Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘huron’

Satul Huron

Am oprit iar. Unde suntem? Undeva în nordul Quebecului este un loc special amenajat unde doritorii îşi pot face o idee (vagă) despre viaţa locuitorilor unei aşezări a indigenilor Huron. Locul cuprinde într-o incintă nu prea mare ca întindere, cîteva clădiri în stil tradiţional al Primelor Naţiuni. Chiar la intrare, este un restaurant, o cafenea şi bineînţeles, un magazin de suvenire, ţinut de, se putea altfel? o rusoaică. Din Israel nu mai văzusem magazine ţinute de ruşi şi jur că nu-mi era dor. În afară de aceste trei stabilimente fără de care viaţa omului alb este de neimaginat 🙂 mai sunt cîteva alcătuiri care pot da o impresie despre viaţa indigenilor pînă în urmă cu vreo trei sute de ani, cînd locurile au fost invadate de europenii hotărîţi să-i civilizeze pe băştinaşi, adică să le distrugă cultura, aşa cum au făcut peste tot pe unde au trecut ca roiurile de lăcuste pustiitoare.

Mai întîi, ghida ne-a arătat cum invocau băştinaşii spiritele pentru toate motivele imaginabile: dansul ritualic executat de un băiat şi trei fete îmbrăcaţi în costume tradiţionale, în ritmul dictat de o tobă şi o castanietă,  cam aşa cum le ştiam şi noi din filmele americane cu indieni. Un minut întreg 🙂

Piesa centrală este Casa lungă, adică un soi de dormitor comun unde mai multe familii, poate triburi întregi îşi duceau traiul în comun. Pe margini paturi, în mijloc două vetre unde se făcea focul pentru încălzit şi pentru gătit, deasupra paturilor spaţiu de depozitat unelte, canoe, proviziile de peşte afumat şi uscat, blănuri, TOT ce le era necesar pentru viaţă oamenilor de pe aceste meleaguri. Tavanul înalt avea două decupări prin care să poată ieşi fumul. Două intrări pe laturile mai scurte, încăperea avînd formă de dreptunghi unde latura mare este de două ori mai mare ca latura mică. Foarte slab luminat, pentru că aşa era pe atunci şi s-a urmărit autenticitatea. Desigur că tot aici îşi aveau adăpost şi cîinii atît de utili comunităţii.

Apoi am văzut o afumătoare de peşte şi un grătar unde peştele afumat era pus la uscat. Am văzut şi o închipuire de grădină cultivată cu vreo zece tulpini de porumb. Am văzut şi un loc ritualic unde se aduceau jertfe zeilor, probabil inclusiv sacrificii umane. Cică nu aveam voie să pozăm acest loc în semn de respect faţă de spirite, dar, am văzut chestia asta abia după ce-am tras un cadru. Dacă mă vedea Robert…

Am mai văzut două bărci lungi pe care nu m-am obosit să le trag în poză pentru că nu mi-au inspirat încredere deloc! Cîteva colibe amenajate special ca să vedem activitatea economică a băştinaşilor, o colibă care prezenta date statistice – în care eu nu cred deloc, o statuie tradiţională a unui inuit, care are şi o legendă dar încă n-am aflat care este. Atît.

Locul poate fi vizitat în maximum 20 de minute dar ghida vorbeşte şi tot vorbeşte ca să treacă măcar o oră ca să crezi că sumele pretinse la intrare chiar merită plătite. Judecaţi dv. Adult 14,50, 13-17 ani 11,50, 7-12 ani 9,50, moins de 6 ans gratuit. Activites Contes de legendes 6,50, spectacle dans 8. Dolari. De persoană. Sincer, nu m-aş mai întoarce acolo niciodată. Chiar mi s-a părut a fi un spectacol calp executat de nişte actori plictisiţi. Habar n-am dacă erau chiar urmaşii indigenilor, Robert spune că oricum sunt corciţi cu albi, cred că are dreptate. Oricum, chiar dacă cineva are o imaginaţie mai bogată şi crede că face o incursiune în trecut, privind la mîna băiatului dansator şi observînd un ceas ultramodern, se lecuieşte pe loc de iluzia călătoriei în timp.

Şi să nu uit un amănunt apropo de Casa Lungă în care trăiau la comun indigenii. Unul dintre motivele care i-au determinat pe albi să le confişte copiii şi să-i interneze în şcoli catolice, a fost devălmăşia în care trăiau bărbaţii cu femeile. Exact ca hipioţii de mai tîrziu. Pentru unii pescari sau vănători era o onoare să ofere consoarta unui oaspete ocazional sau unui vînător faimos, pe motiv asta că purta noroc la vînătoare. Limpede?

Şi apropo de fotografiat oameni fără permisiunea lor. Am întrebat şi la biserică şi la satul Huron dacă am voie să fotografiez. Să vă descriu mirarea lor că pun astfel de întrebare? Cred că Robert exagerează dar, are povestea lui un sîmbure de adevăr că paranoic NU este DELOC. Ştie el ce ştie…

Read Full Post »