Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Iisus’

Moşi

Între cele 20 de zile de peste an, care stau sub semnul generic de „moşi” este şi ziua de 1 noiembrie, ziua „moşilor de toamnă”. N-am avut parte de instruire religioasă în tinereţe – nu doar eu ci, prea mulţi trăitori din generaţia mea şi următoarele, dar, eu încerc să recuperez acum, la ceas tîrziu, această deficienţă. Măcar parţial. Acum.

Semnificaţia acestei zile poate fi citită – de cei care doresc –  pe portalul Creştin ortodox.

Ce vreau să spun? Nimic altceva decît că, abia cînd vine vremea să ne înţelegem vremelnicia, ne aducem aminte de cei adormiţi întru Domnul, iar mare parte dintre zilele de „moşi” ne dau acest prilej. Iar astăzi, a fost un astfel de prilej. Prilej cu care încercăm să ne împăcăm cu viaţa noastră aşa cum e, raportată la năzuinţele „moşilor” noştri. Unii au timp pentru aşa ceva, alţii n-au timp şi nici nu vor să audă despre aceste obiceiuri (stră) vechi. Nu-i bai, viaţa merge înainte şi cu, şi fără apelul la tradiţii sau la apelul către „moşi”.

Sigur, oamenii mai „cuprinşi” merg la Biserică în aceste zile înarmaţi cu „pomelnice” şi cu daruri destinate celor mai puţin favorizaţi de soartă: pachete cu pomeni împărţite celor vii, cu gîndul că „moşii / morţii” noştri se bucură de aceste daruri şi se ospătează cot la cot cu cei vii, care le primesc. Aşa şi e, cred!

Totuşi, sînt trist: nu doar că din ce în ce mai puţini sînt cei care merg la Biserică. Sînt trist că Biserica a devenit un loc de troc între cerşetorii de profesie, şi creştinii care – avînd posibilitatea de a o face, dăruiesc. Bieţii  săraci adevăraţi! sunt daţi brutal la o parte de cerşetorii de profesie – la fel de săraci! – iar Biserica nu a găsit decît un singur mod de a rezolva acest conflict: îi alungă pe cerşetorii manifeşti. Îi ţine la poarta Bisericii.

Sigur, credincioşii catolici sunt scutiţi de agresiunea cerşetorilor. Ştiu de ce, dar, nu vreau să intru în acest subiect. Mă întreb, numai, un singur lucru: cum poate să creadă BOR, că alungîndu-i cu brutalitate pe „cerşetorii de profesie” rămîne în esenţa creştinismului? Dacă se referă numai la scena în care Iisus, i-a alungat din Templu pe zarafi, este pe o cale greşită. Iisus i-a iubit pe toţi oamenii, fie ei zarafi, cerşetori, bogaţi, vameşi, leproşi – în toate sensurile acestui cuvînt!

„Moşii” noştri ne vegheză dar mai mult decît atît, nu pot face. Depinde numai de noi cum preluăm atît tradiţiile venite dinspre ei cît şi năzuinţele lor.

Dacă nu, vom celebra conceptul comunist: MOŞI = BÎLCI!

Anunțuri

Read Full Post »

Mno. Am fost, am văzut, am plecat. Neimpresionat.

Cifrele oficiale spun că au participat vreo 280 de operatori de turism. Nu i-am numărat, nu ştiu dacă i-am vizitat pe toţi. Am observat o blazare cumplită şi o nivelare a ofertării. Cam aceleaşi destinaţii, preţuri sensibil egale, nimic incitant, nimic nou.

Cea mai importantă agenţie de turism a lipsit şi în acest an ( he he, n-o numesc pentru că ştie ea, de ce n-a participat), iar alte agenţii de turism ceva mai noi care promiteau în anii anteriori să devină de top, au preferat să nu participe.

Vremuri grele? Cam aşa ceva.

Foarte greu pentru un om obişnuit (nu de rînd, dobitocilor, nu de rînd) să decidă cheltuirea într-o singură săptămînă de vacanţă resurse care i-ar putea asigura traiul pentru un an. Şi totuşi…

Am ochit o excursie combinată: Israel (vreo şapte zile) + Iordania (vreo patru nopţi).

Mai vedem. Ştiu că oferta este (relativ) mincinoasă (mormîntul lui Moise de exemplu) daaar, tare-s curios să văd pe viu, măcar, oraşul antic săpat în stîncă, Petra.

Şi mai ales, aş vrea să văd ce înseamnă un regat populat de oameni care se revendică de  la Islam, oameni care admit că Profetul Mahomed i-a recunoscut ca profeţi pe Moise şi pe Iisus. Cam asta doreşte ecumenistul care sînt, să înţeleagă la faţa locului: toleranţa religioasă în numele aceluiaşi Dumnezeu!

Dacă acest proiect va prinde contur, vă voi relata impresiile mele de la faţa locului. Dacă nu, sper ca măcar unii dintre cei care au citit aceste rînduri, să dorească să ajungă pe aceste meleaguri şi să-mi povestească ce-au văzut, simţit, trăit.

Read Full Post »

Venind dinspre Muntele Măslinilor către Ierusalim, cobori o pantă destul de abruptă; laşi pe partea stîngă Grădina Ghetsemani, pe partea dreaptă Dominus flevit (Domnul a plîns) şi Mormîntul Fecioarei, traversezi o stradă, urci o colină de cîteva sute de metri şi ajungi în faţa uneia dintre cele opt porţi ale cetăţii: Poarta Sfîntului Ştefan, denumită în vremea stăpînirii otomane, Poarta Leilor.

Ştefan (stephanos în greceşte înseamnă coroană) a fost unul dintre cei şapte diaconi în Biserica Primară aleşi de Apostoli pentru a predica. Pentru că a fost unul dintre Ucenici, l-a urmat pe Iisus peste tot şi a fost martor la toate faptele Sale. Intrat în atenţia fariseilor, pînă la urmă Ştefan a fost adus în faţa lui Caiafa, cel care-l judecase şi pe Iisus şi acuzat de blasfemie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu. Ştefan la rîndul său i-a acuzat pe acuzatorii săi: „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).

Condamnat la moarte prin lapidare, a fost condus în afara  cetăţii şi ucis, devenind primul martir creştin care s-a jertit mărturisindu-L pe Iisus.

La mulţi ani! Ştefanilor şi Ştefaniilor.

– – –

Înserez:

Nora

ȘTEFAN – ÎN CE SENS MARTIR?

Termenul grecesc folosit în Biblie cu referire la Ştefan este mártys, care înseamnă „martor“, adică o persoană ce este de faţă la o întâmplare sau la un eveniment. Însă acest termen are un sens mult mai larg. Potrivit unui lexicon grecesc, persoana numită în Biblie mártys nu era doar un simplu observator, ci avea şi „un rol activ, era chemată să spună ce a văzut şi ce a auzit, să declare ceea ce ştie“. Toţi creştinii adevăraţi au obligaţia de a depune mărturie despre ceea ce ştiu cu privire la DUMNEZEU TATĂL şi la scopurile sale (Luca 24:48; Fap. 1:8). Prin urmare, în Scripturi, Ştefan este numit ‘martor’ pentru că a vorbit despre Isus (Fap. 22:20).

Creştinii care depun mărturie întâmpină adesea opoziţie şi sunt uneori arestaţi, bătuţi sau chiar omorâţi. Astfel, încă din secolul al II-lea e.n., cuvântul mártys a căpătat şi sensul de persoană care preferă să sufere asemenea consecinţe decât să renunţe la credinţă. În acest sens poate fi considerat Ştefan primul martir creştin. Însă, iniţial, cineva era numit „martir“ nu fiindcă a murit pentru convingerile sale, ci fiindcă depunea mărturie.

Read Full Post »

Fragment din Decalog pentru Mileniul III

Dumnezeu s-a întrupat ca să lumineze viaţa umană, ba chiar ca să fie semnificaţia ei. Acest lucru trebuie crezut cu convingere profundă şi cu bucurie; trebuie trăit cu statornicie şi coerenţă; trebuie vestit şi mărturisit, în ciuda frămîntărilor vremii şi a ideologiilor opuse, aproape întotdeauna insinuante şi îngrijorătoare.

În ce fel este Iisus semnificaţia existenţei omului? El însuşi lămureşte, cu mîngîietoare claritate: „Tatăl Meu vă dă adevărata Pîine din cer. Căci Pîinea lui Dumnezeu este cea care coboară din cer şi dă viaţă lumii (…). Eu sînt Pîinea vieţii; cel care vine la mine nu va flămînzi şi cel care crede în mine nu va înseta niciodată.” (Ioan 6, 32-35). Iisus vorbeşte simbolic, referindu-se la marea minune a manei dată de Dumnezeu poporului evreu la trecerea prin pustiu. E clar că Iisus nu înlătură grija normală şi căutarea hranei zilnice şi a tot ceea ce poate face viaţa omului mai avansată, mai evoluată, mai împlinită. Dar viaţa trece inevitabil. Iisus arată că adevărata semnificaţie a existenţei noastre pămînteşti se află în veşnicie şi că întreaga istorie umană, cu dramele şi bucuriile ei, trebuie văzută în perspectiva veşniciei.

Şi noi, ca şi poporul lui Israel, trăim pe pămînt experienţa Exodului: „pămîntul făgăduinţei” este cerul.

Dumnezeu, care nu l-a părăsit pe poporul său în pustiu, nu-l părăseşte nici pe om în pelerinajul său pe pămînt. I-a dat o „pîine”, în stare să-l susţină pe drum: „pîinea” este Hristos. El este, înainte de toate, hrana sufletului, prin adevărul revelat şi apoi prin însăşi persoana sa, în Sacramentul Euharistiei.

Omul are nevoie de transcedenţă! Omul are nevoie de prezenţa lui Dumnezeu în istoria zilnică! Numai astfel îşi poate afla sensul vieţii! Iar Iisus nu încetează să le spună tuturor: „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa (Ioan14, 6); „Eu sînt Lumina lumii; cel care mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12); „Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi alina!” (Matei 11, 28).

Ioan Paul al II-lea – PLANUL LUI DUMNEZEU, Editura Enciclopedică, 1999

Read Full Post »

Cînd am vizitat în decembrie 2010, Yardenit de pe Rîul Iordan, tocmai începuse o ploicică măruntă şi rară, adevărată mană cerească pe aceste meleaguri. Am mers spre locul amenajat cu aprobarea Ministerului Religiilor din Israel, unde potrivit spuselor domnului ghid Iosif, – “eeeem, veţi lua contact cu apa Iordanului; nu vă veţi boteza pentru că aţi fost deja botezaţi”. Are dreptate ? Probabil. Cert este că Dumnezeu ne botează pe noi toţi, evrei sau nu, cu ploaia Sa binefăcătoare.

Despre Bobotează, citiţi AICI şi AICI 

Ajungem. Şi aici, ca şi la Biserica Pater Noster de pe Muntele Măslinilor, zidurile sunt tapetate cu inscripţii în multele limbi ale pămîntului, care redau episodul din NT (Marcu 1, 9-11).  Mă bucur să văd că şi aici, limba română este evidenţiată. Întrarea în apa Iordanului este permisă numai îmbrăcat/ă într-un costum ritual care fie se cumpără, fie se închiriază; în acest scop sunt amenajate cabine pentru schimbarea hainelor şi cabine cu duşuri. Vremea astăzi este rece aşa că, nici nu poate fi vorba despre îmbăiere. Care intră în Iordan desculţ, care atinge apa numai cu mîna aşa cum am făcut eu, dar cam atît. Bineînţeles, ieşirea se face prin magazinul de suveniruri, unde doritorii pot cumpăra obiecte care să ateste trecerea lor prin acest loc.

Este destul de sigur faptul că nu acesta este locul unde Ioan l-a botezat pe Iisus. Deşi localizarea cu certitudine este destul de greu de făcut, vom vizita şi locul despre care se spune că este adevăratul loc de botez al Domnului, un loc nu prea depărtat de Mănăstirea Sfîntului Gherasim.

Merită să citiţi istoria acestui minunat lăcaş, AICI 

Read Full Post »

     Am descărcat imagini luate în timpul excursiei din Israel şi am să încep postarea lor, însoţită de bucăţele de text scris atunci, la cald, modificat acum în mod nesemnificativ. #

      În drum spre Capernaum, facem o scurtă oprire la o mănăstire benedictină. Încă una veţi întreba ? Da! Încă una,  pentru că pe Pămîntul Sfînt, numărul mănăstirilor, bisericilor, sinagogilor, moscheilor şi în general a oricărui locaş de cult, ESTE justificat de mare, oricare ar fi ordinul de mărime al numărului lor. Cel puţin, aşa cred eu.

     Şi aici domneşte o pace tulburată  numai parţial de invazia turiştilor; în curtea de la intrarea  mănăstirii, sunt expuse nişte prese antice de ulei; desigur că şi în vechime, producerea uleiului de măsline aducea venituri substanţiale. Văd multe femei care se roagă pe la icoane; chiar şi bărbaţii, de regulă mai puţin bisericoşi, au o expresie de oameni pentru care credinţa, a căpătat brusc o valoare de întrebuinţare sporită. Chiar văd pioşenie pe chipurile lor şi nu este prima dată cînd văd acest lucru. Apropierea de cele sfinte, se pare că dă serios de gîndit şi de simţit; conferă acceptarea ideii că poate omul nu este chiar atît de mare, de tare şi de important cum cred unii sau alţii. Vorba cîntecului : “Ca să v-aduceţi aminte că şi-n Cer aveţi Părinte”…

     Într-o micuţă curticică interioară, la umbra unui copac falnic, un havuz cu margini de piatră adăposteşte cîteva zeci de peşti exotici uluitor de mari şi de frumoşi. Peşti. Simbolul secret al vechilor creştini pe vremea cînd erau prigoniţi şi martirizaţi; cu acest simbol se recunoşteau ei, atunci. Acum, creştinii îşi fac cruci şi cam atîta tot.

#

Vor urma imagini din Capernaum, cetatea lui Iisus, unde Hristos a propovăduit timp de doi ani şi jumătate, găzduit fiind, în casa sfîntului Petru.

Read Full Post »

     Înainte de a purcede către Cana Galileii, locul unde Iisus a săvîrşit prima Sa minune, respectiv transformarea apei în vin, ne oprim la restaurantul – cu autoservire – al unui kibutz din apropiere. O bogăţie de mîncăruri cu sau fără sos, salate, dulciuri, sucuri, vinuri, bere, apă minerală plată, soda etc, de-abia aşteaptă să fie mistuite de stomacurile noastre hămesite. Totul kosher desigur. Totul ? ei, nici chiar aşa! Ghidul ne anunţase că aici, se poate savura o friptură de porc! Da, de porc! În acest restaurant, singurul autorizat – spune domnul ghid, un bucătar anume pregătit meştereşte lîngă un grătar încăpător, nişte cotlete de toată frumuseţea. Pe lîngă preparatele specifice, desigur că nu aveam cum să scap acest prilej : să văd şi eu, cum prepară un evreu carnea de porc! Ei bine, pot să depun mărturie că am mîncat pe alocuri, atît în România dar şi prin Străinezia, fripturi de porc mult mai rele la gust. Iar asezonată cu o sticlă de vin roşu local, friptura a fost chiar foarte bună.

     Sătui, am ieşit afară, pe terasă. Aici, o pisică grasă se alinta frecîndu-se de picioarele noastre. Intru în restaurant, ochesc oasele cotletelor pe care încă mai era ceva cărniţă şi ademenesc motanul. – Vezi să nu mănînce, zice Silvia. – Adică ce, tu zici că acest motan este şi el, Kosher ? întreb mustăcind. Motanul dă tîrcoale resturilor de friptură, neîncrezător. – Vezi că nu mănîncă ? întreabă Silvia. – Serios?, răspund. Ia să vedem. La început, motanul lincheşte carnea de pe oase. – O fi sătul, nu vezi ce gras e?, zic. Sătul, nesătul, la un moment dat motanul începe să se înfrupte vîrtos. De la o masă alăturată, trei arabi privesc scena, impasibili. Nu vreau să ştiu ce gîndesc dumnealor. În fine, grupul se adună şi valea! Că mai avem destule pentru astăzi de făcut/văzut.

     Nu avem cum să mai ajungem astăzi, la Muntele Tabor; desele întîrzieri, ne fac să depăşim ora limită de acces la Mănăstirea Schimbării la Faţă. Mergem deci întins, către Cana Galileii. Domnul Iosif ne dă amănunte despre kibutz. Nu-mi prea place ce aud şi nu notez. Am trăit noi toţi românii într-un soi de kibutz înainte de anii ’90 şi mie unul, mi-a ajuns.

     Localizarea anticei Cana este încă în dispută dar aici, unde ajungem noi este o mănăstire aflată în administrarea unui călugăr arab şi a unui adjunct? de-al său; bineînţeles că nu este aici niciunul şi plecăm urmînd a reveni, mîine. La un sens giratoriu, autocarul începe să se învîrtă în cerc. A rătăcit şoferul drumul ? Neee, ghidul tocmai îl contactase pe păzitorul locului care promite să vină în 10-15 minute şi să deschidă. Aşa se şi întîmplă. Să fie şi asta o minune ? Cine ştie ? Intrăm.

     Curtea bisericii este mare. Pe stînga, este o livadă cu lămîi şi portocali pe rod, după care urmează intrarea în biserică. La dreapta, este un magazin de unde doritorii, pot cumpăra vin (de împărtăşanie, nu de chefuri; vinul este foarte dulce şi nu din cale-afară de bun calitativ), sau diverse alte suveniruri, ca peste tot. Nici aici nu mi-am notat mai nimic, preferînd să filmez. Biserica este într-adevăr impresionantă şi transmite  un sentiment de pace sufletească. Seara s-a lăsat bine de tot şi mai avem ceva drum de parcurs pînă la noul loc de cazare, hotelul Leonardo din oraşul Tiberias, situat la Malul Mării Galileii (Lacul Tiberia). Nu se prea mai vede mare lucru pe ferestrele autocarului deci, domnul ghid ne lasă în compania unor melodii evreieşti foarte frumoase, vă asigur. Bineînţeles, cine vrea să cumpere CD-ul cu aceste melodii, este invitat să nu se sfiască.

     Ajungem la hotel, stabilim întîlnirea de a doua zi dimineaţă, ne cazăm şi alarmat întreb : unde este notesul meu ? Ia-l Tiberiule, de unde nu-i! Tiberiada îmi joacă feste ? Fie!

     Coborîm din hotel să dăm o mică raită prin centrul oraşului; hotel, magazin, hotel, restaurant, magazin şi de la capăt. Tiberia de jos este sediul comercial şi turistic, în  Tiberia de sus fiind cartierele de locuit. Mergem pe faleză. Cam pustiu. Şi seară şi nici sezon. Trecînd pe lîngă o terasă, ne face cu ochiul nişte bere (100 shekeli patru pahare). Vremea fiind splendidă, cum să rezişti tentaţiei ? Am cumpărat de la un butic un caiet de rezervă şi scriu cam fără chef, păţania cu notesul.  Apoi, tîrguim o sticlă de vin de la alt butic. Cît costă ? Cît vrea negustorul, că preţurile sunt afişate din doi în şapte. La buticul de vizavi, pentru acelaşi vin, ne ceruse dublu. Tîrguiala cu negustorii arabi ? Rămîne numai un mit încă neverificat.

Read Full Post »

Older Posts »