Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ion creanga’

Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa, se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare!

Aşa era pe vremea aceea.
Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi ţărani, zicând:

— Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, şi-l duceţi la vro doftoroaie undeva, să se caute.

— Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre ţărani; să ierte cinstită faţă dumnevoastră, dar aista e un leneş care nu credem să fi mai având păreche în lume, şi-l ducem la spânzurătoare, ca să curăţim satul de-un trândav.

— Alei! oameni buni, zise cucoana, înfiorându-se; păcat, sărmanul, să moară ca un câne, fărădelege! Mai bine duceţi-l la moşie la mine; iacătă curtea pe costişa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia aşa, pentru împrejurări grele, Doamne fereşte! A mânca la posmagi şi-a trăi şi el pe lângă casa mea, că doar ştiu că nu m-a mai perde Dumnezeu pentr-o bucăţică de pâne. Dă, suntem datori a ne ajuta unii pe alţii.

— I-auzi, măi leneşule, ce spune cucoana; că te-a pune la coteţ, într-un hambar cu posmagi, zise unul dintre săteni. Iaca peste ce noroc ai dat, bată-te întunerecul să te bată, uriciunea oamenilor! Sai degrabă din car şi mulţămeşte cucoanei, că te-a scăpat de la moarte şi-ai dat peste belşug, luîndu-te sub aripa dumisale. Noi gândeam să-ţi dăm sopon şi frânghie. Iar cucoana, cu bunătatea dumisale, îţi dă adăpost şi posmagi; să tot trăieşti, să nu mai mori! Să-şi puie cineva obrazul pentru unul ca tine şi să te hrănească ca pe un trântor, mare minune-i şi asta. Dar tot de noroc să se plângă cineva… Bine-a mai zis cine-a zis că: „Boii ară şi caii mănâncă”. Hai dă răspuns cucoanei, ori aşa, ori aşa, că n-are vreme de stat la vorbă cu noi.

— Dar muieţi-s pormagii? zise atunci leneşul, cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc.
— Ce-a zis? întrebă cucoana pe săteni.
— Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul. Ia, întreabă, că muieţi-s posmagii?
— Vai de mine şi de mine, zise cucoana cu mirare, încă asta n-am auzit! Da’ el nu poate să şi-i moaie?
— Auzi, măi leneşule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba?
— Ba, răspunse leneşul. Trageţi mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură!

Atunci unul dintre săteni zise cucoanei:

— Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiţi a strica orzul pe gâşte. Vedeţi bine că nu-l ducem noi la spânzurătoare numai aşa, de flori de cuc, să-i luăm năravul. Cum chitiţi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de la mână ca să poată face dintr-însul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare, ce-ţi baţi capul!

Cucoana atunci, cu toată bunăvoinţa ce ave, se lehămeseşte şi de binefacere şi de tot, zicând:
— Oameni buni, faceţi dar cum vă va lumina Dumnezeu!

Iar sătenii duc pe leneş la locul cuvenit şi-i fac felul.
Şi iaca aşa au scăpat şi leneşul acela de săteni, şi sătenii aceia de dânsul. Mai poftească de-acum şi alţi leneşi în satul acela, dacă le dă mâna şi-i ţine cureaua.

Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.

Sursa http://www.neamt.ro/cmj/Creanga/Povestea_lenesului.html

# # #

POI-Mîine (rectificare la atenţionarea Ginei 🙂   )nu este numai mărţişorul. Printre alte multe evenimente, se împlinesc 175 de ani de la naşterea lui Ion Creangă.  Nu ştiu de ce am simţit nevoia să re-citesc această scurtă poveste. Sau poate ştiu? Nu ştiu dar mi se pare că lucrurile nu mai stau ca atunci. Pare că lucrurile sunt mult mai grave. Nu mei este un singur leneş în s(T)at ci mult mai mulţi, se numesc parlamentari dar, în loc să-i spînzure aşa cum ar trebui, poporul se milostiveşte de ei şi-i tot votează într-o veselie de neînţeles. Voi ce credeţi că ar trebui să facem cu chiulangiii din parlament? 

Read Full Post »

Frumos spune Sorin Antohi despre Tg. Neamţ, locul de baştină al lui Moshe Idel , cum că ar fi Jerusalimul Romaniei! Iar M. Idel recunoaşte că a avut un mare privilegiu şi anume că şi-a început studiile, exact în locul unde studiase şi Ion Creangă. p 25. “Si noi copiii, care mergeam literalmente pe urmele lui, auzeam o multime de lucruri despre Creanga, era si virsta potrivita. Si toti stiam ca la Humulesti, foarte aproape, era casa lui Creanga. Treaba asta cu Ion Creanga, plutea in aer! Era si virsta potrivita”. Iar pe deasupra, p 26. “…”vedeam tot timpul plopii lui Eminescu! Ii vedeam din clasa, pentru ca vizavi de scoala mea primara, era scoala secundara, iar linga ea se afla casa Veronicai Micle, cu faimosii sai plopi”.

Frumos rememorează Moshe Idel anii copilăriei sale; se vede că s-a lăsat impregnat de spiritul celor doi mari prieteni din cultura română. p 41. (Sorin Antohi) : – …“profunzimile noastre sufleteşti se adîncesc şi se umbresc pe măsură ce înaintăm în virstă. (eu cred că ne dumirim, ne luminăm odată ce înaintăm în vîrstă, ne înţelepţim – nm, to). De aceea, trebuie sa re-parcurgem periodic, la fiecare etapa din viata, marea literatura si textele sacre, filosofie morala […] artele vizuale si muzica – pentru a ne pune in rezonanta cu profunzimile lor, ininteligibile inainte sa atingem dezvoltarea sufleteasca potrivita”. De acord, dar repet, eu cred că profunzimile noastre sufleteşti se înseninează odată cu înaintarea în vîrstă, nu se umbresc. Cine vrea să moară posac ? Eu, NU !

La acest pasaj, Moshe Idel nu comentează. Hm! Tare aş fi vrut să-i văd expresia chipului în acel moment. Radioul iar porneşte din senin şi îmi reaminteşte că este vremea gustării frugale pe post de prînz. Nu ştiu cine a potrivit radioul astfel dar, nici pe altcineva nu simt nevoia să întreb. Nu este recomandabil întotdeauna să ştim chiar tot. Cum este vorba aceea ? ‘Nu căuta să afli ceea ce probabil nu ţi-ar plăcea să ştii ?’ Cred că şi curiozitatea omenească ar trebui să aibă uneori, limite. Multe rele a mai produs pe lumea asta curiozitatea neîngrădită. Dar poţi oare să îngrădeşti aşa ceva ? Peste poate.

În cartea sa, “Dacă soarele moare” Oriana Fallaci relatează un episod semnificativ :” – De ce te duci copile pe pajistea aceea ? – Pentru ca exista!” Copilul acela de trei, patru ani, nu avea de unde să ştie că aşa a răspuns şi Edmund Hilary cînd a fost întrebat de ce a dorit să escaladeze Everestul, împreună cu şerpaşul Tensing. (Nici acum nu este clar cine a fost totusi primul acolo, pe cea mai înaltă culme din lume. E cineva curios ?)

p 60. …”Conditia de a fi primit in grupul de studiu ( al Talmudului) era sa porti tot timpul Iarmulka, nu numai cind mergeai la sinagoga”. Interesant! p 63. “Mi-a spus o data fostul rabin-sef al Romaniei, Alexandru Safran, ca tatal lui – […] – venea la Tg.Neamt sa studieze Talmudul de la Jerusalim. […] dar Talmudul de la Jerusalim este lucrul cel mai greu care exista in cultura ebraica. Mult mai greu decit Talmudul babilonian iar pe acesta nu-l pot studia decit geniile.

Dacă (tatăl lui E. Safran) venea la Tg. Neamt să studieze o carte pe care cei mai mulţi – savanţi, nu oameni simpli – nici n-o deschid vreodată, […] atunci îţi dai seama ce carte ştia omul acela (bibliotecarul) din micul oraş! ?! […]

Alt exemplu.  Prin 1996 – 1997, imi telefoneaza fratele meu si-mi spune “ – Omule, am auzit de un profesor de filosofie ebraica din Tg. Neamt. – Nu exista asa ceva, eu ii cunosc pe toti! raspund eu. Imi telefoneaza din nou, imi da numele : un om pe care il stiam de 20 de ani. Am fost sigur, ca este o greseala. Il sun eu pe tip. – Unde te-ai nascut ? – In Tg. Neamt. – Nu se poate!

 Ba, uite că se poate. Tg. Neamţ este Jerusalimul României. Să recapitulăm foarte pe scurt : tatăl fostului rabin-şef A. Safran vine la Tg. Neamţ să studieze cea mai dificilă carte a culturii iudaice, cu un localnic. Cel mai bun profesor de filosofie iudaica s-a năcut la Tg. Neamt. Moshe Idel este originar tot de aici, unde a călcat pe  urmele lui Creangă, Eminescu şi Veronica Micle. Şi cîţi alţii nu se vor fi născut la Tg. Neamţ, Jerusalimul României. Învaţă puii de român aşa ceva la şcoală ? Ei, Aş!  La ce le-ar folosi ?

 Pe deasupra, Moshe Idel află cu această ocazie, că se născuse în casa în care trăise rabinul Roller, mare savant, cabalist! Se spune că nimic nu este întîmplător pe lumea asta, dar, cine ştie dacă aşa este sau altcumva?. p 67. “Din pacate, si aici, la Tg. Neamt in 15 ani, lumea evreiasca traditionala […] a pierit aproape fara urme”. Deci, încă o victorie a comunismului.

 Repostare. Deliberări pentru stabilirea unei zile pentru repostări la psipsina.

Read Full Post »