Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘geneza’


Divinul feminin
 in antichitatea veche este nu numai prezent, este aproape majoritar in aproape toate culturile vechiului orient. Zeitatea mama, datatoare de viata, fertilitate, frumusete si intelepciune, este motivul preponderent in mitologiile Sumeriene, Amorite, Asiriene, Egiptene, Hitite, Feniciene si Cananite. Cunoastem si recunoastem astazi mai mult ca oricand ca revelatia Mosaica este desfasurata intr-un décor mitic Babilonian si Egiptean. Nici nu se putea altfel, caracterul “Moise” a fost Egiptean si caracterele “Abrahamice” au fost de origine Babiloniana (probabil Amorita). Chiar daca suntem oameni religiosi 100% si acceptam revelatia Divina, nu putem sa ne sustragem povestirii.Partea feminina a Divinitatii in Bible este destul de minora, dar exista daca stim sa o cautam.

În povestea Facerii (Geneza) aflam in Geneza 1:27 “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”. Asta inseamna un singur lucru – credeau cei din vechime -, inseamna ca Divinitatea are si parte femeiasca. Metafora partilor feminine-masculine era extrem de greu explicabila celor din vechime, asta nu inseamna ca ei nu au crezut in ea. Exista si exista mult, suprimata si cateodata hulita, dar cum se zice, iubita si acceptata de popor. Subiectul din punct de vedere teologic este scos la iveala in doua epoci diferite: prima la inceputuri, din secolele 12 si pana in secolul 7 i.Hr, si a doua oara intre secolele 9-13 d. Hr. Prima imagine a fost suprimata (violent) in timpul “Revolutiei Deuteronomice” ale regelui Iosia (Josiah sau Yoshiyahu c. 649-609 i.Hr.). Cea de a doua “aparitie” dainuieste pana in zilele noaste in Kabalah Ebraica si Cabala Crestina. Prima “Doamna” Consoarta a lui YHVE (YHWE, Iehova), se numea Aşera (Asherah) probabil derivatie etimologica de la vecinii Babilonieni si Cananiti de laAsratu, Asirtu, Ashtoret sau grecizat Astarte si pana in zilele noastre numele ebraic Ester(a).

Bineinteles in veacurile precedente nimeni nu indraznea sa discute despre blasfemii de felul acesta. DeoareceKabala este o disciplina profund esoterica si descifrata de foarte putini (nu cred ca Madona se afla printre cei putini), consoarta divina nu a avut probleme nici cu credinta, nici cu credinciosii si nici cu clerul. Dupa cel de al doilea razboi mondial, un fel de compatriot de al nostru nascut la Cluj, pe numele lui Ervin György Patai, devenit mai tarziu Raphael Patai, respectat si proeminent etnolog si antropolog, publica intr-un jurnal obscur pe numele lui “Mult és jövő (cred ca este vorba de Trecut si Viitor) o teza pe care o va relua in doua carti care au devenit antologice. Prima, publicata in 1947 – “Man and Temple in Ancient Jewish Myth and Ritual” (Omul si Templul in Ritualul si Mitul Iudaic Antic) si a doua, publicata in 1967 si republicata intr-o a treia editie in 1990, pe numele “The Hebrew Goddess” (“Zeita Evreilor”). Patai nu avea nici o treaba cu teologia si nici cu istoria; omul a fost antropolog, asa cum Darwin nu o avea nici cu istoria si nici cu teologia, fiind zoolog si biolog. Totusi implicatiile teoriilor si ale lui Darwin si ale lui Patai au fost destul de teologice sa zicem.

Sursa şi continuare articol, la Teofil.

 

Read Full Post »

Autoare a mai multor studii cu tematică biblică, Anita Diamant (n. 1951) publică în 1997 primul său roman, Cortul Roşu, roman bazat pe o documentare serioasă despre civilizaţia ebraică veterotestamentară şi despre obiceiurile şi cultura altor civilizaţii antice. Cartea, apărută la Polirom (2007), în traducerea Luminiţei Marcu, a fost publicată în peste 20 de limbi, devenind un bestseller mondial. Anita Diamant a ales dintre numeroasele personaje care populează Geneza, pe Dina, singura fiică a patriarhului Iacob-Israel, a cărei viaţă este „o mică paranteză între faimoasa poveste a tatălui meu Iacob, şi glorioasa cronică a frateluii meu, Iosif”. Iacob, de pe poziţia intemeietorului, a celui care s-a luptat cu Îngerul lui Dumnezeu, iar Iosif, fiind cel care a răspîndit credinţa în Dumnezeu-unicul. Din Geneza (29,15 si urmatoarele) aflăm cum s-a căsătorit Iacob cu cele două surori Leia şi Rahel. Pentru că Rahel era mai frumoasă, Dumnezeu a deschis pîntecele lui Leia, care după ce a născut şase fii, …” a născut o fată şi a numit-o Dina” (Gen. 30,31) „Dumnezeu însă şi-a amintit şi de Rahel. Dumnezeu a ascultat-o şi i-a deschis pîntecele, ea a rămas grea, şi i-a născut lui Iacob un fiu. Rahel a zis : >Dumnezeu m-a scăpat de ruşine<. Şi l-a numit Iosif”… (Gen. 30, 22-24). Despre Dina, în Geneză se mai spun puţine lucruri. ( Gen. 34, 1-34; 46,15). După ce slujise pentru a se putea căsători cu cele doua surori, Iacob se întoarce în ţinutul său. „ Şi Iacob a ajuns la Salem, cetatea sichemilor, din ţinutul Canaanului. A dobîndit partea de cîmp unde şi-a pus corturile pe o sută de miei, de la Emmor, tatăl lui Sichem” ( Gen. 33, 18.19). „Dina, fata Leii, pe care i-a născut-o lui Iacob, a ieşit să le vadă pe fiicele localnicilor. Sichem, fiul lui Emmor, chorreul, stăpînul ţinutului, a văzut-o, a luat-o şi s-a culcat cu ea, umilind-o” (Gen. 34,12). Apoi, Sichem îl imploră pe tatăl său, să o ceara de soţie pe Dina. Iacob, aflînd necinstirea fiicei sale, a pus la cale o răzbunare cumplită. Pretextînd că nu putea să-şi dea fata unor oameni netăiaţi împrejur, le întinde acestora o cursă, stabilind o întîlnire în care ar fi urmat să-i convertească, dar el împreună cu fiii săi, fraţii Dinei, îi măcelăresc pe chorreeni. Apoi, despre Dina, în Cartea Sfîntă nu se mai spune mai nimic, lăsînd loc liber Anitei Diamant, să umple cu fantezia sa aceste goluri, creînd „ aproape din nimic, povestea unei femei puternice şi interesante, un fel de strămoaşă a modelului feminin independent de azi” – spune Luminita Marcu. „ Dacă vrei să înţelegi o femeie, trebuie în primul rînd s-o întrebi despre mama ei şi să asculţi cu atenţie … cu cît o fată ştie mai bine detaliile din viaţa mamei ei, – fără timidităţi şi fără vaiete – cu atît o fată e mai puternică”, spune Anita Diamant. Sigur că epoca descrisă în carte este îndepărtată, obiceiurile s-au mai schimbat, poligamia nu se mai practică în rîndul evreilor deşi formal nu este interzisă, dar fără sa ne cunoaştem bine istoria, nu avem nici prezent, nici viitor. Iar cartea se numeşte Cortul Rosu, pentru că aşa se numea cortul rezervat femeilor, atunci. Acum, se cuvine să rezervăm femeilor, întreaga noastră iubire, şi toate gîndurile bune de care suntem cît de cît capabili.

Read Full Post »