Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Isle aux Coudres’

Ne aşternem la drum şi încet încet, încep să recunosc traseul autobuzului 11. Ajungem şi la Parlament unde „aţi fost” trecem pe lîngă gară „pe care o ştiţi” şi ne aşternem la drum. Ajungem în dreptul podului metalic. – Iar mergem la insula sfinţilor? întreabă Silvia. – NU. – Mai mergem o dată la Cascada Montmorency? – NU.

Ne apropiem de Catedrala Saint Anne des Beaupres. Mai mergem o dată la Catedrală? – Nu. 🙂 Ştiu eu de ce nu întreb. Mai întîi pentru că-i prea etanş în tăcerile sale, apoi pentru niciodată nu ne-a dezamăgit. Robert ştie foarte bine cam ce ne interesează şi ne-a dus întotdeauna în locuri pe care le-am admirat. Are şi de unde alege dar şi el le ştie în amănunţime, cam pe toate.

Văd pe marginea drumului, indicatoare: Ville Baie Saint Paul, atîţia kilometri. Ajungem şi aici. Locul colcăie de turişti, vedem din mersul maşinii o catedrală impunătoare, un centru al artelor, şamd. – Aici vrei să oprim? – NU. 🙂

Nu după multă vreme, după ce ne-am căţărat pe un deal (sau munte)  ajungem la o belvedere unde puhoi de lume se agită şi fotografiază de zor, un peisaj mirific în fundalul căruia se lăfăie munţii, la poalele cărora clipoceşte maiestuos, Marele Fluviu. Nu oprim. Începem să coborîm pe pante abrupte de pînă la 30 %, cred, şi ajungem la mal. Ne încolonăm la coadă la ambarcarea pe un feribot, feribot care ne va depune pe malul Isle aux Coudres, unde vom vedea noi ce vom vedea 🙂

Mai întîi, vedem peisajul omniprezent în Canada: vile, copaci, autoturisme. Ca şi la Ille d’Orleans, şi pe insula asta sunt mai multe localităţi dar, totul este incomparabil ca dimensiune. Aici este o insulă practic liliputană în raport cu gulliveriana d’Orleans. Şi mult mai multă linişte este aici, spune Robi, pentru că pe aici trăiesc mai mult pensionari. Turismul este foarte bine reprezentat şi destul de bine receptat prin multitudinea de hoteluri, moteluri, parcuri de camping, ospătării. Se văd totuşi multe ogoare bine lucrate de pe care roadele tocmai au fost adunate deci, nu-s numai pensionari pe aici… Multe vile sunt de închiriat sau de vînzare. Ne-a lăsat GPS-ul în pană, nu ştiu de ce dar, nu contează, Robi a mai fost aici aşa că, se orientează, chiar dacă suntem undeva şi ajungem undeva. 🙂

Şi chiar ajungem, la les Moulins de L’isle-aux-Coudres.

Locul este un muzeu în aer liber dedicat unei microcomunităţi străvechi de pe aceste meleaguri, unde funcţionau două mori, una de vînt iar cealaltă de apă. Aici se producea atît făina obişnuită din cereale dar, se producea mai ales, o făină excelentă, vestită în aceste ţinuturi. Mostre la pungi de un kg. sunt la butic 🙂

Muzeul este înţărcuit cu un gărduţ mai mult simbolic şi cuprinde recepţia cu buticul nelipsit, o sală expoziţională dedicată unui personaj, Pierre Perrault, casa făinarilor lipită de moara de apă, cuptorul de pîine iar în amonte, barajul de unde apa ajungea la moară pe două căi: pe albia naturală a rîului sau pe un canal / tub rectangular, confecţionat din lemn. Parcul acesta mai cuprinde şi moara de vînt, veche de aproape 400 de ani.

Întregul loc (sit) a fost amenajat cu sprijinul autorităţilor locale şi al Ministerului de resort din Quebec.

Curtea bine întreţinută are bănci şi mese unde poţi ţine un pick nick după metoda bine cunoscută: poftiţi la masă dacă v-aţi adus de-acasă. Noi nu ne-am adus nimic aşa că, pornim în căutarea unui restaurant.

În drum spre căutarea unui loc de ospătat, mai vedem pe geam vile din lemn, vile din piatră sau vile construite într-o combinaţie dintre lemn şi piatră. Vedem la un moment dat şi o casă mobilă! Robi ne-a spus că acest tip de casă se poate demonta, transporta cu trailere şi remonta unde ai chef şi bineînţeles, autorizaţie. La un moment dat, Robi mă atenţionează – uite tati pe dreapta, ceva interesant. Mă uit şi bufnesc în rîs. Era o cidrărie 🙂

Subtil mod de a mă lua peste picior pentru că în loc de vin roze, am cumpărat la un moment dat, cidru roze, hi hi hi! Ajungem la Auberge La Fascine. După ce tolocăneşte Robi cu un tinerel amabil dar cam grăsuliu, aflăm că bucătarul plecase fix cu două minute mai devreme. Ce coincidenţă, frate! Îmi spusese mie Robi că-s tare şmecheri, quebecoşii 🙂  Ghidaţi de tipul respectiv, ajungem la Restaurant-bar-terasa Le Carylus.

Mare, aşezat pe malul fluviului, peisaj de basm. Dar. După ce Robi a studiat lista meniu şi s-a conversat cu o chelneriţă care în viaţa sa a fost la  un moment dat şi mult mai tinerică, a cam strîmbat din nas. Nu ne prea venea să mai căutăm, pe drumul de venire ioc restaurante, la Ville Baie Saint Paul Robi nu vrea să oprească el ştie de ce, aşa că ei doi au luat cîte-un cremvurşt care s-a dovedit a fi bun, iar eu am luat singurul fel de supă pe care-l mai aveau, o supă cremă de morcov cu nu mai ştiu ce dar, foarte bună şi pe gustul meu de picantă. Plus cîte-o berică, putem să mergem mai departe că drumul de întors durează vreo două ore şi acasă ne va da Silvia ceva bun bun bun de papa 🙂

De ce-a fost atît de interesantă această excursie? Pentru că mi-a întărit sentimentul pe care îl am în ceea ce-l priveşte pe Robert: s-a integrat atît de bine în ţara asta care l-a adoptat cu braţele deschise încît, este foarte încîntat să ne arate cam tot ce crede el că este interesant din istoria Canadei.

Pînă la urmă, cam asta este istoria Canadei, pe scurt: triburile indigenilor pe de o parte, şi am văzut în Quebec o astfel de aşezare reconstituită, iar pe de cealaltă parte, aşezările timpurii ale omului alb, din care au rezultat oraşele actuale. În acest context, reamintesc şi incursiunea noastră de la Val Jalbert.  Istoria luptelor dintre europeni, sau cu indigenii, nu-şi are locul, aici.

Un amănunt interesant este că autorităţile locale, menţin gratuitatea pentru feribot, tocmai ca să nu cumva să descurajeze turismul.

Şi pentru că pe lumea asta totul este complementar, la întoarcere, la intrarea în Quebec, am văzut şi un cimitir în care sunt înmormîntaţi oamenii cu mai puţină dare de mînă, cimitir în care mormintele nu mai sunt disparat dispuse între copaci, fiind aliniate aşa cum ştim, de-a lungul aleilor de beton.

Reclame

Read Full Post »