Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘hrebenciuc’

Am aflat că astăzi se împlinesc 10 ani de cînd sărbătorim ziua internaţională a internetului. La mai mulţi ani înainte! La cît de coruptă a devenit media de factorul politic, a rămas singurul mediu de informare cît de cît onest deşi mişună şi pe internet tot felul de manipulatori. Mă uit cu dezgust cum jurnalişti care decolaseră în profesie în mod onorabil au început să dea cinstea pe bani fără pic de ruşine. Dacă le reproşezi ceva, devii brusc sectant-membru-al-bisericii-unuia-dintre-candidaţi sau şi mai rău, eşti trimis să faci „terapie de psihopupu”. Or să le iasă pe nas fumurile pentru că „efectul cotidianul” se poate repeta oricînd le este lumea mai dragă.

Astăzi au mai intrat „la mititica” vreo patru „intangibili” printre care şi fostul soţ al doamnei Udrea. Nu cred că va spune (turna) prea multe deşi, el săracul n-a fost decît unul dintre „bidoanele” în care se adunau comisioanele colectate pentru şefii de suuus de tot. Tot astăzi a fost arestat şi Viorel Hrebenciuc, lucru la care chiar el se aştepta. Dar să nu cădeţi în plasa întinsă de pesedeu. Hrebenciuc – în afară de faptul că este parte a mafiei retrocedărilor – are o vină mult mai gravă: a atentat la ordinea din partid, ordine care s-ar fi reconfigurat după ce Ponta ar fi devenit preşedintele ţării. Remember? Vanghelie şi Şova maziliţi, Hrebenciuc urmînd să fie scăpat de povara imunităţii 🙂 drept pentru care, orgolios, a demisionat şi a intrat cu mare viteză direct în puşcărie. Unde s-ar cuveni să fie braţ la braţ cu „tata socru” şi cu mister Adam + consoarta sa cu tot. Să avem puţintică răbdare… Ca şi pentru Cati şi Micki… Tăvălugul Micosoft-EADS nu-i va ierta nici pe ei…

La turneul  internaţional de snooker din China, Ronnie O’Sullivan îl bate zdravăn pe un chinez talentat dar, insuficient de bine blindat pentru un meci cu Ronnie.

Tot astăzi a început Kilipirim – Bucureşti, organizat la Magazinul Unirea pentru sufletul iubitorilor de carte, şi Indagra la Romexpo pentru iubitorii de papa şi de vin bun. Eu voi merge la amîndouă şi vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi la fel; aveţi timp la dispoziţie pînă duminică, inclusiv.

Aşa. Mai avem trei zile şi vom merge la vot. Dacă vreţi să scăpaţi de Ponta sau de Johannis, votaţi Monica Macovei. Restul candidaţilor chiar nu contează.

Read Full Post »

După ce preşedintele Senatului a hotărît că senatorii n-au ce face la Parlament – adică să discute despre permiterea anchetării doamnei Cati şi a domnului Miki – şi mai bine stau ei pitiţi în teritoriu pentru campania electorală, se caută o soluţie pentru amînarea anchetării altor pesedişti de nădejde: tata socru, guzganul rozaliu şi bombă de ultima oră, fostul ministru al maaaarilor proiecte, 🙂 un domn pre numele său, Şova.

Despre Hrebenciuc îmi închipuiam aproape orice dar ce a făcut el în chiar ziua în care a fost anunţat că este cercetat penal, nu mi-ar fi trecut prin cap: a vorbit cu Şova despre un troc politic: tu mă scapi de dosare vorbind cu ministrul justiţiei, eu te fac şef de partid după ce Ponta devine preşedinte. Chiar nu ştiu ce să mai cred! Oamenii ăştia chiar au devenit aerieni. Dacă nici măcar faptul că sumedenie de „afacerişti” şi foarte mulţi miniştri sunt nu doar anchetaţi şi trimişi în judecată ci, chiar se află după gratii nu i-a trezit la realitate, nu mai văd ce ar putea să-i mai trezească!

O mică paranteză: un inculpat fost ministru a intrat pe mîinile justiţiei cu maximă celeritate; de mirare? Deloc! Dacă a avut ghinion şi nu se mai află în gaşca de la putere…

Se vehiculează şi alte nume dar, deocamdată numai la nivel de zvonuri. Dosare grele ca Microsoft, EADS şi mai nou dosarul retrocedărilor ilegale a zeci dacă nu chiar sute de mii de hectare de pădure sunt în discuţie publică zi de zi. Te-ai aştepta ca în acest caz, tendinţa de vot a oamenilor către candidatul PSD să fie în picaj. Aşa e? Nu prea. Este drept că există o tendinţă descrescătoare dar, Ponta întruneşte încă circa 40% din intenţia de vot.

Trec peste faptul că se foloseşte fără pic de reticenţă de toate mijloacele pe care i le pune poziţia de Prim Ministru la dispoziţie cum ar fi deplasări în ţară şi în străinătate, promisiuni electorale care ar greva bugetul cu miliarde de euro etc şi mă opresc asupra unui singur aspect: din cine-i formată massa asta electorală de 40% care nu-i impresionată de nimic şi votează pesede cu ochii închişi.

Am găsit un răspuns în Uşa interzisă / Gabriel Liiceanu / Humanitas, 2002, p. 308. Citez: Observaţia  Hannei Arendt că „plebea”, the mob („gloata”, „vulgul”), spre deosebire de popor, este cupa istoriei în care se colectează reziduurile tuturor claselor sociale, este scursura acestora, şi tocmai ea este vînată şi manipulată de haimanalele politice care o flatează şi în care plebea, apoi, se recunoaşte. Prin acest pact făcut între de-clasaţii societăţii şi cinicii guralivi este apoi zdrobit şi aliniat poporul, componenta onestă a societăţii, care nu se poate apăra nici prin vorbe obraznice, nici recurgînd la violenţă.

Concluzia este că cele mai apărate (stabile) sînt societăţile care, din cauza bogăţiei, nu au plebe (ca Elveţia sau Norvegia) şi cele mai expuse, societăţile sărace şi „plebeiene” ca România etc. Am încheiat citatul.

Bine, Hanna Arendt a scris aceste rînduri cu gîndul la Hitler şi la acoliţii săi. Dar, cine-şi mai aduce aminte că nazismul şi socialismul au aceeaşi rădăcină ideologică?

Între momentul în care Hanna Arendt a scris rîndurile de mai sus – perfect actuale! – şi momentele pe care le trăim noi – în altă ţară! – au trecut peste şase sau chiar şapte decenii. Cum de nu învaţă oamenii chiar nimic din istorie?

Read Full Post »