Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Ierusalim’

            Am văzut deja că după ce a încercat o sumedenie de combinaţii, Casaubon a reuşit să găsească parola şi a intrat în fişierele din computerul-Abulafia al lui Belbo. Era destul de îngrijorat, pentru că prietenul şi colegul său, îi telefonase speriat şi îi spusese că este în pericol. Casaubon va avea nevoie de toată înţelepciunea – HOCHMAH – pentru a desluşi îngrozitoarea realitate în capcana căreia Belbo căzuse : “încercam să-mi lămuresc mie însumi modul iresponsabil în care eu, Belbo şi Diotallevi ajunseserăm să rescriem lumea şi – Diotallevi avea să mi-o spună – să redescoperim acele părţi ale Cărţii care fuseseră încrustate cu foc alb în interstiţiile lăsate de insectele scrise cu foc negru care populau Tora şi păreau să o facă explicită”.Pare de necrezut ? Pare numai.

            Realitatea este că realitatea se supune minţilor celor care o imaginează clipă de clipă. Adevăruri care transcend şi sfidează timpul se dovedesc în cele din urmă simple iluzii spulberate în lumina unor raţionamente fără cusur, în timp ce bazaconiile de adormit copiii, care umpleau pînă la refuz cărţile de basme ale copilăriei şi cărţile lui Jules Verne, sunt acum realităţi banale. Parcă nici nu ne vine să credem dar, noi trăim în plină magie ! În afară de o mînă de specialişti – vrăjitorii zilelor noastre, nimeni nu înţelege exact cum funcţionează toată aparatura de care am devenit dependenţi. Noii ucenici vrăjitori ai ştiinţei, reprezintă noua BINAH a lumii – inteligenţa lucrurilor care ne Înconjoară. Şi tot de inteligenţă va avea nevoie şi Casaubon, pentru a reconstitui cu ajutorul fişierelor din computer, realiatea construită de Belbo, pe baza Planului lor comun de a afla : cine conduce de fapt lumea ?

            Cu astfel de întrebări sfredelitoare în cap, se alăturase Casaubon editurii unde lucrau deja Belbo, Diotallevi şi secretara lor, Gudrun. Iar pasiunea lor comună pentru Cavalerii Templieri, a făcut apropierea de neevitat. “Templierii erau un ordin monahal-cavaleresc, care exista fiindcă era recunoscut de Biserică. Dacă Biserica desfiinţase ordinul, şi făcuse asta cu şapte secole înainte, templierii nu puteau să mai existe, iar dacă existau, nu erau templieri”.

            Ca orice editură care se respectă, şi aceasta era asediată tot timpul de visătorii la glorie eternă. Diverse tipuri de oameni şi oameni. Diverse feluri de manuscrise pe diverse teme. Cele mai fascinante manuscrise sunt desigur, cele despre Templieri. Numai că, în afară de cîţiva specialişti, toţi cei care scriau despre Templieri, nu erau nici mai mult nici mai puţin, decît nişte nebuni. Dar.  Nu nebunii fac uneori viaţa să fie mai frumoasă şi mai spectaculoasă ? Ba, da! pentru că nu chiar toţi nebunii sunt periculoşi. Mulţi dintre ei, sunt numai nişte visători frumoşi.

            Într-un manuscris dactilografiat din portofoliul editurii, era vorba chiar despre Templieri. “În 1307, Filip cel Frumos hotărăşte să-i aresteze pe toţi  Templierii din Franţa. Însă există o legendă potrivit căreia, cu două zile înainte ca Filip să trimită ordinele de arestare, o căruţă cu fîn, trasă de boi, a ieşit din incinta Templului din Paris, îndreptîndu-se spre o destinaţie necunoscută”. Aici este tot clenciul : EXISTĂ O LEGENDĂ POTRIVIT CĂREIA ! De aici începe fantezia să prelucreze realitatea. Ori, se ştie, că modificînd amintirile despre trecut, poţi să influenţezi serios chiar viitorul;  oricum prezentul nu există decît ca o veşnică stare de moment între ce a fost şi ce va fi. Deci, nebunia poate începe. Imaginaţia este hrănită cu tot felul de legende care derivă din acest banal “SE PARE CĂ”.

            Se pare că un grup de Templieri s-a refugiat în Scoţia, alăturîndu-se unei loji din Kilwinning. “Legenda pretinde că acei cavaleri s-ar fi identificat cu asociaţiile de zidari care îşi transmiteau secretele Templului lui Solomon”. Gata ! Putem să fantazăm cum dorim ! Putem să reconstituim dacă vrem, Miliţia Templului. Sau originile Masoneriei. De ce nu, istoria Cavalerilor din Malta. Sau orice ne trece prin cap atîta vreme cît noi credem că acel lucru este adevărat, sau măcar interesant! Există izvoare scrise ? Nu întotdeauna. Şi atunci ? Avem dovezi ? Dar ce! Dumnezeu a creat lumea scriind, sau vorbind, HM ? La început a fost Cuvîntul, Cartea a venit mult mai tîrziu, NU ?

            Bine, se ştie că la origine, templierii s-au constituit în 1118, sub domnia lui Balduin al II-lea, sub denumirea de Ordin al Cavalerilor Săraci ai lui Cristos, chiar la Ierusalim şi au fost găzduiţi în incinta vechiului Templu al lui Solomon. Timp de aproape două sute de ani, acest Ordin a tot crescut şi s-a tot transformat. De la regulile severe de trai în pauperitate şi abţinere, impuse de Sfîntul Bernard, reformatorul Ordinului Benedictinilor, la opulenţa şi puterea la care au ajuns în momentul arestării lor de către Filip cel Frumos. Deveniseră prea puternici. Ei au fost practic, prima multinaţională din lume. Ei au inventat scrisoarea de credit. Ei făceau să circule toate valorile în nenumărate ţări. Nu plăteau taxe nicaieri Dar. Pe cît de pricepuţi deveniseră la afaceri, pe atît de nepricepuţi au devenit la război. În 1291, Acra, ultimul bastion creştin al Regatului Ierusalimului, a căzut sub asediul sultanului Khalil. “Templierii sunt mai bogaţi, mai numeroşi şi mai puternici ca niciodată, dar, născuţi pentru a lupta pe Pămîntul Sfînt, nu se mai află pe Pămîntul Sfînt”. Rolul Templierilor se încheiase. Rîvnindu-le averea, Filip cel Frumos le înscenează diverse mizerii, face să circule pe seama lor tot felul de zvonuri oribile, îi acuză pieziş de toate relele lumii şi face ca aceste lucruri să ajungă la urechile papei Clement al V-lea, care este singurul în măsură să distrugă Ordinul, retrăgîndu-i sprijinul. Urmează procesul, torturi, mărturisiri, retractări, execuţii. Au dispărut Templierii de tot ? (va urma)

Reamintesc şi :  https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/01/01/insula-din-ziua-de-ieri-umberto-eco/

Read Full Post »

Reluînd “Pendulul lui Foucault” – Umberto Eco, imaginea arborelui sefirotic de la începutul cărţii, mi-a adus aminte de această carte formidabilă a lui Moshe Idel, eminent cărturar evreu născut în Romania la Tg. Neamţ în 1947. Nici vorbă să se poată recenza o astfel de carte. Nu mi-am propus decît să vă ofer un scurt fragment, o frumoasă poveste.

“Iudaismul este în general considerat sursa monoteismului. Această afirmaţie pare a a fi cea mai evidentă din istoria religiilor. Însă în multe versiuni ale cărţii de rugăciune, cel mai răspîndit text evreiesc, întîlnim o formulă arameică alarmantă : Le-Shem Yihud  Qudesha’ Berikh Hu’ u-Shekhinteih … traducerea literală ar fi : (serviciul divin are loc) pentru unirea Celui Sfînt, binecuvîntat fie el, cu Prezenţa Sa Divină”. – scrie Moshe Idel chiar la începutul cărţii sale.

Această formulă sugerează nici mai mult nici mai puţin, că Dumnezeu nu este singur. În Geneza, 3,22 scrie : “Iată, Adam a devenit ca unul din noi; cunoaşte binele şi răul; acum, nu cumva să întindă mîna şi să culeagă din pomul vieţii, să mănînce şi să trăiască veşnic”. Acest plural tulburător a dat naştere la enorme dispute. Nu la aceste dispute mă refer eu aici. Ci am să reproduc din carte un scurt fragment interesant care încearcă să explice originea răului în lume.

 “Într-una din povestirile sale, Primo Levi scrie : Ştii că Dumnezeu l-a creat pe Adam şi imediat după aceea şi-a dat seama că omului nu-i e bine singur, aşa că i-a adus o tovarăşă lînga el. Ei bine, cabaliştii spuneau că nici măcar lui Dumnezeu nu-i e bine singur şi că de la început a luat-o ca tovarăşă pe Shekhinah, adică prezenţa Lui la creare. Astfel, Shekhinah a devenit nevasta lui Dumnezeu şi, deci mama tuturor oamenilor. Cînd Templul din Ierusalim a fost distrus de romani, iar noi ne-am împrăştiat şi am fost subjugaţi, Shekhinah s-a înfuriat, L-a părăsit pe Dumnezeu şi a venit cu noi în exil. De fapt, eu am gîndit aşa : că şi Shekhinah s-a lăsat subjugată şi e aici, în jurul nostru, în exilul din exil, în această casă a mocirlei şi mîhnirii. Aşa că Dumnezeu a ramas singur; cum se întîmplă muiltora, nu a mai putut îndura singurătatea şi n-a rezistat ispitei, aşa ca şi-a luat o amantă. Ştii pe cine ? Pe ea, pe Lilith, demonul feminin, şi a iesit un scandal de neimaginat… Într-un fel, aceasta este cauza răului pe pămînt; într- un alt fel, e efectul său. Atîta vreme cît Dumnezeu continuă să păcătuiască cu Lilith, pe pămînt va fi sînge şi supărare. Dar într-o zi va veni un lucru mare – cel pe care îl aşteptăm cu toţii. El o va face pe Lilith să moară şi va pune capăt desfrîului lui Dumnezeu şi exilului nostru”.

Eu prefer soluţia imaginată de Doina Popescu în carte sa “Dumnezeu era-n vacanţă”.

 “ – Dumnezeule, Eli, ce viaţă am avut şi noi ! – Care Dumnezeu, dragă Erna ? Dumnezeul meu sau catolicul tău ? Cum a putut lăsa Dumnezeu să se întîmple toate cîte am trăit noi ? Cum a fost posibil ? – Eli, dragul meu, eu văd o singură explicaţie : probabil că atunci cînd s-au întîmplat toate acestea, Dumnezeu era-n vacanţă ! – Poate ai dreptate, Erna. Probabil că, din cînd în cînd, Dumnezeu îşi mai ia vacanţă!”

Read Full Post »

S-a născut în 1947 la Tg. Neamţ. Vorbeşte româneşte cel puţin tot atît de bine ca mine şi ca dumneavoastră. Se numeşte Moshe Idel, şi astăzi este cel mai strălucit interpret al misticii ebraice. Un savant şi un om extraordinar, a cărui operă a revoluţionat deja toate cunoştinţele noastre despre  Kabbalah, tradiţia mistică (despre ) care (ştim că) se manifestă în diferite şcoli şi curente începînd de prin secolul al X-lea al Erei Comune. De ce e importantă mistica iudaică ? Marele semiotician şi romancier Umberto Eco, care preţuieşte în mod deosebit opera lui Idel, şi-a scris ultimul roman, Pendulul lui Foucault, plecînd de la Kabbalah şi în special de la autorul pe care pînă la Idel nimeni nu-l studiase în profunzime : misticul sefard (evreu spaniol) Abraham ben Samuel Abulafia, din secolul al XIII-lea. În mod interesant, computerul din roman, care de altfel este un personaj, e numit în joacă “Abulafia”. El efectuează permutarea literelor alfabetului după un procedeu kabbalistic. Or, permutări ale unor elemente în numar finit sînt unul dintre secretele naturii : codul genetic din ADN se obţine prin miliarde de miliarde de permutări a numai patru elemente, limbajul e o permutare de sunete (ori litere) ; însăşi moda, dupa cum a arătat încă din 1937 savanta Agnes Brooks-Young, e o permutare de forme de la “evazat” la “strîns”; ca să nu mai vorbim de formele din natura care, după celebra descoperire făcută de biologul scoţian D’Arcy Wentworth Thompson în 1917, sînt şi ele permutări ale unor “arhetipuri” : craniul omului e o transformare a  craniului cîinelui prin modificarea unui sistem de axe, iar o specie de peşti se obţine “matematic” dintr-alta prin schimbări asemănătoare … Iată de ce mulţi savanţi de astăzi sunt fascinaţi de Kabbalah, după cum indică şi cazul lui Umberto Eco; pentru că în Kabbalah asistăm prima data la ideea ca întregul Univers este rezultatul unor permutari efectuate asupra unor elemente în număr finit. Cum a ajuns Idel cel mai mare cunoscător şi interpret al Kabbalei ? La Universitatea din Ierusalim, precedesorul lui Idel, profesorul Ghershom Scholem, a adunat patruzeci de mii de manuscrise ebraice răspîndite în lume , din Rusia în Spania şi din Polonia în Palestina. Cîteva mii de manuscrise au fost adunate şi la New York, în biblioteca celebrului Seminar Teologic Evreiesc, înfiinţat de Solomon Schehter ( 1848-1915), unul dintre cei mai mari promotori ai religiei iudaice în America. În aceste biblioteci şi în multe altele, din Catalonia pînă în Toscana, Idel a parcurs zeci de mii de manuscrise. Astăzi este singurul om din lume înzestrat cu această cunoştinţă, pe care nimeni înaintea sa n-a avut-o. Pe baza ei, Idel a adus atît de multe corectări vederilor lui Ghershom Scholem, un savant încă venerat de mulţi în întreaga lume, încît a provocat reacţii puternice din partea partizanilor profesorului de curînd decedat. în Israel, mediile au luat apararea lui Idel; în timp ce generaţia mai în vîrstă îl acuză de colaborare pînă şi cu … diavolul, generaţia de mijloc şi tinerii, i-au ţinut partea. Idel a triumfat în cele din urmă, devenind astăzi mai cunoscut în Israel decît Kabbalah însăşi, care rămîne studiată de puţini. Moshe Idel s-a născut în Munţii Neamţului şi vorbeşte limba română. Plecarea sa din România, în 1963, este un eveniment cu semnificaţii multiple. Şi eu, şi cititorii mei vom spune spontan : Ce noroc a avut Idel să scape din România ! Dar oare de ce trebuie să spunem aşa ? De ce oare România n-ar fi avut, şi n-ar avea, nici o şansă ca în ea să crească, să prospere şi să producă oameni ca Moshe Idel,un exemplu în faţa întregii lumi? Pentru că este evreu ? Dar Moshe Idel, o repet pentru a treia oară, s-a născut la Tg. Neamţ şi vorbeşte româneşte. Oare asta nu este de ajuns pentru a fi român ? E oare o chestie de religie ? Nu, de vreme ce comunismul persecută religia, dar chiar şi fără comunism oameni religioşi nu prea sunt în România, în afara “cadrelor” Bisericii – şi mulţi dintre aceia nu sunt nici ei. Atunci de ce ţine “românitatea” ? De lichelism, de laşitate, de mizerabilă şi masochistă viclenie ? Străbunii mei erau greci care s-au refugiat din Trapezunt, din cauza persecuţiilor turcilor la 1730. Nimeni n-ar îndrăzni să spună astăzi că sunt mai puţin român decit Ilici Iliescu; familia mea i-a dat pe Neculai Culianu şi pe Petru Bogdan. Singurul care ar putea să spună că nu sunt român, sunt eu însumi. Dar atunci, de ce unii ar îndrăzni în schimb să afirme că Moshe Idel n-ar fi român ? Eu cred că singurul care poate alege între a fi sau nu român este Moshe Idel însuşi.Dacă s-a născut în România şi vorbeşte româna, pentru români el este român. Şi ar fi, pentru toţi românii dacă Moshe Idel ar accepta să fie român. Asta ar fi o mai mare mîndrie pentru ţară decît dacă neocomuniştii de la putere s-ar hotărî să emigreze. Pentru că ar arăta voinţa României de a deveni o ţară civilizată, care-şi cinsteşte cetăţenii şi le dă posibilitatea de a cuceri cele mai mari înălţimi ale ştiinţei. Atîta vreme cît noi continuăm să ne gîndim ce noroc a avut Moshe Idel de a pleca din România, în loc să fi fost firesc, pentru el însuşi şi pentru noi toţi, să plece şi să se întoarcă după plac, România rămîne un infern pe care trebuie să-l evităm şi să-l demascăm cu toate forţele noastre. Pînă cînd nu se va mîndri că a avut norocul ca Moshe Idel să se nască în  Munţii Neamţului, România va rămîne un pămînt îngust, strîmt şi barbar, din care puţine valori vor avea în continuare norocul să fugă, dar care le va sufoca în continuare pe toate celelalte, ca un inexorabil nisip mişcător.

 Articol publicat de Ioan Petru Culianu în Lumea Liberă nr. 106, 13 octombrie 1990.

Singura deosebire de atunci şi pînă acum, este că de trei ani încoace, cei care sunt PRIGONIŢI nu mai trebuie să fugă, pot pleca legal din România. Este plină lumea de Moshe Idel în devenire, care în România n-au nici-o şansă de afirmare. Remember ce spunea un personaj politic, despre votul românilor din străinătate ? Metehnele vechi ale neotovarăşilor se menţin.

Read Full Post »

« Newer Posts