construcţie folosite. Gaudi s-a identificat atît de mult cu opera sa, că ajunsese să locuiască chiar pe şantierul uriaşei biserici. Trăia atît de modest, că atunci cînd a fost lovit de acel tramvai, a fost mai întîi confundat cu un vagabond. Puţin a lipsit ca în timpul războiului civil din Spania, un grup de revoluţionari turmentaţi să dinamiteze turnurile catedralei. Totuşi, Gaudi şi opera sa nu s-au bucurat de aprecierea care le este acordată actual. De-abia după ce opera sa a fost cunoscută de Salvator Dali – marele paranoic a fost revalorizată şi adusă la cotele de popularitate mondială de care se bucură acum pentru ca acum, dacă spui Barcelona, spui automat Sagrada Familia şi prin urmare, spui Gaudi.

Un cadou de la Alex

 

Read Full Post »

            Abia aştept să pot pleca la Barcelona şi să pipăi cu ochii printre alte minunăţii, uluitoarea lume creată de Gaudi. Multi spun despre el, că ar fi un soi de Michelangelo modern. Greu de făcut această comparaţie, dar, ce ştiu eu ? Poate că este ceva adevăr în această comparaţie. Dacă în urmă cu ceva ani am avut şansa de a vedea pe viu cîte ceva din splendorile lăsate omenirii de titanul răzvrătit Buonarotti, poate că voi vedea anul acesta, dacă nu anul viitor, comorile arhitecturale create de genialul Anton Gaudi i Cornet, născut pe 25 iunie 1852 la Reus, în provincia Tarragona şi trecut la cele veşnice pe 7 iunie 1926. Opera sa cuprinde  reşedinţe particulare, şcoli, imobile de locuit, un parc şi bineînţeles, perla coroanei, Sagrada Familia.

            Despre Michelangelo am aflat la graniţa dintre adolescenţă şi prima tinereţe dintr-o carte uluitoare, “Agonie şi Extaz”/ Irving Stone. Despre Gaudi am aflat mult mai tîrziu amănunte nesemnificative dar de-abia recent am avut o tentativă de a-mi imagina lumea făurită de el, citind o carte semnată de Philippe Thiebaud, conservator şef la muzeul d’Orsay, “Gaudi-vizionarul”.

            Din experienţă ştiu că degeaba încerci să-ţi imaginezi şi/sau să explici o capodoperă doar citind cărţi sau văzînd pliante. Pînă cînd propria ta privire nu filtrează prin ochii sufletului o capodoperă, imaginaţia este irelevantă, este obturată.  Cu o idee am plecat pe urmele lui Michelangelo şi cu totul altceva am găsit acolo, pe viu. De la statuia lui David, a lui Moise, numeroasele Pieta, Alegoriile din Capela Medici şi pînă la tavanul Capelei Sixtine de la Vatican, una ştiam şi alta am găsit.

            Citind cartea asta despre Gaudi îmi fac o idee dar nu mai îndrăznesc să-mi  imaginez. Nu fac decît să deschid o cale de referinţă şi să-mi fixez un itinerar. Greu mai trece timpul cînd permanent ai în tălpi “un rest de umblătură” cum genial a spus, Ştefan Agopian. Grea şi lungă-i aşteptarea, pînă voi putea pleca.

Read Full Post »