Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ioan t morar’

Șapte ani de autoexil. Despre asta este vorba în această carte apărută recent, la Polirom. Dar nu numai. Scriitorul Ioan T. Morar explică de ce și mai ales cum a reușit ca după autoexilare, să se integreze în acest tărîm mirific, Provence, în apropiere de Marsilia unde a fost numit consul și destituit în mod abuziv, parcă de guvernul Ponta. În fine.

Despre altceva este vorba în această carte frumoasă, cinste cui a scris-o. O spune chiar autorul în ceea ce denumește precauțiune, chiar înainte de primul capitol: ”această carte e alcătuită în mare parte din texte publicate în revista Orizont în perioada 2014-2018. Paradoxal, totuși, nu e vorba de un volum alcătuit din articole, ci de texte care din capul locului au fost scrise cu gîndul la o carte despre Provence. (…)”

Tot autorul explică foarte bine aproape de finalul cărții ce anume l-a îmboldit: curiozitatea. ”Dacă ești curios, e destul să ieși din casă. Aici, în Provence, dai peste fire care spun povești și te duc la alte fire, la alte povești, la alți oamneni, la alte obiecte și locuri, sub același cer de un albastru ireal, care a atras atîția pictori.”

Autorul ne poartă cu gîndul pe strazile orașului în care a ales să trăiască, La Ciotat, ne face să vedem cu ochii minții mai multe localități din Provence, fiecare cu istoria sa și cu oamenii săi minunați, ne face cunoștință cu diverse personalități ale vieții culturale, ne povestește despre foarte mulți români care și-au construit cariere de succes pe aceste meleaguri, ne descrie peisaje diverse, ne plimbă printre dealurile doldora de viță de vie și de măslini, ne descrie obiceiuri și tradiții locale, pe scurt o mulțime de lucruri utile.

Este cartea unui dezrădăcinat care este adoptat de o altă țară, o altă cultură și care luptă cu neliniștile sale și a familiei sale în efortul de a se integra printre noii săi concetățeni.

Am aflat foarte multe despre vinul roze, noua vedetă a oenologiei, vin pe care l-am descoperit cu vreo zece ani în urmă chiar acasă la el, în Franța și pe care nu l-am mai părăsit  🙂  Am aflat și ce simbolizează un medalion pe care îl port neîncetat de la nunta noastră de argint (2001). Habar nu aveam că medalionul meu pe care sunt reunite o cruce, o ancoră și o inimă reprezintă Crucea de Camargue simbolizînd credința, speranța, și caritatea, simbol care-i asociază pe pescari, pe gardieni (păzitorii de tauri, și pe cele trei Marii, surori (sau ucenice) ale lui Iisus, venite cu o corabie în Camargue.

Și pentru că ultimul capitol este preponderent alcătuit din articole despre vin și crame mai mult sau mai puțin celebre, am aflat și de unde provine cuvîntul damigeană! Cuvîntul provine de la regina Neapolelui reine Jeanne, care s-a adăpostit în timpul unei furtuni în casa unui sticlar din  locul denumit Saint Paul la Galline și care regină a vizitat atelierul sticlarului care, emoționat, a tot suflat pînă a făcut un recipient de zece litri. Văzînd admirație în ochii reginei, omul a vrut să numească noul produs Reine Jeanne numai că aceasta dînd dovadă de modestie a refuzat spunînd că ar fi mai potrivit ca nume Dame Jeanne. Apoi sticlarul a învelit damigeana într-o împletitură de nuiele și așa a rămas!

S-a integrat Ioan T Morar? Da! O spune cu mîndrie dar și cu emoție chiar autorul, mărturisind cu sfială după ce a cîștigat premiul întîi la Festivalul Internațional de Poezie Partajată, fiind primul cîștigător care nu are limba maternă franceza sau provensala: ”nu, nu am scris rîndurile acestea ca să mă laud. Premiul din La Ciotat nu este chiar Nobelul pentru literatură, știu asta. Dar este o diplomă care atestă că mi-am găsit în La Ciotat un loc pe care scria numele meu.”

 

 

Reclame

Read Full Post »

          Se poate imagina paradisul terestru ? Desigur ! Mai mult decât  atât, se poate vizita! Probabil că există câte un paradis imaginabil pentru fiecare dintre noi. Sau poate chiar mai multe. IT Morar nu pretinde să fi vizitat chiar paradisul. Ne spune numai că a ajuns “la un pas de Paradis : Noua Caledonie”. Un paradis destul de ancorat în real, din moment ce în 2014, locuitorii săi vor trebui să se pronunţe prin referendum : independenţă, sau teritoriu francez ? Dar până atunci mai e, aşa că, deocamdată baştinaşii  au de tranşat o altă dilemă mult mai veche : “dacă o parte a omenirii se trage din Adam şi Eva, în cultura Kanak […] tatăl omenirii este Tea Kanake […] : în zorii lumii, luna îşi depune dintele! pe o stâncă apărută din oceanul originilor. Sub efectul razelor sale, dintele se descompune, se sfarmă. Din bucăţelele dintelui lunar, apar primele fiinţe vii.[…] Din aceste fiinţe  primordiale s-a născut Tea Kanake”. Cine are dreptate ? Ei, băştinaşii, sau adepţii Vechiului Testament ?

            Aici, la capătul lumii, consulul englez nu se sfieşte să fie şi seful unei agenţii de voiaj şi nici nu mai pare chiar de mirare dacă în parcarea hotelului, se văd şi câteva Logan-uri franco-române. Există şi ceva românaşi pe aici ? Bien sur ! Unul are un salon de înfrumuseţare, altul este medic, mai este o doamnă care lucrează într-un cabinet medical stomatologic, şi chiar şi un fost combatant în legiune, dar cu care nimeni nu ţine legătura. Nici restul nu se prea înghesuie să se viziteze, spre deosebire de cei 14 – 15 maghiari trăitori pe aici …

            Şi totuşi, merită să baţi drumul până la capătul lumii ? Ba bine că NU ! Aici poţi să vezi cum noul se îmbină cu vechile tradiţii, vezi cum au întâietate cutumele străvechi în faţa noilor reglementări moderne . Au fost în trecut cazuri de canibalism ?Au fost dar, numai în scop ritualic. In prezent, “nimeni nu se mândreşte cu faptul că un străbunic al său, îşi mânca duşmanii”, la propriu .

            Deocamdată, la modă sânt can-can-uri mai lejere : “scandalul Miss Caledonia de anul trecut, când reprezentanta de aici a fost exclusă din finala Miss France pentru că pozase goală înainte de a fi desemnată Miss.” Sau Sărbătoarea Omletei Uriaşe, ajunsă la cea de a douăzecea ediţie. Pentru acest eveniment a fost făcută o tigaie specială, în care se pot pregati simultan 7200 de ouă. Cine le numără ? Năstase ! IT Morar dixit !

            Viaţa comunităţii se desfăşoară în “case minunate, unele ascunse în pâlcuri de copaci, altele mai la vedere …” Din păcate, mulţi “tineri fără orizont care nu-şi găsesc un loc de muncă bun, […] îşi iau bilet numai dus la Paris şi rămân acolo, la ajutorul de şomaj”! Dar şi “tinere cadre franceze vin aici pentru carieră […], pentru a-şi demonstra că pot începe de la capătul lumii […] pentru a ajunge pe o poziţie bună în centrală, cu ‘aura de fost lucrător in teritorii”! Deci, soare, cald, iarna temperatura nu prea coboară sub 18 grade Celsius, peşte din belşug, cam totul pare a fi la îndemâna omului născut fericit pe aceste tărâmuri … Şi totuşi! Ce lipseşte în Paradis ? IT Morar pare că e sigur : internetul high speed ! În piaţă, pe lângă legumele şi fructele cunoscute, sunt şi foarte multe soiuri de fructe exotice, autohtone, sau nu; totuşi viaţa în Paradis nu este chiar aşa de ieftină : “patru euro kilogramul de cartofi şi şapte euro kilogramul de salată”. Se consumă pe lângă peşte, “carnea de cerb, care fără a fi o delicatesă, este mai iefină decât carnea de vită sau porc.”

            Parte a băştinaşilor metişi sunt urmaşii “transportaţilor” – deţinuţi de drept comun – sosiţi începând cu 1864 şi chiar deţinuti politici – comunarzii – începând cu 1872. Se pare că mare parte dintre localnici preferă să rămână ‘sub francezi’. Mai ales că “şefii de triburi au o îndemnizaţie de la autorităţi”… Este o mare diferenţă între asezările de tip ‘sat’ şi asezările tribale. În sat, viaţa modernă a fost mult mai bine adaptată la traiul autohton dar în ‘trib’ lucrurile au rămas la nivel ancestral. Nimeni nu are dreptul de a vinde pământul decât în cadrul aceluiaşi trib, autoritatea şefului este incontestabilă, cutumele neschimbate de când se ştie istoria locurilor; adică de când au fost colonizaţi. Înainte, traiau în şi din legende.

 “În loc de încheiere domnul IT Morar spune : ‘călătoriile importante  nu se încheie niciodată. Chiar dacă am pus punct voiajului, el continuă influenţându-ne cu imagini, cu amintiri, cu senzaţii. Depozitul nostru sentimental, deschide un nou raft cu fiecare călătorie” […] Călătoriile importante nu se încheie niciodată. Cărţile despre călătorii, se încheie întotdeauna. Cartea de la capătul lumii se încheie aici!”

Read Full Post »