Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ioan paul II’

In capitolul “Revolta impotriva lui Dumnezeu, Jean Delumeau il citeaza pe Andre Gluksmann : “cind se iveste grozavia, daca Domnul e atotputernic, atunci sau nu e atotintelept, sau nu e nesfirsit de bun. Daca Domnul e atotstiitor si indurator, atunci trebuie sa credem ca e neputincios”. Amare vorbe. Si cumplit de nedrepte. Iata cum se adevereste vorba aceea potrivit careia unde e minte multa e si prostie multa. Daca privesti acea butada, poate ai fi tentat sa te alaturi si sa exclami : – Oare nu e adevarat ca e prea multa suferinta in lume, iar Dumnezeu pare a se complace cu existenta acestui rau extins la scara planetara ? Dar daca iti reiei statutul de creatura, iti dai seama ca nu ii este dat creaturii sa il judece pe Creator. Nici macar sa-L inteleaga. Poate eventual sa-L contemple si are o sansa daca parcurge treptele descrise de Rabbi Nathan ben Sa’adya.

…”atunci cind omul se desparte de desertaciunile acestei lumi si adera, prin gindirea si sufletul sau, cu mare rivna, la [domeniile] celeste, sufletul sau se va numi in concordanta cu nivelul tot mai inalt atins, pe care il va fi dobindit si cu care se va fi unit. Cum asa ? Daca sufletul persoanei particulare merita sa recunoasca si sa adere la intelectul Pasiv, el se numeste Intelect Pasiv ca si cum ar fi Intelect Pasiv; si la fel, daca se inalta mai sus si adera la Intelectul Dobindit, devine Intelectul Dobindit; iar daca a meritat sa adere la Intelectul Activ, atunci [devine] el insusi Intelect Activ; iar daca vei merita si vei adera la Intelectul Divin, ferice de tine, caci te-ai intors la originea si radacinile tale, numite literal, Intelectul Divin. Iar acea persoana este numita Omul lui Dumnezeu, adica un om divin, creator de lumi.”

Cine are de inteles ceva, sa faca bine si sa inteleaga. Iar cine nu, nu si asta E! Pe de alta parte, Elie Wiesel si Josy Eisenberg, afirma, dimpotriva ca “dincolo de aparente, credibilitatea divina este pe masura imensei intelepciuni a Creatorului… Iar aceasta sfisiere permanenta, aceasta contradictie perpetua reprezinta insasi esenta credintei”. Iov, personajul biblic isi intelege pina la urma greseala : “ cu adevarat, am vorbit fara sa inteleg, despre lucruri prea minunate pentru mine…” (Iov, 43,3) dar oamenii nu mai citesc Biblia. Sau nu mai cred in pilde. Dar se trezesc vorbind. p 125. “Auzi vuietul copacului cind il dobori, dar padurea n-o auzi cum creste’.  Raul este intotdeauna zgomotos, spectacular, hipnotizator. Binele este discret. De aceea si vorbim prea mult despre rau si prea putin despre bine. p130. …”la ora actuala, exista un decalaj urias intre convingerile exegetilor si ale istoricilor si modul de a interpreta noul Testament cu care sint obisnuiti cei mai multi dintre credinciosi. Acest decalaj este nesanatos si afecteaza viitorul crestinismului in lumea de azi”. Cea mai veche evanghelie este considerata a lui Marcu, iar cea mai noua (si mai elaborata) este cea a lui Ioan. Evanghelia dupa Toma descoperita in 1945 la Nag Hammadi in Egipt intareste impresia ca (p 132) “primele generatii de crestini erau interesate mai degraba de evocarea spuselor lui Iisus decit de parcursul misiunii sale”. Bineinteles ca asa era! Poate parea paradoxal, dar primele generatii de crestini erau crestini aproape fara sa stie ca sint. Ei erau evrei, adepti ai iudaismului ca si insusi Cristos, care afirmase raspicat : ‘Eu am venit sa plinesc legea, nu s-o stric’! p135. …”Evangheliile nu sunt o marturie directa despre viata lui Iisus, ci un document primar de o valoare incomparabila despre comunitatea crestina de la inceputuri; nu ajungem la Iisus decit prin intermediul imaginii pe care ucenicii si-au facut-o despre el”.(H.I. Marrou) Da, numai ca asa cum exista diferente notabile intre evanghelii, exista si diferente aparent insurmontabile intre diferitele curente crestine. p151. Papa Ioan Paul al II-lea : “Suferim, deoarece mersul nostru (catre unitate) este adesea incetinit … Dialogul ecumenic nu trebuie sa fie zdruncinat de vintul descurajarii sau lasat in deriva indiferentei si a lipsei de speranta”. Daca este adevarat ca ecumenismul nu ar avea sens decit in conditiile in care fiecare biserica si-ar mentine distinct preceptele, tot atit de adevarat este si faptul ca diferentele sint uneori ridicol de insignifiante. Se stie ca atit Vechiul cit si Noul Testament au dat nastere la controverse repetate si la interpretari diferite. Un lucru e clar : cele doua miliarde de oameni care se revendica de la credinta in mintuitor, sint diferiti. Daca Dumnezeu ar fi vrut sa semanam intre noi pina la coincidenta, am fi semanat. Ar trebui sa fim in stare sa ne bucuram de diversitatea noastra si sa ne aplicam unii altora cel mai de seama precept al crestinismului : Iubeste-ti aproapele! Ce sta in calea unirii fratesti a diferitelor biserici crestine ? Orgoliul omenesc in care ideea de ierarhie este preponderenta in dauna convietuirii pe picior de egalitate si de respect reciproc. Pretentia unor teologi care se contrazic si convingerea de a fi depozitarul adevarului suprem, de catre fiecare dintre ei. Dialogul ecumenic trebuie sa ramina deschis. Pina la urma, poate va deveni fertil.

Read Full Post »