Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘gozo’

După ce-am văzut Grota albastră, acum este rîndul să vedem Poarta (sau fereastra) albastră iar mîine, ne vom răsfăţa în Laguna albastră, adică vom încheia un celebru tripic albastru din frumoasa Maltă albastră din albastra Mediterană. Cum vă place? 🙂

Iar este vremea pentru info. Aşadar. Sistemul educaţional în Malta are trei piloni: A. De stat – mai puţin utilizat. B. Privat – pe scară largă. C. Bisericesc – şi mai puţin utilizat deşi am mai spus că este mare nevoie de preoţi în Malta.

Începînd din clasa a VI-a sau a VII-a copiii pot să aleagă dintre 14 limbi alternative, în afară de malteză şi de engleză care sunt cele două limbi oficiale. Începînd cu clasa a IX-a intervine practica de vară cu salariul minim de 700 euro lunar. Lesne de observat că încă de mici, maltezii sunt învăţaţi să devină independenţi financiar. Rata de promovabilitate la Bac este cea mai scăzută din UE dar, nimeni nu face din acest lucru o tragedie pentru că, dacă pici Bac-ul te angajezi unde ai făcut practică. Chiar am văzut la hotel copii care făceau practică în toate meseriile cerute în această industrie: menajeră, bucătar, ospătar, etc. Cei care absolvă liceul şi reuşesc să promoveze Bacalaureatul merg la Universitatea din Valetta. După studii, copiii vin acasă pentru că tradiţia le-o cere. Cei ai căror părinţi au afaceri preiau afacerea. De fapt, toate micile afaceri din Malta sunt afaceri de familie şi am văzut acest lucru la restaurantele pe unde am prînzit.

Pentru că încă mai suntem în Gozo, e musai să amintesc o tradiţie: gozitanii nu prea obişnuiesc să închidă casa atunci cînd pleacă de acasă pentru scurt timp astfel, atunci cînd vine omul acasă nu are a se mira dacă la el acasă cei mai buni prieteni îl aşteaptă chefuind de zor 🙂   Ce ne-am face fără prieteni? 🙂

Nu prea am ce de-scrie aşa că aici, am făcut două clipuri pe care le revăd cu mare plăcere împreună cu gozitanca mea  🙂 Voi aveţi ceva de spus?

Şi dacă tot am pomenit de Ta Pinu am şi eu ceva de povestit: cînd am ajuns lîngă Fereastra albastră abia mă mai abţineam dar, am avut de ales: ori mergeam iute la barca din care vedeam Fereastra de aproape ori mergeam la budă şi mă puneam la şpriţane cu ghidul , de parcă exact asta aveam nevoie!   🙂

Am ales barca, evident. La reîntoarcere întreb stresat: toilet? Blu mi s-a răspuns. Cum altfel? Nu este totul în Malta, blu? Ba da. Şi am intrat prima dată în viaţa mea într-o aşa zisă toaletă ecologică (inscripţionată BLU). Miracol? Da: nu miros, nu murdărie dar, nici apa nu curgea   🙂

În fine. Mai avem puţin şi reluăm micuţa călătorie cu ferry către casă. Casă? Desigur! Nu denumim „casă” orice adăpost vremelnic (hotel de exemplu)? Cam aşa ceva. De ce? Nu ştiu. Probabil pentru că în limba română, „casă” n-are chiar sensul „home” din limba engleză. Voi ce credeţi?

Read Full Post »

Ta Pinu

Deşi este o biserică nouă – a fost construită între 1920 şi 1933 – istoria acestui aşezămînt durează încă din anul 1575, cînd misionarul Pietro Duzina, delegat al papei Grigorie al XII-lea a vizitat arhipelagul maltez. Văzînd că biserica se afla într-o stare vizibilă de degradare, acesta a ordonat demolarea sa, la fel cum procedase şi în multe alte cazuri. Legenda spune că omul desemnat să înceapă demolarea şi-a rupt mîna după prima lovitură de tîrnăcop şi demolarea a fost amînată. Cert este că Ta Pinu, pe numele său întreg – Santwarju tal-Madonna ta’ Pinu – a fost singura biserică din insule care a scăpat demolărilor ordonate de misionarul Duzina. Ce ne-am face fără legende? Bine spunea domnul Neagu Djuvara: scoate din istorie legendele şi nu mai rămîne nimic.

Numele Ta Pinu a fost atribuit în anul 1611 după numele procuratorului acestui lăcaş, Pinu Gauchi, care a oferit o sumă importantă de bani pentru restaurare.

După ce în anul 1883 o femeie de 45 de ani, Karmela Grima, care trecea pe lîngă biserică  a auzit un glas: „vino, vino”, episcopul Pietro Pace care a cercetat fenomenul, a decretat că este vocea Maicii Domnului. De atunci a început un lung şir de minuni care se continuă pînă în zilele noastre, în urma cărora locul a devenit loc de pelerinaj şi astfel a devenit evidentă nevoia de a construi o biserică încăpătoare, aceea pe  care o vizităm noi, acum.

DSC04661

DSC04662

DSC04664

Aici am aflat că papa Pius al XI-lea a ridicat-o la rang de „mica basilica” şi tot aici am aflat legătura specială pe care a avut-o regretatul Pontif, papa Ioan Paul al II-lea cu insulele malteze: survolînd arhipelagul maltez, la un moment dat pilotul l-a anunţat că grave defecţiuni ale motoarelor impun aterizarea forţată; luînd legătura cu aeroportul din Malta se părea că acest lucru era aproape imposibil şi trebuia găsită urgent altă soluţie; tocmai cînd survola micuţa insulă Gozo, pilotul l-a informat pe Pontif că fără explicaţie, motoarele şi-au revenit! Papa Ioan Paul al II-lea şi-a continuat zborul – a cărui destinaţie nu era Malta – şi cînd a ajuns la Vatican, a ordonat o anchetă a acestui incident. În acest mod s-a stabilit limpede că motoarele avionului şi-au revenit EXACT cînd survola această basilică. Minune? Desigur!

Legenda reţine sumedenie de minuni care s-au produs în preajma acetei basilici, cele mai multe fiind vindecări miraculoase ale unor bolnavi incurabili pentru care ştiinţa medicilor era neputincioasă. Dar, s-au petrecut şi altfel de minuni. De exemplu, în 2011 cînd turnurile gemene au fost făcute una cu pămîntul de terorişti, printre supravieţuitori s-a aflat şi singurul maltez care se afla într-unul dintre turnuri; nu i-am reţinut numele dar, acesta tocmai se întorsese de la un pelerinaj de la Ta Pinu. Minune? Desigur. Ce ne-am face fără minuni?

Biserica Ta Pinu este decorată cu şase mozaicuri, cu 76 de vitralii şi cu statui dar, în afară de pictura de la altar, şi pictura de pe boltă, alte picturi nu are, fiind singura biserică din Arhipelag, nepictată în interior.

DSC04647

DSC04648

DSC04650

DSC04652

DSC04654

DSC04658

DSC04646

La plecare, ghidul ne-a indicat un deluşor.

DSC04660

Acesta este considerat Golgota gozitană, iar cine parcurge în genunchi cele douăsprezece staţii amenajate după modelul Viei Dolorosa de la Ierusalim, se poate aştepta să fie absolvit de toate păcatele…

Read Full Post »

Oferta: „Esenţele tari sunt în sticluţe mici”! Aceeaşi părere o veţi avea după ce vom vizita mica insulă Gozo. Obiective: 1. Citadela – cetate stil arab unde s-au apărat arabi, normanzi, ioaniţi, britanici dar şi inchiziţia din Roma. 2. Xlendi – fost sat pescăresc, acum staţiune turistică, unde vom fi serviţi cu masa de prînz. 3. Taine culinare – întîlnire cu bunătăţile gozitane – degustare şi shoping. 4. Ta Pinu – biserica făcătoare de minuni, loc de pelerinaj pentru nenumăraţii credincioşi. Fereastra Albastră – loc feric unde marea, de un albastru turcoaz şi stîncile arămii ne vor da un spectacol de neuitat.

Pare interesant? Chiar e! Deci, la drum!

Citadela

De data asta mergem spre vest unde din portul Cirkewwa vom lua un ferryboat către insula Gozo, a doua insulă ca mărime după insula Malta din arhipelagul maltez. Între aceste două insule se află cea de a treia insulă ca mărime, Comino – unde vom ajunge mîine, pentru a ne lăfăi în Laguna Albastră, – dar despre lagună, mai tîrziu.

Comino este practic o insulă nelocuită dar, pentru că există totuşi un hotel care stă la dispoziţia turiştilor doritori de solitudine, un poliţist şi doi- trei localnici stau permanent pe insulă. În apropiere de Comino mai există o insuliţă şi mai mititică, denumită Cominotto, deasemeni nelocuită. În afară de acestea patru, arhipelagul maltez mai cuprinde o stîncă la sud de Grota Albastră – Filfla şi insula Sf. Paul (am spus povestea sfîntului AICI) în dreptul localităţii Qawra, evident, tot nelocuite. Asta-i toată Malta: aproape trei sute de mii kilometri pătraţi pe care locuiesc circa patru sute cincizeci de mii de cetăţeni răspîndiţi în 68 de localităţi (53 Malta, 15 Gozo) dintre care 36 de localităţi la malul mediteranei (27 Malta, 9 Gozo) şi 32 localităţi situate in interiorul insulelor (26 Malta, 6 Gozo). Nu putem socoti  drept localităţi aeroportul de lîngă oraşul Luqa şi micuţa aşezare de pe Comino deşi ambele aşezări au cîte un hotel.

O vorbă şugubeaţă spune că pe insula Gozo ajungi gratis dar dacă vrei să pleci, plăteşti biletul dublu 🙂 . Glume de ghid-uş! Ajungem în port. Ambarcarea pe Ferry

DSC04543

DSC04546

DSC04554

se face printr-un terminal care seamănă cu un aeroport, terminal realizat cu fonduri europene. De fapt, maltezii folosesc foarte eficient fondurile europene. O vorbă sugubeaţă spune că şi dacă vrei să plantezi un singur copac, tot cu fonduri europene îl plantezi 🙂  .

Traversarea nu durează prea mult,

pentru că nici distanţa nu-i prea mare şi este parcursă pînă  la Mgarr Harbour, în vreo 25 de minute. Aici vom fi preluaţi de autocare locale – toată lumea trebuie să aibă ceva de făcut! şi după o scurtă plimbare ajungem la Citadelă. Peste tot, şantier. Citadela este în reconstrucţie. Evident, tot cu fonduri europene. Aici primim o scurtă lecţie de istorie dar, nu de la Ianoş care a avut altă treabă ci, de la alt ghid, Radu, care vorbeşte strict şi la obiect.

Prefer să filmez şi să fac poze decît să notez date istorice care oricum, nu prea interesează pe multă lume. Iată şi deviza locuitorilor din Gozo

DSC04569

Cîteva imagini luate de sus

DSC04558

DSC04560

O stradă cu povestea ei

DSC04561

Triq (se citeşte tri) înseamnă în limba malteză, stradă. Aşadar, această stradă a luat numele unui cavaler, de origine spaniolă care avea o soţie foarte certăreaţă şi mult prea nesuferită. Nu-i dădea voie bietului om nici să stea la taclale cu prietenii, nici să mai bea şi el cîte un păhărel, nici să mai lipsească şi el – ca tot omul – cîte-o noapte de-acasă, ce mai, o nesuferită! – O femeie normală, ripostează o doamnă din grup şi toată lumea rîde bine-dispusă. Ei, şi se face că au venit turcii să asedieze cetatea. Cavalerul nostru, care-şi iubea femeia în ciuda tuturor pretenţiilor sale, văzînd că soarta le va fi crudă şi pentru a nu-şi lăsa doamna pradă musulmanilor, a ademenit-o sus, pe metereze, şi a azvîrlit-o în prăpastie. După care, a ieşit la luptă cu necredincioşii şi a căzut eroic la datorie apărînd cetatea, drept pentru care urmaşii recunoscători, au botezat   această stradă, cu numele său. Frumos? Cam prea frumos pentru a fi adevărat. În realitate, se pare că eroul nostru s-a întors acasă după o beţie cruntă şi cînd femeia l-a luat la ceartă, a înşfăcat-o şi a aruncat-o de pe metereze să scape de ea. Apoi, buimac, a ieşit din cetate şi neştiind prea bine ce se întîmplă a fost ucis cu uşurinţă de musulmani. Adevărul? Cine-l poate şti? După ce coborîm de pe metereze înainte de a coborî către autocar pentru a merge la masă, mai fac nişte poze

DSC04565

DSC04566

DSC04568

DSC04570

DSC04571

Şi normal, ca la orice destinaţie turistică respectabilă, şi aici găsim nelipsitul bazaar cu de toate pentru toţi unde găseşti orice, în afară evident de ceea ce ai strictă nevoie… 🙂

DSC04574

DSC04576

Dacă vrea cineva să se stabilească aici poate să cumpere o casă

DSC04577

Şi nu este cazul să ne facem griji că în Gozo, viaţa culturală lipseşte.

DSC04578

Ce ne mai spune legenda? Legenda ne spune că pe Gozo, Calypso l-a ţinut captiv pe Ulise, timp de şapte ani. Tare-mi plac legendele 🙂 Numai că pe nesimţite timpul a cam trecut şi, este vremea prînzului. Deci, spre Xlendi!

Read Full Post »

Dacă de la Qawra (se pronunţă aura) am coborît spre sudul insulei ca să ajungem la Mdina (se pronunţă emdina), acum urcăm iar spre nord prin nord-est ca să ajungem la Valetta – capitala Maltei. Ghidul vorbeşte fără oprire dar nu-mi notez nimic, imagini după imagini se perindă din goana autocarului dar nu fotografiez nimic. Momentul acela de saturaţie în care parcă ai vrea să nu fii prezent la ceea ce tocmai ţi se întîmplă. În fine.

Ajungem. Şi această localitate este povîrnită

DSC04314

şi după ce ajungem lîngă Grădinile Barakka, grădini care domină de la înălţime portul, oprim, cum altcumva, pentru explicaţii.

DSC04388

Ianoş, este în stare să vorbească neîntrerupt, ore în şir, despre orice. De exemplu, ne-a vorbit ceva mai mult de o oră despre roşcove şi dacă nu l-ar fi întrerupt cineva, ar mai fi continuat. Chiar dacă ai vrea să pleci de lîngă el şi să-ţi faci altceva de lucru, puterea cuvintelor sale te vrăjeşte. Omul acesta chiar este făcut să fie ghid turistic. Pur şi simplu este super calificat şi super dedicat acestei ocupaţii. Ştie de toate: istorie, geografie, botanică, arheologie, mitologie, pe deasupra mai este şi culegător de legende de la faţa locurilor pe unde ajunge. Are un tic verbal; ori de cîte ori autocarul opreşte zice: „atît vă mai spun şi”… şiiiii iar se întinde la vorbă 🙂 .

Desigur, Valetta a luat numele marelui Maestru care l-a şi fondat, Jean de la Valette. Este un oraş construit pe o peninsulă aşa cum am spus în pantă şi este vechi de peste patru sute de ani. Interesant este faptul că oraşul a fost prevăzut cu sistem de canalizare, încă de la întemeierea sa! Toate clădirile sunt cu mai multe etaje şi toate sunt prevăzute cu pivniţă, pentru că piatra scoasă din beci era folosită la construcţia clădirilor şi a fortificaţiilor, Valetta fiind cel mai bine fortificat oraş din lume. Unele ziduri de apărare au peste patruzeci de metri înălţime! Oraşul se întinde pe 0,56 ha şi nu te poţi rătăci nici dacă vrei: o stradă principală şi încă două străzi paralele merg între cele două ţărmuri ale peninsulei şi perpendicular mai sunt cîteva străduţe care le intersectează. Peste tot case şi palate, magazine, terase cu bere, dulciuri, sucuri, băutură şi mîncare, te imbie să intri.

DSC04324

Dar noi avem două obiective: Cocatedrala Sf. Ioan, şi Palatul Marilor Maeştri. Acesta din urmă, deşi este parţial deschis pentru public, este folosit şi de Parlament.

Am intrat mai întîi la Palatul Marilor Maeştri. Avem acces la etajul trei unde vom vedea cîteva săli, una mai interesantă decît alta. O sală este decorată circular – la îmbinarea pereţilor cu tavanul – cu scene care evocă istoria Maltei; sala este folosită şi de Parlament, în ocazii speciale.

DSC04345

DSC04346

O altă sală are propria sa istorie: sala şoimului maltez – unde fotografiatul este strict prohibit! Povestea: după ce-au fost alungaţi în 1522 din Rhodos, Cavalerii Ioaniţi (Ospitalieri) au rătăcit vreme de opt ani. Cîtă vreme au fost capabili să apere creştinătatea au fost ridicaţi în slăvi, dar acum, învinşi, erau o povară pentru toate capetele încoronate. Numai Carol Quintul s-a îndurat de ei şi i-a milostivit cu mai multe proprietăţi printre care Malta şi Gozo. În schimb, Cavalerii trebuiau să-i ofere anual, viceregelui Spaniei, un şoim. Aici este aici: nu o pasăre-şoim trebuiau Cavalerii să-i ofere ci, un desen, o pînză cusută – aţi ghicit, un goblen! 🙂  . Cu timpul, nu se ştie de ce, aceste ofrande n-au mai fost trimise şi, în acest fel, s-au adunat.

Peste tot, coridoarele sunt străjuite de  manechine îmbrăcate în armuri originale, vechi de sute de ani.

DSC04342

DSC04343

Nu cred că mi-ar fi plăcut să fiu îmbrăcat într-o astfel de armură, care cîntărea peste 40 de kilograme. Şi să mă mai şi lupt ore în şir cu musulmanii sau cu cine mai ştie cine!

Ajungem în faţa Cocatedralei Sf. Ioan. Pe dinafară pare o construcţie cenuşie care n-are mai nimic de oferit.

DSC04353

Dar cînd pătrundem înăuntru, pur şi simplu ni se pare că nu-i aievea ceea ce vedem! O bogăţie de picturi, sculpturi, mozaic, ne asaltează din toate direcţiile şi prăvălesc întreaga lor splendoare peste noi. Habar n-am ce să fac: să stau lîngă ghid ca restul grupului şi să casc urechile şi gura la minunatele sale poveşti sau – cum am şi făcut – să rătăcesc de colo-colo încercînd să imortalizez cîte ceva. Am combinat în final dar, mare lucru n-am reţinut. Era şi destul de greu!

Catedrala are bineînţeles un altar somptuos puternic luminat de un candelabru uriaş şi pe cele două laterale sunt mai multe capele în care odihnesc osemintele celor mai destoinici dintre Marii Maeştri, capele împodobite inclusiv cu statuia celor trecuţi la cele veşnice, cu o singură excepţie: Marele Maestru Ferdinand von Hompesch zu Bolheim, care a predat Malta fără luptă în 1798, lui Napoleon. Acesta, de origine germană, n-a beneficiat şi de statuie ci doar de un portret pictat. Un lucru nu fără semnificaţie s-a petrecut în timpul WW II: cînd avioanele germane au atacat aceaastă catedrală, singura capelă afectată a fost tocmai aceasta!

După ce-am vizitat – tare pe fugă – catedrala,

DSC04372

am intrat la un muzeu dedicat lui Michelangelo Merisi da Caravaggio. Ianoş ne spusese din timp că avem timp liber vreo 90 de minute, care pentru shopăială, care pentru mîncărică şi băuturică şamd. Dar, seduşi de frumoasele sale poveşti (atît vă mai spun şiiii… 🙂 ) am rămas şi am aflat cîte ceva din aventuroasa viaţă a acestui artist care a schimbat definitiv maniera de a picta folosită în vremea sa, pictor care a inventat clarobscurul şi a fondat o nouă concepţie despre compoziţa temei pictate, pictor despre care tradiţia spune că nu se ştie unde s-a născut şi unde a murit deşi, Wikipedia pretinde că are datele exacte. Cum nu mi-am notat nimic acolo, ocupat fiind să privesc cu nesaţ picturile autentice expuse, nu ştiu să dau amănunte. Dacă ştiţi voi ceva mai mult şi vreţi să-mi spuneţi, vă rămîn îndatorat.

Drept este că atunci cînd am privit la ceas, am văzut că mai avem timp numai de o bere şi de o ţigară şi valea, că diseară avem bairam!  🙂

Mergînd spre locul de adunare, am trecut pe lîngă un palat.

DSC04379

Legenda spune că în 1798 în drum spre Egipt, Napoleon a oprit în Malta pentru a se aproviziona. Iniţial, nici n-a vrut să coboare la ţărm. Dar cînd i s-a spus ce femeie frumoasă este soţia domnului Parisio, a cerut găzduire în palatul acestuia şi drept mulţumire a plecat cu soţia sa cu tot. 🙂  . Tot legenda pretinde că drept răzbunare, soţul ultragiat ar fi negociat cu englezii ca Malta să iasă de sub stăpînirea lui Napoleon în beneficiul britanicilor. Cert este că în 1800, amiralul Nelson a zdrobit armatele lui Napoleon la Abukir şi pînă în 1964, Malta a rămas sub influenţă britanică.

Read Full Post »

Malta

Pentru a vedea, în Europa, dovezi uimitoare ale unor schelete de clădiri masive din neolitic trebuie mers către vest, pînă la templele şi sanctuarele din Malta şi Gozo, mai vechi decît chiar piramidele. Templele malteze au fost ridicate de oamenii care traversaseră marea şi creaseră cu mîinile lor o cultură izolată. Eminentul arheolog britanic Colin Renfrew a arătat că „în Malta s-a petrecut ceva cu totul excepţional în urmă cu mai bine de cinci mii de ani, ceva de negăsit altundeva în lumea mediteraneană şi chiar dincolo de ea”; această societate era în plină ascensiune pe la 3500 î. Hr. Vechea teorie difuzionistă potrivit căreia templele erau întru cîtva imitaţii ale piramidelor sau ale ziguratelor din Orientul Îndepărtat este în mod clar falsă. […] În Malta s-au stabilit, pe la 5700 î. Hr. oameni veniţi din Africa sau mai degrabă din Sicilia, a căror cultură este vizibilă dacă analizăm primele morminte malteze săpate în piatră. Cei dintîi maltezi au sosit destul de bine pregătiţi: au adus cu ei grîu, orz şi linte şi au defrişat anumite părţi din insulă, pentru a obţine cîmpuri pe care să le poată cultiva, fiindcă arhipelagul era pe porţiuni întinse acoperit de copaci – bogăţie astăzi complet pierdută. […] Cultura insulei a început să se dezvolte, în diverse feluri, începînd cu 4100 î. Hr. Apoi, cam prin mileniul de după 3600 î. Hr. au fost săpate impresionante morminte subterane colective, sau hipogee, ceea ce demonstrează că, în mod clar, comunitatea malteză avea un puternic simţ al identităţii. Pe insula Gozo la Ggantija, şi chiar în Malta, la Tarxien, erau deja în desfăşurare lucrări pentru construirea unor clădiri masive. Cu faţade împodobite, mari şi boltite, şi curţi largi în faţă, aceste clădiri erau structuri închise, cu acoperiş, antreuri, coridoare şi compartimente, fiind preferată aranjarea camerelor semicirculare sub forma frunzelor de trifoi. Scopul constructorilor era să ridice temple masive care să poată fi văzute de la mare depărtare şi care, cînd cineva se apropia de mare, să-i răsară dintr-odată de deasupra insulelor – de exemplu templul Hagar Qim, din sudul Maltei, unde stîncile abrupte par să se prăvălească în Mediterana. […]

Cultura din Malta preistorică însemna, aşadar, mult mai mult decît clădiri monumentale. În temple se găseau statui masive, din care au supravieţuit fragmente şi care o reprezentau, probabil, pe Zeiţa-Mamă, asociată cu naşterea şi cu fertilitatea. În templul de la Tarxien, centrul cultului era o statuie feminină înaltă de aproape doi metri; la acea vreme, în vestul Mediteranei nu exista, cu siguranţă, nimic asemănător. […] toate acele clădiri şi sculpturi au fost realizate fără a utiliza metale, care au ajuns în Malta pe la 2500 î. Hr.

Atît dpdv cultural, cît şi geografic, aceasta era o lume insulară. S-a estimat că în Neolitic populaţia de pe insule nu depăşea 10 000 de locuitori. Şi totuşi, forţa de muncă existentă a fost în stare să construiască cel puţin cinci sanctuare uriaşe şi multe altele mai mici, de unde putem trage concluzia că, probabil, insulele erau împărţite în mai multe provincii mici. Ne-am putea aştepta, aşadar, să găsim şi urmele unor războaie – vîrfuri de suliţe, de exemplu. Dar, contrar aşteptărilor, nu a supravieţuit nici o astfel de dovadă: se pare că era o comunitate paşnică. Malta şi Gozo erau, probabil, insule sacre, respectate de toate populaţiile din centrul Mediteranei, precum era Delosul în lumea greacă clasică.  … Un fapt remarcabil este că s-au descoperit foarte puţine urme care să ateste prezenţa unor vizitatori străini. Dacă aceste două insule erau sacre, parte din caracterul lor sacru trebuie să fi provenit şi din aceea că nimeni nu avea dreptul să se apropie de ele, fiind locuite doar de nativi maltezi în serviciul Marii Zeiţe … .

Sfîrşitul acestei culturi e la fel de surprinzător ca apariţia ei. Lunga perioadă de pace s-a încheiat pe la mijlocul secolului al XVI-lea î. Hr. nu există nici un semn de declin în cultura templelor, ci mai degrabă a fost vorba de o ruptură bruscă, în momentul în care au năvălit invadatorii; aceştia nu deţineau abilităţile cu ajutorul cărora fuseseră ridicate grandioasele monumente de pe insule, însă aveau şi ei un avantaj: armele de bronz.

Fragment din lucrarea Marea cea mare / David Abulafia / Humanitas 2014.

Read Full Post »