Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘insule’

“A fost odată un prinţ tînăr care credea în toate lucrurile în afara de trei. Nu credea în prinţese, nu credea în insule, nu credea în Dumnezeu. Împăratul, tatăl său, îi spusese că aceste lucruri nu există. Şi cum nu erau nici prinţese, nici insule şi nici vreun semn al existenţei lui Dumnezeu în împărăţia tatălui său, tînărul prinţ îi dădu crezare.

Dar într-o zi, prinţul fugi din palat şi ajunse în împărăţia vecină. Aici, spre uimirea sa, văzu insule în largul coastelor şi pe aceste insule niste făpturi stranii şi tulburătoare cărora nu îndrăzni să le dea un nume. În timp ce căuta o barcă pe mal, un bărbat îmbrăcat în haine de seară se apropie de el.
– Insulele de colo sînt adevarate? întrebă tînărul prinţ.
– Bineînţeles că sînt insule adevărate, răspunse bărbatul în haine de seară.
– Şi făpturile acelea stranii şi tulburătoare?
– Sunt toate prinţese adevărate şi autentice.
– Atunci trebuie să existe şi Dumnezeu! strigă prinţul.
– Eu sunt Dumnezeu, răspunse omul în haine de seară înclinandu-se uşor.
Tînărul prinţ se întoarse acasă cît putu mai repede.
– Iată-te înapoi deci, îi zise împăratul.
– Am văzut insule, am văzut prinţese, l-am văzut pe Dumnezeu, îi răspunse prinţul, cu reproş în glas.
Împăratul rămase impasibil.
– Nu există nici insule adevărate, nici prinţese adevărate şi nici Dumnezeu adevărat nu există.
– Dar am văzut cu ochii mei!
– Ia spune-mi cum era îmbrăcat Dumnezeu.
– Dumnezeu era în haine de seară.
– Avea mînecile hainei suflecate? Prinţul îşi aduse aminte că aşa erau. Împăratul zîmbi.
– E un costum de magician. Ai fost păcălit.
Auzind acestea, prinţul plecă din nou în împărăţia vecină şi se duse pe acelaşi mal unde îi ieşi din nou în cale omul în haine de seară.
– Împăratul, tatăl meu, mi-a spus cine eşti, zise prinţul indignat. Data trecută m-ai păcălit, dar nu se va mai întîmpla. Acum ştiu că insulele nu sînt reale şi nici prinţesele nu sînt reale, pentru că tu nu eşti decît un magician.
Omul în ţinută de seară zîmbi.
– Nu eu te păcălesc, baiete. În împărăţia tatălui tău există multe insule şi multe prinţese, dar tatăl tău le ţine sub vraja lui şi nu le poţi vedea.
Prinţul se întoarse acasă gînditor. Cînd îl văzu pe împărat, se uită drept în ochii lui.
– Tată, e adevărat că nu eşti împărat ci doar un magician?
Împăratul zîmbi şi îşi suflecă mînecile.
– Da, fiule, sînt magician.
– Atunci bărbatul de pe mal era Dumnezeu.
– Bărbatul de pe mal era doar un alt magician.
– Trebuie să cunosc adevărul adevărat, adevărul de dincolo de magie.
– Nu există adevăr dincolo de magie, răspunse împăratul.
Prinţul fu cuprins de tristeţe şi zise:
– Am să mă omor.
Prin farmecele sale, împăratul chemă moartea să vină. Moartea apăru în uşă şi îi facu semn prinţului să vină cu ea. Prinţul se înfioră. Îşi aminti de insulele frumoase, frumoase dar ireale si de prinţesele ireale, ireale dar frumoase.
– Prea bine, zise. Voi putea îndura totul.
– Vezi, fiule, zise împăratul, acum eşti şi tu un magician.”

Fragment din Magicianul / Polirom / p. 622

Cartea poate fi comandată la POLIROM

Reclame

Read Full Post »

Malta

Pentru a vedea, în Europa, dovezi uimitoare ale unor schelete de clădiri masive din neolitic trebuie mers către vest, pînă la templele şi sanctuarele din Malta şi Gozo, mai vechi decît chiar piramidele. Templele malteze au fost ridicate de oamenii care traversaseră marea şi creaseră cu mîinile lor o cultură izolată. Eminentul arheolog britanic Colin Renfrew a arătat că „în Malta s-a petrecut ceva cu totul excepţional în urmă cu mai bine de cinci mii de ani, ceva de negăsit altundeva în lumea mediteraneană şi chiar dincolo de ea”; această societate era în plină ascensiune pe la 3500 î. Hr. Vechea teorie difuzionistă potrivit căreia templele erau întru cîtva imitaţii ale piramidelor sau ale ziguratelor din Orientul Îndepărtat este în mod clar falsă. […] În Malta s-au stabilit, pe la 5700 î. Hr. oameni veniţi din Africa sau mai degrabă din Sicilia, a căror cultură este vizibilă dacă analizăm primele morminte malteze săpate în piatră. Cei dintîi maltezi au sosit destul de bine pregătiţi: au adus cu ei grîu, orz şi linte şi au defrişat anumite părţi din insulă, pentru a obţine cîmpuri pe care să le poată cultiva, fiindcă arhipelagul era pe porţiuni întinse acoperit de copaci – bogăţie astăzi complet pierdută. […] Cultura insulei a început să se dezvolte, în diverse feluri, începînd cu 4100 î. Hr. Apoi, cam prin mileniul de după 3600 î. Hr. au fost săpate impresionante morminte subterane colective, sau hipogee, ceea ce demonstrează că, în mod clar, comunitatea malteză avea un puternic simţ al identităţii. Pe insula Gozo la Ggantija, şi chiar în Malta, la Tarxien, erau deja în desfăşurare lucrări pentru construirea unor clădiri masive. Cu faţade împodobite, mari şi boltite, şi curţi largi în faţă, aceste clădiri erau structuri închise, cu acoperiş, antreuri, coridoare şi compartimente, fiind preferată aranjarea camerelor semicirculare sub forma frunzelor de trifoi. Scopul constructorilor era să ridice temple masive care să poată fi văzute de la mare depărtare şi care, cînd cineva se apropia de mare, să-i răsară dintr-odată de deasupra insulelor – de exemplu templul Hagar Qim, din sudul Maltei, unde stîncile abrupte par să se prăvălească în Mediterana. […]

Cultura din Malta preistorică însemna, aşadar, mult mai mult decît clădiri monumentale. În temple se găseau statui masive, din care au supravieţuit fragmente şi care o reprezentau, probabil, pe Zeiţa-Mamă, asociată cu naşterea şi cu fertilitatea. În templul de la Tarxien, centrul cultului era o statuie feminină înaltă de aproape doi metri; la acea vreme, în vestul Mediteranei nu exista, cu siguranţă, nimic asemănător. […] toate acele clădiri şi sculpturi au fost realizate fără a utiliza metale, care au ajuns în Malta pe la 2500 î. Hr.

Atît dpdv cultural, cît şi geografic, aceasta era o lume insulară. S-a estimat că în Neolitic populaţia de pe insule nu depăşea 10 000 de locuitori. Şi totuşi, forţa de muncă existentă a fost în stare să construiască cel puţin cinci sanctuare uriaşe şi multe altele mai mici, de unde putem trage concluzia că, probabil, insulele erau împărţite în mai multe provincii mici. Ne-am putea aştepta, aşadar, să găsim şi urmele unor războaie – vîrfuri de suliţe, de exemplu. Dar, contrar aşteptărilor, nu a supravieţuit nici o astfel de dovadă: se pare că era o comunitate paşnică. Malta şi Gozo erau, probabil, insule sacre, respectate de toate populaţiile din centrul Mediteranei, precum era Delosul în lumea greacă clasică.  … Un fapt remarcabil este că s-au descoperit foarte puţine urme care să ateste prezenţa unor vizitatori străini. Dacă aceste două insule erau sacre, parte din caracterul lor sacru trebuie să fi provenit şi din aceea că nimeni nu avea dreptul să se apropie de ele, fiind locuite doar de nativi maltezi în serviciul Marii Zeiţe … .

Sfîrşitul acestei culturi e la fel de surprinzător ca apariţia ei. Lunga perioadă de pace s-a încheiat pe la mijlocul secolului al XVI-lea î. Hr. nu există nici un semn de declin în cultura templelor, ci mai degrabă a fost vorba de o ruptură bruscă, în momentul în care au năvălit invadatorii; aceştia nu deţineau abilităţile cu ajutorul cărora fuseseră ridicate grandioasele monumente de pe insule, însă aveau şi ei un avantaj: armele de bronz.

Fragment din lucrarea Marea cea mare / David Abulafia / Humanitas 2014.

Read Full Post »