Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘herald’

Cuvînt  înainte la BUSHIDO / Inazo Nitobe

             Lucrarea de faţă reprezintă o încercare de a dezvălui una din minunatele feţe ale sufletului japonez. Nu ştim de unde a venit acest popor în ţara WA (denumire dată arhipelagului nipon de vechii istorici coreeni şi chinezi). Să fi vernit din insulele sudului ca o ramură a rasei malaeze sau din continentul asiatic ca un membru al marii familii mongole ? Antropologia şi lingvistica n-au dat pînă în prezent un răspuns decisiv.

            Cert este că strămoşii lui s-au înstăpînit peste cele peste patru mii de insule, din timpuri preistorice; şi-au durat cu “dîrzenia de bronz” a caracterului lor o lume în care şi-au plantat cireşii, templul şi căminul, pe un pămînt bîntuit de taifunuri, zguduit de cutremure, învăpăiat de vulcani, şi au dat lumii, prin urmaşii lor, o civilizaţie care ne stîrneşte admiraţia.

            Din rîndul acestor fii ai soarelui s-au ivit samuraii. Samuraii reprezintă o clasă sau o castă de războinici întemeiată pe la sfîrşitul secolului al XII-lea, în plin feudalism medieval, într-o perioadă de început a shogunatului Kamakura. Selecţia samurailor se făcea pe criterii severe privind calităţile fizice şi sufleteşti ale luptătorului.

            Bushido, codul principiilor morale ale acestor cavaleri, explicita în concept aceste “table ale legii” care preexistau în inimile lor. Sursele acestui cod sunt profund religioase : shintoismul şi budismul Zen.

            Disciplinele fizice : scrima (ken-jiu-tsu), tragerea cu arcul (kiu-jiu-tsu), judo, jiu-jitsu, mînuirea evantaiului de fier de război (tes-sen), aruncarea suliţei (nagotana), au fost transformate de maeştrii de luptă, adepţi ai budismului Zen, în discipline ale spiritului menite să dezvolte în discipol voinţa, puterea de concentrare şi stăpînirea de sine. Sabia, sufletul samuraiului, era un lucru spiritual.

            Războinicii care dovedeau însuşiri superioare erau iniţiaţi în tehnicile ezoterice ale acestor discipline, tehnicile de luptă devenind totodată mijloace de desăvîrşire interioară şi căi ce duc la iluminare (satori).

            Samuraiul ducea o viaţă simplă şi sobră, ascetică şi care semăna mult cu cea a călugărilor, unii luptători chiar îmbrăcau rasa de călugăr peste armură şi îşi rădeau capul.

            Învăţăturile religioase şi preceptele înţelepţilor chinezi le-au substanţializat sufletul în care împăcarea cu soarta, detaşarea de cele lumeşti, seninătatea în faţa morţii, dragostea de glie, pietatea filială, devotamentul pentru Daimyo sau Shogun, se învederează ca sublimul rod.

            Raţiunea de a fi a samuraiului, era de a suferi pentru binele altuia şi crezul lui se traducea, în ultimă analiză, în supremul gest : acela de a muri pentru altul, a fi credincios celui pe care îl slujeşte pînă la moarte, şi mai mult, a-l  “urma în moarte” /junshi).

            Nu putem să nu simţim în aceasta măreţia “sufletului japonez (Yamato Damashi), suflet pe care îl pot exprima atît de fericit gingaşa floare de cireş şi teribila moarte de samurai.

#

            Inazo Nitobe a fost profesor la Universitatea din Tokyo şi delegat al Japoniei la Liga Naţiunilor. Cartea sa, Bushido – The soul of Japan, publicată pentru prima oară la New York, în anul 1904, a cunoscut zeci de ediţii în numeroase limbi.  Antoniu Şerban

Blogul zilei  http://cuvinteledincarti.wordpress.com/

Read Full Post »

            Vestea bună este că a început; vestea mai puţin bună este că în prima zi, cele două ore pe care le-am petrecut acolo, au fost mai degrabă marcate de absenteism. Edituri mai puţine decît în anii precedenţi, dar cele prezente au venit cu o ofertă de carte bogată, variată, cu multe reeditări dar şi cu noutăţi. Public relativ puţin. Nici-un stand vizitat de mine, nu avea mai mult de patru-cinci vizitatori simultan. Poate fiind numai prima zi, cititorii aşteaptă sfîrşitul săptămînii, în care lansările de carte vor fi mai numeroase.

            La cîteva edituri, şi n-am să le numesc din politeţe, vînzătorii habar nu aveau ce cărţi sunt pe rafturi. La întrebarea clasică, ‘aveţi cartea …’ o ridicare din umeri şi o privire goală mi-au adus aminte de vremurile vechi, în care răspunsul standard era ‘avem numai ce se vede’. Celor tineri nici nu le vine să creadă că pe vremea aceea, rafturile erau cel mai adesea, pur şi simplu, goale. Se contează prea mult totuşi, pe autoservire. În fine. Am întîlnit şi vînzători de carte bine informaţi, care mi-au spus titlul unor cărţi, numai după o descriere sumară. N-am să spun nici numele acestor edituri, pentru simetrie.

            Preţurile sunt în nota cunoscută iubitorilor de carte, nici mai mari, dar nici mai mici ca de obicei. Peste tot reducerile de pînă la 30 % te îmbie la cumpărat. Şi evident că lista cărţilor care costă numai 5, 7, 8, 10, sau 15 Ron, este bine garnisită cu titluri diverse, de la cărţi de specialitate la cărţi foarte valoroase, dar apreciate numai de un public de nişă.

            La un stand, Grigore Cartianu perora cam bîlbîit despre o carte; tot despre rezistenţa la ceauşism; rezistenţă sublimă, dar aproape inexistentă; nu m-am oprit. La uşa salonului destinat invitatului special, Spania, un cerber mi-a barat drumul hotărît : – fără invitaţie, accesul este permis numai după ora 14. – Dar este 13, 45. – Nu contează. Reveniţi după ora 14. Poate am sa revin sîmbătă, mi-am spus în gînd, destul de înciudat. Am cumpărat numai şapte cărţi, deşi am ochit lejer cărţi pe gustul meu, care ar fi umplut vreo şapte valize. O să mai cumpăr cîte ceva, sîmbătă sau duminică.

            La plecare, am aruncat o privire la TIBCO. M-am mai relaxat niţel : nici tîrgul bunurilor de consum nu avea prea mulţi vizitatori. Criza muşcă din toate categoriile de amatori de tîrguit, nu ? Iar pentru că accesul la Bookfest este gratuit, cu banii astfel economisiti, poţi să înfuleci la repezeală cîţiva mititei şi o bere, sau, mă rog, un suc pentru şoferi. Pînă duminică, poftiţi la Bookfest vă rog. Merită !

Read Full Post »