Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘germania’

„Strategii ACL, hai sa iesim nitel din canoane.
Scop:
a. Sa dam o mana de ajutor romanilor din strainatate sa poata vota in conditii omenesti, punand presiune pe Corlatean sa mai deschida niste sectii de votare si sa organizeze ca lumea de asta data scrutinul.
b. Sa-i determinam pe romanii din strainatate sa mai faca odata efortul de a calatori cateva zeci, sau chiar sute de kilometri, pe cheltuiala lor, ca sa voteze. ( Pentru ca, nu-i asa, nici voi nu v-ati spetit promovand votul prin corespondentza. )
Mijloace:
1. Luati bilet de avion pentru sambata viitoare lui Klaus. Sa mearga in Germania ca sa voteze cu parintii lui. Sa vedm daca lui Corlatean o sa-i placa sa stea televiziunile cu el live cateva ore in sir pana-i vine randul la vot.
2. Domnul Basescu, e momentul sa-si plateasca datoria fata de romanii din Spania si Italia, ale caror voturi au inclinat balantza in 2009. Deci, Roma, Madrid, hai ca-i frumos…
3. Doamna Macovei, nu va e dor de Bruxelles? Duminica viitoare…
4. Doamna Udrea, v-am pus de-o parte Parisul.
5. Toti europarlamentarii ACL sa-si aleaga locuri din Europa unde sa stea la coada cu „capsunarii”. Poate le sterg de pe obraz palma data pe 2 noiembrie de guvernul incapabil Ponta.
6. Parlamentarii pentru „strainatate”, nu v-ati luat inca bilete de avion? Hai!”

Misu Jamie

Read Full Post »

Gata CM 2014

N-am ţinut cu nemţii dar eram sigur că vor cîştiga. Pentru următorul campionat mondial de fotbal, care va avea loc în Rusia, am un singur lucru de spus: hai sictir FIFA!

Read Full Post »

– guest post –

Lupta ptr castigarea cupei mondiale la fotbal se va da duminica intre Germania si Argentina. O finala clasica, o ocazie unica ptr Germania sa razbune finala pierduta in Mexic 1986 in fata echipei Argentinei al carei capitan era Diego Maradona. O finala pierduta nemeritat datorita unui gol marcat cu mana de acelasi Maradona. Dar aceasta este doar istorie antica din perspectiva fotbalului contemporan. Duminica se vor intalni nu doar reprezentantele Europei si Americii ci si exponentele a doua stiluri de joc iar partida va fi o confruntare intre viitorul si trecutul fotbalului mondial. Va castiga Germania care a reusit sa reinventeze jocul de pase reducand numarul acestora si reintroducand atacul in forta si bazandu-se pe puterea cumulative a echipei sau va avea din nou castig de cauza o echipa de lider? Va castiga Germania care a aratat ca o campioana mondiala si a muncit ptr aceasta onoare sau se va impune Argentina care nu a impresionat pe nimeni dar a stiut sa profite de ocaziile care i s-au oferit?

Semifinalele care au consfintit aceasta confruntare au fost cat se poate de diferite. Germania s-a impus dupa un joc spectaculos in fata unei echipe a Brazliei neputincioase iar Argentina s-a calificat la finalul unui meci in care nu s-a intamplat nimic, in care Messi nu s-a vazut aproape deloc si in care amandoua echipele s-au temut sa joace din frica de a pierde partida.

Ce se poate spune despre o echipa care pierde la 6 goluri diferenta intr-o semifinala de Campionat Mondial? Daca Germania s-ar fi confruntat cu FC Tandarei sau cu Juventus Colentina acest scor ar fi fost poate chiar onorabil. Dar cand adversara batuta mar la un scor istoric fara precedent in istoria campionatelor mondiale se numeste Brazilia, oricine se poate intreba cum de a ajuns o echipa atat de slaba intr-o faza atat de inaintata a competitiei. Mai mult, este oare posibil ca Brazilia sa fi intrat intr-un declin sportiv ce nu mai poate fi redresat? Raspunsul la prima intrebare este simplu: prin grija FIFA, prin arbitraje mai mult decat indoielnice, Brazilia a reusit sa fie impinsa nemeritat in semifinala campionatului mondial. Raspunsul la cea de a doua intrebare este mai greu de dat dar inclin sa cred ca o echipa nationala care se prabuseste fizic si psihic in absenta a doi jucatori importanti are carente mult mai grave decat emotivitatea afisata la inceputul si finalul meciului.

In ceea ce priveste meciul fara istoric dintre Argentina si Olanda nu pot spune decat ca a aratat ca tacticizarea excesiva nu doar ca plictiseste spectatorii dar nici nu da rezultatele scontate. Olanda care a macelarit Spania, campioana mondiala din Africa de Sud, s-a temut sa isi depaseasca statutul de surpriza a acestei competitii si a mizat totul pe loteria loviturilor de departajare uitand proverbul ca ulciorul nu merge de multe ori la apa. Argentina, care nu a stralucit defel pe parcursul intregii competitii, a avut marele merit de a fi reusit sa isi tina nervii in frau si sa nu rateze loviturile de la 11 m.

Eu as indrazni sa pariez pe Germania si voi sustine o echipa care stie cand sa apese pe acceleratie, care stie sa joace si nu doar sa paseze de dragul paselor. Ma intreb oare pe cine vor sustine spectatorii brazilieni: echipa Germaniei care a trimis nationala Braziliei in compania onoranta a Zairului si Haiti (alte echipe care au reusit sa fie conduse la pauza unui meci de campionat mondial cu 5 goluri diferenta) sau eternal rivala Argentina? Nu as vrea sa fiu pusa sa fac o astfel de alegere si nu cred ca exista suficiente antidepresante, bauturi alchoolice si leacuri vrajitoresti ptr a da o solutie care sa linisteasca sufletul zdrobit al brazilienilor.

Clemy

Read Full Post »

Freiburg

Azi, vom merge la Freiburg. Mirificul nostru pass şi-a pierdut puterile aşa că vom scoate una bucată sută de euro – şi ceva mărunţiş – pentru două bilete tur şi retur pentru Freiburg, Germania. A nu se confunda cu Friburg, Elveţia. Vremea este iar mohorîtă dar, nu mai contează. În definitiv, cred că asta este vremea ideală pentru un turist care vrea să vadă meleaguri noi, în toate condiţiile imaginabile: soare, ploaie, vreme senină sau nu, ninsoare vînt şi chiar, furtună. Noi am avut parte cîte puţin, din toate acestea. ICE a plecat din Zurich cu două minute întregi, întîrziere. Huooooooooo! 🙂 Pînă la Freiburg va face aproximativ (sau fix) 43 de minute. Prima oprire, tot Basel dar, gara germană. Au trecut prin vagon doi bărbaţi vigilenţi, cu privirile sfoară: vameşii. Discreţi dar presupun, eficienţi. Apoi, trenul s-a aşternut gospodăreşte la drum.  Peisajul devenit familiar nu se dezminte: ogoare lucrate, şosele bune, clădiri îngrijite; într-un cuvînt, civilizaţie. Şi trenul acesta este curat, silenţios şi ultrarapid. Un DB care merge lejer, cu 160 km./h. Are totuşi o hibă majoră: a plecat cu o întîrziere de două minute şi a mai risipit pe drum, încă vreo cinci. Ruşine! 🙂 Avem harta Freiburgului dar nu catadicsesc să o scot. Mă las în voia flerului şi aleg varianta de vizită cea mai eficace: la întîmplare.  Chiar în faţa gării se deschide o stradă pe care ne avîntăm încrezători că ne va conduce la centrul vechi şi evident, la Munster. Aşa şi e.

Mai întîi zăbovim prin magazine. Mărfuri care seamănă cu cele de acasă dar, numai seamănă; sunt totuşi, altceva… Preţurile au revenit cumva la normal (faţă de Elveţia). Chiar şi aşa, puţinele articole care sunt identice cu cele din România sunt o leacă mai ieftine sau, cel mult egale ca preţ. Să trecem peste aspect. Clădiri frumoase cu două şi cu trei etaje, multe magazine, oameni de toate felurile culorile şi rasele.

Munsterul apare ca de nicăieri în faţa privirilor noastre dar pînă la el, ne mai abatem pe alte şi alte străzi şi prin magazine. Din nou, senzaţia de plonjon în viitor, ne asaltează. Prea multă linişte, prea multă civilizaţie. În Martin Kirche, văd ce înseamnă fervoarea religioasă: nişte femei se roagă la unison cu ochii închişi.

Fotografiez clădiri, tramvaie, peisaje. Ce căutăm şi la Freiburg? Habar nu am. Dar pot spune ce am găsit: încă un colţ de lume normal, cu lume normală. Şi încă o catedrală impunătoare. Din păcate, încă o catedrală în grea suferinţă. Diverse cutii ale milei imploră ajutorul celor dispuşi să contribuie la renovare. Sper ca această catedrală să nu aibă soarta altora căzute în paragină sau în părăsire, sau pur şi simplu transformate în muzeu (cel mai bun caz). Vremea trece şi după vreo trei ore de hoinăreală neîntreruptă se cuvine să mai vedem şi de sufletele noastre pămîntene. Imediat în faţa Munsterului, o piaţă ad-hoc prezintă (şi aici) o gamă largă de produse: artizanat, flori, mîncare, dulciuri, băuturi, de toate pentru toţi. Toate aceste tarabe sunt de fapt, rulote şi autorulote care pe la ora două sint retrase şi lasă piaţa catedralei, goală.

La doi paşi de Munster ochesc un hotel-restaurant denumit, he he heee, Rappen (citeşte rapăn 🙂  ). Nici pomeneală de jeg. Rappen este denumită cea mai mică monedă elveţiană.

Habar nu am cum este hotelul dar vă asigur că dacă sunteţi prin apropiere şi sunteţi flămînzi, aici este locul potrivit să vă astîmpăraţi foamea şi setea. Nu intru în amănunte şi nici poze nu mai fac, să nu-mi mai atrag şi alte invidii. 🙂

Amatorii pot face un tur virtual al Catedralei

Gata. Chiar gata? Încă nu.

Read Full Post »

            Îndârjit critic al apologeţilor victoriei Occidentului în ‘războiul rece’, V.B. clamează ritos : “ Occidentul nu a câştigat nimic”! ba chiar, democraţia de tip liberal, incapabilă să poarte un război ideologic, s-a lăsat pe nesimţite cotropită de social-democraţie, care nu este altceva decât un socialism cu faţă umană. După cum se poate vedea, toată floarea intelectualităţii academice suferă de un soi de ‘maladie roşie’ de tip neo-socialist, iar socialismul triumfă prin intermediul ‘politically corectness’! Pentru că a cam dispărut clasa muncitoare în societăţile post-industriale, neo-stânga îşi impune ideile prin intermediul minorităţilor de tot felul : sexuale, etnice, religioase, etcetera. A face parte în aceste condiţii dintr-o majoritate normală, a devenit un fapt suspect în sine şi deci blamabil.

          Sever critic al URSS şi al kaghebismului încăpăţânat să conducă lumea în orice condiţii şi cu orice preţ, fostul dizident, arestat in nenumărate rânduri şi totalizând înainte de a fi expulzat 12 ani de temniţă, inclusiv în carcare individuale, V.B. încearcă o dată ajuns în occident să alerteze lumea prin toate mijloacele de care dispune, de pericolul sovietic : conferinţe, audienţe la personalităţile de prim rang, ale politicii mondiale şi în pofida faptului că ‘detestă să scrie’, cărţi; cărţi care se vând în tiraje de milioane de exemplare : Russia’s Other Writers, 1970; La dissidence,1972; To Build a Castle,1978; URSS: from Utopia to Disaster,1990; Judgement in Moscow,1995. Unele, traduse şi în limba romană.

          Vladimir Bukovski clamează că principala eroare a Occidentului a fost în 1991, când după lovitura de Palat de la Moscova zădărnicită de Ieltzin, nu a fost organizat un proces de tip Nurnberg, organizat chiar la Moscova, la care Rusia să fi fost dekaghebizată.  – Frumoasă idée, dar cam naivă – cred eu. V.B. dă de exemplu Germania, unde dacă nu s-ar fi produs denazificarea şi deci cancelar ar fi fost instalat un înalt responsabil nazist … etcetera …

Alte condiţii istorice, alte vremuri, teorie, dar cam atât. Se ştie că nu foloseşte la nimic invocarea unei istorii contrafactuale.

          Altă idée a lui VB este pericolul ca nu cumva UE să devină UERRS, iar despre NATO crede ca şi-a pierdut obiectul de activitate şi a devenit ‘o alianţă impotriva Afganistanului’. HM !

          Mai crede VB că a fost justificată intervenţia in Irak contra lui Saddam ca urmare a evenimentelor din 11 Sept 2001, dar că prin declanşarea unui război ‘total’ împotriva terorismului, SUA dau dovadă de naivitate, pentru simplul motiv că ‘terorismul’ nu poate fi definit exhaustiv şi convenabil : ce înseamnă pentru unii terorist, pentru alţii înseamnă luptător pentru dreptate. Nu spune nimic V.B. despre folosirea a două scări de valori, dintre care una vădit falsă.

          Alături de văduva altui dizident notoriu – Andrei Zaharov – , trimite scrisori de protest preşedintelui SUA de câte ori crede că trebuie…

          Consideră pe bună dreptate că Gorbaciov nu avea nici cea mai mică intenţie să distrugă sistemul, ci numai să-l reformeze şi chiar îi demonstrează ‘Doamnei de Fier’ că revolta prelungită a minerilor (iar minerii) care era cât pe ce să pună capăt carierei sale politice, a fost finanţată de sovietici, în urma unei operaţii avizate de însuşi Gorbaciov!

          Cartea care mi-a prilejuit această foarte scurtă prezentare a lui VB a apărut la Humanitas în 2003 şi este alcătuită în special dintr-un lung schimb de mailuri ( iulie 2002-iulie 2003) între el şi doamna Doina Jela, o conferinţă  la NEC sub patronajul domnului Andrei Pleşu, căteva dezbateri în publicaţia virtuală Front Page Magazin şi se încheie cu un interviu acordat ziaristului Jamie Glazov tot pentru FP Magazine, în care este dezbătută ‘lumea post Irak. Lume complicată pentru că SUA si Occidentul încă îi mai consideră parteneri valabili pe ruşi, chiar dacă “Rusia de astăzi este un stat schizofrenic, cu un picior în trecut şi cu celălat în aer, pregătită să-l aşeze în viitor, dar deocamdată nefăcând-o.”

           Într-un fel, Valeriu Bukovski chiar are dreptate; inclusiv la noi, în România, structurile de putere care au dictat înainte de 1990 dictează şi astăzi, atât factorul economic dar şi cel  politic, numai că de pe alte poziţii : înainte ne interziceau să vorbim dar ne ascultau din toate poziţiile atât legal cât şi mai ales ilegal, iar acum, putem să vorbim ce vrem, dar îşi interzic lor să ne asculte. Iar când va face şi România pasul acela in viitor, rămâne de văzut

Read Full Post »