Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘horia vintilă’

Ora 12. La drum. Aud în autocar discuții despre banii pe care guvernul nu-i are și de-aia se împrumută cu disperare la dobînzi uriașe. Verdict: vor plăti și încă ne-născuții jaful de acum. Ca să ne lămurim: printre cei 53 de turiști este un singur copil de vreo 12-13 ani și un tînăr de vreo 34; restul numai pensionari cu vreo două excepții. Deci nici măcar pensionarii nu mai sunt prostiți de pesedei. Părerea mea!

Pînă la urmă norii s-au scremut și au picurat cîțiva stropi pe  parbrizul autocarului. Ghidul ne spune povestea celor două războaie dintre daci și romani și-mi aduc aminte despre minunata carte a lui Horia Vintilă, Dumnezeu s-a născut în exil

Asta pentru că trecem pe lîngă ruinele Tropaeum Traiani și ne îndreptăm către Muzeu. Aici, după ce plătim taxa (10 lei adul 5 lei pensionari, elevi și studenți 2,5 lei) aflăm istoria acstui monument unic în lume și fazele în care a fost reconstituit.

Nu mi-am notat nimic, datele acestea pot fi găsite ușor, pe internet, inclusiv meritul pe care l-a avut ceaușescu în această poveste…

Nici n-am intrat bine în Muzeu și baierile cerului s-au rupt într-o răpăială care ne-a băgat la idei. Glumeț, ghidul promite că a făcut cerere ca ploaia să înceteze 🙂 . Șiiii minune! Ploaia a încetat ca prin farmec!

Adevărul este (ne-a spus ghida de la muzeu) că pe aici nu mai plouase de multișor și chiar era nevoie.

Acum, soarele s-a arătat iar tocmai la timp ca s-o zbughim către Mamaia pentru sfînta masă de prînz J și poate o scurtă plimbărică cu gondola. Apropo de Adamclisi, localitatea în care se află Muzeul și ruinele monumentului închinat lui Traian: în secolul al II-lea erau case construite din piatră, drumurile erau pietruite și exista inclusiv canalizare. Acum…

Mergem întins spre mămăica. Tot zonă colinară, serpentine, ogoare arate, pajiști pentru vite, lanuri de porumb și nelipsita floare a soarelui. Cică exportăm ulei de floarea soarelui. Așa o fi, mai știi?

Cocoțați pe pod, traversăm Canalul Dunăre Marea Neagră și mai avem numai 15 km pînă la Constanța. Apoi, am văzut o femeie îmbrăcată lejer, pe marginea șoselei. Și încă una 🙂 Care va să zică, intrarea în oraș este anunțată de centu rioni? Nu, de centu riste 🙂

C]teva date despre Tropaeum Traiani AICI

 

Read Full Post »

Nu mai știu în ce lecturi am întîlnit prima dată o menționare călduroasă a acestui autor. Nu știam nimic despre el. Stîrnit (mînat de curiozitate) am purces la căutarea acestei cărți în toate librăriile pe care le-am întîlnit în cale, vreme bună; cîțiva ani am toooot căutat-o pînă cînd într-un mall, o fătucă mi-a răspuns cu nonșalanță: cartea domnului Vîrlan s-a epuizat.! Vîrlan? Eu întrebasem de Vintilă NU de bucătarul de pe nu știu ce canal tv. Lămurit, m-am resemnat și am renunțat la căutare. Cu așa librari… Atunci nu mi-a dat prin cap să caut la editură. Asta e!

Apoi, la bookfest București 2018, m-am oprit în dreptul editurii Vremea unde era etalată întreaga (cred) operă a lui Horia Vintilă. Am pus în sfîrșit mîna pe cartea îndelung rîvnită, Dumnezeu s-a născut în exil și începusem să o răsfoiesc cînd un ins cam șters dar cu o privire ostilă m-a întrebat semi-răstit: cine mai este și ĂSTA? Am priceput repejor că era un provocator și am ridicat din umeri arătînd cu un deget către o fată care păzea standul, am plătit cartea și am plecat. Mai aveam în plan cîteva cărți care mă așteptau răbdătoare și pe care le-am pus la așteptare în bibliotecă.

Foarte pe scurt despre autor, citez de pe pagina de gardă: născut la Segarcea 18/31 decembrie 1915 decedat la 4 aprilie 1992. Numele său real fiind Vintilă Caftangioglu; absolvent al Colegiului Național Sfîntul Sava a urmat cursuri la facultățile de Drept, Filosofie și Litere, dar a obținut licența numai în drept.

Sprijinit de Nichifor Crainic, este numit atașat de presă la Roma în iunie 1940; va fi rechemat în țară în luna octombrie de guvernul legionar. În 1941 obține o bursă Humbold și pleacă în Austria, unde cu ajutorul lui Alexandru Marcu, este numit atașat de presă la Viena în 1942. Între august 1944 și mai 1945 este închis, împreună cu soția, în lagăre din Silezia, Austria, Italia.

În februarie 1946, un ”Tribunal al Poporului” din România îl condamnă la muncă silnică pe viață pentru ”crima de dezastrul țării, prin săvîrșire de crime de război constînd în faptul de a se fi pus în slujba hitlerismului și fascismului, contribuind prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice.”

Opresc citarea (mi-e greață cum reînvie această atmosferă acum, în România, prin vocea mai multor lideri ai puterii) și înșir pe scurt, periplul acestui personaj: emigrează în Italia, Argentina, între 1948 și 1953, an în care se stabilește în Spania țară unde va trăi pînă la sfîrșitul vieții cu excepția perioadei trăite la Paris între 1960-1964. Licențiat al Facultății de Litere din cadrul Universității Catolice din Paris, doctor în Drept al Universității din Valladolid, a avut o bogată activitate ca publicist, profesor, conferențiar.

Distins cu Premiul Goncourt în 1960 pentru romanul Dieu est ne en exil, scris direct în limba franceză. Festivitatea de decernare nu are însă loc din cauza campaniei de denigrare întreprinse de oficiali români, intens sprijinite de L^Humanite și de stînga franceză.

Autor a numeroase romane, volume de versuri, eseuri, istorii literare etc.

În aceste condiții cum să fie cunoscut de tinerii care păzesc și vînd cărți dar care cred că-s librari?

Foarte pe scurt despre carte (pe care o voi prezenta curînd): ”în 1958 Vintilă Horia a avut o întîlnire, o întîlnire de spirit. Se celebrau în anul acela două mii de ani de la nașterea lui Ovidiu. A reluat operele poetului, mai mult sau mai puțin uitate după bacalaureat. A fost o revelație. Ovidiu fusese și el un exilat. (…) Între scriitorul latin din secolul I și scriitorul român s-a format o relație, un fel de legătură supranaturală, care provenea dintr-o tainică asemănare. (…)” Daniel-Rops, membru al academiei franceze.

Și mai pe scurt, Dumnezeu s-a născut în exil este un fel de jurnal ținut de Ovidiu pentru ultimii săi opt ani de viață petrecuți la Tomis, jurnal scris de fapt de Vintilă Horia pentru a descrie propriul său exil. O carte absolut fascinantă!

Read Full Post »