Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘hasefer’

Pornind de la un comentariu de la postarea precedentă (Şoşa) al doamnei Diana Alzner : “Nu-mi place cuvântul “judecăm”, cred că mai bine s-ar potrivi “să luăm aminte”, mi-am amintit de o carte de nuvele a altei autoare necunoscute cititorului român, Nava Semel. Titlul acestei cărţi este dat de prima nuvelă, Pălăria de sticlă.

Foarte pe scurt despre autoarea cărţii, reproduc de pe coperta a patra :”Nava Semel (născută în 1954, Tel-Aviv, Israel) şi-a dobîndit calificarea de Master of Arts în istoria artei şi activează în presa israeliană în calitate de critic. A lucrat ca ziarist şi producător de televiziune, radio şi în studiouri de înregistrare. Ca autor, s-a afirmat cu versuri, proză pentru copii şi adulţi, scenarii şi transpuneri dramatice de televiziune. I s-au decernat mai multe premii literare, printre acestea fiind şi American Mational Jewish Book Award, Woman Writer’s of the Mediterranean Award pe 1996… Nava Semel este de asemenea membru în Institutul Massua de Studiere a Holocaustului şi membru în Consiliul guvernatorilor al Yad Vashem.

Volumul acesta este tradus de Lucia şi Micael Pascal, este prefaţat de Eugen Uricariu şi a apărut la editura Hasefer în 2003. Citez din prefaţă : ”Cine sunt ei, copiii Şoahului? Nava Semel este chiar un astfel de copil, iar privirea sa lucidă, capacitatea de a se obiectiva şi de a privi lucrurile în aşa fel încît să facă imposibilă împărţirea în alb şi negru, între trecut şi prezent, între prezent şi viitor, ci de a înţelege că tot ce ne înconjoară şi tot ce este sufletul nostru se află într-o stare osmotică, o fac să fie un autor credibil iar întrebările sale sunt tulburătoare”.

 Pe scurt, despre subiectul nuvelei Pălăria de sticlă. Într-un lagăr de muncă forţată din timpul celui de-al doilea război mondial, între deţinute şi gardience se stabilesc la un moment dat relaţii de o stranie irealitate. O deţinută fostă feldhurre, devine cureaua de transmisie dintre celelalte deţinute şi o gardiancă lesbiancă. Profitînd de slăbiciunea gardiancei pentru farmecele sale, fosta feldhurre le obţine deţinutelor bunătăţi care le mai îndulceau traiul mizerabil. La un moment dat, o deţinută se îmbolnăveşte şi potrivit cutumelor o aştepta moartea în mod indubitabil. Gardianca dedată la fosta feldhurre face eforturi uriaşe şi o scapă de la moarte pe bolnavă mai întîi acoperind-o la apelul de seară în mod repetat, apoi procurîndu-i medicamentele necesare. La sfîrşitul războiului, odată ce trupele eliberatoare intră în lagăr, gardianca respectivă, încearcă să se ascundă printre deţinute îmbrăcînd o uniformă de-a lor, mizînd pe complicitatea celor pe care le ajutase. Numai că una dintre deţinute, nu este de acord ca gardianca să scape. Judecă rapid, şi o denunţă. Ofiţerul care descoperă frauda gardiencei, judecă rapid şi o execută sumar cu o rafală de gloanţe.

Nuvela se termină într-o notă optimistă : „Se spune că totul va fi bine. O să facem să fie bine! Eu mulţumesc pentru soarele şi lumina cea nouă, dar suferinţa şi durerea mea vor rămîne pe capul copiilor mei, ca o pălărie de sticlă.”

Special nu am dat numele acelor personaje din această nuvelă. Cu puţină imaginaţie, fiecare dintre noi ar putea juca rolul oricărui personaj. Sau nu ? De aceea vă întreb : puşi într-o astfel de situaţie, ce ar trebui să facem? Ar trebui să judecăm şi să acţionăm, sau ar trebui numai să luăm aminte ?

– – –

Up date. Primesc de la Salomea, o constantă cititoare a acestui blog, un coment pe care în înserez :

Tibi, salut
Am intrat pe blog dupa o pauza de cateva zile, am vazut postarea despre Nava Semel . La intrebarea ta de la sfarsitul postarii e foarte greu de raspuns, in schimb m-am gandit ca te-ar interesa sa sti putin despre familia Navei.
Tatal ei, Itzhak Artzi (Izo Hertzig), s-a nascut in orasul Siret, in 1920, intr-o familie hasidica. Ca tanar a fost membru al unei miscari zioniste de tineret, si a devenit unul din fruntasii ei. In perioada razboiului a luptat , in cadrul rezistentei zioniste, pentru a salva copii evrei din lagarele din Transnistria. A emigrat in Israel in 1946 si si a adus un aport insemnat in foarte multe domenii , in statul care abia se nascuse.
Cei doi copii ai sai s-au remarcat in domeniul artelor. Shlomo Artzi este un cantaret , unul din idolii tinerilor, si Nava Semel, scriitoare si activa si in alte domenii.
Familia Artzi este fara indoiala o mandrie a comunitatii originare din Romania, in Israel.

Mulţumesc tare mult, Salomea!

Read Full Post »

Atît înainte dar mai ales după săptămîna petrecută de noi la cumpăna anilor 2010-2011 pe Pămîntul Sfînt, am citit mai mulţi autori evrei, unii foarte cunoscuţi ca Saul Bellow (AICI), necunoscuţi ca Tsvia Walden (AICI) sau autori distinşi inclusiv cu Nobelul pentru literatură dar neştiuţi publicului, din diverse motive (nu insist). Am citit relativ recent o altă carte (pe prima, am prezentat-o AICI) a lui Isaac Bashevis Singer, Şoşa, care este în fond, o tulburătoare poveste a unei iubiri stranii. Editura Hasefer o prezintă astfel :

“Un copil dulce, o sfîntă în felul ei – astfel o caracterizează pe Şoşa un personaj din roman. Deşi nu pe deplin dezvoltată somatic şi psihic, ea impresionează profund prin candoarea ei plină de farmec, mereu împletită cu sclipiri de sensibilitate, bunătate şi inteligenţă. Şoşa devine soţia unui tînăr scriitor – e o regăsire după emoţionanta lor prietenie din copilărie. Pentru ea căsnicia reprezintă o împlinire mult visată, iar pentru dînsul o replică la legăturile sentimentale de pînă atunci, marcate de îndoieli şi crize. Pentru amîndoi – un refugiu în faţa gravelor ameninţări care pîndeau lumea în deceniul al patrulea al secolului trecut. Va fi, însă, un refugiu de scurtă durată. Firul epic îi oferă lui Isaac Bashevis-Singer prilejul de a reflecta – ca de altfel, în întreaga sa operă – asupra destinului uman în eternul său balans între viaţă ţi moarte, între divin şi demonic.”

Căutînd ceva date despre această splendidă carte, am găsit o avantpremieră editorială scrisă de Anton Celaru, traducătorul acestei cărţi şi cum eu cred că merită să vedeţi ce a spus dumnealui, vă invit să citiţi AICI. Este puţin cam lung, ştiu, dar vă asigur că merită.

Read Full Post »

     Tot în perioada imediat următoare creerii statului Israel se situează şi acţiunea acestui roman. Autorul (amănunte, AICI) vine în această carte cu un punct de vedere complementar celor pe care le-am expus deja atît în istorisirea excursiei noastre din Israel (AICI), cît şi în cele cîteva postări anterioare în care am prezentat sumar, cărţi pe acest subiect. AICI şi AICI .

     “Dumnezeu stă în ceruri şi-şi rîde de propria comedie, exclamă la un moment dat eroul romanului, exasperat pînă la apostazie de continua şi neputincioasa lui balansare între voluptatea păcatului şi conştiinţa păcatului. Nu e nimic comic în această răzvrătire; dimpotrivă, totul e de un dramatism intens. Pe alocuri, incisivitatea autorului – care se confundă, în parte, ca narator, cu personajul său, conferindu-i o puternică autenticitate – creează senzaţia unei şarje parodice împotriva revoluţiei sexuale din vremurile moderne”- stă scris pe coperta a patra, a acestei cărţi apărute la Editura Hasefer.

     Este adevărat numai că această carte este mult mai mult decît atît. Autorul, nu se sfieşte să aducă în discuţie faptul că nu chiar toţi evreii au avut de suferit în timpul WW2, şi nu toţi evreii au fost victime inocente în timpul Şoahului. Nu condamnă aceste lucruri, doar le constată cu luciditate. Şi găseşte o cale de rezolvare a conflictului latent dintre diversele categorii de evrei, evrei care au trăit diferit diferitele evenimente istorice.

     Această carte este şi un imn închinat iubirii ca destin. Iubirea trece peste orice fel de praguri : sociale sau morale, de avere sau de vîrstă, la rigoare, trece şi peste barierele de pregătire intelectuală sau de caracter. Trece chiar de barierele impuse de societate, celulei de bază a societăţii, familia.  

     Este o carte scrisă cu un talent remarcabil de un autor care a fost încununat inclusiv cu Premiul Nobel pentru Literatură, autor trăitor în Statele Unite. Dar este o carte scrisă cu greu, o carte din care răzbate o tristeţe aproape insuportabilă, o carte cu dese schimbări de direcţie a unui final imposibil de prevăzut, o carte despre care este foarte greu de scris un comentariu cuprinzător.

     Merită totuşi adăugat, faptul că în această carte sunt de găsit explicaţii despre diversele sărbători ale tradiţiei evreieşti, multe date istorice, multe obiceiuri ale evreilor  inclusiv obiceiuri culinare, trimiteri la Talmud şi peste două sute de termeni folosiţi în limba ebraică, sau în idiş, suficiente motive pentru unii cititori să aprecieze această carte, apărută postum.

Read Full Post »

     La mai mult de două luni de zile de cînd am revenit din scurta noastră excursie în Israel, văzînd şi vîlvătaia care a cuprins Orientul Mijlociu, mi-am dat seama că nu am fost prea atent la explicaţiile ghidului nostru, de fapt, la explicaţiile despre partea politică a vieţii israelienilor. După ce am văzut punctul de vedere (mai vechi) al unui scriitor celebru, Saul Bellow, în cartea sa pe care am prezentat-o sumar AICI, am găsit şi o carte ceva mai recentă care prezintă istoria Israelului dintr-un punct de vedere al unei femei, dar nu o femeie chiar oarecare ci, fiica lui Shimon Perez.

     Autoarea, TSVIA WALDEN s-a născut în 1946, este o pacifistă convinsă şi are o familie obişnuită cu un soţ medic şi două fete frumoase şi inteligente. Cartea cu titlul de mai sus, a apărut la Editura Hasefer în 2004 şi fiecare rînd trădează vocaţia omului de cultură îndrăgostit de limba şi de cultura evreiască, dar şi vocaţia omului care pentru traiul în comun al palestienilor şi al evreilor, mizează pe pace, nu pe război. Autoarea, ştie că nici-un popor nu poate fi învins ci, eventual nimicit.

     “Vă rog dragi cititori, să nu citiţi cartea ca pe un document politic, ci mai curînd să o situaţi în cadrul ei firesc, cel al culturii şi civilizaţiei descrise, desigur, de fiica unui fost prim-ministru al Israelului – dar care este, în acelaşi timp, o femeie ce crede în harul dăruit omului, în harul cuvîntului, şi în special al cuvîntului aflat în slujba ascultării” – spune chiar autoarea.

     Locul natal al autoarei, kibutzul Alumot se află situat pe malul Lacului Tiberiada, care pentru creştini, este “locul unde Iisus a păşit pe ape, pentru arabi, este bazinul în care se adună apele preţioase ale rîurilor din Siria şi din Liban” dar, pentru evrei, “lacul acesta evocă, prin forma sa, aceea a unei harfe, amintirea regelui David, care cînta din kinor (vioară în ebraică) : de aceea se şi numeşte el, Kineret.

     Fiind în primul rînd autobiografică, această carte prezintă rînd pe rînd, diversele etape ale vieţii sale. Etapa vieţii în kibutz – amplu explicată în resorturile intime care îi leagă pe membrii săi, apoi războaiele prin care a trecut Israelul începînd cu Războiul de Independenţă din 1948 şi pînă la cele mai recente confruntări armate care au avut loc pe Pămîntul Sfînt.

     Tatăl său fiind un om politic important, TSVIA a cunoscut de timpuriu oameni la fel de importanţi : Ben Gurion, Itzhak Rabin, Moşe Dayan; se poate spune deci, că istoria recentă a Israelului a fost plămădită în imediata sa apropiere. Asta nu a scutit-o de toate greutăţile pe care fiecare copil sau tînăr israelian, trebuie să le îndure, inclusiv serviciul militar obligatoriu, atît pentru fete ( doi ani) cît şi pentru băieţi (trei ani).

     Întreaga naţiune, încerca să uite ororile Şoah-ului, despre care era aproape interzis să se vorbească. “Educatorii cultivau ideea că fiecare tînăr trebuie să-şi creeze o identitate nouă, ocultîndu-şi trecutul”. Oare ? “Mama prietenei mele, Lizi Doron n-a tăcut… sînt purtătorul lor de cuvînt (al morţilor, n.m. T.O.), spunea ea. Trăiesc pentru a-i numi pe ei”.

     Aşa gîndesc şi eu. O naţiune care ascunde grozăviile trecutului, le va repeta în viitor. Ticăloşii nepedepsiţi, vor repeta la adăpostul impunităţii, ticăloşiile făcute.

     Autoarea ne arată în această carte, uriaşele eforturi făcute de supravieţuitorii WW 2 pentru a-şi construi într-un deşert arid, o ţară. Totul trebuia luat de la ZERO : nu existau ogoare cultivabile, nu exista industrie, nu existau şcoli, nu exitau nici măcar manuale. Toate aceste lipsuri erau însoţite de atacurile la care Israelul a fost supus de vecinii săi în dese rînduri.

     În decursul unora dintre aceste războaie, TSVIA îşi pierde o parte dintre prieteni, inclusiv o parte dintre foştii colegi de serviciu militar. Dar, viaţa merge înainte. În 1995, cînd Itzhak Rabin a fost asasinat, tocmai se conciliase cu Simon Perez pe scena din faţa primăriei din Tel Aviv. Cei doi, găsiseră o cale de pace cu palestinienii. Un fanatic religios, a considerat această cale către pace, ca fiind o trădare a Israelului. Atentatul a fost reuşit adică Itzhak a fost asasinat, şi pentru că acesta refuzase să mai poarte vesta anti-glonţ în mijlocul poporului său! Simon Perez a scăpat pentru că îl urma la cîţiva metri depărtare, la părăsirea scenei unde fuseseră aclamaţi de 200. 000 de israelieni sătui de război.

     TSVIA WALDEN şi-a construit întraga viaţă pe o învăţătură din Talmud : “Lumea se sprijină pe răsuflarea copiilor care învaţă”. Depinde numai, ce şi cît învaţă adulţii de la viaţă şi ce îi învaţă aceşti adulţi, pe copii.

Read Full Post »

            Vestea bună este că a început; vestea mai puţin bună este că în prima zi, cele două ore pe care le-am petrecut acolo, au fost mai degrabă marcate de absenteism. Edituri mai puţine decît în anii precedenţi, dar cele prezente au venit cu o ofertă de carte bogată, variată, cu multe reeditări dar şi cu noutăţi. Public relativ puţin. Nici-un stand vizitat de mine, nu avea mai mult de patru-cinci vizitatori simultan. Poate fiind numai prima zi, cititorii aşteaptă sfîrşitul săptămînii, în care lansările de carte vor fi mai numeroase.

            La cîteva edituri, şi n-am să le numesc din politeţe, vînzătorii habar nu aveau ce cărţi sunt pe rafturi. La întrebarea clasică, ‘aveţi cartea …’ o ridicare din umeri şi o privire goală mi-au adus aminte de vremurile vechi, în care răspunsul standard era ‘avem numai ce se vede’. Celor tineri nici nu le vine să creadă că pe vremea aceea, rafturile erau cel mai adesea, pur şi simplu, goale. Se contează prea mult totuşi, pe autoservire. În fine. Am întîlnit şi vînzători de carte bine informaţi, care mi-au spus titlul unor cărţi, numai după o descriere sumară. N-am să spun nici numele acestor edituri, pentru simetrie.

            Preţurile sunt în nota cunoscută iubitorilor de carte, nici mai mari, dar nici mai mici ca de obicei. Peste tot reducerile de pînă la 30 % te îmbie la cumpărat. Şi evident că lista cărţilor care costă numai 5, 7, 8, 10, sau 15 Ron, este bine garnisită cu titluri diverse, de la cărţi de specialitate la cărţi foarte valoroase, dar apreciate numai de un public de nişă.

            La un stand, Grigore Cartianu perora cam bîlbîit despre o carte; tot despre rezistenţa la ceauşism; rezistenţă sublimă, dar aproape inexistentă; nu m-am oprit. La uşa salonului destinat invitatului special, Spania, un cerber mi-a barat drumul hotărît : – fără invitaţie, accesul este permis numai după ora 14. – Dar este 13, 45. – Nu contează. Reveniţi după ora 14. Poate am sa revin sîmbătă, mi-am spus în gînd, destul de înciudat. Am cumpărat numai şapte cărţi, deşi am ochit lejer cărţi pe gustul meu, care ar fi umplut vreo şapte valize. O să mai cumpăr cîte ceva, sîmbătă sau duminică.

            La plecare, am aruncat o privire la TIBCO. M-am mai relaxat niţel : nici tîrgul bunurilor de consum nu avea prea mulţi vizitatori. Criza muşcă din toate categoriile de amatori de tîrguit, nu ? Iar pentru că accesul la Bookfest este gratuit, cu banii astfel economisiti, poţi să înfuleci la repezeală cîţiva mititei şi o bere, sau, mă rog, un suc pentru şoferi. Pînă duminică, poftiţi la Bookfest vă rog. Merită !

Read Full Post »