Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘grachen’

Grachen

Grachen

Drumul pînă la Gratchen şerpuieşte pe serpentine în ac de păr; pe alocuri, pe un singur fir de circulaţie. Din loc în loc drumul este lărgit, unde autovehiculele din sens contrar aşteaptă să poată trece şi ele (autobuzul galben are prioritate absolută). Localitatea este foarte mică, foarte cochetă şi – ne-am obişnuit deja – foarte curată.

Urcăm cu gondola pînă pe un platou unde este un restaurant

şi de unde pornesc cele cîteva pîrtii aflate încă în uz. Sunt pîrtiile folosite în special de copiii înscrişi în Skischule.

Pîrtia principală, cea care porneşte de aici spre vale – cea mai grea – nu mai este accesibilă pentru că zăpada s-a topit şi pe alocuri se vede pămîntul.

Este totuşi, sfîrşit de sezon; sau pe aproape. De jur împărejur se văd saivane cu oi, case, vile şi bineînţeles, pădure cît cuprinde.

După ce-am înfulecat cîte-un cîrnat specialitate locală  prăjit şi scăldat în sos de roşii cu ceapă, am ieşit afară la o ţigară. Şi aici fumatul şi picknicken sunt verboten. Mare lucru de făcut pe aici nu mai este, am vrut doar să pot face o comparaţia cu Zermatt, aşa că luăm gondola în jos. Pînă la plecarea autobuzului mai avem ceva timp şi dăm o raită prin orăşel.

Sezonul este clar pe sfîrşite. Nici măcar preţurile mai scăzute de pe aici nu-i mai tentează pe turişti. Nici nu-i de mirare: deşi oferă mărfuri la jumătate de preţ, tot scumpe sunt. Vizităm Munsterul local, o catedrală în stil baroc (sau rococo?);este pustie dar, foarte încăpătoare. Numai pe scaune au loc peste 400 de persoane.

Lîngă catedrală un cimitir mic, cochet şi tăcut, invită la reflecţie. Şi aici, aleile sunt perfect aliniate, curate şi îngrijite cu migală.

Timpul a cam trecut; ne îndreptăm spre autogară, urcăm în autobuz şi privesc la şofer care priveşte atent la ceas. La fix! autobuzul s-a pus în mişcare.

Este o experienţă teribilă să trăieşti pe viu această sincronizare perfectă (sau aproape) dintre trenuri, autobuze, vapoare. Cînd ajungem înapoi cu trenul la Zermatt, un minibuz electric ne aşteaptă şi pe noi să ne ia şi să ne ducă “acasă”. Nici pomeneală să mai fi putut reface drumul înapoi pe propriile picioare. Cum mîine ne luăm rămas bun de la Zermatt şi vom pleca destul de matinal, mai sporovăim cîte ceva şi la nani cu noi! că suntem obosiţi atît de mişcarea făcută cît şi de uriaşa informaţie primită în acest scurt răstimp. Suntem obosiţi. Ei şi? Splendoarea are nu doar un preţ material ci, necesită şi un efort mental. Era să uit să amintesc că dacă dimineaţă am plecat cu iarna în spinare, seara ne-am întors cu primăvara în piept pentru că de la Grachen pînă la Zermatt, peisajul a fost inundat de un soare strălucitor. Privesc de pe terasă la Mattrerhorn, poate pentru ultima dată.

Este maiestuos, impunător şi pare liniştit. Dar nu e. Am învăţat deja să fac deosebirea dintre nori şi furtuna de zăpadă. Nu este nici-un dubiu: sus, acolo, vîntul năpraznic stîrneşte nori de zăpadă spectaculoşi dar foarte periculoşi!

.

 

Read Full Post »

“Nu lăsa pe mîine ce poţi face azi!” – ar trebui să fie deviza turistului de pretutindeni. Dacă n-am fi făcut ieri acel veritabil tur de forţă astăzi n-am fi putut vedea mare lucru pe munte. Încă de aseară a început să ningă. Mai întîi timid cu fulgi răsfiraţi apoi mai înteţit cu fulgi mari şi ceva mai deşi apoi a părut că ninsoarea se va opri. Părea dar nu s-a oprit. Ninge calm dar bine şi zăpada se aşează strat după strat.

Nici vorbă să mai vedem de pe veranda de “acasă” Matterhorn. Tot ce putem vedea este o ceaţă alburie care îl ascunde privirilor noastre. Vom hoinări prin Zermatt… Mai privesc o dată pe fereastră şi văd că gondolele urcă şi coboară. Asta trebuie să înseamne că ninsoarea, este exact pe gustul şi spre bucuria celor care au venit aici să schieze, nu doar să se zgîiască aşa, ca noi. 🙂 . Ieşim din Chalet (cabană) şi purcedem per pedes spre centrul localităţii Zermatt, locul unde este gara, piaţa şi supermarketul Coop. Localitatea este cocoţată pe dealuri, populată cu sute de chaleturi, vile, hoteluri şi casele localnicilor. Străzile înguste sunt străbătute de tot felul de vehicule, toate propulsate electric. Nu este permisă în nici-un fel circulaţia vehiculelor pe benzină, motorină, etc. Chiar şi cei mai “egali” dintre egali au nevoie de permise speciale ca să poată veni pînă în localitate cu maşina, dar ATÎT! Aici, vor circula ca toată lumea, fie pietonal fie cu taxiurile sau cu minibuzele electrice. De “acasă” pînă la gară am coborît pe un drum îngust, parte povîrniş parte în trepte, drum despre care am înţeles că este denumit de localnici, “Drumul Crucii”.

Am văzut chiar şi o instalaţie de transport pe cablu, privată!

Ne gîndim să dăm o raită şi prin alte localităţi să vedem cum e. Vom lua trenul mai întîi către Tasch (există o legătură permanentă) apoi vom lua alt tren către SF. Niklaus şi de aici, cu autobuzul, spre Grachen – altă localitate pentru schiori, dar ceva mai puţin piperată la preţuri. În afară de faptul că este o importantă bază de plecare către unele dintre cele mai înalte piscuri, Tasch este şi locul unde rămîn toate vehiculele celor care vor să ajungă la Zermatt. Parcările pe aici, par a fi o afacere bănoasă. Ca şi hotelurile.

Nu suntem atenţi şi pierdem prima legătură. Nu-i nici-o pagubă gîndim noi: peste alte 25 de minute, vine altul. Nu aşa gîndesc şi cei cîţiva localnici pentru care timpul are alt preţ… Am ajuns la St. Niklaus. Cît de mică este localitatea, nu lipsesc biblioteca şi grădiniţa…

Cordonarea perfectă dă iar, 🙂  semne de suferinţă. Nu doar că trenul a întîrziat un minut întreg dar, autobuzul de legătură vine toooocmai peste alte paisprezece! 🙂 . Şi la tren şi la autobuz, pass-ul nostru a fost acoperitor.

Despre Grachen, mîine. După duzina de cuvinte. Cu poze. 🙂

Read Full Post »