Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘holocaust’

Pornind de la un comentariu de la postarea precedentă (Şoşa) al doamnei Diana Alzner : “Nu-mi place cuvântul “judecăm”, cred că mai bine s-ar potrivi “să luăm aminte”, mi-am amintit de o carte de nuvele a altei autoare necunoscute cititorului român, Nava Semel. Titlul acestei cărţi este dat de prima nuvelă, Pălăria de sticlă.

Foarte pe scurt despre autoarea cărţii, reproduc de pe coperta a patra :”Nava Semel (născută în 1954, Tel-Aviv, Israel) şi-a dobîndit calificarea de Master of Arts în istoria artei şi activează în presa israeliană în calitate de critic. A lucrat ca ziarist şi producător de televiziune, radio şi în studiouri de înregistrare. Ca autor, s-a afirmat cu versuri, proză pentru copii şi adulţi, scenarii şi transpuneri dramatice de televiziune. I s-au decernat mai multe premii literare, printre acestea fiind şi American Mational Jewish Book Award, Woman Writer’s of the Mediterranean Award pe 1996… Nava Semel este de asemenea membru în Institutul Massua de Studiere a Holocaustului şi membru în Consiliul guvernatorilor al Yad Vashem.

Volumul acesta este tradus de Lucia şi Micael Pascal, este prefaţat de Eugen Uricariu şi a apărut la editura Hasefer în 2003. Citez din prefaţă : ”Cine sunt ei, copiii Şoahului? Nava Semel este chiar un astfel de copil, iar privirea sa lucidă, capacitatea de a se obiectiva şi de a privi lucrurile în aşa fel încît să facă imposibilă împărţirea în alb şi negru, între trecut şi prezent, între prezent şi viitor, ci de a înţelege că tot ce ne înconjoară şi tot ce este sufletul nostru se află într-o stare osmotică, o fac să fie un autor credibil iar întrebările sale sunt tulburătoare”.

 Pe scurt, despre subiectul nuvelei Pălăria de sticlă. Într-un lagăr de muncă forţată din timpul celui de-al doilea război mondial, între deţinute şi gardience se stabilesc la un moment dat relaţii de o stranie irealitate. O deţinută fostă feldhurre, devine cureaua de transmisie dintre celelalte deţinute şi o gardiancă lesbiancă. Profitînd de slăbiciunea gardiancei pentru farmecele sale, fosta feldhurre le obţine deţinutelor bunătăţi care le mai îndulceau traiul mizerabil. La un moment dat, o deţinută se îmbolnăveşte şi potrivit cutumelor o aştepta moartea în mod indubitabil. Gardianca dedată la fosta feldhurre face eforturi uriaşe şi o scapă de la moarte pe bolnavă mai întîi acoperind-o la apelul de seară în mod repetat, apoi procurîndu-i medicamentele necesare. La sfîrşitul războiului, odată ce trupele eliberatoare intră în lagăr, gardianca respectivă, încearcă să se ascundă printre deţinute îmbrăcînd o uniformă de-a lor, mizînd pe complicitatea celor pe care le ajutase. Numai că una dintre deţinute, nu este de acord ca gardianca să scape. Judecă rapid, şi o denunţă. Ofiţerul care descoperă frauda gardiencei, judecă rapid şi o execută sumar cu o rafală de gloanţe.

Nuvela se termină într-o notă optimistă : „Se spune că totul va fi bine. O să facem să fie bine! Eu mulţumesc pentru soarele şi lumina cea nouă, dar suferinţa şi durerea mea vor rămîne pe capul copiilor mei, ca o pălărie de sticlă.”

Special nu am dat numele acelor personaje din această nuvelă. Cu puţină imaginaţie, fiecare dintre noi ar putea juca rolul oricărui personaj. Sau nu ? De aceea vă întreb : puşi într-o astfel de situaţie, ce ar trebui să facem? Ar trebui să judecăm şi să acţionăm, sau ar trebui numai să luăm aminte ?

– – –

Up date. Primesc de la Salomea, o constantă cititoare a acestui blog, un coment pe care în înserez :

Tibi, salut
Am intrat pe blog dupa o pauza de cateva zile, am vazut postarea despre Nava Semel . La intrebarea ta de la sfarsitul postarii e foarte greu de raspuns, in schimb m-am gandit ca te-ar interesa sa sti putin despre familia Navei.
Tatal ei, Itzhak Artzi (Izo Hertzig), s-a nascut in orasul Siret, in 1920, intr-o familie hasidica. Ca tanar a fost membru al unei miscari zioniste de tineret, si a devenit unul din fruntasii ei. In perioada razboiului a luptat , in cadrul rezistentei zioniste, pentru a salva copii evrei din lagarele din Transnistria. A emigrat in Israel in 1946 si si a adus un aport insemnat in foarte multe domenii , in statul care abia se nascuse.
Cei doi copii ai sai s-au remarcat in domeniul artelor. Shlomo Artzi este un cantaret , unul din idolii tinerilor, si Nava Semel, scriitoare si activa si in alte domenii.
Familia Artzi este fara indoiala o mandrie a comunitatii originare din Romania, in Israel.

Mulţumesc tare mult, Salomea!

Read Full Post »

     Nici măcar nu am auzit despre acest autor, cu atît mai puţin să fi citit ceva scris de el. Am aflat că acest roman a fost ecranizat, filmul bucurîndu-se de un enorm succes, fiind nominalizat atît la Oscar cît şi la premiile BAFTA, obţinînd un “Glob de Aur”. Autorul s-a născut în 1944 la Bielefeld şi este profesor la Universitatea Humboldt; a studiat ştiinţele juridice. A debutat în 1987 cu un roman poliţist, primul dintr-o trilogie dar, consacrarea internaţională o va cunoaşte  în 1995 cu acest straniu roman – CITITORUL.

     “…este povestea unei iubiri mai puţin obişnuite : aceea dintre adolescentul Michael Berg, fiul unui conferenţiar la facultatea de filosofie ostracizat din pricina insistenţei de a preda gînditori ce contraziceau ideologia nazistă, şi taxatoarea de tramvai Hanna Schmitz, cu douăzeci de ani mai în vîrstă, care este gata de orice sacrificiu pentru a ascunde un secret ruşinos. Mai mult decît o iniţiere erotică, această relaţie devine modalitatea privilegiată de investigare şi asumare a trecutului politic al unei întregi naţiuni; judecată şi condamnată pentru faptele comise în calitate de supraveghetoare într-un lagăr pentru femei din apropierea Cracoviei, Hanna influenţează profund modul în care Michael ajunge să resimtă responsabilitatea şi vina, transformînd evenimentul istoric în realitate trăită” – stă scris pe pagina de gardă a acestei cărţi.

     Cîteva pagini sunt oferite de editura Polirom pentru degustare. Click AICI.

     Pentru cinefili, o scurtă prezentare. Click AICI.

     O foarte bună cronică a acestei cărţi. Click AICI.

     Un interviu cu autorul. Click AICI.

###

     De fapt, autorul foloseşte un procedeu îndelung exersat din punct de vedere literar, pentru a-şi argumenta această carte : raportarea noilor generaţii, la iubire. Numai iubirea ne poate dimensiona exact, viaţa în care suntem proiectaţi fără să ştim nimic despre viaţă. Nimic despre viaţa anterioară vieţii noastre.

     Doamne, Dumnezeule, dacă atunci cînd noi venim pe lume, nu ştim pentru că nu avem cum să ştim, ce au făcut precedesorii noştri, fie ei părinţii noştri, sau numai alţi oameni care au trăit o istorie cumplită, suntem şi noi responsabili pentru acele grozăvii ? Moştenim şi suntem responsabili pentru acele grozăvii ?

     Greu de dat un răspuns. Accentul pus de autor în această carte, nu este nicidecum iubirea dintre un puber şi o femeie vîrstnică. Nici accentul pus pe iniţierea în erotism a unui adolescent. Accentul grav pus de acest autor în această carte, este împăcarea noilor generaţii cu greşelile vechilor generaţii, prin iubire, pentru că numai iubirea poate estompa defectele umane, păcatele umane, grozăviile petrecute în istoria umană.

     Hannah, nu este chiar atît de vinovată pe cît se poate crede. Hannah, este vinovată numai de o imensă vanitate : pentru că nu poate accepta şi nu poate recunoaşte că este analfabetă, Hannah refuză succesiv, promovările la locuri de muncă unde era nevoie de o minimă alfabetizare : nu aceptă să fie promovată ca vatman de tramvai de la postul de taxatoare, nu acceptă  un post de şefă la o uzină electrică, dar acceptă un post de supraveghetoare la un lagăr de femei.

     Misiunea sa în acel post, era sinistră : trebuia ca periodic, să indice care anume dintre femeile care erau în custodia sa, să fie date morţii, în lagărele de exterminare. Hannah, le alege pe cele mai fragile dintre aceste femei, pentru a-i fi companioane. Nu, Hannah, nu avea orientări sexuale de acest gen, nici vorbă. Hannah, le alegea pe acestea, numai pentru că ea analfabetă fiind, se putea bucura de momentele în care aceste femei, puteau să îi citească din cărţile la care ea nu avea accces. Le prelungea în acest mod acelor femei, viaţa!

     Aceasta era partea întunecată a vieţii sale, pe care Hannah încerca să o ascundă : trecutul nazist al vieţii sale.

     Dincolo de iniţierea în erotism a tînărului Michael, ea nu încerca decît să recuperereze viaţa sa eşuată în nimic : revărsa asupra acestui tînăr imberb, atît dragostea unei mame neîmplinite cît şi frustrările unei femei neiubite şi neînţelese.

     La momentul potrivit, Hannah a ştiut să se îndepărteze de tînărul Michael, lăsîndu-l pe acesta, să se frămînte inutil. Ea, analfabeta, ştia mult mai bine decît fiul filosofului, că viaţa are propriile sale meandre.

     Iar momentul în care Michael, tînăr student în ştiinţe juridice, este pus în situaţia de a studia procesul în care Hannah era condamnată ca parte a sistemului nazist, este tulburător : Michael înţelege ca Hannah luase asupra sa, vina care nu îi revenea integral, numai pentru că nu era capabilă, să recunoască faptul că raportul de rutină al armatei naziste, nu fusese scris de ea; de fapt, ea nu putea trece peste vanitatea care o condamna la silnicie : analfabetismul său!

     Michael, a trecut peste această mizerabilă vremelnicie, cu iubirea pe care nu a uitat că trebuie să o poarte unei femei demne, femeie despre care a înţeles că este exact liantul dintre generaţii. Nu tatăl său fusese legătura dintre trecut şi viitor, nici mama sa. Liantul dintre generaţii, era suferinţa acestei femei analfabete, femeia care condamnată fiind la oprobriu, l-a învăţat să treacă dincolo de pojghiţa aparenţelor.

###

     Mă întreb şi vă întreb : cum împăcăm noi, trecutul nostru cu ceea ce se întîmplă acum în viaţa noastră, gîndindu-ne la viitor ? Suntem noi atît de analfabeţi, încît să avem nevoie de un cititor/cititoare, care să ne tălmăcească slova vremilor în care trăim ?

Read Full Post »