Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ioan’

Fragment din Decalog pentru Mileniul III

Dumnezeu s-a întrupat ca să lumineze viaţa umană, ba chiar ca să fie semnificaţia ei. Acest lucru trebuie crezut cu convingere profundă şi cu bucurie; trebuie trăit cu statornicie şi coerenţă; trebuie vestit şi mărturisit, în ciuda frămîntărilor vremii şi a ideologiilor opuse, aproape întotdeauna insinuante şi îngrijorătoare.

În ce fel este Iisus semnificaţia existenţei omului? El însuşi lămureşte, cu mîngîietoare claritate: „Tatăl Meu vă dă adevărata Pîine din cer. Căci Pîinea lui Dumnezeu este cea care coboară din cer şi dă viaţă lumii (…). Eu sînt Pîinea vieţii; cel care vine la mine nu va flămînzi şi cel care crede în mine nu va înseta niciodată.” (Ioan 6, 32-35). Iisus vorbeşte simbolic, referindu-se la marea minune a manei dată de Dumnezeu poporului evreu la trecerea prin pustiu. E clar că Iisus nu înlătură grija normală şi căutarea hranei zilnice şi a tot ceea ce poate face viaţa omului mai avansată, mai evoluată, mai împlinită. Dar viaţa trece inevitabil. Iisus arată că adevărata semnificaţie a existenţei noastre pămînteşti se află în veşnicie şi că întreaga istorie umană, cu dramele şi bucuriile ei, trebuie văzută în perspectiva veşniciei.

Şi noi, ca şi poporul lui Israel, trăim pe pămînt experienţa Exodului: „pămîntul făgăduinţei” este cerul.

Dumnezeu, care nu l-a părăsit pe poporul său în pustiu, nu-l părăseşte nici pe om în pelerinajul său pe pămînt. I-a dat o „pîine”, în stare să-l susţină pe drum: „pîinea” este Hristos. El este, înainte de toate, hrana sufletului, prin adevărul revelat şi apoi prin însăşi persoana sa, în Sacramentul Euharistiei.

Omul are nevoie de transcedenţă! Omul are nevoie de prezenţa lui Dumnezeu în istoria zilnică! Numai astfel îşi poate afla sensul vieţii! Iar Iisus nu încetează să le spună tuturor: „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa (Ioan14, 6); „Eu sînt Lumina lumii; cel care mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12); „Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi alina!” (Matei 11, 28).

Ioan Paul al II-lea – PLANUL LUI DUMNEZEU, Editura Enciclopedică, 1999

Read Full Post »

” Personajul meu nu este Isus”, a spus Pier Paolo Pasolini despre Oaspetele din cartea sa, Teorema. Este modest. Norman Mailer, îndrăzneşte ceva mai mult. Scrie o carte la persoana întîi : Evanghelia dupa Fiul, în care conformîndu-se fidel textelor canonice, propune perspectiva „principalului protagonist, cu temerile, îndoielile şi speranţele sale profund umane”. Redau integral primul capitol. 

 În zilele acelea, eu am fost cel care am venit din Nazaret ca să fiu botezat de Ioan în rîul Iordan. Iară Evanghelia după Marcu va spune că, atunci cînd m-am cufundat, cerurile s-au deschis şi eu am văzut Duhul ca un porumbel coborîndu-Se „. O voce puternică a rostit : ” Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”. Şi îndată Duhul m-a mînat în pustiu şi am stat acolo patruzeci de zile şi am fost ispitit de Satana. N-aş spune neapărat că evanghelia lui Marcu e falsă, dar exagerează în multe privinţe. Şi mai puţin temei aş pune pe Matei, Luca şi Ioan, care mi-au pus în gură vorbe nerostite de mine vreodată şi care au zis că aş fi fost blînd, cînd eu eram alb de furie. Cuvintele lor au fost scrise la mulţi ani după ce eu m-am fost dus şi nu fac decît să repete cele ce le-au fost spuse de către cei bătrîni. Cei foarte bătrîni. Pe asemenea poveşti nu trebuie să te bizui mai mult decît pe o tufă ce se smulge din rădăcinile ei şi se lasă purtată de vînt. Astfel că voi spune propria mea versiune. Pe aceia care s-ar întreba cum au ajuns cuvintele mele pe coala de hîrtie, îi voi îndemna să privească acest fapt ca pe o mică minune. ( La urma urmei, evanghelia mea va vorbi despre minuni.) Îndrăznesc totuşi să sper că mă voi ţine cît mai aproape de adevăr. Marcu, Matei, Luca şi Ioan au căutat la acea vreme săşi mărească parohia. Acelaşi lucru se poate spune şi despre alte evanghelii, scrise de alţi oameni. Unii dintre aceşti scribi se adresau numai acelor evrei care erau gata să mă urmeze după moartea mea, alţii propovăduiau numai pentru ne-evreii care îi urau pe evrei, dar aveau încredere în mine. Deoarece fiecare căuta să dea cît mai multă putere propriei sale biserici, cum ar fi putut să nu cadă în greşeala de a amesteca adevărul cu toate cele care nu erau adevărate ? Dar apoi, dintre toate bisericile astea a rămas una singură, şi ea a ales doar patru evanghelii, condamnîndu-le pe celelalte pentru că ar pune „vorbe sacre şi neîntinate” alături de „minciuni sfruntate”. Tot atît de adevarat este că, fie ele patru sau patruzeci de evanghelii alese, numărul lor tot nu ar ajunge. Căci adevărul este cu noi într-un loc, dar ascuns în altul. Ceea ce-mi rămîne mie să povestesc nu e nici simplu şi nici lipsit de surprize, dar e adevărat, cel puţin din cîte îmi aduc aminte.

Subscriu.

Read Full Post »